Sfintele femei, adevaratii apostoli ai Invierii

Sfintele femei, adevaratii apostoli ai Invierii Mareste imaginea.

Nimeni nu L-a vazut pe Domnul inviind, dar multi au fost cei ce L-au vazut inviat. Cu alte cuvinte, secunda aceea a invierii ca fapt petrecut in mormant, cand intunericul acestuia a fost dintr-o data napadit de lumina si cand peretii lui au fost patrunsi de trupul duhovnicesc al Celui-Inviat, secunda aceea nu a avut martori. Indata dupa aceea insa Domnul a socotit de cuviinta sa li se arate oamenilor care-L cunoscusera mai inainte, spre a-i convinge, pe de-o parte, de adevarul in sine al invierii si, pe de alta parte, ca Iisus Cel ce a inviat este una si aceeasi persoana cu Iisus Cel ce fusese rastignit.

Adevarul invierii trebuia sa devina temelia credintei si vietii crestine, asa cum o va spune Sfantul Apostol Pavel in Intaia sa Epistola catre Corinteni : „Daca Hristos n-a inviat, atunci zadarnica este propovaduirea noastra, zadarnica-i si credinta voastra” (1 Co 15, 14). Potrivit aceluiasi Sfant Apostol, care detinea marturii directe de la contemporanii sai, numarul celor ce-L vazusera pe Iisus inviat depasea cinci sute de persoane.

Asadar, o multime de martori!In ordinea judecatilor omenesti ne-am astepta sa aflam ca Domnul li S-a aratat mai intai ucenicilor Sai, ca unora ce-I fusesera mai apropiati, atat de apropiati incat ii numise „prieteni” (In 15,14-l5), ca unora ce-I auzisera nemijlocit si repetat rostirea ca Fiul Omului va fi rastignit, dar ca a treia zi va invia.

Judecatile lui Dumnezeu insa nu sunt ca judecatile noastre: Domnul-Cel-Inviat li S-a aratat mai intai Sfintelor Femei, si numai dupa aceea ucenicilor. De ce, vom incerca sa deslusim in cele ce urmeaza.In general, prin „Sfintele Femei” intelegem grupul celor cateva galileence pe care Domnul le vindecase „de duhuri rele si de alte boli” (Lc 8,2) si care, in semn de recunostinta, s-au hotarat sa-L urmeze pe Invatator si pe ucenicii Sai, slujindu-le prin munca si din averea lor. Putem vedea in ele prefigurarea celor ce mai tarziu aveau sa se numeasca diaconi, si chiar diaconese, al caror devotament si a caror jertfa ii scuteau pe Sfintii Apostoli si pe episcopi de grijile marunte, gospodaresti, ei putand astfel sa se dedice pe de-a-ntregul principalelor misiuni, propovaduirea Evangheliei si impartasirea Tainelor.

Sfintele Femei L-au urmat pe Mantuitorul in tot drumul Sau din Galileea pana-n Iudeea. Nu stim cand anume si unde au intalnit-o pe Maica Domnului; e posibil ca Sfanta Fecioara sa fi fost impreuna cu ele de-a lungul drumului intreg ; sigur este ca in Ierusalim se aflau impreuna, ca impreuna au vazut judecarea lui Iisus de catre Pilat, impreuna L-au insotit pe Domnul in urcusul spre Golgota, impreuna L-au vazut rastignit si apoi asezat in mormant. Ele se numara printre martorii Patimilor.Sfintii Evanghelisti au consemnat numele catorva dintre ele. O cunoastem astfel pe Maria Magdalena, pe care Domnul o scosese de sub stapanirea demonilor. Alaturi de ea, Sfantul Matei o pomeneste pe „cealalta Marie” (Mt 27,61 ; 28,1), in care o putem identifica pe mama lui Iacob cel Mic si al lui Iosif.

Mai stim ca printre ele se aflau Salomeea si Suzana, precum si Ioana, femeie de conditie sociala mai inalta, de vreme ce fusese sotiaunui oarecare Huza, demnitar la curtea regelui Irod. Sfintele Evanghelii o pomenesc si pe .mama fiilor lui Zevedeu., adica a lui Iacob si Ioan, careia insa nu i se da numele. Tuturor acestora trebuie sa le adaugam pe Marta si Maria, surorile lui Lazar din Betania, cel pe care Domnul l-a inviat din morti.Asadar, aceste Sfinte Femei, sau cel putin o parte din ele, au fost de fata cand Iosif din Arimateea si Nicodim cel cu bun chip au dat jos de pe cruce trupul lui Iisus, l-au infasurat in giulgiuri inmiresmate si l-au asezat in mormant, punand deasupra-i o piatra cu pecete. Desi zdrobite de durere, ele au stiut chiar de atunci ce vor avea de facut, care adica este menirea unei femei intr-o asemenea imprejurare : sa mearga o vreme la groapa si sa tamaieze mortul. E motivul pentru care Sfintele Femei au fost numite si „Mironosite”, adica purtatoare de miruri pentru cei raposati, pricina pentru care Sfanta noastra Biserica le cinsteste in cea de a doua Duminica de dupa Pasti.

Ei bine, Sfantul Luca ne spune ca ele s-au intors de indata la casele lor si au pregatit miresme si miruri . fie ca le-au cumparat, fie ca le aveau in camari. Aceasta, fiindca era Vineri seara si incepea Sambata, zi in care Iudeii nu aveau voie sa lucreze nimic.Asa se face ca Duminica, foarte de dimineata, cam cand se ingana ziua cu noaptea, ele s-au dus in gradina unde se afla mormantul Domnului. Maria Magdalena a ajuns cu putin inaintea celorlalte. Spre marea ei mirare, a vazut ca piatra fusese rasturnata, ca mormantul era gol si ca golul mormantului era strajuit de doi ingeri. Uluita, si-a intors capul, si iata ca-n aburul diminetii a zarit statura unui barbat ; ea a crezut ca e gradinarul locului si l-a intrebat daca nu cumva stie cine anume luase din groapa trupul Domnului si unde anume il dusese, pentru ca ea sa mearga sa-l afle. In clipa urmatoare Omul a chemat-o pe nume si de-ndata ea si-a dat seama ca se afla chiar in fata Invatatorului Insusi, pe Care L-a recunoscut mai intai dupa voce si apoi dupa chip. Trimisa de Domnul, ea a alergat in cetate sa le dea de veste ucenicilor.

In acest timp, celelalte Sfinte Femei au ajuns si ele la mormant si au trecut prin aceleasi trepte ale uimirii : piatra rasturnata, mormantul gol, ingerul care le-a vestit ca Iisus inviase si care le-a trimis sa le spuna ucenicilor. In timp ce ele se indreptau in goana catre cetate, iata ca Domnul Insusi le-a iesit inainte, le-a vorbit, iar ele I s-au inchinat, numai dupa aceea, inca necrezandu-si auzului.

Petru si Ioan au dat fuga la gradina sa se incredinteze de spusa femeilor. Mai tanar si mai sprinten, Ioan a ajuns primul, dar n-a cutezat sa intre singur in mormant ; mai batran si mai greoi, Petru a sosit al doilea, tragandu-l si pe Ioan inlauntru; amandoi au vazut giulgiurile pe care trupul Celui mort le parasise si care se odihneau in locul unde insusi trupul Domnului se odihnise. Dar pe Domnul nu L-au vazut atunci, nici in gradina, precum Maria Magdalena, nici pe drum, precum celelalte Femei, ci numai dupa ce s-au intors acasa, inlauntru, in odaia cu usile incuiate, impreuna cu ceilalti apostoli.Acestea au fost faptele invierii Domnului, asa cum putem noi sa le realcatuim dupa istorisirile Sfintilor Evanghelisti.

Din tot ceea ce stim, un lucru e limpede: nimeni, dar absolut nimeni, nu daduse crezare cuvintelor Domnului ca a treia zi va invia din morti; in minunea Invierii nu au crezut nici ucenicii, nici Sfintele Femei. Dar, spre deosebire de barbati, ele nu L-au parasit pe Domnul, nici in viata, nici in moarte. Cand cei unsprezece si-au vazut Invatatorul cu mainile legate, noaptea, la lumina facliilor intr-o padure de suliti, s-au speriat si au fugit ; toti au fugit, lasandu-L singur; din apostoli ce se aflau, frica i-a facut sa redevina oameni de rand.

Insusi Petru, cel ce se jurase ca nu se va dezlipi de El, in fata primejdiei a ajuns sa se jure ca nici macar nu-L vazuse vreodata. Cat de repede uitasera ei cuvintele Invatatorului, anume ca El, Iisus, „pe ai Sai iubindu-i, pana-ntru sfarsit i-a iubit” (In 13,1), adica pana la ultima consecinta a iubirii: jertfa de Sine ! Ceea ce insa uitasera ei, nu uitasera Mironositele: ca daca-ti propui sa-L urmezi pe Iisus, trebuie sa-L urmezi pana la capatul drumului; sa ramai cu El pentru ca si El sa ramana cu tine; sa induri cu El pentru ca si El sa indure cu tine ; sa mori impreuna cu El pentru ca El, cu moartea pe moarte calcand, sa te invie si pe tine.Si acum, iubitii mei, se pune intrebarea : Devotamentul acesta, netarmurit, al Sfintelor Femei, se cerea el oare rasplatit ? Fara nici o indoiala ! Daca-i asa, putem noi oare sa vedem aceasta rasplata in faptul ca Domnul li S-a aratat mai intai lor ? Desigur !Totusi, ar fi prea putin sa ne oprim aici, la acest raspuns.

Continuand sa le punem pe Sfintele Femei in cumpana cu Sfintii Ucenici, vedem ca acestia din urma, ingroziti de moartea Invatatorului, se incuiasera in odaie si nu cutezau sa iasa, in timp ce ele Il cautau pe Domnul. Da, atata vreme cat El fusese viu, ele Il urmasera ; acum, cand era mort, ele continuau sa-L urmeze cautandu-L. Venisera sa-L caute la mormant ca sa-L tamaieze, iar Maria Magdalena intreba de El, cautandu-L, chiar si dupa ce vazuse mormantul gol. tineti minte: Dumnezeu li Se descopera mai intai celor ce-L cauta ! Chiar si Saul, mai tarziu (dupa socotinta unui mare teolog: Gala Galaction), in timp ce prigonea Biserica lui Hristos, de fapt Il cauta pe Iisus fara s-o stie ; si tocmai de aceea Iisus i S-a aratat pe drumul Damascului, pentru ca Saul sa devina Apostolul Pavel.

Cat despre Maria Magdalena, cea care a ajuns prima la mormant, nimic mai firesc decat sa credem ca Domnul i-a rasplatit harnicia prin aceea ca ei i S-a aratat mai intai. Sa privim insa lucrurile mai la adanc. Cei mai multi talmacitori ai Sfintei Scripturi sunt de parere ca Maria Magdalena este una si aceeasi persoana cu femeia pacatoasa care a venit la Iisus in casa lui Simon Leprosul din Betania (Mt 26,6-l3), I-a turnat pe cap mir de mare pret, I-a spalat picioarele cu lacrimile pocaintei si le-a sters cu parul capului ei. Domnul a primit aceasta ofranda ca pe o prefigurare a mortii si ingroparii Sale: straluminata de iubire duhovniceasca, femeia a prevazut singuratatea-n moarte a Domnului si, luandu-si randuiala de mironosita, a savarsit de mai-nainte cele ce se savarsesc la ingroparea mortului.

De aici intelegem, pe de-o parte, ca Dumnezeu se bucura mai mult de un pacatos ce se pocaieste decat de un drept care nu are nevoie de pocainta; pe de alta parte, ca o lacrima varsata la capataiul unui mort poarta-ntr-insa lumina invierii.

Mai este o intrebare pe care nu trebuie s-o ocolim. In Sfintele Evanghelii nu exista nici un semn ca Domnul I s-ar fi aratat, dupa inviere, si Maicii Sale. Daca-i asa, e firesc sa ne intrebam: De ce ? Aratarile Domnului n-au adus decat bucurie in sufletele celor ce L-au vazut. O astfel de bucurie nu i se cuvenea oare si aceleia care-L nascuse ?. Raspunsul e simplu: Toate aratarile Domnului de dupa inviere au avut un caracter demonstrativ: sa-i incredinteze pe cei ce se indoisera de adevarul invierii. Ei bine, Maica Domnului era singura care nu se indoise; ca urmare, ea nu avea nevoie de dovada. Si daca trebuie sa credem ca secunda din mormant a invierii Domnului a avut, totusi, un martor „un singur martor”, acesta a fost sufletul Sfintei Fecioare: ea L-a .vazut. pe Fiul ei inviind, pentru ca inima ei intru credinta nu se despartise niciodata de El.
E motivul pentru care ea nu s-a dus la mormant sa-si planga mortul: cum sa-L plangi pe Acela despre care stii ca a inviat ? Dar si cele ce-au plans s-au bucurat, caci mare-i bucuria lacrimei ce se tamaduieste-n Dumnezeu.

IPS Bartolomeu Anania

 

.
Pe aceeaşi temă

21 Iulie 2013

Vizualizari: 6673

Voteaza:

Sfintele femei, adevaratii apostoli ai Invierii 4.67 / 5 din 3 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE