Sfantul Ioan Gura de Aur - Cuvant la Sfanta si Marea Joi

Sfantul Ioan Gura de Aur - Cuvant la Sfanta si Marea Joi Mareste imaginea.

Sfantul Ioan Gura de Aur - Cuvant la Sfanta si Marea Joi
"Cel ce mananca trupul Meu si bea sangele Meu, intru Mine petrece si Eu intru el" (In. 6, 56)

Despre Sfanta Cina
Despre vanzarea savarsita de Iuda


Despre Sfanta Cina

Noi avem de gand a ne apropia de masa cea prea sfanta, care umple pe fiecare de o sfiala cu­cernica. Sa ne apropiem dara de ea cu o constiinta curata. Sa nu fie aici vreun Iuda, care poarta in ini­ma inselaciunea impotriva aproapelui sau, sa nu fie vreun inrautatit, care ascunde in sufletul sau otrava prihanei.

Aici se afla de fata insusi Hristos, spre a gati pentru noi aceasta masa, caci nu omul a putut sa prefaca painea si vinul in trupul si in sangele lui Hristos, ci preotul sta acolo numai spre a infatisa pe Hristos si a savarsi rugaciunea; numai harul si puterea lui Dumnezeu lucreaza acea pre­facere. "Acesta este trupul Meu" (Lc. 22, 19). Asa se rosteste cuvantul, care aduce acea prefacere. Precum glasul acela, care a zis: "Cresteti si va in­multiti, si umpleti pamantul" (Fac. 1, 28), desi era numai un cuvant, dar a trecut in fapta, si a inmultit omenirea, asa si la Cina cea Sfanta glasul acesta al lui Dumnezeu inmulteste harul la toti cei ce se impartasesc din ea cu vrednicie.

De aceea sa nu fie partas la aceasta sfanta masa nici un fatarnic, nici un inrautatit, nici un rapitor, nici un hulitor, nici un invrajbit, nici un zgarcit, nici un betiv, nici un lacom de avere, nici un desfranat, nici un pizmaret, nici un fur, nici unul cu rautatea ascunsa in inima, ca nu cumva el insusi sa-si atraga judecata, adica hotararea osandirii. Iata, Iuda s-a impartasit cu nevrednicie din Cina cea tainica, si apoi de acolo s-a dus si a vandut pe Domnul. De aici tu trebuie sa vezi ca diavolul tocmai asupra acelora are sta­panire, care cu nevrednicie se impartasesc din aceasta Sfanta Taina, si ca ei insisi se arunca intr-o osanda inca mai mare.

Eu aceasta o zic nu pentru a va inspaimanta de aceasta sfanta masa, ci pentru a va face mai cu luare aminte. Adica, precum hra­na cea trupeasca, intrand intr-un stomac bolnav, mai mult sporeste boala, asa hrana cea sufleteasca, gustandu-se cu nevrednicie, mai mult mareste raspunderea si osanda. De aceea va conjur sa nu as­cundem in sufletul nostru nici un gand pacatos, ci sa curatim inima noastra, caci noi suntem Biserica lui Dumnezeu, daca facem aceasta! Asa, sa curatim sufletele noastre, si sa facem aceasta curand.

Cum si in ce chip ? - intrebi tu. Iata cum: daca tu ai ceva impotriva vrajmasului tau, starpeste mania si curma dusmania, pentru ca la aceasta masa sa dobandesti iertarea pacatelor tale. Tu te apropii de jertfa cea prea sfanta, cea inalta. Hristos este aici Cel jertfit. Socoteste, deci, pentru ce Hristos S-a adus pe Sine jertfa ? El a patimit de buna voie, pentru ca sa sur­pe zidul ce era intre Dumnezeu si oameni, sa im­pace cerul si pamantul, iar pe tine, din vrajmas lui Dumnezeu, sa te faca iarasi sot al ingerilor.

Hristos a dat viata Sa pentru tine, iara tu nu voiesti sa curmi vrajmasia contra aproapelui tau ? Cum poti tu asa sa te apropii de masa pacii ?

Domnul nu a pregetat pentru tine a rabda toate patimile, iar tu pregeti a te lepada de mania ta!

Gandeste, insa, ca dragos­tea este radacina, izvorul si muma a tot binele.

Dar pentru ce nu voiesti tu sa ierti ?

"M-a mahnit foarte adanc, zici tu, mi-a facut o nedreptate inmiita, m-a adus chiar la primejdie de viata".

Dar ce sunt toate acestea ? El, totusi, nu te-a rastignit, ca jidovii pe Domnul! Daca tu nu ierti mahnirea pricinuita tie de aproapele tau, nici Tatal cel ceresc nu-ti va ier­ta tie pacatele tale; si cu ce constiinta vei putea tu sa te rogi si sa zici: "Tatal nostru, care esti in ceruri, sfinteasca-se numele Tau", si celelalte mai departe?

Hristos tocmai pentru mantuirea oamenilor a dat insusi sangele Sau, pe care acestia 1-au varsat. Ce poti tu sa faci, care sa se asemene cu aceasta ?

Cand, tu nu ierti pe vrajmasul tau, strici nu atat lui, cat tie insuti, gatindu-ti pentru ziua cea viitoare a Judecatii o osanda vesnica.

Caci Dumnezeu de nimenea nu se ingretosaza asa de tare si pe nime­nea nu osandeste asa de mult ca pe cel ce ramane neimpacat, a carui inima este umflata de manie si aprinsa ele izbandire.

Asculta, numai, ce zice Dom­nul: "Cand aduci darul tau la altar, si acolo iti vei aduce aminte ca fratele tau are ceva asupra ta, lasa darul tau inaintea altarului si mergi de te im­paca mai intai cu fratele tau; apoi, venind, adu da­rul tau" (Alt. 5, 23-24).

Ce zici ? Trebuie oare eu sa las darul si jertfa ? Desigur, aceasta este jertfa pacii , iar daca tu nu nazuiesti la pace, partasia ta la jert­fa nu-ti aduce nici un folos.

Asadar, dobandeste mai intai pacea, apoi vei putea sa tragi si folosul de la jertfa. Pentru pace este intemeiata aceasta jertfa, caci pentru aceasta a venit in lume Fiul lui Dumnezeu, pentru ca iarasi sa impace neamul ome­nesc cu Tatal, precum zice Pavel: "Acum El a im­pacat toate si a nimicit vrajba pe cruce" (Col. l, 22; Efes. 2, 16). Si El insusi nu numai ca a venit ca sa intemeieze pacea, ci ne si fericeste pe noi, daca vom face si noi la fel, cand zice: "Fericiti facatorii de pace, ca aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema" (Mt. 5, 9).

Deci, precum a facut Hristos, Fiul lui Dumne­zeu, asa fa si tu acum, pe cat este aceasta omului cu putinta, cautand a face pace tie si aproapelui tau.

Dragostea este cea mai mare intre faptele cele bune, pentru aceea Hristos pe impaciuitori ii numeste "fii ai lui Dumnezeu"; si pentru aceea El, in cuvantarea cea pentru lasarea jertfei la altar, a po­menit numai de impacarea cu aproapele.

Gura ta primeste acum trupul Domnului. De aceea pastreaza limba ta curata de vorbele cele de rusine si semete, de batjocura si de hulire; caci este foarte pierzator de a intrebuinta la ocara si batjo­cura si la vorbe nebunesti limba care a fost parta­sa acestor prea Sfinte Taine.

Nu pangari cinstea pe care Dumnezeu ne-a dat-o in Cina cea Sfanta, ca ea sa nu se faca pentru tine o mai mare raspunde­re si pacat. Dar tu primesti Taina cea Sfanta nu nu­mai cu gura, ci si cu inima; de aceea, sa nu gan­desti rele si viclenie asupra aproapelui tau, ci tine sunetul tau curat de toata rautatea.

As putea, iubitilor, sa va vorbesc mai mult de­spre aceasta, dar si cele ce s-au zis ajung pentru cei ce au primit intru sine samanta cucerniciei, cu luare aminte si cu pricepere, dornici sa urmeze ce­lor zise. Asadar, va rog neincetat sa ganditi la aces­te cuvinte si de-a pururea sa va aduceti aminte de aceasta sfanta unire, pe care o savarsim noi acum, la masa Domnului!

Aici sufletele noastre se curatesc si toti ne facem madulare ale lui Hristos; caci aici este un trup caruia toti ne facem partasi.

Asa, prin aceasta, noi ne facem un trup, ca sfanta dra­goste cea intru Hristos sa lege toate sufletele noas­tre.

Daca vom face aceasta, atunci putem sa gustam hrana cea sfanta cu o siguranta imbucuratoare si ne vom face locasuri ale pacii celei agonisite de Hristos.

Dimpotriva, daca ne lipseste impacarea, atunci, de am avea mii de fapte bune, toate acelea vor fi desarte si zadarnice.

Cand Hristos S-a inaltat la Tatal, in loc de bogatie si marire, a lasat uceni­cilor Sai alta mostenire, prin cuvintele: "Pacea Mea dau voua, pacea mea las voua" (In. 14, 27). insa ce bogatie si ce comoara poate sa fie mai mare si mai scumpa decat pacea lui Hristos, care este un bine negrait, pe care nu-1 poate cuprinde cu desavarsire nici o minte omeneasca ?

Fiindca si profetul Zaharia stia acestea si vedea ce mare nelegiuire este ne-pacea, de aceea a zis: "Asculta poporul meu, fiecare sa graiasca adevar cu aproapele sau si nimenea sa nu aminteasca intru inima sa jignirile suferite de la aproapele; fugiti de cuvintele cele mincinoase si nu veti vedea moartea [cea sufleteasca], zice Dom­nul" (Zah. 8, 16-17). El vrea sa zica: De veti fi min­cinosi si neimpacati, de veti jura juraminte minci­noase si veti uita poruncile mele, veti muri (adica sufletele voastre se vor osandi).

Deci, iubitilor, stiind noi toate acestea, sa parasim orice manie, sa tinem pacea unii cu altii, sa smul­gem radacina rautatii, sa curatim constiinta noastra, sa ne impartasim de infricosatele taine ale Sfintei Cine cu blandete si cu bunatate, sa ne apropiem de masa cea sfanta cu umilinta, cu smerenie, cu frica si cu lacrimi pentru pacatele noastre, pentru ca induratul Dumnezeu, privind din cer simtamin­tele noastre cele pasnice, dragostea noastra cea ne­fatarnica si conglasuirea noastra cea frateasca, sa ne faca partasi tuturor bunatatilor celor fagaduite, prin harul si iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, caruia impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh se cuvine lauda si inchinaciunea in vecii ve­cilor ! Amin.


Despre vanzarea savarsita de Iuda

Timpul de fata ne aduce aminte a vorbi de gro­zava crima a celui ce a vandut pe Hristos Domnul, in ziua de astazi Iisus fu predat de ucenicul Sau in mainile iudeilor, insa voi, care auziti aceasta, nu va tanguiti pentru Iisus cel vandut, ci mai vartos tanguiti si jeliti pe Iuda, vanzatorul Sau. Caci Iisus, prin aceea ca a fost vandut, a mantuit lumea, pe cand Iuda, prin vanzarea sa, si-a aruncat sufletul in pierzanie. Iisus cel vandut sade acum de-a dreap­ta Tatalui, in veci; iara Iuda vanzatorul isi are locul in iad si sufera pedeapsa vesnica si nesfarsita. Asa­dar, el trebuie tanguit, precum insusi Hristos, cand s-a uitat la Iuda, 1-a tanguit si 1-a plans. "Cautand la el, s-a turburat cu duhul si a zis: Unul dintre voi Ma va vinde" (In. 13, 21). Pentru ce insa s-a tul­burat El ?

Mai intai spre a arata cat de mare este iu­birea de oameni a Sa, cata indurare, cata bunatate a Domnului! Cel vandut plange pentru vanzator! El il plange inca si pentru ca sa-i dea prilej de a se lasa de vanzarea sa. Fiindca insa sufletul aceluia nu mai primea samanta mantuirii, fiind nesimtitor la indemnare si desteptare, de aceea, intunecandu-se de patima, s-a aruncat in prapastie, indelung-rabdarea si sfatuirea Domnului Sau nu i-au ajutat lui nimic. Si de aceea mai mult plangea Iisus, caci ve­dea ca Iuda, dupa o invatatura asa de mult repe­tata si dupa indesite sfatuiri, totusi s-a aruncat in bezna pierzarii.

Pentru acesta Domnul simtea com­patimire si plangea; si prin aceasta ne-a invatat mai cu seama pe aceia sa-i plangem, care fac rele, iara nu pe acei ce sufera relele. Asa, cel ce sufera nefiind vinovat, acela mai vartos este de fericit. Pen­tru aceea a zis Hristos: "Fericiti cei prigoniti pentru dreptate, ca a lor este imparatia cerului" (Mt. 5, 10). Asadar, vedeti ce folos aduce suferinta relelor. Dar priviti si la pedeapsa celor ce fac rele. Dupa ce Pavel a vorbit despre facatorii de rele, zice: "Sfar­situl lor va fi dupa faptele lor" (II Cor. 11, 15); si in alt loc: "Mania lui Dumnezeu a sosit, in sfarsit, asu­pra lor" (II Tes. 2, 16). Asadar, vezi ca facatorii de rele mostenesc mania lui Dumnezeu.

Insa eu, iubitilor, nu va spun aceasta in zadar, ci pentru ca pe viitor sa nu va mai maniati pe cei ce va fac rau, ci mai vartos sa-i jeliti si sa-i plangeti; caci tocmai aceia ce va fac voua rau pe nedrept, sunt cei mai nenorociti. De aceea noi, dupa po­runca Domnului, sa ne rugam pentru dansii si sa cerem de sus ajutorul cel dumnezeiesc. Chiar pen­tru noi insine trebuie sa iertam pe cei ce ne jig­nesc, caci prin aceasta noi primim mai mult decat dam, cand lasam sa se porneasca mania noastra asupra aproapelui. Tu intrebi: in ce chip primesc eu mai mult decat dau ? Asculta cu luare aminte: cand tu ierti vrajmasului gresalele pe care le-a fa­cut el impotriva ta, ti se vor ierta si tie pacatele pe care le-ai savarsit impotriva lui Dumnezeu.

Acestea din urma sunt multe si abia de iertat, iara cele dintai sunt chiar usor de iertat. Pacatele tale impotriva lui Dumnezeu sunt cei zece mii de talanti din Evan­ghelie; iara pacatele aproapelui impotriva ta sunt numai cei o suta de dinari. Daca tu iei aproapelui tau cei o suta de dinari, se vor ierta si tie cei zece mii de talanti.

Dar sa ne intoarcem iarasi la cuvantarea noastra despre crima Iudei si sa vedem cum Domnul nos­tru a fost vandut, insa, ca sa cunoastem bine tur­barea vanzatorului, nemultumirea ucenicului si ne­spusa bunatate a Domnului, sa ascultam povestirea Evanghelistului insusi. "Atunci, zice el, unul din cei doisprezece, care se numea. Iuda Iscarioteanul, mer­gand la Arhierei, a zis lor: Ce-mi veti da mie, si eu il voi da pe El voua?" (Mt. 26, 14-15). Aceste cu­vinte se pare ca sunt foarte lamurite si ca nu cu­prind nimic alta ceva decat ceea ce se arata la in­taia privire, insa, daca se cerceteaza cu dinadinsul toate zicerile, atunci ele dau multa materie de gan­dire si arata o bogatie, de cugetari adanci.

Mai intai trebuie sa socotim timpul. Evanghelis­tul nu zice simplu: "El s-a dus la Arhierei", ci adau­ga: "Atunci s-a dus" etc. Pentru ce Evanghelistul in­seamna mai amanuntit timpul ? Aceasta nu este in zadar. Mai inainte, adica, venise la Iisus o femeie cu un vas de alabastru si varsase unsoarea cea pre­tioasa pe capul Lui. Ea a aratat multa credinta, mul­ta stima, multa supunere si daruire. Ea s-a lasat cu totul de viata ei cea de mai inainte si s-a facut mai buna si mai morala. Deci tocmai cand pacatoasa s-a indreptat, atunci ucenicul a vandut pe invata­torul sau. Atunci cand pacatoasa a varsat asupra Domnului vasul cu mir si a sters picioarele Lui cu parul sau, a aratat lui Hristos mare respect, prin mar­turisirea sa starpind toate pacatele sale, atunci uce­nicul, care a vazut toate acestea, s-a dus spre a sa­varsi vanzarea sa cea rusinoasa. Aceea s-a ridicat din bezna pacatului la cer; iar acesta, macar ca va­zuse mii de minuni si de semne si macar ca prim­ise nenumarate invataturi, totusi a cazut in bezna iadului.

In astfel de mare nenorocire arunca pe om usuratatea mintii lui si vointa cea razvratita. De aceea zice Pavel: "Cel ce crede ca sta neclintit, sa ia aminte, ca sa nu cada" (I Cor. 10, 12) Dar ar pu­tea cineva sa zica: daca Hristos a putut sa atraga la Sine pe pacatoasa, pentru ce n-a putut El sa atraga la Sine si pe ucenic ? Negresit, El putea sa-1 atraga la Sine, dar n-a voit sa-1 sileasca, ci a voit sa-i lase voia lui cea libera si sa nu-1 tarasca la Sine cu de-a sila. De aceea zice Evanghelistul: "Iuda s-a dus", adica el n-a fost chemat, n-a fost silit de cineva, nici sfatuit, ci de buna voie a intreprins acest pas, s-a grabit de buna voie la fapta cea de rusine, de nimic altceva impins la vanzarea Domnului Sau, fara numai de razvratirea lui cea launtrica.

Evanghelistul spune mai departe: "Unul dintre cei doisprezece s-a dus" etc. si in aceste cuvinte zace o para nu mica. Adica de spun ca unul dintre cei alesi, care in toate zilele umblau cu Domnul si se invrednicisera de o mare incredere, unul dintre acestia L-a vandut. Aici tu vezi totodata o dovada de bunatate si de ingrijire indelung rabdatoare a Domnului, care pana in seara cea de pe urma a suferit si a indemnat la indreptare pe vanzatorul si talharul.

Ai vazut cum pacatoasa a dobandit harul, iara apostolul s-a dus in pierdere. De aceea, uita-te la pacatoasa si nu te indoi de iertate, dar uita-te si la prapastuirea apostolului si nu fii neingrijitor si nu te bizui; amandoua sunt pierzatoare! Inima noastra este foarte plecata spre pacat si vointa noastra este foarte schimbatoare; de aceea, noi trebuie sa ne asiguram si sa ne intarim din toate partile. "Unul dintre cei doisprezece s-a dus". Vezi din ce socie­tate stimabila el a pierit si ce mare nenorocire este usuratatea mintii ?

Evanghelistul zice mai departe ca cel ce s-a dus se chema Iuda Iscarioteanul. Asa il inseamna el mai intai, spre a-1 deosebi de un alt Iuda, cu porecla Tadeu, frate Sfantului lacov cel tanar. Dar pentru ce il numeste el, dupa locul nasterii sale, "Iuda, cel zis Iscarioteanul" si pentru ce nu zice "Iuda vanzato­rul" ? El face aceasta pentru ca sa ne indemne a ne tine limba curata de vorbe de ocara si de aceea se stapaneste a-1 numi "vanzatorul". Sa ne invatam, deci, a nu vorbi rau despre nici unul dintre vrajma­sii nostri.

Daca Evanghelistul chiar impotriva van­zatorului Domnului nu intrebuinteaza nici un cuvant aspru, cum am putea noi sa aflam iertare cand hulim pe cei de aproape ai nostri? Ba inca noi bat­jocorim nu numai pe vrajmasii nostri, ci si pe cei ce sunt catre noi cu bune plecari. Va conjur, sa nu mai fie una ca aceasta ! Ascultati numai ce zice Apostolul Pavel: "Nici un cuvant putred sa nu iasa din gura voastra". (Efes. 4, 29).

Iuda a zis catre Arhierei: "Ce-mi veti da mie, si eu il voi da pe El voua ?". Ce glas nelegiuit, ce cri­ma nebuna ! Noi, iubitilor, tremuram numai gan­dind la aceasta. Cum a putut o gura omeneasca sa vorbeasca astfel, o limba omeneasca sa se miste spre asemenea graiuri ? Cum s-a putut ca buzele sa nu intepeneasca si intelegerea sa nu se clinteasca ? Spune, Iudo, pentru ce ai vandut tu pe Domnul tau ? Aceasta a facut-o iubirea de argint, aceasta radacina a tuturor rautatilor, aceasta patima care in­tuneca sufletele noastre; ea face sa se uite chiar legile firii, rapind judecata cea sanatoasa si starpind toata amintirea de prietenie, de multumire s.a.; cand o data iubirea de argint orbeste ochii duhului nos­tru, atunci noi umblam cu totul in intuneric. Ca sa te convingi desavarsit despre aceasta, socoteste nu­mai cat de multe lucruri in sufletul lui Iuda iubirea de argint le-a dat uitarii.

Indata ce ea a intrat in acest suflet, s-a uitat toata petrecerea cu Domnul, toata acea sfanta legatura si societate, insasi in­vatatura cea admirabila a lui Hristos, toate acestea au fost uitate. Pentru aceea, cu drept zice Pavel: "Ra­dacina tuturor rautatilor este iubirea de argint." (I Tim. 6, 10). "Ce-mi veti da mie, a zis Iuda, ca eu sa vi-L dau pe El voua ?".

Iudo, tu tradai pe Cel ce prin cuvantul Sau tine impreuna toata lumea, vinzi pe Cel nesfarsit, pe Facatorul cerului si al paman­tului, inca si al nostru Facator? Dar spre a arata cum ca El de bunavoie s-a lasat a se vinde, asculta ce a facut Hristos. Tocmai in timpul tradarii, cand ei au iesit asupra Lui cu sabii si cu ciomege, cu fa­clii si cu felinare, El a zis catre dansii: "Pe cine cau­tati?". Ei nu cunosteau pe cel ce voiau sa-1 prinda. Asadar, impotriva vointei Lui cu atat mai putin ar fi putut fi El tradat, caci ei nici nu-L cunosteau, cu toate facliile si felinarele lor. Insa ei, indata ce au auzit glasul lui Hristos, s-au retras inspaimantati si au cazut la pamant. Ei n-au putut suferi nici glasul Lui si, prin caderea lor, si-au aratat slabiciunea; dar Domnul insusi s-a predat prin Sine lor, zicand: "Eu sunt".

Dupa ce Iuda a vandut pe Domnul si a savarsit crima sa cea turbata, a aruncat cei treizeci de ar­ginti si a zis: "Gresit-am. ca am vandut sange nevi­novat' (Mt. 27. 4). Mai inainte el zisese: "Ce-mi veti da mie, si eu il voi da pe El voua?"; iara acum, dupa ce a savarsit pacatul, 1-a cunoscut. De aici noi vedem ca, daca suntem usuratici de minte si nein­grijitori, nici o indemnare si sfatuire nu ne poate folosi la ceva; iara daca suntem ravnitori si priveghetori, putem iarasi a ne ridica chiar din caderea in pacat. Priveste numai: cand Domnul il sfatuia si voia a-1 opri de la pravatul lui cel rau, el nu auzea si nu tinea seama de sfatuire. Acum insa, dupa fap­ta, cand nimeni nu-1 sfatuia, acum s-a desteptat con­stiinta lui si, fara ca cineva sa-1 indemne a aruncat cei treizeci de arginti la picioarele Arhiereilor.

Sa socotim acum si deosebirea intre Iuda si cei­lalti ucenici. Toate acestea ni le povesteste Evan­ghelistul cu de-amanuntul. El ne spune ca, atunci cand se facea tradarea, cand Iuda vindea pe Dom­nul, cand el incheia negotul cel rusinos si cauta pri­lej de a-L trada, pe atunci s-au apropiat ceilalti uce­nici de Domnul si L-au intrebat: "Unde voiesti sa gatim pasca ?" (Mt. 26, 17). Vezi pe unul, vezi si pe celalalt! Acesta umbla dupa tradare, iara acela voia sa slujeasca Domnului. El incheia negustorie si voia sa ia bani pentru sangele rascumparatorului; iara ei se ocupau cu slujba Domnului.

Si el si ei vazusera aceleasi minuni si primisera aceeasi in­vatatura; de unde, deci, aceasta mare deosebire? Ea vine de la vointa. Vointa este pricina binelui si a raului. Ucenicii intrebau: "Unde voiesti sa gatim pasca". Care pasca? Cea iudaica, care avea obarsia sa din Egipt, insa pentru ce tine Hristos aceasta pas­ca? Precum El in toate implinise legea, asa voia sa o pazeasca si in punctul acesta. De aceea a zis El si lui Ioan Botezatorul: "Se cade noua a implini toa­ta dreptatea" (Mt. 3, 15).

Asadar, ucenicii voiau a gati nu pasca noastra, ci cea iudaica, insa pasca noastra, cea noua, o gatea insusi Hristos, ba El insusi s-a facut Mielul pascal, prin sfanta Sa pati­ma Dar pentru ce se duce la patima ? Pentru a ne mantui de blestemul legii. De aceea a strigat Pavel: "Dumnezeu a trimis pe Fiul Sau Cel nascut din fe­meie, care s-a supus legii, ca pe cei de sub lege sa-i rascumpere" (Gal. 4, 4-5). Deci, ca sa nu poata ni­menea zice ca El a ridicat legea, pentru ca n-a pu­tut sa o pazeasca pentru greutatea si povara ei, de aceea El a implinit-o in toate punctele, iar apoi a desfiintat-o. Si pentru aceasta a tinut El si pasca. Iara pasca cea iudaica era o preinchipuire a celei crestinesti. Ca sa vezi aceasta, uita-te numai la asemanarea lor. Acolo este un miel si aici este un Miel. Acolo se jertfea un dobitoc, aici insusi Stapa­nul vietii. Acolo este umbra, aici Adevarul. Soarele mantuirii a rasarit si umbra a disparut, Jertfa mielu­lui pascal al iudeilor nu era numai o preinchipuire a viitorului Miel pascal; care a patimit pe cruce.

Pe cand ucenicii mancau si beau, a luat Iisus painea cu sfintele si neintinatele Sale maini, a sa­varsit rugaciunea cea de multumire, a frant-o si a zis catre ucenici: "Luati si mancati; acesta este tru­pul Meu, care pentru voi se frange, spre iertarea pacatelor". Si dupa aceea a luat paharul, 1-a dat si a zis: "Acesta este sangele Meu, care pentru voi se varsa spre iertarea pacatelor" (Mt. 26, 26-28). Si Iu­da era de fata pe cand Domnul zicea toate acestea. Asadar, o, Iudo, acesta este sangele pe care tu 1-ai vandut pentru treizeci de arginti! Acesta este san­gele pe care tu nu demult asa de rusinos 1-ai tar­guit cu fariseii cei necucernici!

Cat de mare este dragostea lui Hristos! Cat de mare este nerecunos­tinta Iudei! Domnul il hranea si sluga vindea pe Domnul. El il vindea pentru trezeci de arginti si Domnul isi varsa sangele Sau; inca si pentru van­zatorul Sau 1-a varsat, numai daca el ar fi voit sa se foloseasca de Dansul. Si Iuda era inca de fata la cina, pentru ca sa nu aiba nici o dezvinovatire, mai vartos pentru ca judecata sa vina asupra lui. Numai cel ce are constiinta curata sa se impartaseasca din Cina cea Sfanta; nici un Iuda necredincios, nici un inrautatit, nici unul care are otrava in inima sa, sa nu cuteze a se apropia de masa cea sfanta; caci Apostolul Pavel zice: "Oricare va manca painea aceasta, sau va bea paharul Domnului cu nevred­nicie, vinovat va fi trupului si sangelui Domnului! (I Cor. 11, 27), de care grea vinovatie sa ne pa­zeasca harul lui Dumnezeu totdeauna ! Amin.

10 Mai 2012

Vizualizari: 4834

Voteaza:

Sfantul Ioan Gura de Aur - Cuvant la Sfanta si Marea Joi 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE