Mulţi oameni, şi chiar creştini, nu primesc deloc existenţa diavolului. Pe diavol, însă, nu-l poţi tăgădui. Cred că diavolul există, şi chiar zic că dacă scoţi din Evanghelie credinţa în existenţa diavolului, ce se întâmplă? Se duce Evanghelia. Căci pentru aceasta a venit Fiul lui Dumnezeu, ca să strice lucrările diavolului (I Ioan 3, 8). Mai spune Sfânta Scriptură: Şi demonii cred şi se cutremură (Iacov 2,19). Iar altundeva: ...ca să surpe prin moartea Sa pe cel ce are stăpânirea morţii, adică pe diavolul (Evr. 2,14). Aceste fragmente ce arată? Nu vorbesc despre surparea diavolului de către Hristos însuşi? Nu putem trece cu vederea existenţa diavolului, ale cărui lucrări a venit să le surpe Hristos.

Eu însă vă spun: în loc să vă îngrijiţi de diavol şi de vicleniile lui, în loc să vă îngrijiţi de patimi, să vă întoarceţi către iubirea lui Hristos. Să vedem ce zice poetul în canonul Sfântul Onisim:

„Cu cugetul tău cel vitejesc, fericite Onisim, ai călcat măiestriile înşelăciunii, surpându-le pe ele cu organele dreptei credinţe, înţelepţitule de Dumnezeu...” (Canonul Sfântului Onisim, cântarea a şaptea).

Aici te poţi minuna de duhul poetului, care pune meşteşug în alcătuirea troparului. Vrăjmaşul întindea curse şi capcane, iar Sfântul Onisim îl punea pe fugă cu „cuget vitejesc” Cu acest cuget vitejesc îi biruia pe toţi. Il slăvea, era plin de înflăcărare pentru Hristos. Satana meşteşugeşte urzeala înşelăciunii. Fără ca noi să ne dăm seama, vicleanul meşteşugeşte curse.

Prin înflăcărarea pentru Hristos, puterea sufletului scapă de curse şi merge la Hristos. Alt lucru este acesta. Mai nobil. A te lupta cu vrăjmaşul tău este o străduinţă cu îmbrânceli şi încordări. In iubirea lui Hristos, însă, nu există îmbrânceli. Aici puterea sufletului se preschimbă fără osteneală. Nu trebuie să vă împotriviţi cu aceleaşi organe. Fiţi nepăsători! Această nepăsare faţă de vrăjmaşul este un mare meşteşug. Meşteşugul meşteşugurilor. Se lucrează numai prin harul dumnezeiesc. Infruntarea răului prin harul lui Dumnezeu se face nesângeros şi fără osteneală. Fără îmbrânceli şi încordări.

Ce am spus? N-am spus că diavolul este multmeşteşugăreţ? Meşteşugirile diavolului sunt viclene. Groază! De aceea trebuie să înţesăm şi noi binecinstitoare meşteşugiri de apărare, fără vicleşug, ca să nimicim puterea curselor lui. Nu spune aşa şi Apostolul Pavel către efeseni? Căci lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduhuri. Pentru aceasta, luaţi toate armele lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împotrivă în ziua cea rea, şi toate biruindu-le, să rămâneţi în picioare (Efes. 6,12-13). Când ne îmbrăcăm cu toate armele lui Dumnezeu, le izbândim pe toate; şi chiar foarte uşor. Toate sunt uşoare când pătrundem în harul dumnezeiesc. Atunci suntem mai liberi, mai puternici. Ne ocroteşte harul dumnezeiesc.

Dacă ne luptăm, dacă ne îndrăgostim de Hristos, atunci dobândim harul dumnezeiesc. Intr-armaţi cu harul dumnezeiesc, nu întâmpinăm nici o primejdie, iar diavolul ne vede şi pleacă.

Şi eu, sărmanul, smeritul, de mic aşa lucrez şi am o mică experienţă. Nu voiam să iau seama la curse, le treceam cu vederea. La început, însă, am pornit altfel. Mă întindeam jos şi ziceam că sunt mort. Mă sileam pe sine-mi cu siluirea morţii. Veneau dracii şi, cuprins de frică, ziceam: „Ţine pomenirea morţii mereu, ţine pomenirea iadului”. Le-am părăsit. Le-am trăit şi pe ele. Bune sunt şi acelea pentru începători. Dar cel ce se teme nu este desăvârşit în iubire (I Ioan 4,18).

Fericitul Augustin scrie undeva că meditaţiile îl preocupau, şi se încurca în discuţii. Vedeţi, aici discuta omul cel vechi cu cel nou, cu omul cel în Hristos. Discuta. Mie nu-mi place să discut cu omul cel vechi. Adică, mă trage pe la spate de rasă, dar îndată întind mâinile către Hristos şi astfel îl dispreţuiesc prin dumnezeiescul har, nu mă gândesc la el. Precum pruncul deschide mâinile şi se aruncă în braţele mamei sale, aşa fac şi eu. Este o taină, nu ştiu dacă aţi înţeles subţirimea ei. Când vă străduiţi să fugiţi în lipsa harului de omul cel vechi, îl trăiţi. Prin har, însă, nu vă mai preocupă. Există în adânc. Toate rămân înlăuntrul nostru, şi cele urâte; nu se pierd. Prin har, însă, se prefac, se preschimbă. Nu spune rugăciunea Ceasului al nouălea „ca lepădând pe omul cel vechi, întru cel nou să ne îmbrăcăm şi Ţie să vieţuim, Stăpânului nostru”?

Hristos voieşte să ne unim cu El şi aşteaptă afară de uşa sufletului nostru. De noi atârnă să primim harul dumnezeiesc. Numai dumnezeiescul har poate să ne schimbe. Noi, singuri, nu putem nimic. Harul ne va da totul. Noi să ne străduim să împuţinăm egoismul şi iubirea de sine. Să fim smeriţi. Să ne dăruim lui Hristos şi toate cele împotrivitoare, trupeşti şi sufleteşti, vor pleca.

Amintiţi-vă de Apostolul Pavel care spunea: Om nenorocit ce sunt! Cine mă va izbăvi de trupul morţii acesteia? (Rom. 7, 24). Zicea acestea pentru că, la început, îşi simţea sufletul neputincios în a face binele. Săvârşea răul pe care nu-l voia, şi pentru aceasta mărturisea: Căci nu săvârşesc ceea ce voiesc, ci fac ceea ce urăsc (Rom. 7, 15). Venea duhul celui rău să-l abată de la strădania sa. Venea şi-l înfricoşa, zicându-i: „Vei muri”. Insă, când s-a sălăşluit harul lui Dumnezeu înlăuntrul său, atunci au plecat toate greutăţile şi striga cu însufleţire: Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine... Căci pentru mine viaţă este Hristos, iar moartea un câştig. Ai văzut, nici moarte, nici iad, nici diavol! In vreme ce la început nu putea săvârşi binele, apoi nu mai putea face răul. Nu putea, nu-l voia. Sufletul său s-a îndumnezeit, s-a umplut de Hristos şi nu putea să
cugete sau să poarte înlăuntrul său nimic altceva.

Prin harul dumnezeiesc toate se pot izbândi. Prin harul dumnezeiesc mucenicii lui Hristos nu-şi mai dădeau seama de chinurile pe care le aducea mucenicia. Prin harul dumnezeiesc toate devin nedureroase. De chipul acesta lin să vă slujiţi. Nu vă luptaţi să alungaţi întunericul, răul. Nu izbândiţi nimic lovind întunericul. Vă aflaţi în întuneric şi vreţi să scăpaţi? Ce faceţi voi? Alungaţi cu putere întunericul, îl loviţi, dar el nu pleacă.

Vreţi lumină? Faceţi o deschizătură şi va pătrunde o rază a soarelui, va veni lumina. In loc să alungaţi întunericul, în loc să izgoniţi pe vrăjmaşul, ca să nu intre înlăuntrul nostru, mai bine deschideţi mâinile către braţele lui Hristos. Acesta este cel mai desăvârşit chip: anume de a nu lupta nemijlocit cu răul, ci de a-L iubi pe Hristos,
lumina Lui, şi răul se va spulbera.

Fragment din cartea "Ne vorbeşte părintele Porfirie", Editura Egumenita

Cumpara cartea "Ne vorbeşte părintele Porfirie"

• Iadul si diavolul in iconografia ortodoxa
  Publicat in : Pictura
• Diavolul, din furnica ajunge leu
  Publicat in : Pilda zilei
• Poate fi injurat diavolul ?
  Publicat in : Editoriale
• Pact cu diavolul?
  Publicat in : Pilda zilei

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: