PF Teoctist - Cuvantare rostita la alegerea in scaunul de episcop al Aradului


Constiinta raspunderii

Marturisesc dintru inceput ca "raspunsul bun" ce urmeaza a-l da chemarii votului de astazi nu este lipsit de emotia ce ma stapaneste in aceste clipe. Cei, peste 33 de ani, pe care i-am inchinat cresterii mele duhovnicesti, studiilor, diferitelor ascultari bisericesti - de la cele mai modeste si pana la inalta slujire arhiereasca -, mi-au imprimat puternic constiinta raspunderii pentru ducerea la bun sfirsit a oricarei incredintari. Aceasta constiinta a raspunderii se impune cu atat mai mult atunci cand ti se incredinteaza spre pastorire intreaga obste dreptmaritoare a unei eparhii, avand a da raspuns nu numai fata de aceasta, ci si fata de Dumnezeu, de felul cum ti-ai indeplinit misiunea.

Caci a lua asupra-ti calauzirea sufletelor credincioase pe drumul care sa duca spre pasunea mantuirii, spre viata, si nu spre pierzanie, inseamna sa ai insusiri si virtuti de "ispravnic alluiHristos siiconom al tainelor lui Dumnezeu " ( I Corinteni 4, 1 ).

Daca acest lucru a ingrijorat si pe unii Parinti ai Bisericii, imbunatatiti cu fapte si virtuosi in credinta, incat si ei cu greu primeau diferite dregatorii, cum oare sa nu fiu miscat si eu de increderea si de cinstea la care ma chemati si sa nu fiu constient in acelasi timp de greutatea raspunderii si de putinatatea priceperii mele? De aceea, impreuna cu Sfantul Apostol Pavel, rostesc: "O, adancul bogatiei si al intelepciunii si al stiintei lui Dumnezeu! Cat sunt de necercetate judecatile Lui si cat de nepatrunse caile Lui " ( Romani 11, 33). In adevar, planul si randuiala lui Dumnezeu au fost ca eu, un modest fiu de taran, sa fiu inaltat pana la treapta arhiereasca, iar astazi, chemat sa pastoresc una din frumoasele si istoricele eparhii ale Bisericii noastre. Dar sfaturile pline de caldura ale aceluiasi dumnezeiesc Apostol Pavel catre iubitul sau ucenic Timotei, caruia ii scrie: " Sa tii aprins harul lui Dumnezeu, cel care este in tine, prin punerea mainilor mele, caci Dumnezeu nu ne-a dat duhul temerii, ci al puterii si al dragostei si al intelepciunii" ( II Timotei 1, 6-7), imi revarsa in suflet balsamul increderii si al ravnei celei de sus.

Cine, oare, urcand catre piscurile insorite ale muntelui, atras si incantat de azurul cerului si de frumusetile neasemuite ale inaltimilor, poate sa nu-si intoarca din cand in cand privirile inapoi, catre inceputul urcusului? O data cu popasul odihnitor, isi da mai bine seama si de inaltimea la care se gaseste, dar mai ales isi vede mai bine calea pe unde a trecut, obstacolele si povarnisurile pe care le-a strabatut. Cum as putea, oare, ca in aceste clipe sa nu-mi amintesc eu de zilele cele de demult; cugetand la toate lucrurile Tale si gandind la faptele mainilor Tale ( Psalmul 142, 5-6 ), dupa cuvantul Psalmistului? Cum as putea sa nu-mi arunc privirile mintii la tulpina obarsiei mele trupesti, din preajma Botosanilor, la parintii mei tarani saraci si nestiutori de carte, din care am vlastarit cei 9 frati ramasi sanatosi in viata? Amintirea lor duioasa, cu podoabe sufletesti ce nu ofilesc niciodata, cu truda lor jertfelnica de a creste fara nici o vatamare copiii, singura lor zestre si unicul scop al vietii lor grele, va ramane pururea vie. Palmele si picioarele lor, batatorite de greutatea muncilor, exprimau obida in care traiau truditorii de pe ogoare.

De atunci si pana acum am strabatut un drum lung si anevoios. De acolo, de pe plaiurile moldovene, pana la cinstea de episcop -vicar al Patriarhiei si la aceea unde imi indreapta pasii votul de astazi, mi se pare o cale lunga, si la propriu, si la figurat. Drumul incepe inca de la varsta de 14 ani, cand, indemnat de o nazuinta tainica de a sluji pe Dumnezeu si Sfanta Sa Biserica, am iesit din vatra parinteasca, pornind - insotit de lipsuri si greutati - pe calea vietii monahale, pasind an de an, cu incredere si rezultate mereu mai pline de curaj, pe treptele studiilor teologice si ascultarilor bisericesti de tot felul.

In anul 1944, cand am sfarsit studiile teologice universitare, mi-am inceput de fapt si activitatea eclesiastica si obsteasca. Am simtit ca o datorie care izvora din insasi tulpina originii mele, de a impleti, de la inceput, activitatea mea bisericeasca cu activitatea obsteasca, inchinata slujirii poporului din care am odraslit.

Transferat din postul de diacon de la Catedrala Sfintei Patriarhii in postul de preot la Mitropolia Moldovei, in martie 1945, m-am atasat cu toata ravna si entuziasmul tuturor actiunilor patriotice pentru vindecarea ranilor adanci ramase de pe urma razboiului. Binecuvantata venire la conducerea Mitropoliei Moldovei a tanarului si energicului episcop-vicar, de atunci, Justinian Marina, a insemnat, pentru viata bisericeasca a Moldovei, un impuls nou, iar increderea, cu care m-a cinstit, a pus temeliile uceniciei mele pe drumul lucrarii bisericesti, sustinute timp de aproape saptesprezece ani. De-a lungul acestor ani, ca dintr-un izvor, mi-am improspatat puterile si mi-am primenit cunostintele din experienta bogata, energia si dinamismul Prea Fericirii Sale. Partas si martor atator lucrari importante, atator etape din viata Bisericii, m-am straduit, clipa de clipa, sa nu zdruncin increderea Prea Fericirii Sale si a Sfantului Sinod, in toate importantele insarcinari pe care le-am primit.

Cei peste 12 ani de slujire arhiereasca mi-au imbogatit experienta si mi-au adaugat lumini de mare pret si sprijin in orientarea mea. Am putut descifra adevarul ca Biserica prin slujitorii si credinciosii ei trebuie nu numai sa inteleaga viata cu atatea uriase transformari si descoperiri, dar ea trebuie sa ajute si sa promoveze tot ceea ce duce catre viata, catre lumina, catre libertate si pace, catre buna intelegere si apropiere intre oameni. Trebuie sa vegheze si sa lucreze "ca lumea viata sa aiba si mai mult sa aiba" ( Ioan 10, 10).

Biserica Ortodoxa, cu o invatatura atat de bogata si cu orizonturi nespus de intinse, cu frumuseti de traire si cu adancimi de gandire, cu intocmiri atat de intelepte, poate si trebuie sa slujeasca omul in toate nazuintele lui inalte, poate si trebuie sa slujeasca intreaga umanitate, insetata de idealurile nobile ale unei vieti drepte si fericite, ale unei vieti libere si prospere pentru toti oamenii. Izolarea de viata si de adevaratele ei frumuseti este straina invataturii nerastalmacite a Mantuitorului nostru Iisus Hristos, Care ne indeamna si pe noi, slujitorii Sai, prin cuvintele: "Eu v-am ales pe voi si v-am randuit sa mergeti si roada sa aduceti, si roada voastra sa ramana" ( Ioan 15, 16).

Chezasia pastrarii unitatii si sfintei mosteniri ortodoxe sta in sobornicitatea plina de dragoste evanghelica a ocarmuitorilor Sfintei Biserici, a caror lucrare se desavarseste pururea sub adumbrirea Duhului Sfant. Episcopul trebuie sa-si indrepte privirile si auzul neincetat catre nazuintele pastoritilor sai, preoti si credinciosi, pe care sa-i iubeasca cu atata putere cum iubeste Mantuitorul Biserica Sa si in care el sa-si vada comoara sa, rostul lucrarii sale, mangaierea sa, fericirea sa, coroana si lauda sa.

Votul de astazi imi indreapta pasii pe un drum nou, catre o noua lucrare de mare cinste, dar si de grea raspundere, aceea de conducere duhovniceasca a de Dumnezeu pazitei Eparhii a Aradului, Ienopolei si Halmagiului. Aceasta sfanta Episcopie - cum am retinut si din cuvantul I.P.S. Presedinte - este una din fiicele "cu podoaba si cu frumusete impodobita" de Domnul si de slavitii ei arhipastori. Istoria ei arata a fi o puternica parghie de indelungata lupta, purtata cu pilduitoare darzenie, fie impotriva dominatiei otomane, fie impotriva setei nesatioase de prozelitism si impilarii habsburgice. Frumoasa si bogata comoara de traditii a credinciosilor si stradania ierarhilor ei constituie pentru noi un indemn puternic in lucrarea la care suntem chemati de astazi inainte.

Din randurile ierarhilor, care au slujit cu ravna si devotament nazuintele sfinte ale credinciosilor, apar figurile luminoase ale lui: Ioanichie, cel supus umilirilor si chinurilor dese spre a trece la uniatie; Sinesie, pastratorul legaturilor cu eparhiile ortodoxe din Tara Romaneasca; Gherasim Ratiu, care cu zel a ferit trupul Bisericii din aceste parti de ranile dezbinarilor, puse la cale de habsburgi; invatatul si energicul episcop Ioan Metianu, atat de insufletit de patriotism; Andrei Magieru, care a pastorit cu evlavie si intelepciune timp de 24 ani; toti, si fiecare in parte, au lasat o scumpa si frumoasa mostenire Bisericii transilvanene: credinta curata ortodoxa, pilda de lupta pentru nazuintele poporului si pentru independenta sa.

Pe frumoasele plaiuri ale acestei Eparhii, ca in intreaga noastra tara, oamenii sfredelesc adancurile, transforma fierul si otelul, brazdeaza ogoarele si se ostenesc sa-si zideasca o viata mai buna.

Cu o preotime bine pregatita si la inaltimea chemarii ei, cu credinciosi buni si evlaviosi, iubitori de munca si indragostiti de pace, cu sfinte lacasuri de inchinare multiseculare, vrednice de admirat, cu monumente istorice adanc graitoare despre trecutul poporului nostru, Eparhia Aradului pastorita cu intelepciune pana acum de blindul Mitropolit al Banatului, inalt Prea Sfintia Sa Dr. Nicolae Corneanu, este si astazi una din vlastarele viguroase ale Bisericii Ortodoxe Romane.

Iata camp larg pentru activitatea unui nou episcop, iata "cat de imbelsugat este secerisul" cel duhovnicesc, dar si temeinice motive pentru indatoririle de capetenie ce i se impun. Cu credinta si nadejde in Parintele luminilor si a toata indurarea, cerand binecuvantarea iubitului meu parinte duhovnicesc, Prea Fericitul Patriarh Justinian - pe care-l rog sa nu ma lipseasca, nici pe viitor, de caldura dragostei sale, imi plec fruntea in fata vointei lui Dumnezeu si a votului maritului Colegiu Electoral Bisericesc, rostind impreuna cu psalmistul: "Iata vin! in capul cartii este scris despre mine. Ca sa fac voia Ta, Dumnezeul meu, am voit si legea Ta inlauntru inimii mele " ( Psalmul 39, 10-11).

Din aceasta clipa, ma incredintez dragostei preotimii si bunilor credinciosi din Eparhia Aradului, ma incredintez dragostei si sprijinului Mitropolitului meu canonic, inalt Prea Sfintitului Nicolae al Banatului, ma incredintez dragostei membrilor Adunarii eparhiale, ai Consiliului eparhial. Gandul ca pana acum, evlavia si credinta iubitorilor sfintelor altare si credinciosilor din aceasta eparhie au fost incalzite de binecuvantata pastorire a inalt Prea Sfintiei Voastre, inalt Prea Sfintite Parinte Presedinte, care in scurt timp ati asezat viata bisericeasca pe fagasul ei cel rodnic, imi sporeste ravna si-mi intareste nadejdea in continuarea frumoaselor realizari, imi voi inchina eforturile slujirii sfinte a preotilor si binecredinciosilor crestini, ajutandu-i in evlavia lor pentru dobindirea bunurilor celor ceresti, dar si in avantul lor pentru atingerea idealurilor legate de viata lor pamanteasca. Calauzindu-i pe calea dreptei credinte stramosesti, nu voi inceta sa depun orice efort ca sa sadesc in sufletele tuturor dragostea de patrie, de eforturi statornice in asezarea pacii trainice pe pamant si in combaterea planurilor diabolice de urzire a neintelegerilor si razboaielor, de folosire a minunatelor descoperiri stiintifice in scopul distrugerii vietii oamenilor si a bunurilor agonisite de milenii.

Cu aceste ganduri si hotarari, indrept un cald cuvant de multumire Prea Fericitului Patriarh Justinian pentru indrumarile intelepte, pe care mi le-a dat, precum si pentru statornica sa dragoste parinteasca. In camara sufletului meu, candelele recunostintei si ale iubirii fiesti nu se vor stinge niciodata.

Multumesc cu caldura si cu smerenie inalt Prea Sfintitilor Mitropoliti si Prea Sfintitilor Episcopi, fagaduind ca voi fi totdeauna devotat si ascultator fata de inteleptele si mantuitoarele intocmiri ale Sfintei noastre Biserici Ortodoxe Romane si ale Sfantului Sinod.

Multumesc maritului Colegiu Electoral Bisericesc, inalt Prea Sfintitului Presedinte Nicolae, membrilor Adunarii eparhiale a Episcopiei Aradului si tuturor celor ce si-au pus nadejdea in mine, asigurandu-i pe toti de intreaga mea dragoste, de pretuirea ce le voi purta-o in sufletul meu si de stradania neprecupetita, pe care o voi depune pentru a-mi inchina puterile slujirii acestei sfinte Eparhii, Sfintei noastre Biserici si scumpei noastre Patrii. Rog pe Bunul Dumnezeu sa nu-si indeparteze mila Sa de la mine, bunatatea si adevarul Sau sa ma sprijineasca in toate zilele vietii mele (Psalmul 39,15).

Amin!

Cuvantare rostita la alegerea in scaunul de episcop al Aradului, in ziua de 28 iulie 1962.

.

31 Iulie 2007

Vizualizari: 5515

Voteaza:

PF Teoctist - Cuvantare rostita la alegerea in scaunul de episcop al Aradului 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE