Astazi se implineste un an de cand cel de-al cincilea patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane, Patriarhul Teoctist, a trecut la cele vesnice.

Cuvant tinut in cadrul Sfintei Liturghii savarsite in Catedrala Patriarhala cu ocazia praznuirii Sf. Cuvios Teoctist ( 3 sept. 2000)

Prea Sfintiti Parinti,
Prea Cuviosi Parinti,
Prea Cucernici Parinti,
Frati si surori in Domnul,

"Ziua de astazi, 3 septembrie, a fost harazita ca zi de aniversare a numelui meu. Dumnezeu, in bunatatea Lui, a facut ca in calendarul Bisericii Universale, cuviosi parinti imbunatatiti care au purtat numele Teoctist sa fie mai multi, incepand cu cei din pustia Iordanului, Egiptului si pana in Anatolia si Capadocia.

Si Biserica, de-a lungul anilor, i-a cinstit, desigur, pe cei care i-a cunoscut, pentru ca au fost multi cuviosi cu numele acesta.

Cand eram elev la Seminarul teologic monahal de la Manastirea Cernica,intre anii 1932-4940, impreuna cu Parintele Arhimandrit Grigore Babus, acum preot slujitor la Catedrala Patriarhiei noastre, aici de fata, trebuie, o data cu trecerea in cursul superior, sa fim cu totii monahi, sa depunem, adica, voturile monahale. Aceasta era regula in seminar. Ca sa fie Biserica incredintata ca cei care urmau acest seminar vor ramane monahi. Potrivit hotararii Patriarhului de vie amintire Miron Cristea, ctitorul seminarului, s-a introdus aceasta prevedere in regulament, de a nu fi admis in cursul superior decat daca esti monah. Desigur, prevederea ne viza pe noi, cei mai tineri, care incepusem seminarul pe la 15-16 ani ca frati de manastire. Aveam si colegi mai varstici, pana la 30 de ani, care erau deja monahi. In cursul superior deci, trebuia sa prezentam adeverinta de la manastire, ca am depus voturile monahale, devenind astfel monahi, cu numele primit la slujba intrarii in monahism. Si asa ne-am intrecut intre noi sa intram in monahism. Parintele Grigore Babus mi-a luat-o inainte. A imbratisat monahismul ceva mai devreme, nu chiar la limita termenului impus de regulamentul seminarului. Eu am depus voturile monahale la 6 august 1935, la manastirea Bistrita de langa Piatra Neamt, ctitoria domnitorului Alexandru cel Bun, cand am primit si numele de Teoctist, prin cuvantul vrednicului staret Ghenadie Caraza, vestit pe Valea Bistritei, intre cei mai distinsi dintre staretii manastirilor noastre voievodale.

La calugarie deci, se schimba numele de botez. Aceasta nu este insa obligatoriu. Dar, dupa cum Sfantul Apostol Pavel, din Saul s-a numit Pavel. Sfintii Parinti au socotit ca se cuvine ca cel ce intra in monahism sa-si schimbe numele, spre a deveni om nou, faptura cea in Hristos. Bineinteles, nu atat prin schimbarea numelui se poate implini aceasta transformare, cat mai ales prin prefacerea interioara, prin primenirea starii sufletesti, prin innoirea omului launtric, impodobindu-l cu vesmantul nestricaciunii, al faptelor bune. In monahism se cere inainte de toate implinirea cuvintelor Mantuitorului Hristos, atunci cand spune: "Oricine voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa-Mi urmeze Mie" (Marcu 8. 34). Inseamna a te lepada de omul cel vechi, omul veacului acestuia si a te naste la viata consacrata lui Hristos. Dar de fapt, nu numai monahii sunt chemati la aceasta lepadare de sine pentru a-L urma pe Hristos, ci si toti credinciosii.

As fi dorit sa port in calugarie numele Teodorit Gasisem in cronica manastirii Bistrita numele unui ierodiacon, care scria foarte frumos. Teodorit, din secolul trecut, monah invatat, traitor in Hristos si bun slujitor. Am transmis prin cineva dorinta mea staretului Ghenadie care, primind din mana mea foarfeca, a taiat din parul meu zicand: "Se tunde robul lui Dumnezeu, fratele nostru Teoctist, monah, in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului duh. Amin! Si asa mi-a ramas numele, potrivit randuielii noastre bisericesti.

Am spus, la inceput, ca sunt si alti sfinti cuviosi cu numele Teoctist in sinaxarul si in mineiele Bisericii noastre. In anul acesta 2000, am mai sarbatorit ziua numelui, la 4 ianuarie, cand pomenim Soborul Sfintilor 60 de Apostoli si pe Cuviosul Teoctist, un sihastru care s-a nevoit in Pustiul Iudeii. Impreuna cu Sf. Eftimie cel Mare, si a trecut la Domnul pe la anul 467. In 3 ianuarie am mers in Tara Sfanta, impreuna cu o delegatie a Bisericii noastre, pentru a participa la festivitatile jubileului de 2000 de ani de la Nasterea Domnului nostru Iisus Hristos, la invitatia Prea Fericitului Diodor, Patriarhul Ierusalimului, unde au fost prezenti si ceilalti Patriarhi si intaistatatori ai Ortodoxiei. Prinzand de veste, Parintele Arhimandrit Ieronim Cretu, superiorul Asezamintelor romanesti de la Iordan si Ierusalim si romanii de acolo, m-au intampinat la sosirea pe Aeroportul din Tel-Aviv cu urarile cuvenite la ziua numelui, inaltand la 4 ianuarie rugaciuni in biserica noastra de la Ierusalim. Dar, 4 ianuarie este o data, pe care eu am sarbatorit-o si pentru ca in aceasta zi, in anul 1937, care a cazut intr-o Duminica, am fost hirotonit diacon pe seama Manastirii Bistrita, de catre arhiereul Ilarion Bacaoanul, in biserica Precista din Roman. Deci, m-am aflat in situatia de a cinsti ziua aceea, nu numai ca zi a numelui, ci si a hirotoniei in treapta diaconiei, pe care am primit-o cu multa bucurie si dragoste, ca un dar nepretuit din partea lui Dumnezeu. Dupa posibilitatile mele m-am straduit sa onorez diaconia si in aceasta catedrala, intre anii 1942-1945, slujind iarasi impreuna cu Parintele Grigore, amandoi, ani de-a randul, cu vrednicul de pomenire Patriarhul Nicodim si cu arhimandritii catedralei. Dupa alegerea mea ca episcop la Arad, de catre Colegiul Electoral Bisericesc, la 28 iulie 1962, a urmat instalarea la 3 septembrie, cand este pomenit in calendar Cuviosul Teoctist. Atunci I.P.S. Mitropolit Nicolae al Banatului si colaboratorii nostri de la Centrele Eparhiale Timisoara si Arad, impreuna cu mine, am inceput sa sarbatorim pe Cuviosul Teoctist la 3 septembrie. Cum au venit astazi Prea Sfintitii Parinti sa-l sarbatorim. Cu aceeasi evlavie, l-am cistit si la 4 ianuarie, la Betleem.

Asa ma aflu cu multa recunostinta in fata lui Dumnezeu si in fata dumneavoastra si a fratilor mei din Sfantul Sinod, vazand in aceasta imprejurare a cinstirii de doua ori pe an a Sf. Cuvios Teoctist, o manifestare de dragoste, de ocrotire si de ajutor din partea Sfintilor ale caror nume le purtam. Cu fiecare marunta intamplare, descifram mai clar adeverirea cuvintelor lui David: "Minunat este Dumnezeu intre sfintii Sai" (Ps. 67, 36). Imi amintesc, bunaoara, ca atunci cand eram episcop vicar aici, la Patriarhie, acum 50 de ani, si slujeam impreuna cu vrednicul de pomenire arhiepiscop Antim Nica, ne sarbatoream patronul amandoi in aceeasi zi, la 3 septembrie, cand sunt cinstiti in calendar Sf. Mucenic Antim, episcop de Nicomidia, si Cuviosul Teoctist.

Sarbatorirea numelui inseamna rugaciune, inseamna Sfanta Liturghie, cand ne aducem aminte de frati, de surori, de binefacatori, de cei bolnavi, de cei in suferinta, de cei aflati in calatorie si ne rugam pentru ei. Cinstim aceste nume de sfinti pe care le purtam, scumpe noua, legate de parintii si nasii care ni le-au dat la Sf. Botez. Aceasta trebuie sa fie semnificatia acestor zile importante din viata si familia noastra in legatura cu sfintii din calendar si numele pe care-l purtam noi. In Biserica noastra aflam si auzim cuvantul si adevarul deplin al Mantuitorului Hristos si prin Sfintele ei Taine, mai ales in Sfanta Liturghie, cand constituim un Trup impreuna cu toti sfintii. Aici pe pamant, noi suntem Biserica Luptatoare. Prin credinta, prin biruinta necazurilor si a greutatilor din viata, prin infrangerea ispitelor, dar si prin pastrarea credintei, a randuielilor bisericesti, participarea la sfintele slujbe, indeosebi, la Sfanta Liturghie si impartasirea cu Sfintele Taine, noi marturisim ca suntem fiii Bisericii intemeiate de Mantuitorul Hristos pe pamant, Biserica Luptatoare. Aceasta cale pamanteasca, deseori stramta, de alegere a graului de neghina (Mat. 13, 30), au strabatut-o sfintii in diferite feluri, invrednicindu-se a intra in Biserica Triumfatoare. Urmand, asadar, pilda de vietuire a sfintilor si pastrand comuniunea vie cu Biserica, facem si noi parte din Trupul tainic al lui Hristos, devenim, cum spune Sf Ap. Pavel "ca niste pietre vii ziditi pe temelia Apostolilor si Proorocilor" (Efes. 2, 20). De aceea, suntem in darul Duhului Sfant impreuna cu toti sfintii, care pururea mijlocesc pentru noi in fata Sfintei Treimi. Daca ne rugam aici Sfintilor Constantin si Elena, sau Cuviosului Parinte Dimitrie cel Nou, ale carui sfinte moaste le avem in aceasta catedrala, si oriunde se roaga alti credinciosi, ei sunt prezenti alaturi de noi. Prezenta sfintilor este pretutindeni, si oricand cerem mijlocirile lor, fie in biserica, fie la icoanele din locuintele noastre, ei aud rugaciunile noastre si mijlocesc pentru noi in fata lui Dumnezeu.

Aceasta este de fapt rostul vietii noastre, frati si surori intru Domnul, ca sa tindem spre pilda sfintilor al caror nume il purtam, sa fim, ca si ei credinciosi, sa iubim binele si adevarul si sa biruim pacatul, sa pastram credinta cea adevarata, sa stam permanent in legatura cu Biserica, spre a ne impartasi din sfintenia ei. Sa luam pilda chiar din ziua de astazi, cand ne-am rugat aici, si unii din credinciosi au aflat ca numele sfantului din calendar este al Cuviosului Teoctist, care a trait in Tara Sfanta, in secolul al V-lea. Si, iata ca ati venit si astazi la biserica in numar mare. Ne-ati adaugat bucurie si nadejde noua, ierarhilor, prin prezenta si rugaciunile dumneavoastra. Ca totdeauna, participarea copiilor si tinerilor alaturi de noi ne indeamna sa fim mai cu atentie si mai indatoritori fata de ei. Parintii binecuvantati cu asemenea fii, care raspund la chemarea iubitoare a Domnului Hristos, trebuie sa fie fericiti. Primim la botez numele sfintilor, sau la calugarie, de asemenea, spre a le purta in inima si viata noastra, chipul si vrednicia lor. De aceea, trebuie sa ne fie scump numele si trebuie sa-l sfintim cu faptele credintei noastre. Sfintitii nostri inaintasi luau nume de sfinti din calendar si dadeau pruncilor lor nume din neamul nostru. Nu nume straine, care nu se gasesc nici in calendare si nici in onomastica romaneasca. Se cuvine ca pruncii nostri, pruncii neamului romanesc, sa poarte numele barbatilor de seama din viata sfintilor si a tarii, dintre cei ce au pastrat credinta ortodoxa si ne-au lasat mostenire in istorie comoara lor de vrednicii in creatii de tot felul.

In incheiere, multumesc P.S. Episcop Calinic al Argesului pentru urarile facute, si P.S. Episcop Sofronie al romanilor din Ungaria, care s-a intors de la New-York, unde a participat la adunarea reprezentantilor religiilor lumii, inchinata anului 2000. Prea Sfintia Sa a transmis acolo dorintele noastre de pace, de bunatate, de cooperare si de pastrare a identitatii valorilor noastre ortodoxe si romanesti. Se stie ca poporul roman n-a cucerit nici teritorii straine in istorie, n-a facut nici prozelitism pentru a-i atrage pe altii la credinta noastra. Ne-am pastrat cu jertfe credinta stramoseasca, datinile, brazda strabuna si bunatatea fata de toti cei ce ne-au trecut pragul. Credinta Mantuitorului Iisus Hristos incolteste de la sine si da roade atunci cand este invatata si traita cum trebuie.

Va multumesc tuturor ca ati dorit sa aratati insemnatate zilei de astazi si mi-ati dat prilej si mie sa va spun ce se cuvine, ca sa stim cu totii cum sa cinstim ziua numelui si pe cine sa luam pilda pentru viata noastra, pentru a ne invrednici de Imparatia lui Dumnezeu. Amin!

Sa traiti cu totii intru multi ani cu sanatate!"

Citeste si:

Cuvant rostit cu ocazia primirii "Diplomei de Excelenta a Societatii Romane de Radiodifuziune"

Cuvant rostit cu prilejul implinirii a 14 ani de la intronizarea ca Patriarh

.