Sa nu ramanem indiferenti

Intr-o buna zi staretul m-a trimis la coliba parintelui Dionisie pentru nu mai stiu ce treaba. Cand a venit ora mesei, m-a poftit sa iau masa cu ei. Eu am refuzat amabila invitatie, drept care acela, pentru a ma scoate din situatia neplacuta in care ma aflam, l-a trimis pe cel mai tanar dintre ucenicii sai sa-l intrebe pe staretul meu daca imi dadea binecuvantarea sa raman la ora pranzului impreuna cu ei. Staretul il iubea si-l pretuia foarte mult pe parintele Dionisie, asa ca s-a bucurat sa-mi dea binecuvantarea.

La masa unul dintre frati citea.

Lectura era foarte interesanta. La un moment dat fericitul duhovnic a incercat sa aduca unele completari la tema fragmentului citit. Era insa atat de emotionat, incat l-au podidit lacrimile, care au inceput sa se reverse in suvoi. In cele din urma, s-a ridicat de la masa si s-a retras in chilia sa. Iar noi ceilalti, care nu am reusit sa ramanem indiferenti nici la cele citite, nici la sensibilitatea atat de profunda a staretului, am urmat, asa cum era firesc, atat plansul, cat si retragerea parintelui Dionisie. (Arhim. Heruvim, Amintiri nostalgice din Gradina Maicii Domnului, Ed. Manastirii Mangaietorului, Oropos, 2000)

.
Pe aceeaşi temă

18 Noiembrie 2014

Vizualizari: 6567

Voteaza:

Sa nu ramanem indiferenti 4.33 / 5 din 3 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE