Studiile teologice - avantaje si dezavantaje - s-ar parea ca este o tema nu prea bine formulata, pentru ca toata lumea crede ca la studiile teologice au doar avantaje. Sa stiti ca nu-i asa. Studiile teologice pot avea avantaje si dezavantaje. O sa vedeti indata ca am dreptate.

Mai intai as vrea sa fiu cat mai practic si sa fiu concret, si voi fi asa: practic si concret. Ma voi referi la studiile teologice facute de mine, fiind eu absolvent de teologie si totodata licentiat in teologie. Deci am competenta de a vorbi despre studii pe care le-am facut si de impactul pe care le-au avut studiile asupra mea.

Pe cand eram student la teologie, am facut teologie intre 1948 si 1952, mama mea m-a intrebat odata: "tu, ce faci acolo la teologie, ce faceti voi acolo la teologie, patru ani de zile, ca doar sa dai cu cadelnita minteni inveti?" Nu mai stiu ce i-am raspuns, nu stiu cum i-am explicat de ce trebuie sa faci ani multi de scoala ca sa ajungi absolvent de teologie. Dupa ce am ajuns absolvent de teologie, tot mama m-a intrebat odata: "tu acum popa nu esti, cantor nu esti, ce esti?" Si eu i-am raspuns "ceea ce sunt eu se numeste absolvent de teologie".

Cand am terminat teologia m-am dus la mitropolitul Nicolae Balan sa-i multumesc pentru faptul ca mi-a dat aprobarea sa fac teologia - el a fost cel ce mi-a dat aprobare. El mi-a spus cand mi-a dat aprobarea pentru teologie: "Iti dau aprobare sa faci teologia, dar preot sa stii ca n-o sa te poti face". Mi-a mai spus odata ca n-o sa ma pot face preot si am acceptat sa fac teologia fara sa ajung vreodata preot. Cand am terminat teologia, m-am dus la mitropolit si el m-a intrebat, atunci abia: "cu ce scop ai facut teologia?" Eu, e adevarat ca am facut teologia si cu scopul de a ajunge candva preot, stiam ca nu se poate, stiam ca totusi s-ar si putea, credeam ca pot face mult mai mult decat fac de fapt, dar nu puteam sa-i spun mitropolitului ca "sa stiti eu de fapt vreau sa ma fac preot si am facut teologia cu gandul ca as putea ajunge candva si preot". Si atunci a trebuit sa gasesc un alt raspuns; si am gasit un alt raspuns, a fost un raspuns evaziv, dar totusi un raspuns, si avea si raspunsul acesta ceva adevar in cuprinsul lui, si i-am spus: "am facut teologia cu gandul sa-mi gasesc un suport moral pentru viata".

Dar cum e cu asta, ca doar nu oricine care vrea sa aiba un suport moral pentru viata trebuie sa faca teologia. Si mitropolitul o luat de bun raspunsul si m-a intrebat: "dar, ai gasit suportul acesta moral pentru viata?" Si eu am zis ca da. Si m-a intrebat mitropolitul tot atunci ce am de gand sa fac. Nu aveam inca ceva de facut, m-am retras la parintii mei si am lucrat la licenta. Licenta mi-am dat-o de aici de la manastire, de fapt, dar am lucrat la ea: "Soteoriologia Noului Testament - invatatura despre mantuire in Noul Testament".

Mi-am ales subiectul acesta pentru ca m-am gandit eu ca lucrul cel mai principal, cand e vorba de inaintare in viata duhovniceasca, e mantuirea. Si atunci m-am gandit sa studiez cele privitoare la mantuire asa cum se reflecta in Noul Testament. Si m-a intrebat mitropolitul tot atunci, si-a zis: de ce ai vrut sa mergi la Sambata? Raspunsul meu a fost clar: "pentru ca nu sunt hotarat". N-a mai zis nimic mitropolitul, si-a trecut o vreme vreo cateva luni, in februarie m-am dus din nou la Sibiu, m-am dus si la inaltul Nicolae, si mi-a zis ca atunci cand vreau sa redactez in ultima forma licenta as putea sa merg la Sambata. Dar la sfarsitul lui martie m-am hotarat sa merg la Sambata, adica sa ma duc si sa ma fac calugar, si m-am dus si i-am spus mitropolitului si el a zis: "am asteptat hotararea aceasta".

Acum se pune intrebarea de ce n-am zis ca sunt hotarat sa ma fac calugar cand am terminat teologia; era firesc ca dupa ce ai facut studii teologice sa fii indoctrinat si sa ajungi la convingeri religioase la masura aceasta de a putea sa fii si calugar eventual.

Nu v-am zis ca eu in anul 1942 am venit aici la Sambata - era parintele Arsenie atunci aici - aveam treisprezece ani si jumatate si vroiam sa ma fac calugar. Bineinteles ca nu stiam mare lucru despre calugarie si deci hotararea mea era o hotarare nefundamentata. Mitropolitul Nicolae Balan - s-ar putea sa retineti lucrul acesta - restaurand manastirea de la Sambata, manastire zidita de Constantin Brancoveanu pe la 1700, dar daramata la 1785 de dusmanii credintei ortodoxe, si refacuta incepand din 1928 prin restaurarea bisericii, pentru ca au ramas si ceva ziduri nedaramate la 1785 de dusmanii credintei ortodoxe, ca sa le faca loc greco-catolicilor, mitropolitul dorea ca la aceasta manastire sa aiba absolventi de teologie. E o conceptie inalta despre calugarie, mitropolitul tinea sa aiba in manastirea de la Sambata numai absol­venti de teologie. Aici in Ardeal nu era gand de calugarie, cei care faceau teologia numai la calugarie nu se gandeau, sau daca era cineva care facea teologia se putea calugari in alta parte decat in Ardeal; in general nu se faceau absolventii de teologie calugari. Eu am vorbit cu parintele Arsenie atunci in 1942, stiam de asta, ca mitropolitul voia ca aici sa fie numai absolventi de teologie.

De fapt manastirea a inceput cu trei candidati la calugarie care erau absolventi deja de teologie: cu parintele Arsenie Boca care s-a asezat aici in 1939 dupa ce a facut Teologia la Sibiu, apoi scoala de arte vizuale - Bele Arte cum se numea atunci - pictura si sculptura la Bucuresti, in acelasi timp a frecventat cursuri de medicina, interesandu-se in special de genetica. In 1939 dupa toate acestea si dupa ce a petrecut trei luni la Sfantul Munte, pentru ca manastirea aceasta nu a avut traditie si mitropolitul a vrut sa-i trimita pe cei care s-au angajat pentru calugarie la manastirea aceasta la Sfantul Munte; si a trimis pe doi dintre ei pe Parintele Arsenie care a stat trei luni si pe Parintele Serafim Popescu care a stat sase luni la Sfantul Munte si un an scolar la teologia din Atena.

Parintele Mladin care a fost al treilea cu care s-a inceput aceasta manastire, a fost pregatit de mitropolitul Nicolae Balan sa ajunga profesor de teologie la catedra de mistica, dar n-a functionat decat un an la catedra de mistica, pentru ca s-a sistat catedra de mistica, si atunci a lucrat la catedra de teologie morala pana cand a fost ales mitropolit in 1967. L-am avut si eu profesor si m-am avut tare bine cu mitropolitul Nicolae Mladin.

Parintele Arsenie in 1942, cum era el un om cu putere de sinteza, imi daduse in atentie - zicea el - rugaciunea cu care se mantuiesc calugarii, sigur s-a gandit asa ca daca tot nu pot ramane atunci aici sa ma folosesc totusi cu ceva din ceea ce fac calugarii si mi-a pus in atentie rugaciunea: Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul".

Mi-a spus si cum anume sa fac rugaciunea. A zis ca s-o zic cu gandul si s-o lipesc de respiratie in felul urmator: intre respiratii sa zic "Doamne", tragand aerul in piept sa zic odata cu aceasta "Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu" si dand aerul afara din piept, odata cu aceasta sa zic "miluieste-ma pe mine pacatosul". Asta m-a invatat, asta am facut. Mi-au spus ca daca nu pot ramane aici trebuie sa ma duc si sa fac scoala. Eu sunt nevazator din copilarie, m-am trezit in lumea aceasta, in viata constienta, fara vedere. Parintii mei m- au dat la Cluj la o scoala speciala unde am urmat cinci ani. Eram de doi ani cu scoala intrerupta pentru ca Clujul a fost ocupat de unguri in urma Dictatului de la Viena si ma gandeam sa fac scoala in continuare si parintele Arsenie a zis atunci: "pai scoala nu te duce la mantuire". Si mi-a mai spus ceva parintele intr-o chestiune pe care nu l-am ascultat, anume ca in fiecare zi sa fac o suta de metanii. Si m-a invatat cum sa le fac, de fapt stiam eu ceva despre metanii, dar parintele totusi m-a invatat si n-am facut cum m-a invatat parintele, poate si din comoditate, dar si datorita faptului ca la scoala nu aveam unde sa fac metaniile, la internat acolo unde locuiam, si asa ca n-am facut, dar nu faceam eu nici vara cand eram acasa si puteam sa fac.

Si au trecut anii de scoala si am venit aici la manastire in anul 1953, i-am spus parintelui Serafim ca nu ma pot concentra cand fac metanii si parintele Serafim a zis: "daca nu te poti concentra, zi Doamne Iisuse fara metanii". Sa stiti ca imi pare rau ca au mers lucrurile asa, dar am trait o viata cam fara metanii. Nu l-am ascultat pe parintele Arsenie in privinta scolii, pentru ca a zis ca scoala nu te duce la mantuire, dar sa stiti ca imi pare bine ca nu l-am ascultat. Si de ce-mi pare bine, pentru ca eu totusi ma gandesc de multe ori ca scoala a avut o importanta pentru mine, chiar daca m-a si ajutat si chiar daca m-a zapacit pana la urma. Acum sa stiti ca nu cred ca-s zapacit si acuma, dar sa stiti ca atunci cand am terminat teologia eram cam zapacit. Si curios, cum domnule, termini o scoala teologica, ai invatat atatea lucruri care sa te apropie de Dumnezeu si totusi esti un zapacit. Cum se poate asa ceva? Astea sunt dezavantaje ale Teologiei, chiar Teologia m-a dus la asta. Cum adica? Te duci tu la teologie, faci slujba in fiecare zi, te duci la rugaciune de dimineata, te duci la rugaciune seara, frecventezi cursurile, si cand ai terminat Teologia hop, ca nu mai ai credinta pe care ai avut-o cand ai intrat la teologie. Cum se explica asa ceva? Se explica foarte bine. Leon Bloy, un filozof francez are cuvantul: "suferinta in sine trece, dar faptul de a fi suferit nu trece niciodata". Si asa a fost si la mine. Cand m-am dus eu la teologie si am aflat eu niste lucruri de confuzie, niste lucruri la care nu m-as fi gandit niciodata. Am auzit de critica Vechiului Testament, de critica Noului Testament am stat la indoiala, am stat intrebator, pai atunci cine are dreptate? Ca cutare epistola nu a scris-o Sf. Apostol Pavel, ca Epistola catre Evrei a scris-o un alt autor si este pusa pe numele Sf. Apostol Pavel, ca Apocalipsa nu-i sigur ca a scris-o Sf. Ioan Evanghelistul.

Si toate lucrurile astea au lucrat in mine, au scurmat la credinta mea, la ceea ce aveam eu cand am intrat la teologie. Eu cand am intrat la teologie daca auzeam "din Sfanta Evanghelie de la Ioan citire", nu ma mai intrebam daca capitolul 21 din Sf. Evanghelie de la Ioan e scris de Ioan sau e scris de altcineva. Eu cadeam in genunchi. Si ascultam in genunchi Evanghelia scrisa de Sf. Evanghelist Ioan. Si a venit teologia si m-a zapacit. Pai vezi ca poate nu-i asa, daca o fi asa cum zic ceilalti, si am ajuns asa la o clatinare de intelegere. Asta nu a durat prea mult, insa si-a facut lucrarea, si-a facut lucrarea de confuzie, lucrarea aceasta de dezorientare, fara sa ma gandesc prea mult la asta, ca la urma urmelor stateam in genunchi si daca era scris de altcineva cap. 21. Asa se si sustine de fapt in teologie si stie toata lumea care face teologia ca acest capitol nu-i scris de Ioan. Unii zic ca nici celelalte capitole, ca nici prologul nu-i scris de Ioan; sunt sigur atatea si atatea lucruri pe care le inveti la scoala pentru ca trebuie sa dai examen din ele. Si asa s-a ajuns ca la sfarsitul teologiei eram dezorientat. Si am intrebat pe unul si am intrebat pe altul si mi-am expus profesorilor de teologie gan­durile mele si starea mea, nimeni nu a putut sa intervina si sa spuna "baga de seama ca ti-a scazut credinta, ca daca ai avea credinta nu ti-ai mai pune probleme din astea si tu daca odinioara te-ai gandit sa te faci calugar, tine-te de gandul asta".

Si-a trecut asa vremea si la un moment dat am ajuns la gandul ca trebuie sa ma fac calugar. Cum? Era in Duminica a doua din Postul Mare din anul 1953 cand se praznuieste si Sf. Grigorie Palama. Si s-a citit din Triod icosul sfantului. Si se citea acolo "bucura-te..." si toate celelalte; e un icos lung, si mi-a venit mie atunci un gand: Sf. Grigorie Palama a fost calugar, Biserica are calugaria in mare cinste, pe mine nu ma opreste nimic sa ma fac calugar, ma voi face calugar! Acesta a fost punctul de sprijin si punctul de plecare pentru calugaria mea, nici nu pot sa spun ca am avut o vedenie, ca mi s-a descoperit ceva in mod extraordinar, ci a fost o gandire - bineinteles inspirata de Dumnezeu, pe care nu mi-a pus-o nimeni in vedere inainte - si pe asta s-a bazat cealalta vreme a vietii mele si se intemeiaza si acum. Deci si acum eu sunt incredintat ca mi-am gasit calea, ca am mers pe calea mea adevarata si bineinteles ca din asta au urmat toate celelalte.

Mitropolitul Nicolae Balan a murit in 1955. A venit mitropolitul Iustin, putin, a stat numai cateva luni la Sibiu si a venit mitropolitul Nicolae Colan. Mitropolitul Nicolae Colan m-a apreciat si mai ales m-a apreciat pentru studii, pentru predicile pe care le tineam si s-a gandit el sa ma faca preot. Bineinteles ca asta a venit de pe urma faptului ca eram deja calugar si in 1960 m-a hirotonit diacon, din initiativa lui. Eu cand m-am facut calugar, bineinteles ca am renuntat la toate. Cand te-ai facut calugar ti-ai spus ultimul gand, atunci cand te-ai angajat la calugarie, de atunci inainte tu esti un om cu care pot lucra altii dar nu poti cere tu ceva anume. Un candidat la calugarie dupa ce a ajuns calugar poate ajunge diacon, poate ajunge preot, dar nu din initiativa lui, ci din initiativa altora.

Pe mine, mitropolitul Nicolae Colan m-a intrebat: "vrei sa te fac diacon de Sfanta Marie?"; era intr-o joi si Sfanta Marie urma sa fie luni. Si eu am zis: "daca ar zice cineva sa cer, n-as cere, dar daca mi se ofera, primesc". Si mitropolitul a zis: "da, dar cel care este chemat e bine sa vrea", si atunci i-am spus ca nu o sa fac asa cum este scris in Pateric despre unul care era calugar si au vrut sa-l faca preot, si el nu vroia ca se socotea nevrednic, si a fugit. Cand era sa fie hirotonit el a fugit si s-au dus unii sa-l caute si sa-l aduca cu sila sa-l faca preot, ca aveau nevoie de preoti, si se pare ca era totusi un om vrednic. Si cand s-au dus sa-l caute, aveau si un magar cu ei pe care l-au pierdut intre timp. Si acum nu-l mai cautau pe candidatul la preotie, ci-si cautau magarul. Numai ca magarul s-a ascuns in buruieni unde era ascuns si candidatul la preotie, si au gasit odata cu magarul si candidatul. Atunci au vrut sa-l lege si sa-l duca cu sila, dar el a spus "nu ma mai legati ca am cunoscut ca-i voia lui Dumnezeu". Mitropolitul a luat de buna treaba aceasta si a zis: "pregateste-te ca de Sfanta Marie te fac diacon". Dar a mai zis: "n-o sa te las mult timp diacon, o sa te fac preot, o sa fii concelebrant si o sa fii mai ales duhovnic".

Acum sa stiti ca vocatia mea in viata e de predicator, de propovaduitor. Aveam atunci un staret foarte impotrivitor si mai ales dispretuitor din fire. De cate ori se intalnea cu un om cu deficiente avea o repulsie si bineinteles ca si eu ii stateam in cale cu repulsia, dar n-avea ce face, el era in ascultarea mitropolitului si nu putea sa zica nu, "nu inalt Prea Sfintite". Bine, i-a atras atentia ca "fiti atent ca faceti totusi un act de autoritate, ca vi s-ar putea lua in nume de rau lucrul acesta", l-a sfatuit pe mitropolit, dar mitropolitul n-a tinut seama de nimic ci, m-a facut diacon. A zis ca n-o sa ma lase mult diacon, dar m-a lasat 23 de ani pana la urma ca s-a imbolnavit toamna, dupa aceea s-a facut bine in primavara, in vara a ajuns aici si l-a ajuns iar o suferinta, a trebuit sa-si faca operatie, si-a pierdut graiul si sase ani de zile n-a mai putut sa vorbeasca.

Cu mintea se zice ca statea destul de bine, cand se intalnea cu mine, daca predicam imi spunea ca i-a placut predica, dar eu nu-l intelegeam, il intelegeau cei ce erau in jurul lui. Atunci m-am gandit la un lucru, ca in Filocalie citind am gasit cuvantul ca daca vrea Dumnezeu sa se implineasca un lucru, atunci toata zidirea ajuta sa se implineasca, iar daca nu binevoieste Dumnezeu, toate se pun impotriva. Si gata, am asteptat, dar m-am gandit ca cine stie ce se poate intampla de joi pana luni.

Duminica a venit mama la mine, era de hram si parintele care era staret a zis: "hai cu mama fratiei tale sa o binecuvanteze inalt Prea Sfintitul" Iar inalt Prea Sfintitul i-a zis: "bine ai venit, bine ca ai venit, ca maine il fac diacon pe Teofil". Eu nu i-am spus nimic mamei, ma gandeam ca daca n-o fi asa, ce stiu ce se poate intampla pana maine.

Nu s-a mai intamplat nimic, mitropolitul m-a facut diacon, mi-a dat cateva recomandari in particular si a zis "uite, nu-ti recomand sa cadesti" -stiam si eu lucrul acesta - insa mitropolitul, totusi, poate indrumat de Dumnezeu, a zis cand a iesit de la mine din chilie - eu am inchis usa asa incet ca sa aud ce mai zice - si a zis mitropolitul: "e un om fara lumina, dar luminat". Si cu gandul acesta s-a realizat ca m-a facut diacon.

A murit mitropolitul Nicolae Colan, a venit mitropolit Nicolae Mladin, apoi mi-a propus si el hirotonia, dar am refuzat-o. Am refuzat-o cinstit asa, i-am zis ca ma simt bine diacon. Mitropolitul mi-a zis ca ar fi bine sa-i indrum pe oameni, dar eu am tinut sa ma lase diacon. De ce? Nu am vrut sa-l pun pe mitropolit intr-o situatie in care ar fi putut fi judecat de cineva, pentru ca era in primele luni in care era mitropolit si nu era bine sa inceapa cu un act de autoritate. Mitropolitul nu s-a suparat pe mine, ne-am avut bine in continuare. Apoi a venit aici, ultimii ani de viata i-a petrecut in manastire, intr-o situatie de intunecare si abia in 1983 mitropolitul Antonie m-a hirotonit preot. Nu m-a mai intrebat daca vreau, nu mi-a mai dat nici o recomandare dupa aceea si chiar vorbeam cu cineva despre asta si mi-a zis: "stii de ce nu ti-a dat nici o recomandare? Pentru ca a stiut ca ai minte si a zis ca te descurci singur". Si asa a fost de fapt.

Dupa aceea, in 1988 m-a facut arhimandrit si am mers inainte asa si am ajuns astazi; toate s-au bazat de fapt pe teologie. Dar cred eu ca si teologia m-a ajutat, pentru ca mitropolitul putea sa nu-mi dea aprobarea sa fac teologia.

Cand m-am dus prima data la el si i-am pus problema nu a Teologie, ci a preotiei, mitropolitul a spus ca nu se poate si s-a scapat de mine. Poate ca si eu la fel faceam daca eram mitropolit. Dar, dupa un an de zile mi-am aranjat eu putin lucrurile cu parintele Bodogae, care era nepot prin alianta a mitropolitului Nicolae Balan, si i-a pus in atentie ca "totusi, uitati Inalt Prea Sfintite, haideti sa facem o incercare, ca e adevarat ca nu vede, dar poate fie si bun la studii". M-a favorizat si faptul ca am luat bacalaureatul cu nota mare, cu noua, si asta nu se prea intampla cu cei care erau candidati la teologie.

In sfarsit, mitropolitul mai citise el o carte, o avea in biblioteca si pe urma am dat si eu de ea, "Orbi celebrii", si poate ca si asta a contribuit sa-mi dea aprobarea pentru teologie...

Si am ajuns la teologie, la confuziile pe care mi le-a dat Teologia, deci si la dezavantajele studiilor teologice.

Dar am avut si avantaje, avantaje foarte intemeiate. Si anume, cu ce am venit eu la teologie? Vreau sa stiti ca eu fiind preocupat cu lucruri religioase - a fost asa si randuiala lui Dumnezeu, cred eu - ca am ajuns intre oameni cu preocupari religioase. Numai ca nu cu preocupari religioase ortodoxe, ci cu preocupari de viata religioase. Cum anume? Cand eram elev in clasa a X-a de liceu, un coleg al meu de internat, tot un nevazator, a vorbit cu un cetatean din Resita care venea la Timisoara, si care era frate cu un prieten al lui, tot nevazator. Fratele acesta era antropozof.

Antropozofia este un curent de gandire intemeiat de un neamt din Ungaria pe nume Rudolf Steiner. Acesta avea niste afirmatii foarte interesante si eu cum mergeam la Biserica, la Oastea Domnului, eram interesat de cele ale Bisericii, dar imi placea tare si la antropozofi. Si mai imi placea si de altceva, de faptul ca erau oameni de cultura, in general, profesori, doctori, ingineri, nu erau foarte multi, dar toti cati erau, toti erau cu scoala multa. Si eu acolo un prichindel printre ingineri ma simteam bine si ei se si ocupau de noi, tineau cursuri, ne indoctrinau. Unii ziceau insa: "ma, nu te mai duce pe-acolo ca aceia nu-s pe cale buna". Si eu am zis ca totusi ma mai duc, pana voi pleca la Sibiu, pentru ca la Sibiu nu voi mai fi in legatura cu ei. in Sibiu nici nu erau atunci antropozofi.

Deci am venit la teologie cu niste indoctrinari extracrestine, crestine numai in parte, pentru ca erau si invataturi crestine, aveau mai ales afirmatii de la eretici in legatura cu Fiul lui Dumnezeu, cu Botezul. Erau niste afirmatii ale lor in fata carora nu puteam sa stau atunci, in fata acelei doctrine si acelor afirmatii.

Era un domn foarte bun de gura, avea asa un dar de vorbire, de convin­gere, de predica si pentru prima data am auzit de la el ca in Evanghelie sunt doua pescuiri minunate. N-am invatat la teologie ci la antropozofi am invatat asta, si cu explicatii: pescuirea minunata de la Luca din cap. 5 si pescuirea minunata din cap. 21 de la Ioan. Si alte lucruri foarte frumoase si inveselitoare, si sa stiti ca daca ai o convingere adevarata, o convingere religioasa la care sa nu se opuna nimic, asta te castiga, iti place. Mie imi placea doctrina antropozofica. Si va puteti gandi, antropos inseamna om, antropozofie inseamna intelepciune despre om, dar nu era vorba de teosofie si nu era vorba de ceva care il pune pe Dumnezeu in centru, ci era omul in centru. Nu stiam eu atunci de asa ceva. Cand am ajuns la teologie, eu m-am dus cu gandurile mele de antropozof, nu m-am declarat niciodata antropozof, dar purtam gandurile in minte.

Stiam de la antropozofi ca Biblia e mai importanta decat Traditia, "'neinteles ca nu puteam sa ma opun la gandul acesta, dar facand Teologia mi-am dat seama ca Traditia e mai importanta decat Biblia, pentru ca noi traim mai mult prin Traditie. Ortodoxia are la temelie Biblia, dar nu Biblia care se interpreteaza, ci invatatura Bisericii care nu se interpreteaza. Si dupa aceea ma mai gandeam asa ca uite, noi cautam sa ne depasim si evolutionismul acesta spiritual cu reincarnarea, tare imi mai placeau atunci lucrurile astea. Am aflat apoi de la teologie foarte multe lucruri si mi-am dat seama ca de la eretici au ei aceste lucruri, de la indieni, de la chinezi.

Cei de la teosofie din Timisoara nu vroiau sa faca Teologia, pentru ca ziceau ei, Teologia te inchisteaza, ca dogma iti rapeste libertatea, lucruri din astea, dar care nu m-au convins sa nu fac Teologia. Mi-am dorit sa fac Teologia si am facut Teologia si am avut avantajul acesta ca Teologia mi-a lamurit niste lucruri, am scapat de gandurile antropozofice si am ramas cu doctrina ortodoxa.

Deci zic ca asta a fost avantajul ca eu am facut Teologia si avantajul ca studiile teologice mi-au dat o alta perspectiva decat cea pe care am avut-o inainte de a ma duce la teologie.

As vrea sa spun si aceea ca intre antropozofii din Timisoara era si un preot profesor de teologie, parintele Cornel Givulescu de la Cluj, refugiat la Timisoara, care preda muzica si tipic la teologie. Era un om foarte simpatic, apoi era un diacon Gligor, care mai tarziu nu a mai ramas in Biserica, s-a dus la Opera si a cantat in corul Operei din Timisoara. Atunci m-am gandit ca oamenii astia stiu multe intr-adevar si se vede ca stiu mai multe decat stim noi ortodocsii, asa ca le-a dat o anumita autoritate antropozofilor in fata mea in privinta doctrinei lor, in special.

Mi-a venit apoi mai tarziu in minte un gand, un gand care poate ca daca mi l-ar fi spus atunci cineva m-ar fi convins ca nu trebuie sa am in vedere antropozofia si anume ca antropozofii nu au competenta sa rezolve niste lucruri de natura religioasa. Nu i-a trimis nimeni la propovaduire, nu au competenta; nici eu nu aveam competenta, de exemplu atunci cand predicam la Oastea Domnului, "hai sa predice fratele Ion", se vede ca eram bun de gura si pe atunci, faceam niste legaturi, nu pot sa-mi dau seama ce legaturi faceam, le spuneam oamenilor, pentru ca cunosteam textul Bibliei, puteam sa spun despre "cel ce vrea sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa-Mi urmeze Mie". Vorbeam cu convingere si la frati le placea tare mult cum vorbeam eu.

Cand am ajuns la Sibiu am aflat ca, stai putin, tu nu esti pus sa inveti pe altii, cine te-a trimis, ti-a dat tie Biserica vreo competenta, si am inceput sa ma clatin din punctul meu de vedere.

Odata totusi m-au convins colegii sa vorbesc la Oastea Domnului - in aula Teologiei se tineau adunarile Oastei - si era la Dumineca Judecatii, si atunci cand am inceput sa vorbesc - se vede ca au lucrat in mine lucrurile ca nu am competenta - a inceput sa-mi fie frica, dar asa mi-a fost de frica, ca mi se zbateau genunchii. Si-mi era frica si nu stiam daca e ceva pe langa mine sa ma sprijin ca sa nu cad chiar jos. N-am cazut pana la urma, dar a fost o experienta din care am inteles ca trebuie sa ai totusi o competenta, nu esti tu trimis sa vorbesti, nu esti pus tu sa-i inveti pe altii. Deci am renuntat. Sigur, am mai vorbit eu mai tarziu pe la Oastea Domnului prin Sibiu si dupa aceea, dar nu mi s-au mai zbatut genunchii.

Si inca ceva trebuia sa-mi spuna cineva daca ar fi fost om cu cultura teologica si cu niste concluzii teologice, pentru ca nu-i vorba numai sa ai o cultura, sa aduni de aici si de dincolo, ci e vorba sa ai o perspectiva, perspectiva pe care ti-o formeaza si cultura teologica. Deci mai trebuia sa mi se spuna inca ceva, si anume ca Rudolf Steiner a fost antropozof, dar n-a fost sfant, iar Sf. Ioan Gura de Aur a fost sfant si nu a fost antropozof. Asadar daca mi se spunea sa ma tin de sfinti, nu de cei care nu au fost sfinti, chiar daca acestia iti dau niste idei care iti plac si care ar putea sa-ti fie candva convingerile tale. Pentru ca toate pornesc de la o idee, intai ai o idee in minte, ideea iti formeaza eventual o convingere si pe convingere se intemeiaza viata, asa cum s-a bazat pe convingerea mea ca Sf. Grigorie Palama a fost calugar si ca pot si eu sa fiu calugar. A fost o convingere intemeiata pe o idee si nu ideea m-a sustinut, ci ideea mi-a format convingerea si convingerea m-a sustinut in sfera credintei, in sfera ortodoxiei, in sfera calugariei.

Parintele Arsenie zicea ca cea mai lunga cale e calea care duce de la urechi la inima, adica de la informatie la convingere. Eu aveam informatie, aveam si convingere. Mie mi-a placut intotdeauna la Biserica, mi-au placut slujbele, imi plac si acum, am folosit slujbele in cuvantarile mele, in cartile mele, toata lumea se bucura de cartile mele pentru ca au multe texte liturgice.

Teologia m-a ajutat la pretuirea textelor liturgice, pentru ca eu atunci cand am mers la teologie stiam o multime de texte liturgice, stiam antifonul al doilea "Unule nascut Fiule...", stiam tot ce se spune la Liturghie de catre preot si de strana, tot stiam. Dar nu aveam perspectiva aceasta de a adanci, nu aveam formata perspectiva de baza a textelor liturgice.

Parintele Soima, Dumnezeu sa-l odihneasca, s-a alcatuit la existenta mea, spunandu-ne noua la scoala ca textele liturgice au o profunzime, ca trebuie sa ne gandim la profunzimea lor, sa le punem in valoare, sa nu ne inchipuim ca atunci cand suntem la slujba si se canta e vreme de odihna, ci trebuie sa aprofundam textele liturgice cantate. Si asta mi-a folosit mie foarte mult. Apoi si eu la randul meu i-am invatat pe altii, le-am spus altora "mai fratilor, hai sa ne gandim la cutare text, de exemplu la troparul Schimbarii la Fata: "Schimbatu-Te-ai la Fata in munte, Hristoase Dumnezeule, aratand Ucenicilor Tai marirea Ta, pe cat li se putea. Straluceasca si noua pacatosilor lumina Ta cea pururi fiitoare, pentru rugaciunile Nascatoarei de Dumnezeu, datatorule de lumina, marire Tie." Sau la troparul din Joia Mare si Vinerea Mare: "Cand maritii Ucenici la spalarea cinei s-au luminat, atunci Iuda cel rau-credincios, cu iubirea de argint bolnavindu-se, s-a intunecat, si judecatorilor celor fara de lege, pe Tine Judecatorul cel drept Te-a dat. Vezi dar iubitorule de avutie pe cel ce pentru aceasta spanzurare si-a agonisit. Fugi de sufletul nesatios care a indraznit unele ca acestea asupra invatatorului. Acela ce esti spre toti bun, Doamne marire Tie." Am ajuns la concluzia ca la slujbele noastre si invatam si ne rugam: ne rugam invatand si invatam rugandu-ne. Deci nu studiem.

In 1965, deci dupa 23 de ani de cand l-am intalnit pe parintele Arsenie, m-am dus anume la Bucuresti sa-l intalnesc, erau 23 de ani care trecusera fara sa-l mai intalnesc. M-am dus sa-l caut si l-am gasit la schitul maicilor; plecase din manastire datorita imprejurarilor de atunci, a fost obligat sa plece si si-a gasit de lucru la schitul maicilor ca pictor de icoane, si l-am cautat. Si atunci parintele mi-a spus ceva interesant - e a doua convorbire importanta pe care am avut-o cu parintele - si cum era el un om de sinteza, mi-a pus in atentie prima catavasie din slujba inaltarii la cer a Domnului lisus Hristos, anume: "Cu dumnezeiescul nor acoperit fiind gangavul, a spus Legea cea scrisa de Dumnezeu, caci scuturand tina de pe ochii mintii vede pe Cel ce este si se invata cunostinta Duhului, cinstind cu dumnezeiesti cantari". Si a zis parintele: "uite teologie pot face si paganii si necredinciosii". Numai ca nu i-am spus ca am fost necredincios cand am terminat teologia. Nu pot sa spun ca am fost necredincios asa ca m-am lepadat de toate, dar n-am avut o credinta lucratoare, o credinta angajanta. Teologie pot face si paganii, pot face si necredinciosii, pentru ca sa traduci niste idei e foarte simplu, citesti o carte, faci niste insemnari, le insemnezi pe cele care crezi tu ca sunt importante, poti face o lucrare pe baza celor citite. Am inceput si eu sa scriu la Telegraful roman. Parintele Mladin, Dumnezeu sa-l odihneasca, insista foarte mult sa scriu articole la Telegraful. Le placea la oameni cum scriam, asa cum le plac si cartile.

Imi spune parintele Arsenie ca trebuie sa ajungem la alta cunostinta de Dumnezeu, nu la cunostinta de Dumnezeu din carti, din studii, din cunostinta informativa, ci trebuie sa ajungem la o cunostinta creatoare, o cunostinta care ne apropie de Dumnezeu, sa nu mai traim intr-un sistem - deoarece cei mai multi oameni, stie toata lumea, traiesc intr-un sistem, cand e vorba de chestiunile religioase. Cum anume? Traiesc intr-un sistem pentru ca se gandesc la niste idei si nu au convingeri si cauta pe Dumnezeu ca pe un sponsor, ca doar-doar ar avea ceva de la El, nu-L cauta pe Dumnezeu pentru maretiile Lui. Sf. Isaac Sirul zice ca "n-a cunoscut pe Dumnezeu cel ce nu se minuneaza de maretiile lui Dumnezeu." Deci fara sa te minunezi de Dumnezeu, sa stii ca nu L-ai cunoscut pe Dumnezeu. Daca zici numai asa superficial vreun psalm: "Cat de minunate sunt lucrurile tale Doamne, toate cu intelepciune le-ai facut" si nu zici din inima si nu zici cu convingere, de fapt nu faci ceea ce trebuie sa faca un om credincios.

Nu stiu daca v-a ajuns in mana candva imnele Sf. Simeon Noul Teolog. In Imnul al V-lea in traducere si versificatie de Zorica Latcu, Sf. Simeon Noul Teolog isi spune gandurile si simtamintele in legatura cu Domnul Iisus Hristos si zice: "Cum de foc esti ce tasneste si esti val racoritor? / Cum de arzi s-alini indata, cum ma faci nemuritor? / Cum de faci din vamesi ingeri si-ntunericul lumina? / Cum de scoti din iad si cum de curatesti pe cei din tina? / Cum tragi bezna in lumina, cum de noaptea o cuprinzi? / Cum de ma prefaci cu totul, inima cum o aprinzi? / Cum te impreuni cu robii, fii ai Tatalui de-i faci? / Cum de arzi de dor ranindu-i, cum de iarasi ii impaci? / Cum de rabzi si suferi Doamne, cum nu rasplatesti indata? / Cum de vezi cele ce-n taina numai Tie Ti se-arata? / Cum fiind asa departe vezi ce facem fiecare? / Doamne robilor Tai da-le indelunga Ta rabdare!" Sunt gandurile unui sfant, gandurile unui om care s-a intalnit cu Dumnezeu. Ori noi, cei mai multi il cautam inca pe Dumnezeu si nu l-am intalnit. Nu se poate spune despre noi: "s-au bucurat Ucenicii vazand pe Domnul". Si ne rugam si meditam si citim Scriptura...

In concluzie, studiile teologice au avantaje si dezavantaje, dintre care pe unele le-am semnalat in cele de mai sus.

Parintele Teofil Paraian