Iubitului nostru cler, cinului monahal
si tuturor dreptmaritorilor crestini din aceasta
de Dumnezeu pazitasi binecuvantata eparhie,
har, milasi pace de la Induratorul Dumnezeu,
iar de la noi parinteasca dragoste!

Iubitii mei fii duhovnicesti,
Din milostivirea Bunului Dumnezeu, retraim, si anul acesta, misterul intruparii Domnului nostru Iisus Hristos. Evenimentul, consumat in istorie acum mai bine de doua mii de ani, a insemnat manifestarea cea mai evidenta a iubirii negraite a lui Dumnezeu pentru noi oamenii. Cuvantul lui Dumnezeu S-a facut trup ca sa ridice pe om la starea de nepatimire, asa cum iesise din mana Creatorului la inceputul veacurilor. Intrarea in timpul nostru a Fiului lui Dumnezeu nu a fost sesizata de oameni, dar evenimentul a rupt istoria umanitatii in doua. De la Nasterea Domnului se vorbeste despre “inainte” si “dupa”, pentru ca toata umanitatea isi orienteaza cursul vietii potrivit acestui moment.

Timpul istoriei profane si profanate devine timp al mantuirii. Sfantul Ioan Evanghelistul, in Prologul Evangheliei sale, imortalizeaza intr-un mod aparte taina Logosului intrupat in istorie, zicand: «Cuvantul era Lumina cea adevarata care lumineaza pe tot omul, care vine in lume. In lume era si lumea prin El s-a facut, dar lumea nu L-a cunoscut ….Iar celor ce L-au primit, care cred in numele Lui, le-a dat putere ca sa se faca fii ai lui Dumnezeu… Si Cuvantul S-a facut trup si S-a salasluit intre noi si am vazut slava Lui, slava ca a Unuia-Nascut din Tatal, plin de har si de adevar. » (Ioan 1, 9-14).

Intruparea, punctul culminant al paradoxului existential
Iubiti credinciosi,
Cu Nasterea Mantuitorului nostru Iisus Hristos, suntem chemati permanent sa venim in pestera Betleemului sa ne intalnim cu Dumnezeu Care S-a descoperit noua prin Fiul, unde sa contemplam slava Lui, adica acea lumina care a luminat veacurile pana la noi si care nu se va stinge pana la sfarsitul lor. Niciodata nu vom putea intelege marele cadou pe care ni-l face Dumnezeu, acela de a deveni « fii ai lui Dumnezeu dupa har », adica acel statut de a participa la existenta lui Dumnezeu. Acest dar pe care Dumnezeu ni-l ofera prin nasterea si moartea Sa pentru noi nu sta sub semnul stricaciunii, ci are concentrata in el toata iubirea Sa milostiva si transfiguratoare. Este de neinchipuit cum Dumnezeu-Creatorul cerului si al pamantului si al Carui nume este mai presus de orice nume, Isi exprima total dimensiunea iubirii Sale filantropice smerindu-Se pana la a lua chipul creaturii si a Se lasa omorat pentru mantuirea ei. Din iubire pentru noi, creatura Sa, Se face om ca pe om sa-l indumnezeiasca. El vine sa ne aduca viata in toata consistenta ei divina. Pana la intruparea Sa, oamenii isi concentrau atentia mai ales asupra laturii biologice a vietii, iar preocuparile lor religioase sfarseau de fiecare data in neantul idolatru al inchinarii eronate la fapturile creatiei. Aveau viata biologica, dar aceasta era rupta de izvorul ei divin si de aceea se sfarsea in neantul istoriei. De la Nasterea Cuvantului, Dumnezeu nu inceteaza sa ne repuna, fara sa ne sileasca, pe calea care duce la Izvorul vietii, aratandu-ne ca El este Calea, Adevarul si Viata.

Iubiti credinciosi,
Dumnezeu nu a ales o cale complicata pentru a ne recupera fiintial din mrejele mortii spirituale, ci una simpla, modesta, fara fast si mult zgomot. Nasterea Sa ca om s-a realizat intr-o discretie ce anunta blandetea si smerenia inimii Sale si fundamenta inceputul starii de continua chenoza ce va culmina in moarte prin rastignire. Singurii martori carora corul ingerilor le dezleaga taina cea ascunsa din vesnicie au fost pastorii si magii. De aceea, cand Pruncul Iisus a fost asezat de Fecioara Maria in ieslea dobitoacelor, Dumnezeu a vrut sa spuna ca El, Creatorul cerului si al pamantului, are nevoie de noi pacatosii pentru a Se integra in aceasta lume coruptibila. Sfantul Apostol Pavel ne sfatuieste sa nu incercam sa patrundem cu mintea noastra limitata aceasta taina a lui Dumnezeu, ci sa ne rugam doar ca acest mister sa patrunda in fiinta noastra, sa vorbeasca de ea insasi in noi. « Rugati-va in numele lui Hristos, impacati-va cu Dumnezeu ! Caci El, care n-a cunoscut pacatul, S-a facut pentru noi pacat, ca sa dobandim intru El dreptatea lui Dumnezeu. » (II Cor. 5, 20-21.) De aceea, Fiul lui Dumnezeu, pe linia ascultarii fata de Tatal, realizeaza maximum de coborare si apare printre noi pacatosii ca sa ne spele pacatele prin patima Sa. Aici e punctul culminant al paradoxului existential. Greu de inteles cum Dumnezeul Iubirii- Tatal, din iubire pentru om, trimite pe Fiul- Ascultarii sa ia asupra Sa pacatele umanitatii, iar manifestarea acestei realitati a facut-o nu in cer, ci aici, pe pamant. Pamantul este locul unde a vrut Dumnezeu sa Se intalneasca cu noi, adica in insasi viata noastra coruptibila. A ales aceasta forma simpla pentru a ne spune ca El poate fi in suferintele si neputintele noastre pe care a dorit sa Si le asume, apoi sa le reconforteze, restaureze, sa le vindece.

Craciunul, nadejdea mantuirii
Iubitii mei fii sufletesti,
Vestea cea buna a Craciunului este aceea ca aceasta sarbatoare ne ofera nadejdea mantuirii, prin care avem posibilitatea sa ne facem partasi la viata in Dumnezeu si cu Dumnezeu, in puterea Duhului Sfant. De aceea, Craciunul nu este doar o chemare la sarbatoare, ci, in acelasi timp, o chemare la vigilenta. Dumnezeu ne cheama prin acest eveniment sa deschidem bine ochii asa cum au facut-o pastorii din Betleem si magii de la Rasarit, apoi toti ceilalti semeni ai nostri care s-au succedat de-a lungul secolelor pana astazi. Pentru a fi partasi cu ei suntem invitati sa ne deschidem si noi sufletele pentru a primi cadoul oferit lumii de Dumnezeu. In acelasi timp, sa ne gandim cum Ii raspundem si cu ce Ii multumim lui Dumnezeu pentru cadoul pe care ni l-a facut. Stim ca El nu are nevoie de lucruri materiale pentru a I se rasplati. El vrea doar iubirea noastra fata de El; El vrea multumirea noastra adusa Lui prin rugaciune; El vrea inima noastra smerita; El vrea ca toata viata noastra sa fie conforma cu viata Lui. Am putea spune ca El vrea totul de la noi. Dar acest tot inseamna puterea integratoare a dragostei. Caci si El a aratat dragostea Sa totala fata de om si vrea de la noi acelasi lucru. El ne invita sa ramanem in dragostea Lui, adica in Biserica Lui, ca madulare ale Trupului Sau mistic.

Iubiti credinciosi,
Anul mantuirii 2012, in curand, isi va incheia curgerea sa fireasca. Acest fapt ne determina sa facem si noi bilantul implinirilor, in numele Fiului lui Dumnezeu, nascut in ieslea Betleemului, sau al neimplinirilor. Cu toate greutatile intampinate, dam slava lui Dumnezeu pentru ceea ce ne-am propus sa facem pe multiple planuri in arhiepiscopia noastra. Intrucat Sfantul Sinod a hotarat ca acest an sa fie dedicat Tainei Sfantului Maslu si ingrijirii bolnavilor, centrul nostru eparhial, intre celelalte multiple activitati, prin sectoarele abilitate, a pus accentul in special pe activitatea social-caritabila in randul credinciosilor nostri. Cele 34 de centre si asezaminte sociale, cu servicii acreditate si organizate dupa toate exigentele timpului, incearca sa acopere o parte dintre nevoile crescande ale persoanelor lovite de necazurile vietii. Multumim prin acest cuvant pastoral tuturor celor care au sprijinit activitatile noastre caritabile, caci prin aceasta am devenit samariteanul milostiv, asa cum ne-a invatat Mantuitorul. Va indemnam sa sprijiniti in continuare pe cei nevoiasi, stiind ca pe datatorul de buna voie Il iubeste Dumnezeu. De asemenea, impliniti cu demnitate si iubire jertfelnica, dupa puterea fiecaruia, si celelalte proiecte ale Sfintei noastre Biserici! Unul dintre acestea este constructia Catedralei mantuirii neamului. De aceea va adresam indemnul parintesc de a contribui cu obolul vostru, prin parohia de care apartineti si la acest obiectiv, avand constiinta ca generatia noastra a fost aleasa de Dumnezeu sa isi construiasca bisericile din proximitatea sa, dar si pe cea a neamului, ale carei lucrari sunt, cu atata maiestrie, coordonate de Preafericitul nostru parinte Patriarh Daniel.
In acelasi timp, este momentul sa anuntam faptul ca in anul urmator, 2013, se vor implini 1700 de ani de cand Edictul de la Mediolanum a insemnat in istorie recunoasterea oficiala a Crestinismului, iar sfantul Sinod al Bisericii noastre a inchinat acest an Sfintilor Imparati Constantin si Elena, deoarece, prin implicarea lor, au mijlocit raspandirea Crestinismului si scoaterea la iveala a vestigiilor lui cele mai importante, legate in mod direct de viata Mantuitorului nostru Iisus Hristos.

Fie ca lumina Craciunului sa nu se stinga in sufletele voastre, iar puterea Duhului Sfant sa va intareasca!

Harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatal si impartasirea Sfantului Duh sa fie cu voi cu toti. Amin.

+ Inaltpreasfintitul Eftimie, Arhiepiscop al Romanului si Bacaului

.