Cuvant de folos al parintelui Arsenie Papacioc

Cuvant de folos al parintelui Arsenie Papacioc Mareste imaginea.

 

Cuvant de folos al parintelui Arsenie Papacioc despre parintele Marcu Dumitrescu de la Manastirea Sihastria 

 

  

Mai intai de toate cu parintele Marcu (Costica Dumitrescu) ne-am cunoscut in lupta. Ne-am imprietenit; ne-am imprietenit pentru ca eram cu mare placere intr-o jertfire, in jertfa, in lupta, care ne cerea cu orice chip sange. Era mai marisor decat mine cu vreo 2-3 ani insa in lupta, in incordarea aceasta a inimii pentru ideal nu mai conteaza varsta. Conteaza miscarea, eroismul, conteaza pozitia.

 

A fost foarte rezistent in suferinte.

I se spunea Fachirul, nume pe care Securitatea de pe vremea aceea, in timpul lui Carol al II - lea, i l-a dat, pentru ca suferind, suferea cu o rabdare nemaipomenita, fara vaiete.

 

Ne-am incurajat incontinuu; prin inchisori intalnindu-ne foarte rar pentru ca eram izolati. Eu eram la Zarca, el la fel; mai puteam comunica cate ceva prin morse, prin perete. Am avut cea mai frumoasa parere de om de jertfa despre Parintele Marcu fata de multi cu care eram obligati sa ne intalnim, sa traim, sa planuim. Nu era vorba de o negustorie in lupta. Nu era vorba de scopuri. Se jertfea fara discutie, avand in vedere marile idealuri ale omului, ale neamului, ale neamului nostru.

 

Eram foarte atasati de numele acesta de neam. Chiar si Capitanul facea foarte mult caz ca neamurile vor veni toate la Judecata. Am avut o ocazie sa asist la o discutie de oameni traitori, legionari, in afara de inchisoare. Ne spuneau ei de unde stie Capitanul despre neamuri. Intr-adevar, se spune in multe parti ca neamurile vor veni la Judecata si vor fi judecate neamurile si insii. Deci parintele Marcu nu era un om care sa fi facut, repet, negustorie cu lupta lui.

 

Am plecat la manastire dintr-o nebunie pentru Hristos. M-am calugarit cu multa ravna, ca daca nebunia pentru Hristos nu exista, nu poti sa rezisti. Aici te pierzi ca sa te poti regasi, in pozitie ingereasca. Nu la multa vreme a venit la manastire si Parintele Marcu la Slatina. Pe mine m-au arestat la Slatina, manastirea ctitorita de Alexandru Lapusneanu. M-au luat din biserica, unde slujeam, la doua noaptea, si m-au dus la Militia din Suceava. L-am auzit intr-o celula alaturata pe Parintele Marcu, era si el arestat.  

 

Parintele Marcn a fost arestat pentru trecutul sau legionar, eu insa am fost judecat pentru ca fac parte din Rugul Aprins cat si din Garda de Fier. M-au condamnat 40 de ani sa fie siguri ca acolo voi zace in veci. Fara discutie, s-a observat ca ne-a aparat Dumnezeu grozav, desi noi din partea dusmanilor eram mereu pe listele lor negre.

 

L-am vizitat ca monah, pentru ca era foarte hotarat pentru Hristos; era intr-o chilie alaturi de Parintele Cleopa, dar nu se putea marturisi la el, pentru ca Parintele Cleopa se temea.

 

M-a chemat printr-o scrisoare sa vin sa-l marturisesc, si m-am dus sute de kilometri, de la Techirghiol. Avea ceva tainic, nu era vinovat, el conta ca ar fi facut , parte dintr-o echipa atunci cand a fost omorat Armand Calinescu; a fost si el invitat, dar nu a primit sa faca parte din echipa respectiva, el contand in lumea legionarilor de mare tinuta ca un om de jertfa. Noi doream o jertfa interioara continua. Nu a fost vinovat. Mi-a spus ca s-a discutat ca as fi facut si eu parte, dar nu e adevarat.

 

Eu i-am spus: fi linistit, nu-i nimic, prigoanele nu s-au terminat, pentru ca cine fuge de prigoana fuge de Dumnezeu, cum spune Sfantul Teodor Studitul. Si Biserica are inca nevoie de prigoane.

 

Il pomenesc cu mare drag, cu traire, cu odihna, a fost monah simplu. Mergea incovoiat cu un mic baston, si se ocupa de stupii manastirii Sihastria.

Imi amintesc ca iesind de la parintele din chilie, pe un coridor m-a intrebat cineva despre Miscarea Legionara, ce este. I-am spus: n-ai sa pricepi, dar un lucru trebuie sa intelegi si sa te temi: patronul Miscarii Legionare este Arhanghelul Mihail si i-am spus troparul: "Unde umbreaza darul tau Mihaile Arhanghele, de acolo se teme toata lucrarea diavolului, ca nu sufera sa ramana langa lumina ta lucifer, care a cazut din cer. De aceea ne rugam tie: sagetile lui cele de foc indreptate cu viclesug  impotriva noastra stinge-le prin mijlocirea ta, vrednicule de lauda Mihaile Arhanghele." Asta era Garda de Fier, i-am spus.

 

Ultima data m-am intalnit cu el la Aiud pe un coridor. Ne-au scos din celule pentru o conferinta. Au inceput sa vorbeasca tot dintre ai nostri, pervertiti, in cadrul reeducarilor. Era o sala mare, si eu m-am ridicat in mijloc si le-am spus: ce vorbiti voi, ce stiti voi despre Evul Mediu, Evul Mediu a fost teocentrist a pus pe Dumnezeu in frunte - m-am repezit la ei - pentru niste papi nenorociti acuzati Biserica Lui Hristos si virtutile crestine. Asa s-a terminat conferinta si m-am intalnit cu parintele Marcu pe un coridor si i-am spus: ai grija de tine, nu te lasa. Dar el a inteles sa aibe grija sa nu tradeze. I-am spus ca nu ma refer la tradare, ar fi fost o jignire pentru el, ci sa aibe grija de el, sa nu posteasca aspru, daca gaseste o bucata de paine sa o manance.

 

Nu aveai ce sa cedezi, nu ne jucam cu viata. Aici la Aiud nu se mai punea problema Miscarii Legionare, vroiau sa ne darame complet din credinta in Hristos. Acesta a fost obiectivul lor mai inalt decat celalalt.

 

De Legiune s-au lepadat multi dar nu erau pentru mine niste caderi de mantuire. Miscarea Legionara trebuia privita ca urmand intocmai invatatura crestina. Si aici s-a gresit mult din partea unor legionari cu uciderile, nu si-au dat seama. Acestea au adus razbunari si au omorat toata elita. Aceasta nu era elita Miscarii Legionare, era elita neamului nostru.

 

Ma gandesc la o figura uriasa: Gheorghe Clime. Era inginer silvic, l-am cunoscut si l-am avut la mare evlavie. Cand s-a pus problema Bisericii, eram de fata, Codreanu a spus: il fac pe Clime patriarh. Era capabil oriunde il puneai, era grozav. Era mai in varsta decat noi, poate decat si Capitanul.

 

Am meditat mai tarziu asupra momentului, Clime era in stare de orice oriunde il puneai. Eu sunt cleric si  vad importanta unui patriarh in Biserica. E vorba mai intai de toate de o traire crestina ireprosabila, sa nu mai arunce cineva in Hristos si in Biserica Lui pentru conduita    negativa, sa  nu  zic stangace,  a conducatorului suprem.

 

In inchisoare rugaciunea era singura hrana, singurul motiv de supravietuire. In inchisori a fost un regim de exterminare, in primul rand cu o foame nemaiintalnita, eram uscati, aschie. M-au bagat, adesea la racitor, unde era moarte sigura. Eram intr-o haina subtire si ne bagau iarna; acolo era primejdie si vara.

 

Racitorul era o celula frigorifera, ciment peste tot, inalta de cinci metri; nu aveai voie sa stai jos; puteai sa stai pe putina de necesitati de la 10 seara la cinci dimineata; in rest trebuia sa stam in miscare. Noi nu aveam putere nici sa suflam. Am avut momente foarte interesante acolo, aveam o curiozitate binecuvantata sa vad cum iese sufletul; nu a iesit. Ultima condamnare la racitor a fost de sapte zile, dar m-au tinut numai cinci pentru ca multi au murit. Eram controlati des daca traim. Eram fiecare in celula noastra. Daca era inca unul era bine pentru cate mai lipeam unul de altul, ne mai incalzeam. Sunt sigur ca ingerii din ceruri erau gelosi pe noi pentru ca ei nu au aceasta suferinta dincolo de firea noastra.

 

S-au intamplat multe lucruri, semne care sunt greu de spus. Nu se pot spune. Lucrurile acestea daca s-au intamplat, cel dintai lucru pe care trebuie sa-l respecti este sa nu vorbesti pentru ca le iei toata frumusetea duhovniceasca. S-a vazut ca Dumnezeu este alaturi de noi.

 

Dar nu se poate fara jertfa. Nu se poate fara cruce; asta a fost, asta o recomand si asa vreau cu orice chip sa traiesc. Si cruce inseamna sa duci ce nu-ti convine. Marea gresala a oamenilor in lume este ca nu suporta suferinta si nu inteleg ca este singura actiune, singura preocupare, singura traire impotriva tot ce este rau de sub patronarea diavolului.

 

Prin Cruce a mantuit lumea Hristos. Crucea este cel mai laudat lucru al pamantului. Cand Mantuitorul era pe lacul Ghenizaret si a spus ucenicilor sai ajunga la tarm cu corabia, a inceput o furtuna mare si mari valuri acopereau corabia; ucenicii erau disperati si au spus scoala Doamne ca pierim. Au stat valurile la porunca  Mantuitorului   si   le-a   spus:   n-am   dat  eu porunca bine? am dat-o bine, dar vroiati fara valuri, vroiati fara jertfa, vroiati fara cruce.

 

Asta spun: cine fuge de prigoana fuge de Dumnezeu, zice si Sfantul Teodor Studitul.

Si repet: Biserica are nevoie de prigoane, pentru ca te trezeste, te tine prezent si e lupta.

 

Avem pe Maica Domnului, avem inger pazitor, avem cunostinta mare, putem fi dumnezei dupa har. Orice clipa poate fi un timp grozav de important pentru mantuirea noastra si daca nu traim clipa prezenta nu o traim nici pe urmatoarea si asa mai departe.

 

Deci prezenta continua, nu ma refer la nevointe ci sa arda inima in noi cu orice chip. E singurul timp pe care il avem, fiind considerat cel mai mare dar de la Dumnezeu faptul ca traim.

.

17 Septembrie 2006

Vizualizari: 7428

Voteaza:

Cuvant de folos al parintelui Arsenie Papacioc 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE