Perioada Postului Mare

Perioada Postului Mare Mareste imaginea.

Perioada Postului Mare este un timp al bucuriilor duhovniceşti şi al speranţei pentru întreaga Biserică. Aşteptăm această perioadă timp de un an întreg, cu sete lăuntrică, cu multe vise, de multe ori nedesluşite, care, însă, sunt atât de concrete, fiindcă Dumnezeu ajută să se concretizeze, atât în această perioadă, cât şi în întreaga noastră viaţă.

Scopul pe care trebuie să îl urmărim este ca sufletul nostru să urce la ceruri, şi să devenim oameni îndumnezeiţi. Zilele acestea, care ne sunt puse înainte, ne oferă această şansă, cu ajutorul sfintei nevoinţe a pocăinţei. Să vedem, aşadar, câteva caracteristici pe care trebuie să le îndeplinească această luptă duhovnicească a noastră.

Prima dintre acestea este iertarea. Iertarea, este, prin excelenţă, expresia dragostei, sentimentul comuniunii şi al împărtăşirii de celălalt, al legăturii dintre noi, toţi, într-un singur cuget, în această călătorie, în acest efort, spre această aşteptare a binecuvântărilor Lui Dumnezeu. Părăsim spaţiul nostru şi intrăm în spaţiul Lui Dumnezeu, acolo unde toţi au loc şi sunt bine primiţi, şi unde nu ne mai separă absolut nimic.

A doua caracteristică este că intrăm, nu doar în spaţiul Lui Dumnezeu, ci şi în timpul Lui, acolo unde doar Dumnezeu este Stăpân, acolo unde cele lumeşti nu îşi mai au locul, acolo unde şi istoria noastră personală are însemnătatea ei, dar îşi pierde importanţa – dacă putem spune aşa – în faţa Lui Dumnezeu şi a modului în care El lucrează pentru fiecare dintre noi.

A treia caracteristică este bunăvoinţa de a lucra virtuţile, acelea de care sufletele noastre au nevoie în viaţa aceasta. Trebuie ca fiecare dintre noi să se concentreze în lucrarea propriilor sale virtuţi, acelea care îl vor elibera, cele care constituie ferestrele prin care vor pătrunde razele dumnezeieştii prezenţe.

Există şi o a patra caracteristică. Este aşteptarea şi pregătirea pentru a înfrunta ispitele. În această perioadă, în care ne propunem să realizăm lucruri înalte, să gustăm desfătările duhovniceşti, să primim binecuvântări pe care nu le-am mai întâlnit, nu trebuie să ne mirăm absolut deloc dacă vor veni asupra noastră ispite neaşteptate, la care nu ne gândisem deloc până atunci. Ce mare bogăţie este aceasta, adică ajutorul pe care îl primim de la Dumnezeu în lupta împotriva diavolului şi a feluritelor ispite, nu doar împotriva patimilor, pe care fiecare dintre noi trebuie să le înfrunte şi să le biruiască!

Pătrundem, aşadar, în spaţiul Lui Dumnezeu şi iertăm. Pătrundem în timpul Lui Dumnezeu şi dobândim liniştea. Lucrăm virtuţile cu bunăvoire şi mărinimie. Ne pregătim să întâmpinăm ispitele şi ne rugăm şi primim semn de la Dumnezeu, ajutor de Sus.

Să începem, deci, Postul cel Mare având în suflet sentimentele cele mai curate, care să se reflecte şi în exterior în dragoste nemărginită pentru ceilalţi, în năzuinţele noastre şi în gândurile noastre generoase, aşteptând ca Dumnezeu să se coboare în sufletele noastre, ca să putem toţi, împreună, la sfârşitul acestei perioade să ne bucurăm pe deplin şi de Darurile Învierii Domnului, care nu sunt pentru îngerii din ceruri, ci sunt oferite, prin intermediul Bisericii, fiecărui credincios şi, prin urmare, fiecăruia dintre noi.

Mă rog pentru toţi ca Dumnezeu să ne dăruiască în acest Post luptă bună şi binecuvântată, dătătoare de roade duhovniceşti şi bucurie, şi să ne învrednicească, după cele şapte săptămâni, să fim părtaşi şi Învierii Lui. Amin.

Nicolae, Mitropolit al Mesoghiei şi Lavreoticii
 

17 Martie 2016

Vizualizari: 924

Voteaza:

Perioada Postului Mare 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE