Postul Mare - din latinescul Quadragesima, care semnifică o perioadă de patruzeci de zile - se deschide în Biserica Catolică prin Miercurea Cenuşii (în Biserica Ortodoxă prin Duminica Iertării, când toţi credincioşii îşi cer iertare unii de la alţii).

Când un foc se stinge, rămâne cenuşa, simbol deci al morţii si căinţei. Avraam, când îndrăzneşte să se adreseze lui Dumnezeu pentru a face cu el un schimb sublim, îşi aminteşte smerit că el nu este decât „praf şi cenuşă” (Fc 18, 27). Regele din Ninive, când află despre ameninţarea lui Dumnezeu, „s-a acoperit cu sac şi s-a culcat în cenuşă” (Iona 3, 6); astăzi, când preotul pune rămăşiţele pământeşti, spune: „căci pământ eşti şi în pământ te vei întoarce” (Fc 3, 19). Un rege al Franţei, când urma să moară, se întindea pe o cruce de cenuşă.

Pentru a ne pregăti de Paşti, Postul Mare vrea intr-adevăr să ne facă să înţelegem de ce anume ne-a izbăvit Hristos: de praf şi de cenuşă. Cele patruzeci de zile ale sale ne amintesc de timpul încercării şi al schimbării despre care ne vorbeşte Scriptura: despre peregrinarea poporului prin pustie, când, eliberat din robia egipteană, umbla îndurerat şi totuşi hrănit cu mană, această anticipare a euharistiei; despre patruzeci de zile petrecute de Moise pe munte în norii şi focul slavei; despre patruzeci de zile în care Ilie a mers la Horeb, fiind hrănit în fiecare zi cu plăcintă şi cu o ploscă de apă pe care i le aducea un înger; şi mai ales despre cele patruzeci de zile pe care Iisus le-a petrecut în deşert, unde a respins ispitele magiei şi ale puterii.

Asceza creştină - această „luptă mai dură decât bătăliile oamenilor”, spunea Rimbaud - are ca scop depăşirea elementelor morţii care se amestecă în existenţa noastră, pentru a lăsa să urce în noi forţa învierii. Postul Mare este timpul ascezei, când catehumenii sunt învăţaţi în vederea botezului pe care-l vor primi în noaptea de Paşti.

Asceză în care se arată bucuria, fiindcă, după cum spune liturghia bizantină, omul hrănit „cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu” regăseşte prin post „o hrană asemănătoare celei a lui Adam în rai”. Demers de încredere şi de umilinţă care dezgoleşte în noi, sub atâta grijă, agitaţie şi acuzare a celorlalţi, angoasa fundamentală şi o transformă în mulţumire în faţa Hristosului pascal care nu încetează să Se interpună între neant şi noi.

In sens larg, postul este limitarea voluntară de la trebuinţe pentru a elibera dorinţa cea mai profundă care, în mod inseparabil, vrea să-L sărbătorească pe Dumnezeu şi să-l slujească pe aproapele. Postul înfruntă si stăvileşte cele două „pasiuni-mamă”, pofta şi orgoliul, care înfăşoară realitatea în jurul ego-ului şi provoacă insensibilitate spirituală. Fiecare fiinţă şi fiecare lucru pe care nu le mai privim cu interes merită atenţia şi respectul, căci ele se deschid către infinit.

Nu obligatoriu, dar recomandat, faptul de a nu mânca carne limitează relaţia de moarte între om şi lume. Vladimir Soloviev rezuma astfel sensul postului material: „Nu hrăni senzualitatea ta, [...] curăţeşte-ţi şi regenerează-ţi corpul pentru a te pregăti de transfigurarea corpului universal”.

Un asemenea demers nu are sens decât legat de „postul duhovnicesc”. Trebuie să învăţăm să postim de iubirea de putere şi de slavă deşartă şi să nu ne hrănim iubirea de sine. Să ne abţinem de la gânduri şi cuvinte deşarte, de la orice folosire a limbajului care-l transformă intr-un instrument al puterii sau al profitului şi, mai ales, ne spun părinţii duhovniceşti, să postim de la răutate, de la cuvântul mincinos şi poate ucigaş...

Postul trebuie să se adapteze formelor actuale de civilizaţie. Este important să se situeze împotriva publicităţii, care tinde să investească dorinţa omului într-o multiplicare nedefinită şi fantasmatică a nevoilor; să se îndepărteze de imaginarul prefabricat şi de imaginile şi de zgomotele culturii mediatice. trebuie să ştie să impună momente de linişte, de singurătate şi de rugăciune către Tatăl „Care este în ascuns" (Mt 6, 6). In familiaritatea icoanelor care ne fac, după cum s-a spus, „să postim cu ochii”. Şi ne învaţă uneori să vedem, dincolo de temeri şi de posesiuni, faţa adevărată a celuilalt.

In cele din urmă şi mai ales, încă din primele secole ale creştinismului, postul îşi găseşte aplicarea în milostenia faţă de ceilalţi. Experienţa foamei, oricât de limitată ar fi ea, ne oferă înţelegerea foamei oamenilor, aşa cum experienţa angoasei, oricât de limitată ar fi ea, ne dă înţelegerea căutării sensului de către ei. Ce mărturie ar putea astfel să ne dea Postul Mare într-o ţară precum Franţa, unde cei mai mulţi mănâncă prea mult, unii deloc şi unde se consumă atâtea tranchilizante! Dar dacă îl comparăm cu Ramadanul, Postul Mare nu este la fel de vizibil. Cu siguranţă că generozitatea creştinilor este mare, dar nu se vede, aşa cum se vedea în Biserica veche, unde se mulţumeau cu o singură masă la sfârşitul după-amiezii şi se abţineau de la carne, peşte şi lactate. Şi, mai întâi de toate, se rugau.

Ortodocşii păstrează câteva elemente, destul de atenuate, ale acestei practici, dar, spre deosebire de catolici, au pierdut sensul milosteniei. Milostenia fără post riscă să devină o simplă acţiune umanitară, postul fără milostenie un simplu ritualism. De cât post şi de câtă generozitate n-ar fi nevoie astăzi pentru a auzi gemetele Duhului!

Căci problema - deopotrivă a sensului şi a milosteniei - se pune azi la scară planetară. Când bogaţii sunt din ce în ce mai bogaţi şi săracii din ce în ce mai săraci, când, în indiferenţa generală, atâtea sate din Africa neagră nu numără decât bătrâni şi copii, aspirăm la o imensă Miercuri a Cenuşii, la un Post Mare aproape permanent, căpătând o importanţă socială şi culturală. Sfântul Ioan Hrisostomul reamintea că „bunătatea, compasiunea, mila şi dragostea exprimă deodată şi natura lui Dumnezeu şi lucrarea Sa” şi că săracul este un alt Hristos. Un post inteligent ar putea elibera inteligenţa noastră de idolii economiei pentru a ne permite să facem corespondenţa între o producţie astăzi crescută orbeşte şi foamea reală a omenirii. Dacă nu, avertizarea aceluiaşi Sfânt Ioan Hrisostom se va abate asupra noastră: „Câinii voştri sunt hrăniţi cu grijă, dar la uşa voastră - cea a caselor noastre şi, de asemenea, cea a Europei sau Americii de Nord - voi lăsaţi să moară de foame pe Iisus Hristos însuşi” (Jn ps., 48).

Olivier Clement

Hristos a inviat!, Editura Renasterea

Cumpara cartea "Hristos a inviat!"

• La Pasti ajungi dupa un lung urcus: Postul Mare
  Publicat in : Sfintele Pasti
• Duminica Ortodoxiei - prima Duminica din Postul Mare
  Publicat in : Duminica Ortodoxiei
• Zece cuvantari la Postul Mare - Cuprins
  Publicat in : Zece cuvantari la Postul Mare
• Postul Mare, antrenament pentru Rai
  Publicat in : Postul Pastelui

Aboneaza-te la newsletter Retete de post

Email

Introdu codul din imagine: