Zorica Latcu s-a nascut in ziua de 17 martie 1917, intr-o familie de crestini din Ardeal. In vremea Primului Razboi Mondial, pentru o vreme, familia Zoricai se va refugia in Ungaria. Primii ani de viata, tanara Zorica si i-a petrecut in localitatea Brasov. Mai apoi, intre anii 1936-1940, ea a urmat studiile de limbi clasice, la Facultatea din Cluj, precum si studiile de limba franceza, la Facultatea de Litere.

Terminand studiile, ea va lucra ca si "preparator principal", la Institutul Roman de Lingvistica, din localitatea Cluj. Cu aceasta ocazie, Zorica Latcu va colabora la intocmirea "Dictionarului Limbii Romane", al Academiei Romane, coordonat de Sextil Puscariu.

Zorica Latcu a inceput sa scrie inca din vremea studiilor, pe cand se afla in Cluj. Incepand cu anul 1941, poeziile sale ajung sa fie publicate in revista "Gandirea". Desi primele ei poezii erau inspirate din cultura laica si din mitologie, in scurt timp va avea loc "increstinarea" acestora, de sub condeiul Zoricai luand nastere unele dintre cele mai frumoase poezii crestine romanesti.

Primul volum de poezii, numit "Insula Alba", a vazut lumina tiparului in anul 1944, la Editura Dacia Traiana, in Sibiu. In anul 1948 va aparea cel de-al doilea volum de poezii, sub titlul "Osana Luminii", la Editura Episcopiei din Cluj, iar peste numai inca un an, apare cel de-al treilea volum, numit "Poemele Iubirii", la Editura Ramuri, in Craiova.

Ultimul volumul de poezii crestine - "Poemele Iubirii" - a fost dedicat de autoare Parintelui ieromonah Arsenie Boca, staretul de la Manastirea Brancoveanu, din localitatea Sambata de Sus. Cu siguranta, parintele a constituit o sursa de inalta inspiratie pentru Zorica Latcu, ale carei poezii sunt pe alocuri de-a dreptul isihaste.

In anul 1948, tanara Zorica Latcu va intra, ca si monahie, in Manastirea Vladimiresti, din apropiere de localitatea Tecuci, luand numele Teodosia. Sub indrumarea parintelui Arsenie Boca, ea va ramane inca pentru o bucata de vreme.

In obstea de maici de la Manastirea Vladimiresti, maica Teodosia s-a nevoit si s-a rugat vreme de numai opt ani, in anul 1956 manastirea fiind inchisa de catre autoritatile comuniste. O parte dintre maici au fost obligate sa se intoarca in lume, iar o alta parte au fost aruncate in inchisoare. Aceste masuri autoritare aveau sa pregateasca emiterea Decretului 410, din anul 1959, prin care monahismul romanesc a fost greu incercat.

Deci, in anul 1956, monahia Teodosia a fost arestata si inchisa intr-o temnita din localitatea Miercurea Ciuc. Vreme de trei ani, in ciuda vitregiei inchisorii, maica Teodosia Latcu si-a continuat rugaciunile si viata curata. Odata eliberata, in anul 1959, neavand voie sa se intoarca in manastire, maica Teodosia a locuit in localitatea Gurguiesti, in apropiere de orasul Braila, impreuna cu o alta maica, Mihaela. Intre anii 1949-1970, in inima si sub condeiul maicii Teodosia au luat nastere patru volume de poezii crestine: "Icoane pentru paraclis", "Din pribegie", "Gradina Doamnei" si "Alte poezii".

In anul 1970, monahia Teodosia si-a indreptat pasii spre locul copilariei, mutandu-se in localitatea Brasov. Cu aceasta ocazie, pe langa alcatuirea de noi poezii, ea va lucra si ca traducator, alaturi de Parintele profesor Teodor Bogodae, aflat pe atunci la Sibiu. Cu ajutorul maicii Teodosia s-au intalnit cu limba romana cuvintele filocalice ale multor sfinti, precum: Sfantul Grigorie de Nyssa, Origen, Sfantul Isaac Sirul, Sfantul Simeon Noul Teolog, etc.

In anul 1990, in luna februarie, va avea loc redeschiderea Manastirea Vladimiresti, de langa Tecuci, unde maica Teodosia depusese voturile monahale, in vreme cu multi ani. Cu aceasta ocazie, monahia Teodosia Latcu se va intoarce si ea acasa. In acelasi an, in ziua de 8 august, maica Teodosia Zorica Latcu va adormi intru Domnul.

Pe drept cuvant, putem spune ca Parintele Teofil Paraian este cel care a redescoperit vremurilor noastre poezia cea vesnic noua a maicii Teodosia Latcu, pe care a intalnit-o pentru prima data in anul 1954. In conferintele si predicile sale, parintele Teofil rostea multe poezii de-ale maicii Teodosia, dintre care, o amintim aici pe cea numita "Fila de acatist".

Fila de acatist

Bucura-te, leagan alb de iasomie,
Catre care-n roiuri fluturii coboara,
Bucura-te, raza stelei din vecie,
Sipot care curge lin cu apa vie,
Bucura-te, Maica pururea Fecioara,
Dulcea mea Marie.

Bucura-te, floare fara de prihana,
Alba ca argintul noptilor de vara,
Spicul cel de aur vesnic plin cu hrana,
Mirul care vindeci orice fel de rana,
Bucura-te, Maica pururea Fecioara,
Ploaia cea de mana.

Bucura-te, brazda plina de rodire,
Munte sfant, in care s-a-ngropat comoara,
Bucura-te, cantec tainic de iubire,
Clopot de chemare, cantec de marire,
Bucura-te, Maica pururea Fecioara,
Blanda fericire.

Bucura-te, marul vietii care-nvie,
Pomul greu de roada-n plina primavara
Bucura-te iarasi, tarm de bucurie
Dintru care curge miere aurie,
Bucura-te, Maica pururea Fecioara,
Sfanta mea Marie.

"Casuta mea de scanduri s-a aprins"

Casuta mea de scanduri s-a aprins.
Ardea in noapte. Focul a cuprins
Si tinda, si odai, si coperis.
Voiam sa plec din casa pe furis,
C-o legatura-n mana. N-am putut.
In val de flacari albe m-am zbatut;
Vecinii toti dormeau; si de-n zadar
Plangeam, inchisa-n grinzile de jar.
Si, ca sa pot scapa din casa mea,
Am lepadat si haina, caci ardea
Si-am aruncat si legatura-n foc.
Ma-nabuseam si nu vedeam deloc;
Cuprinsa de uimirea mortii, stam
In oarba nemiscare. Asteptam
Sa arda-n mine tot, sa fiu un scrum
Si vantul sa ma vanture pe drum.
Am auzit un zvon de prabusiri,
Si casa mea pieri; subtiri, subtiri,
Se ridicara palele de fum...
In goliciunea mea pornii la drum.
Cerseam lumini si-n pragul noptii reci
S-au fost deschis zari albe de poteci.
Curata ca o candela-n altar,
Cu trupul plin de rani si greu de har,
M-am pomenit urcand pe scari ceresti,
Spre miezul dragostei dumnezeiesti.
Stiam acum ca focul fost-a pus
In casa mea, de mana lui Iisus.

Teodor Danalache

 

 

• Manastirea Vladimiresti
  Publicat in : Mitropolia Munteniei si Dobrogei