Despre Ortodoxie, criza economica si foloasele sau avantajele ei, in viziunea Bisericii

Intrand direct in subiect, vom sustine ca principala critica din perspectiva religioasa la adresa practicilor financiare are in vedere dobanda sau, cu un termen mai dur, camata. Consiliul de experti recomanda in fapt regandirea etica a sistemului de finantare actual: “Nu este intamplator ca mai multe religii traditionale au o atitudine prudenta, iar uneori chiar negativa fata de perceperea dobanzilor bancare. Camata a fost intotdeauna considerata ca fiind o activitate morala indoielnica si incerta. Activitatea financiara si de credit poate deveni dubioasa din punct de vedere moral daca aceasta, in goana fara scrupule dupa profit, se abate de la scopul si vocatia sa initiala – aceea de a face viata oamenilor mai buna si economia mai eficace. Din acest motiv, in prezent, profesia consultantului financiar necesita nu doar un control public minitios, dar si un puternic auto-control etic.

Fara a solicita respingerea folosirii posibilitatilor oferite de instrumentele financiare moderne si fara a ne manifesta catusi de putin dorinta de a reveni la formele naturale ale economiei, credem ca este necesar sa se treaca la o evaluare echilibrata a tuturor avantajelor si dezavantajelor modelului financiar mondial actual.” Ar fi aici de spus ca, pe fundalul crizei in care se zbate o buna parte a spatiului cultural si social germinat de Crestinism, nu putini lideri musulmani vad intr-o astfel de situatie dovada superioritatii etice a Islamului. Or, este adevarat ca produsele financiare propuse de bancile declarate musulmane par superioare din punct de vedere etic celor „crestine”, dar nu este mai putin adevarat ca profitul pe care il fac se bazeaza tot pe o diferenta intre valoarea banilor dati si cea a banilor incasati inapoi. Altfel spus, Islamul nu are o reteta etica prin care profitul sa fie complet eliberat de prezumtia de camatarie sau speculatie.

Urmatorul punct critic din documentul Patriarhiei Moscovei se refera la caracterul supranational si indiferent fata de “capitalul uman” local al modelului economic pus actualmente in practica: “Este important ca distanta dintre sistemul economic si nevoile oamenilor simpli sa fie redusa la maxim, doar astfel urmand sa fie create acele oportunitati pentru implicarea lor activa si creativa in activitatea economica. Modelul cresterii economice care inca predomina in unele tari nu presupune investirea de resurse consistente in modernizarea productiei si in „capitalul” uman. Existenta unui atare model este posibila doar in conditiile unui aflux de investitii externe, a cresterii preturilor si monopolizarii pietei. In acelasi timp, numarul persoanelor capabile sa influenteze in mod real procesele economice si sa produca profit este foarte limitat, situatia creata avand un impact negativ asupra economiei nationale. Or, pentru a fi cu adevarat eficace in progresul sau, o economie trebuie sa implice majoritatea populatiei capabila sa lucreze in producerea bunurilor si serviciilor. O dauna serioasa este cauzata de dominatia in constiinta publica a mentalitatii consumistice precum si a incercarilor de justificare a atitudinii parazitare fata de munca altora.” Tabloul de mai sus se potriveste fara retusuri inclusiv situatiei din Romania, o tara care in ciuda unui sistem educational pana de curand performant, a unui „capital uman” real, a resurselor naturale deosebit de variate, a ajuns sa consume alimente din import, sa fie atractiva doar pentru costurile salariale reduse, dar sa exporte in schimb materie prima si pe cei mai buni specialisti ai sai. Pentru astfel de tari, criza se resimte cu o duritate sporita. Mai mult, chiar si in lipsa unei crize precum cea pe care o traversam, structura sociala fragila, piramida demografica rasturnata si coruptia endemica tot ar fi adus Romania in pragul falimentului. Simetric, acelasi lucru se poate spune si despre Rusia.

