TAINA MINUNATA. Pastorala IPS Timotei Arhiepiscopul Aradului la Nasterea Domnului, Anul Mantuirii 2009

† TIMOTEI
DIN MILA LUI DUMNEZEU ARHIEPISCOP AL EPARHIEI ARADULUI

Iubitului cler, cinului monahal si dreptcredinciosilor crestini, binecuvantare, bucurie si pace de la Dumnezeu – Tatal si de la Domnului nostru Iisus Hristos.

CINSTITI CREDINCIOSI SI CREDINCIOASE

In masurarea timpului, unitatile lui, pe langa valoarea duratei, primesc si pe cea a incarcaturii spirituale si materiale, multiplicata dupa planurile activitatii generale umane, care se intretaie creind prin diferitele evenimente istoria in care fiecare ins sau obste isi gaseste locul. Viata insasi devine astfel o suita de valori, care in mod obisnuit se exprima numeric, sintetizand caracteristicile acestora. Craciunul 2009 reaminteste faptul ca, pe langa numarul anilor sarbatoriti, potrivit traditiei, de fiecare data insumeaza o multime de particularitati nerepetabile. In felul acesta, e limpede ca nu numarul este determinantul faptelor, ci lucrarea oamenilor dupa voia lui Dumnezeu, ii adauga spor de frumusete sarbatoreasca. Ori aceasta valoare vine cu precadere dintr-o zestre agonisita prin multa grija de generatiile precedente. De aceea, mai ales la aceasta sarbatoare, retraim o istorie biblica, anul curent in felul sau punand in lumina ceea ce ii este propriu, in aceasta privinta, indicativa ramanand desigur cifra unitatii, intrucat reprezinta perioada actuala. Totul se adauga intregului deceniu, ce curand il incununam, deoarece am oprit pentru descifrarea sensului numarului ce fiecare an l-a avut in constiinta noastra. Daca deceniul nostru se incheie printr-o noua valenta a primei cifre, adica zece, noua reprezinta mai putin, sfarsind insa grupa unitatilor, oarecum tintind spre desavarsire. Este de ajuns a aminti ca rezulta din multiplul numarului sfant trei. Inmultit cu el insusi da egalul optzeci si unu, care cifra luata in componentele adunate totalizeaza iarasi numarul de baza, adica noua. Ar fi de remarcat si aceea ca alfabetele vechi prevedeau pentru litere si valorile cifrice, in care cadru noua roman (IX) ar putea reprezenta si monograma Mantuitorului Iisus Hristos, iar cel grec (theta) ar trimite la numele lui Dumnezeu.

Numirea insasi poate aminti ceea ce este nou, innoitor, pentru ca deschide un alt sir al numerelor spre infinit. Cu alte cuvinte, designeaza si sfarsitul unei perioade de creatie, ce angajeaza o lucrare in continuare. Din vechime inca, numarul noua si-a gasit un sens aparte, de exemplu: cel al cerurilor, armoniei cosmice, perfectiunii sau deplinatatii iar pentru lumea crestina, cel al cetelor ceresti, al Fericirilor rostite de Mantuitorul, legate de viata desavarsita, precum si al poruncilor bisericesti drept calauza si al ceasurilor de slujba privind rugaciunea neincetata, impletita cu lucrarea binelui. De mentionat ca luna lui Noiembrie, adica a noua dupa calendarul roman, este corespondenta pomenirii puterilor ceresti, iar intre sarbatoarea Buneivestiri si a Nasterii Domnului, 25 martie si 25 decembrie, sunt noua luni. Literatura populara, adesea prelucrata prin cea culta, reia motivul celor noua vieti sau noua mari si tari si altele pentru a arata maretia timpului si spatiului. Sub unghiul celor aratate, incercam sa percepem si mesajul sarbatorii de azi dupa slujbele si datinile, citirile, rugaciunile, imnele Bisericii si colindele care reactualizeaza momentele religioase. Sunt cele de cuprindere a tainei nasterii dumnezeiesti, din veci si in timp.

IUBITI FRATI SI SURORI IN HRISTOS DOMNUL

Contempland evenimentul intruparii Fiului lui Dumnezeu, Sfantul Apostol Pavel exprima cu entuziasm: “Cu adevarat mare este taina dreptei credinte: Dumnezeu S-a aratat in trup, S-a indreptat in Duhul, a fost vazut de ingeri, s-a propovaduit intre neamuri, a fost crezut in lume, S-a inaltat intru slava”. Fiecare afirmatie corespunde unuia dintre momentele evenimentului, intarita mereu de altele din viata Mantuitorului si istoria bisericeasca. Unul dintre parintii capadocieni, pe care ii cinstim deosebit pe tot parcursul acestui an, Sfantul Grigorie de Nyssa, in contextul celor prezentate spune urmatoarele: “Vorbesc despre marea taina a dreptei credinte, prin care Dumnezeu S-a aratat in trup; despre Cel ce era in chipul lui Dumnezeu si a petrecut intre oameni in trup, cu fata de rob; despre Cel care, dupa ce Si-a insusit ca parga firea pieritoare a trupului, pe care a luat-o asupra Sa prin fecioria nestricata, sfinteste impreuna cu ea, intru nestricaciune, firea comuna, prin cei ce se unesc cu El, prin impartasirea de taina, hranind trupul Sau, adica Biserica, si articuland in chip cuvenit madularele ce odraslesc prin credinta in trupul comun…Intemeierea Bisericii e creatiunea lumii din nou: in ea, dupa cuvantul proorocului se creeaza cerul nou care este taria credintei in Hristos, precum zice Pavel (“Stalp si temelie a adevarului”); se intemeiaza un pamant nou, care soarbe ploaia ce vine asupra lui; se plasmuieste un alt om, care se innoieste prin nasterea de sus, dupa chipului Celui ce l-a zidit pe el…” In acord cu fratele sau citat, marele capadocian, Sfantul Vasile zice cele ce urmeaza: “Evlavios lucru si fara de satiu este pentru un suflet iubitor de Dumnezeu sa-si aduca aminte necontenit de Dumnezeu; dar indraznet lucru este a vorbi de cele despre Dumnezeu, pentru ca mintea nu se poate urca pana la masura vredniciei Lui, iar cuvantul, la randul sau exprima slab cele pe care mintea le concepe. Daca, deci, mintea noastra este mai prejos de intelegerea maretiei lui Dumnezeu, iar cuvantul este mai prejos decat mintea, nu este, oare, neaparata trebuinta de tacere, ca nu cumva prin slabiciunea cuvintelor sa punem in primejdie minunea vorbirii despre Dumnezeu ?...Nimeni nu e asa de orbit ca sa se insele pe el insusi atat de mult, incat sa considere ca s-a urcat pe cel mai inalt pisc al intelegerii lui Dumnezeu, ci, cu atat va parea ca propaseste in cunoasterea lui Dumnezeu, cu atat mai mult va simti neputinta lui…

Voi vorbi, dar despre Dumnezeu nu atat cat este si ce este Dumnezeu, ci cat ne este noua cu putinta. Nu renuntam sa ne uitam la cer si sa-l privim atat cat putem, desi nu putem strabate cu ochii locul cuprins intre pamant si cer ! Tot asa si acum, prin slabe cuvinte, sa implinim credinta iar in tot cuvantul nostru sa lasam sa biruiasca maretia firii dumnezeiesti. Ca nici limbile ingerilor, oricum ar fi ele, nici ale arhanghelilor, unite cu toata firea cea cuvantatoare, nu o vor putea ajunge decat in mica parte, necum sa o egaleze intru totul”. Apeland tot la un capadocian si prieten apropiat cu cei amintiti deja, Sfantul Grigorie de Nazianz, ascultam urmatoarea invatatura: “Nu ar mai fii nasterea Lui, daca ar fii cuprinsa de mintea ta, care nu cunosti nici propria-ti nastere…mult te-ai obosit mai inainte ca sa gasesti explicatiile coagularii germenilor existentei, ale formarii, ale aparitiei, ale legaturii sufletului cu corpul, ale mintii cu sufletul, ale cuvantului cu mintea, miscarea corpului, cresterea lui, asimilarea hranei, simtirea, memoria, amintirea si celelalte din cate esti alcatuit; si cum unele din acestea apartin celor doua parti ale omului, sufletului si corpului, iar altele sunt impartite intre suflet si corp si pe altele le ia unul de la celalalt. Caci insusirile a caror desavarsire se face mai in urma, isi au legile lor puse deodata cu nasterea. Si nici atunci sa nu filosofezi despre nasterea lui Dumnezeu, ca nu este lucru in afara de pericol. Caci daca cunosti nasterea ta, nu o cunosti neaparat si pe a lui Dumnezeu; iar daca nu o cunosti nici pe a ta, cum poti sa o cunosti pe a lui Dumnezeu ?

Caci cu cat este mai greu de inchipuit Dumnezeu decat omul, cu atat este mai greu de inteles cu mintea si nasterea de sus decat nasterea ta. Iar daca pentru ca nu este cu putinta de inteles de mintea ta, din aceasta pricina crezi ca nici nu s-a nascut, atunci este vremea sa stergi multe dintre lucrurile existente pe care nu le-ai inteles cu mintea si mai inainte de toate pe Dumnezeu insusi; caci nu vei putea sa spui ce este El, oricat de indraznet si oricat de plin de suflet, ai fi tu cand este vorba de lucruri de prisos”. Desigur ca, referinta facuta este legata de nasterea din veci a Fiului lui Dumnezeu din Tatal, dar cu aceeiasi grija trebuie privita si cea in timp, din Sfanta Fecioara. Sintetizand gandirea Sfintilor Parinti in acest cadru, unul dintre teologii romani conchide urmatoarele: “Iubirea maxima a lui Dumnezeu fata de om se arata in dialogul in care intra si ramane in veci cu orice om care voieste, prin asumarea umanitatii de catre Fiul Sau Cel Unul nascut. Caci Acesta luand in ipostasul Sau umanitatea noastra, se face si ca purtator al ei, Fiul Tatalui. Si aflandu-se in legatura cu noi prin firea omeneasca comuna ne face si pe noi impreuna Fii cu Sine ai Tatalui tinand numai de noi sa actualizam aceasta calitate data noua, sau iubirea lui Dumnezeu ca Tata fata de noi si a noastra fata de Dumnezeu ca Tata. Astfel, a impacat Iisus pe Dumnezeu cu oamenii la un nivel suprem, la nivelul relatiei intre Tata si fii, sau de Frate si frati… Fiul lui Dumnezeu se face si se naste ca om cu amandoua laturile, pentru ca Se concepe dintr-o Fecioara, dar ia umanitatea adevarata dintr-o faptura omeneasca adevarata. Fiind facut, e fara pacat ca Adam dinainte de cadere; fiind si nascut are totusi si stricaciunea din Adam de dupa cadere. Le uneste pe amandoua pentru ca se naste din Fecioara. Numai asa poate mantui pe om, murind pentru el, dar si inviind… Umanitatea Mantuitorului era ridicata la starea la care aspira firea noastra autentica.

Nu s-ar fi putut concepe din Fecioara, daca nu era umanitatea Cuvantului lui Dumnezeu si n-ar fi fost fara de pacat, daca nu s-ar fi conceput din Fecioara. Iar fiind fara de pacat si asumata de Cuvantul lui Dumnezeu, umanitatea a putut fi mediul al intregii comunicabilitati a Cuvantului, cu toate consecintele ei”. Gasim o corespondenta pe intelesul general in imnografia bisericeasca mai accesibila credinciosilor si anume: “Taina cea din veac ascunsa, si de ingeri nestiuta, prin tine, Nascatoare de Dumnezeu, celor de pe pamant s-a aratat. Dumnezeu intrupandu-se intru unire neamestecata, si crucea de bunavoie pentru noi primind, prin care inviind pe cel intai zidit, a mantuit din moarte sufletele noastre”. Inca mai lamurit si specific praznicului: “Taina minunata si neobisnuita vad, cer fiind pestera, scaun de heruvimi Fecioara, ieslea salasluire, intru care S-a culcat Cel neincaput, Hristos Dumnezeu, pe Care laudandu-L Il slavim”. Ancorand in lumea colindelor strabune, avem si urmatoarea marturie: “ Noua azi ne-a rasarit // Mesia cel mult dorit // Din Fecioara S-a nascut // Si cu lapte S-a crescut // Si cu scutec S-a-nfasat // Si in brate S-a purtat // Si ca robul S-a smerit // Si pe noi ne-a mantuit // Domnul Iisus Hristos.” Potrivit celor aratate la inceput, in legatura cu Craciunul acestui an, ne amintim si colindul: “In varful a noua meri, // Arde noua lumanari, // Pica noua picaturi // Trei de vin si trei de mir, // Trei de apa limpejoara // Sa-i faca de-o baisoara. // Dar in ea cine se scalda, // Scalda Bunul Dumnezeu // Se scalda de Iordaneste // Cu apa se limpezeste // Cu sfant mir se miruieste // Cu vinul se-mpartaseste // Da-i Domnului Doamne”. Admiram aici modul expresiv in care intelepciunea poporului a perceput taina mantuirii, referindu-se la starea paradisiaca, in care, dupa traditia populara, locul pomului cunostintei binelui si a raului il ocupa marul prin insusirile-i tainice la care se refera adesea refrenul unor colinde, anume “Florile dalbe, flori de mar”, apoi lumina constiintei si materiile tainelor principale ale Bisericii, Botezul, Mirungerea si Sfanta Euharistie, prin care firea omeneasca e inaltata la statura lui Hristos Domnul. Adaugam si colinda: “Ia sculati romani plugari // Ca va vin colindatori // Noaptea pe la cantatori // Si nu vin cu nici un rau // Ci-l aduc pe Dumnezeu // Sa va mantuie de rau // Dumnezeu adevarat // Cu lumina luminat // Florile dalbe, flori de mar”. Ilustrand acum cele aratate, aducem lauda Sfintei Treimi, cugetand la nasterea din veci a Fiului din Tatal, la starea cea dintai a primului om, a carui cadere a cerut spre ridicare trimiterea de catre Dumnezeu Tatal a Insusi Fiului Sau in lume prin nasterea din Preacurata Fecioara la restabilirea starii harice prin tainele Bisericii si la inaltarea insasi a vietii duhovnicesti in Iisus Mantuitorul.

DREPTMARITORI CRESTINI SI CRESTINE,

Caracterul tainic al lucrarilor sfinte se impune vietii duhovnicesti fiind nepatruns cu ratiunea dar primit cu simtirea sanatoasa. Spre ajungerea la cele dumnezeiesti e necesar un efort pe masura cuvenita. Drept aceea, in rugaciunile Bisericii, gasim mereu indemnul de a fi la inaltimea tainei ce se descopera prin insasi vointa celui ce o lucreaza, cerand la randul sau comuniunea. In acest inteles, avem pilda chiar in imnele sarbatorii, astfel: “Uimitoare taina se savarseste astazi: firea se innoieste si Dumnezeu Se face om, ramanand ceea ce era si ceea ce nu era a luat, nesuferind nici amestecare, nici despartire” sau “Intelepciunea, Cuvantul si Puterea, Fiul si stralucirea Tatalui, Hristos Dumnezeu, tainuindu-Se de puterile cele cu mult mai presus de lume si de cele ce sunt pe pamant si intrupandu-Se ne-a inoit pe noi, ca S-a preaslavit!”. De asemenea, si textul urmator: “Maica te-ai facut bunavointei Tatalui, purtand in brate pe Dumnezeu-Cuvantul intrupat. Taina nu sufera cercetare; numai cu credinta toti o slavim, graind cu tine si zicand: Netalcuitule Doamne, slava Tie!” Intelegem asadar taina “straina”, cum o numeste o veche talmacire, prin comuniunea spirituala cu Dumnezeu si cu oamenii. De fapt, aceasta partasie in vremea din urma si ca intampinare a sfintelor sarbatori de acum, am simtit-o prin evenimente de mare insemnatate pentru istoria Bisericii noastre. Asa cum, de altfel, am luat la cunostinta, Patriarhia Romana si Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a hotarat ridicarea la rangul de Arhiepiscopie a unor eparhii cu o vechime de peste trei veacuri. Intre acestea se numara si eparhia din care facem parte, si care, anul acesta a implinit 303 ani. Ziua de 28 noiembrie a marcat local ceremonia proclamarii prin tomos patriarhal a acestei hotarari si, de asemenea, de investitura a Chiriarhului cu insemnele titlului de arhiepiscop. Festivitatea a avut loc in Catedrala “Sfanta Treime” din Arad, dupa Sfanta Liturghie, savarsita de catre insusi Preafericitul Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, inconjurat de un marit sobor de ierarhi, in prezenta autoritatilor de stat, a reprezentantilor cultelor religioase, a preotilor si credinciosilor.

A doua zi, Duminica, 29 noiembrie 2009, in biserica “Sfantul Nicolae” din Deva, tot dupa Sfanta Liturghie, savarsita de Intaistatatorul Bisericii noastre, cu soborul de ierarhi, preoti si diaconi si cu prezenta deja aratata s-a procedat potrivit hotararii acelorasi inalte foruri bisericesti amintite la proclamarea, iarasi prin tomos patriarhal, a nou infiintatei Episcopii a Devei si Hunedoarei si a inscaunarii, cu gramata mitropolitana, a Preasfintitului Parinte Gurie, ca titular. Aceasta dupa sase zeci de ani de impreuna lucrare bisericeasca a celor doua judete, Arad si Hunedoara, in cadrul aceleiasi eparhii. Momentele alese pentru implinirea actelor mentionate au fost tocmai in ajunul praznicului Sfantului Apostol Andrei, Ocrotitorul Romaniei, precum si a Zilei Nationale a Romaniei, ca marturie a unitatii celor doua eparhii sufragane ale Mitropoliei Banatului si garantie a conlucrarii lor fratesti pe mai departe. La sfarsit de an, multumim bunului Dumnezeu pentru toate cele plinite in acest rastimp, rugandu-L cu osardie sa ne faca partasi mereu darurilor Sale ceresti, iar atmosfera inmiresmata a Sfintelor Sarbatori sa se pastreze intocmai intre noi, cei ce ne-am transmis si urarile traditionale si mereu actuale. Anul ce incheie deceniul nostru, sa aduca Bisericii, tarii si lumii incununarea lucrarii dorite prin mesajul ceresc si tainic al Nasterii Domnului: “Slava intru cei de sus lui Dumnezeu si pe pamant pace, intre oameni bunavoire! Amin”.
 

Al vostru, de tot binele doritor,
† TIMOTEI
Arhiepiscop al Aradului

INSEMNARE: Aceasta pastorala cu nr. 3700/2009, avand titlul “Taina minunata” se va citi in fiecare biserica parohiala sau manastireasca la Sfanta Liturghie din prima zi, iar in filii a doua zi de Craciun.
+ Timotei, Episcop al Aradului, Pastorala la Nasterea Domnului, pe anii 2001-2008;
Pr. Victor Aga, Simbolica biblica si crestina, Timisoara, 1935, p. 222; Pierre Grison, Alain Gheerbrant, Neuf, in Dictionnaire des symboles, Paris, 1969, pp. 532 – 533;
Ibidem;
Lazar Saineanu, Basmele romane, Bucuresti, 1978, p. 206;
1 Timotei, 3,16;
conf. Isaia, 65, 17 , I Timotei 3,15; Talcuire la Cantarea Cantarilor, Omilia XIII, in Sfantul Grigorie de Nyssa, Scrieri, Partea intai, in Parinti si Scriitori Bisericesti, trad. Pr. Prof. D. Staniloae si Pr. I. Buga, vol. 29, Bucuresti, 1982, pp. 290 – 292;
Omilia XV, in Sfantul Vasile cel Mare, Scrieri, partea I, in Parinti si Scriitori Bisericesti, trad. Pr. D. Fecioru, vol. 17, Bucuresti, 1986, pp. 509 – 510;
Cuvantarea a III-a 8, in Sfantul Grigorie de Nazianz, Cele cinci Cuvantari despre Dumnezeu, trad. Pr. Gh. Tilea, N.I. Barbu, Bucuresti, 1947, pp. 39 – 40;
Pr. Prof. Dr. Dumitru Staniloae, Chipul nemuritor al lui Dumnezeu, Bucuresti, 1987, pp. 162 – 163, 165 – 166;
Troparul Nascatoarei de Dumnezeu, glas IV;
Canonul Craciunului, 9, Irmosul;
Prof. Ioan Brie, 73 Colinde, Cluj-Napoca, 1980, p. 45;
Idem, p. 101;
Pr. V. Aga, o. c., p. 201;
Prof. Ioan Brie, o. c., p. 90;
Si acum…, Stihira Vecerniei din 26 Decembrie;
Canonul Craciunului, I, 1,4;
Laudele, 3 din 26 Decembrie;
Luca, 2,14.