Opera platonica

 

Problema autenticitatii operei lui Platon

 

Opera filozofico-literara transmisa posteritatii sub numele lui Platon cuprinde : Apararea lui So­crate, 34 de dialoguri, o colectie de scrisori si cateva incercari poetice. Opera aceasta a trezit in decursul timpului o "problema platonica". Iata in ce consta aceasta problema : este vorba de a se sti cu certitudine : care sunt scrierile autentice ? care este data de alcatuire a fiecarei scrieri ? care este ordinea lor cronologica de alcatuire ?

 

Chestiunea autenticitatii operelor platonice a preocupat si pe criticii antici, mai ales aceia din scoala gramaticilor alexandrini. Asa de ex. gramatistul alexandrin Aristofan din Bizant (cca 200 i.Hr.) a clasificat scrierile platonice pe care el le crede autentice in trilogii. La fel si neo-pitagoreianul Thrasyllos (contemporan cu Tiberius) le-a clasificat in noua tetralogii. Autenticitatea citorva dintre scrierile platonice a fost pusa la indoiala de acestia. Dar aceasta chestiune a devenit obiectul unor vii si nesfirsite discutii mai ales in timpurile moderne, mai cu deo­sebire in cadrul scolii critice germane a secolului al XIX-lea. In discu­tiile in legatura cu aceasta problema se tinea cont pe de o parte de argu­mentul traditiei antice, ca dovada externa, pe de alta critica interna, care, fara sa tina cont de dovada externa, cauta sa verifice fiecare scri­ere platonica dupa criteriile expuse mai sus, si anume : 1) marturisirile despre autenticitatea acestora ale scriitorilor antici, in frunte cu Aristo­tel , 2) verificarea continutului fiecarei scrieri, prin comparatie cu cele autentice in mod sigur ; 3) verificarea in acelasi fel, pe temeiul compo­zitiei artistice ; 4) verificarea pe baze lexicologice.

 

Care sint dovezile de autenticitate externe ? Mai intii sa raspundem la o intrebare   premergatoare : cum ni s-a transmis   opera   platonica ?

 

Academia avea si o biblioteca, in care Platon si-a lasat manuscrisele operelor sale. Dupa moartea acestuia, sefia Academiei si a Bibliotecii a preluat-o Speusip, nepotul lui Platon, apoi, rind pe rind, Xenocrate, Palemon, Crates si Crantor in timpul vechii Academii.

 

Dupa acestia urmeaza scolarii Academiei de mijloc si, in sfirsit, aceia ai noii Academii, dintre care cei mai insemnati au fost Arcesilaos si Carneades. Acestia au pastrat, asemenea unui depozit sacru, opera marelui inte­meietor al Academiei, asa ca atunci cind acesta si-a stramutat sediul in Ptolemaion, au fost stramutate acolo si toate originalele operelor lui Platon, pe care, mai tirziu, in timpul imparatului Tiberiu, le-a consultat gramaticul Thrasyllos, cel care le-a grupat in tetralogii.

 

Alte manuscrise s-au pastrat tot in biblioteca din Alexandria, pe care a infiintat-o regele Egiptului si Ptolomaios Soter, cu concursul mai multor invatati, printre care a fost si platonicianul Heraclid Ponticos. Despre acesta se stie ca el insusi a fost auditor al lui Platon si Aristotel. Tinind seama de acest amanunt si de faptul ca a fost si o dorinta a re­gelui catre Demetrios Phalereus, organizatorul bibliotecii, ca sa-i pro­cure copii de pe toate operele filozofilor din Atena nu este cu putinta sa admitem ca nu s-au adus si operele celui mai vestit dintre filozofi.

 

Cit despre autenticitatea lor mai putem afirma ca nu se poate in­chipui, ca abia dupa o generatie - deci la anul 300 i.Hr. - cind mai su­pravietuiau contemporani ai filozofului, si tinind cont de spiritul critic al gramaticilor alexandrini, sa se fi introdus, sub numele lui Platon, scrieri straine.

 

In secolul al III-lea Callimach din Efes, chemat la biblioteca din Ale­xandria, alcatuieste cele dintii cataloage (pinakes) ale "operelor si scri­itorilor straluciti in felurite raporturi stiintifice". A fost o vasta biblio­grafie in 120 de carti cu note biografice, critice si istorice asupra manu­scriselor continute in biblioteca, in numar de peste o jumatate de milion.

 

Trecem peste criteriile dupa care Aristofan din Bizant si invatatul Thrasyllos au grupat dialogurile platonice si subliniem numai faptul ca datorita acestora se stie ca 15 scrieri platonice sint autentice. Dar in urma cercetarilor critice antichitatea a ajuns la concluzia ca numai 36 de scrieri, ce poarta numele lui Platon, ar fi autentice.

 

Critica moderna nu s-a multumit cu argumentele aduse de traditia antica, ci aplicind critica filologica, a ajuns la alte rezultate. in special scoala germana din secolul al XIX-lea, incepind cu Tennemann si mai ales Schleiermacher, a pus la indoiala autenticitatea unora dintre scri­erile platonice transmise de antichitate. In urma discutiilor si a cerceta­rilor judicioase, cu ajutorul metodei interne, intreprinse de Schleierma­cher, K. F. Hermann, Munk, Grote, Uberwegs si Zeller, s-a ajuns la con­cluzia ca 20 de scrieri platonice sint sigur autentice. Acestea au fost apoi impartite, din punct de vedere cronologic, in trei grupe.

 

Acela care a pus pentru prima data problema ordinei in care au fost scrise dialogurile platonice a fost Schleiermacher. Clasificarea pe care a facut-o acesta tine cont de cele trei epoci de activitate ale filozofului: Dialoguri, scrise pina la moartea lui Socrate (399 i.Hr.), numite scrieri elementare ; de la 399 pina la intemeierea Academiei (387 i.Hr.), numite scrie- preparatorii; de la 387 i.Hr. pina la moartea sa, numite scrieri constructive.

 

Schleiermacher pleaca de la consideratia ca Platon si-ar fi conceput scrierile dupa un plan unitar si le-ar fi dezvoltat intr-o maniera progre­siva. Aceasta idee ,a fost insa combatuta de alti critici ca K. Fr. Her­mann , Uberwegs, Ed. Munk,   TeichrnMler  si Wilamowitz.

 

Pe temeiul cercetarilor cu privire la continutul, la stilul si la limba scrierilor platonice, pe care le-au facut criticii englezi si germani mai ales, in ultimele decenii, s-a ajuns la impartirea urmatoare a dialoguri­lor platonice :    

                                                              

I. Dialogurile socratice sau din tinerete (confruntarea cu sofistii)

 

1. Apararea (Apologia) lui Socrate.

 

2.  Criton (Credinta lui Socrate fata de legi).

 

3.  Euthyphron (Despre pietate).

 

4.  Lysis (Despre iubire si prietenie).

 

5.  Lahes (Despre vitejie).

 

6. Charmides (Despre intelepciune).

 

II. Dialogurile critice principale, scrise in epoca maturitatii, in care este cuprinsa conceptia despre lume, om si viata

 

1. Protagoras (Despre invatarea virtutii).

 

2. Gorgias (Impotriva falsei retorici).

 

3. Euthydemos (Persiflarea sofismelor sofistilor).

 

4.  Cratylos (impotriva falsei intrebuintari a iubirii de catre sofisti).

 

5.  Menon (Iarasi despre virtute si proiectul teoriei "reamintirii").

 

6.  Theaitetos (Critica conceptiilor epistemologice).

 

7.  Hippias  maior  (Dupa  unii  critici  neautentic,   important   pentru   pregatirea  pentru "Symposion").

 

8.  Phaidros (Conceptia despre idei).  

                 

9.  Sophites (Despre raportul dintre idei).

 

10.  Symposion (Teoria despre "Eros" sau despre metoda dupa care pot fi intuite ideile, prototipurile eterne ale lucrurilor).

 

11.  Parmenide (Despre raportul Ideilor cu lumea senzoriala).

 

12.   Phaidon (Despre moartea lui Socrate si despre nemurirea sufletului).  

                          

13. Philebos (Despre cel mai inalt bun).  

                                                                                  

14.  Politeia (Despre Statul cel mai bun. Cea mai matura opera platonica. Ideea de bine este soarele divin, ce da viata intregii realitati).

 

III. Dialogurile scrise la batrinete

1.  Timaios (Filozofia platonica a naturii).

 

2.  Nomoi ("Legile", despre state).

 

3.  Critias (Filozofia istoriei).

 

N.B.