Documentul din luna iulie anul 2009 nu doar critica, pe buna dreptate, dar si insista asupra remediilor: „In situatia actuala, deosebit de relevante sunt preocuparile pentru responsabilitatea sociala, controlul public asupra activitatii organizatiilor si dezvoltarea durabila. Atat organizatiile comerciale, corporatiste, cat si cele guvernamentale trebuie sa adopte drept regula lor cea mai importanta tocmai respectarea normelor general acceptate, traditiile si standardele prevazute de lege, precum si normele etice. De asemenea, este necesar sa se acorde mai multa atentie dezvoltarii managementului ecologic si social, cresterii transparentei afacerilor si organizarii unui dialog continuu dintre comunitate de afaceri si stat pe de o parte, dar si dintre mediul de afaceri si publicul larg pe de alta parte. In acest sens, practica prezentarii rapoartelor corporative sociale facute in conformitate cu standardele Global Reporting Initative trebuie sa fie incurajata cat mai mult. Prin intermediul instrumentului de indexare a impactului lor social, organizatiile economice si financiare pot aduce o contributie esentiala la eforturile de reducere a tensiunii si a neintelegerii intre societate si comunitatea de afaceri, dar si pentru cresterea practicii globale de responsabilitate sociala la un nivel calitativ nou.” Citim aici un vag ecou la luptele de peste un deceniu date de diferite organizatii non-guvernamentale din Europa de a impune un ISO social, un sistem de certificare a gradului de solidaritate si contributie sociala a mediului antreprenorial.

Consecvent pledoariei pentru indexarea impactului social al firmelor, textul priveste cu atentie la masurile anti-criza, denuntand solutiile facile, puse in aplicare pe seama celor care oricum sunt perdantii oricarei crize: „Pentru a iesi din situatia de criza este necesar, printre altele, sa fie adoptat un intreg pachet de masuri cu scopul de a crea o atmosfera bazata pe criterii etice in relatiile de afaceri si pentru a face o alegere constienta in favoarea investitiilor in intreprinderile responsabile din punct de vedere social. Experienta a aratat ca astfel de investitii aduc intotdeauna profit la fel de mare ca si investitiile obisnuite sau chiar mai mare. Utilizand instrumentele politicii fiscale si de creditare, este important sa se dezvolte sectorul intreprinderilor mici si mijlocii, astfel incat sa fie posibil ca oamenii simpli sa poata sa inceapa o afacere pe cont propriu. Este necesar ca instrumentele de micro-creditare sa fie promovate la nivelurile guvernamental si public, sa fie sprijinite intreprinderile agricole, in special cele mici, asigurandu-se astfel angajarea maxima a populatiei active. Pe de alta parte, o reducere masiva a locurilor de munca argumentata prin criza, insa fara nicio incercare din partea angajatorilor de a moderniza productia, de crea noi locuri de munca sau de a lua initiativa in vederea cautarii unor oportunitati pentru crearea de noi locuri de munca, este inacceptabila din punct de vedere moral-etic si iresponsabila social.”

Documentul rus revine aproape de final asupra lectiilor pe care ar trebui sa le invatam la nivel global din impasul in care ne aflam: “In acelasi timp, pe fundalul actualei crize, a aparut necesitatea democratizarii mecanismului de luare a deciziilor in cadrul organizatiilor financiare internationale, cu respectarea stricta a principiilor general acceptate ale dreptului international, inclusiv si a principiului egalitatii statelor suverane. Bazele unei dezvoltari stabile a economiei mondiale pot fi puse doar cu conditia unei combinatii armonioase dintre cresterea economica si principiile justitiei. Noua strategie de dezvoltare a economiei mondiale trebuie sa se bazeze pe principiile generale ale dreptului international, incluzand si dispozitiileConventiei internationale cu privire la drepturile economice, sociale si culturale. In acest context, problema combaterii saraciei devine una nu doar economica, ci si politica din moment ce saracia cumplita este de cele mai multe ori insotita si de o lezare a drepturilor omului. In acest fel, o noua strategie mondiala de dezvoltare economica ar trebui sa fie insotita de cresterea influentei din partea tuturor segmentelor populatiei indreptata spre supravegherea procesului de luare a deciziilor si a responsabilitatii morale ale organizatiilor internationale, precum si a guvernelor nationale si a sectorului de afaceri. Este indispensabila necesitatea de a stabili bariere in calea infractiunilor si a diferitelor mecanisme suspecte care se refera la capitalul transnational, utilizand orice mijloc economic si non-economic care se afla la dispozitia statului.” Influenta populatiei in domenii decizionale atat de complexe suna in cel mai bun caz a ideal, adica nu are deloc sanse sa se si intample. Poate ca la acest pasaj ar fi fost oportun sa se adauge, cu titlul de principiu macar, necesitatea ruperii, in Rusia si aiurea, a pactului dintre politicieni si oligarhi, reluarea de catre politica a rolului ei genuin de garant al prosperitatii si al demnitatii cetatenilor sai in egala masura.

Finalul Declaratiei din 27 iulie 2009 a Consiliului de experti „Economie si etica” de pe langa Patriarhia Moscovei si a Intregii Rusii in legatura cu criza financiar-economica arunca o privire in viitor: „In mod firesc, noua era (de dupa criza) necesita noi metode economice de gestiune realizate printr-o combinare de reglementari eficiente cu masuri de incurajare a sectorului privat si de dezvoltare a potentialului uman. Fara un sistem de valori solid orice transformare a modelului socio-economic existent nu poate fi productiv. Un nou model de dezvoltare realist ar trebui sa se bazeze pe principiile justitiei, eficientei si solidaritatii sociale. Statele care cauta sa imbratiseze aceste principii in activitatea lor economica vor capata in mod sigur un avantaj competitiv in situatii viitoare de criza. Avand o cultura milenara, bazata pe valori precum sinodalitatea (sobornicitatea), austeritatea, cumpatarea, altruismul si patriotismul, Rusia poate si trebuie sa impuna un exemplu de politici responsabile si echilibrate pentru modernizarea sistemului economic si social, bazandu-se in toate acestea pe idealurile traditionale ale poporului sau.” Cum ar putea valorile multiseculare ale poporului rus sa fie valorificate la inceput de secol ramane o chestiune pe care probabil acelasi consiliu sau o alta comisie ar merita sa o abordeze cat de curand…

In alta ordine de idei, o stiau deja foarte bine si grecii din antichitate: crizele sunt inevitabile in viata omului si a cetatii, motiv nu de a le ocoli, ca si cum ar fi posibil, ci de a le asuma ca atare. Intelesurile cuvantului krisis sunt ele insele sugestive pentru amploarea si profunzimea starilor pe cale le definesc. Daca verbul din care provine, krino, inseamna a judeca, a sta pe ganduri, a cantari mai multe optiuni, a cauta o cale de mijloc, chiar a te certa cu cei de alta parere, a te masura in argumente cu acestia, substantivul krisis indica faza in care trebuie luata, dupa epuizarea procesului de analiza, o hotarare irevocabila, buna sau rea. Iesirea din criza nu este rezultatul unei diplomatii sau a unui compromis, ci consecinta bataliei castigate sau pierdute.

A te confrunta cu o criza reprezinta in acest orizont semantic un act de barbatie, de determinare. Astfel, pentru Tucidide, „criza” in care se aflau grecii in relatia cu persii se va rezolva in cele din urma pe campul de lupta. In scoala de medicina a lui Hipocrate, criza indica momentul in care se decide asupra vietii sau mortii pacientului, agonia in sensul propriu al termenului la capatul careia boala este infranta sau infrange. In filosofia politica a lui Aristotel, criza desemneaza actul gasirii si formularii normei de drept in urma consultarii cetatenilor, orice punere ulterioara in discutie a ordinii existente declansand automat o criza, adica reclamand o reluare din alta perspectiva a argumentelor pana atunci valabile.

In greaca Noului Testament, unde atat verbul krino cat si substantivul krisis apar de peste 150 de ori, semnificatia suporta o imbogatire si aprofundare de proportii. Preluand din limbajul si mentalitatea iudaica dubletul a judeca (in sensul gandirii) – judecata (in sensul unei hotarari juridice), primii autori crestini dau judecatii un sens apasat eshatologic. Legalismul veterotestamentar este in linii mari pastrat, de unde si indemnul repetat al Mantuitorului si al Apostolilor de a respecta legea profana, insa acesteia din urma ii este mereu contrapusa judecata lui Dumnezeu, la finele istoriei, in lumina careia sunt proiectate faptele juste sau injuste din viata de aici. In alti termeni, pana la Judecata de Apoi, umanitatea traieste oricum intr-o stare de criza si de asteptare a ultimei krisis, a verdictului. Este maniera crestina cea mai adecvata de a defini starea cazuta a omului si de a reinnoi promisiunea pe care acesta o primeste prin Iisus Hristos de a iesi, printr-o definitiva si lamuritoare judecata, din criza diferentei dintre vocatie si realitate, dintre virtute si pacat (cf. Romani 8, 11).

In aceasta logica, a crizei ca element definitoriu al existentei, ca indemn la gandire si la sfintirea vietii, intelegem mai bine tristetea unui parinte din Patericul egiptean care se plangea ucenicului ca a fost parasit de Dumnezeu. „Cum asa? De unde stii asta?”, intreba acesta cu uimire. „Cum sa nu stiu?! Nu mai am de ceva vreme nicio incercare (scil. criza)!”, raspunse batranul. Ei bine, data fiind actuala criza financiara, transformata intr-una economica, sociala si politica, nu ne putem considera parasiti de Dumnezeu. Dimpotriva! Pedagogia momentului de cumpana prin care trecem este evidenta, macar sa avem capacitatea de a invata cu adevarat. Sa ne intrebam asadar care ar fi posibilele lectii ale crizei, foloasele ei. Sa vedem ce a scos criza, adica momentul de judecata, la iveala in modul de functionare de pana acum al lumii.

Ce sau mai curand cine se face vinovat pentru abuzurile si inselaciunile care au ruinat economii intregi si au produs un val urias de perdanti? Cat de puternic este banul si cat de slaba poate fi instanta politica de s-a ajuns aici? Cine pe cine a tradat? Finantele pe cei care lucreaza in economia directa? Clasa politica pe alegatorii care acum platesc costurile unor decizii pe care nu ei le-au luat? Este cumva capitalismul la capatul resurselor sale? Avem o alternativa la sistemul financiar-economic propagat de lumea vestica in ultimele secole? Daca da, cum arata? Daca nu, ce este de facut pentru a repara sistemul actual? In fine, care sunt consecințele pe termen lung pentru Romania? Mai este posibila prosperitatea intr-o tara precum a noastra? Este criza noul nume al tranzitiei?

Inainte de a raspunde la oricare dintre intrebarile deja formulate sau la altele posibile, sa ne lamurim asupra unui aspect aparent teoretic, insa esential pentru intelegerea varstei ideologice si istorice in care ne aflam. Cat mai simplu formulat, criza financiara actuala ilustreaza, alaturi de alte crize, de la cea ecologica la cea a alimentelor, ca ratiunea sub tutela careia se plaseaza cu mandrie modernitatea nu genereaza de la sine moralitate. Complexitatea organizationala, juridica si tehnica a unui sistem precum cel bancar nu se regaseste in mecanisme, deopotriva de complexe, care ar trebui sa asigure compatibilitatea sociala, transparenta si sa impiedice frauda de la prima tentativa. Astfel de sisteme, cu mii de angajati, operand cu sume uriase, reprezentand miezul economiei mondiale si dictand la rigoare echilibrul geopolitic al lumii, sunt deosebit de fragile din punct etic. Puterea lor, reala sau prezumata, este atat de mare incat se dispenseaza de cenzura bunelor practici, asa-zisele comisii de deontologie fiind de regula simple intalniri de club intre conducatori.

Aroganta mediului financiar, format din banci, burse, fonduri de investitii, asigurari si altele asemenea, este nu doar pe masura salariilor, dar mai ales pe masura impenetrabilitatii, a barierelor pe care stie sa le puna consecvent in raport cu proprii clienti, transformati in prizonieri, sau cu mediul politic, devenit dependent. In spatele rigorii si a preciziei, a virgulei dintre zecimala si sutime, s-a construit un univers unde domina impresia, zvonul, tendinta vaga, informatia neoficiala, riscul, panica, isteria, increderea sau opusul ei, adica unitati de masura cu totul altele decat cele strict raționale, predictibile si lipsite de echivoc. Pentru a parafraza titlul unei celebre carti in domeniu, am ajuns in faza capitalismului de cazino (casino capitalism), ruleta ruseasca fiind metoda predilecta a investitorilor si a creditorilor in egala masura. Pe scurt, avem de-a face, pentru a cita un alt titlu de volum, cu o iresponsabilitate structurata, existenta latent si devenita vizibila abia in vremuri de criza.

La intrebarea legitim si frecvent formulata legata de originea crizei si de responsabilitatea actorilor financiari, raspunsul este uimitor. In raportul de peste 600 de pagini, publicat la inceputul anului 2011 si intocmit la cererea Congresului american de catre Financial Crisis Inquiry Commission, formata din 6 democrati si 4 republicani, sunt reconstituite pas cu pas, la capatul a nu mai puțin de 700 de audieri a persoanelor implicate, din finante si politica deopotriva, etapele care au dus la actuala criza. Concluzia: momentul a fost “pregatit” direct de catre jucatorii de pe piata de capital si indirect de catre mediile politice, deloc dispuse sa intervina corectiv. Un rol nefast il joaca in aceasta arhitectura agentiile de rating, instante autoinvestite de al caror placet depinde soarta la propriu a economiilor nationale datorita impactului “notelor” date de ele si a reactiei pietelor de capital. Toate aceste agentii, la unison, nu au vazut niciun semn prevestitor al dezastrului.

Raportul dedica zeci de pagini consistente chestiunii impasului subprimelor (subprime mortgage crisis), aratand in detaliu gafele decidentilor politici, inclusiv a administratiei Clinton, in anul 2000, si reactiile improprii ale bancilor dominate exclusiv de dorinta castigului cu orice pret, inclusiv cu acela al “impachetarii” si vinderii mai departe a creditelor neperformante, un gest de infectare cu buna stiinta a institutiilor financiare din lumea intreaga. Documentul denunta fara rezerve mitologia crizelor financiare ca fenomene cvasi-naturale, imposibil de anticipat si care, in consecinta, trebuiesc acceptate ca atare. Fara a intra aici in detaliile tehnice ale unei analize la indemana mai curand a economistilor, ceea ce se poate intelege din rezultatele anchetei este altceva, mai grav. Chiar daca Raportul anunta trimiterea actelor catre organele de justitie, demers care prinde contur deja, nimeni nu trebuie sa se teama. Criza financiara este o crima fara criminali. Probabilitatea ca cineva sa plateasca personal pentru actiunile sale este aproape zero. Luate fiecare in parte, detaliile sunt acoperite juridic, doar rezultatul, adica actuala criza, fiind discutabil, o demonstratie a modului de a raționa irațional, de a fi „corect” fara etica, de a fura fara sa fii hot, de a fi prosper cheltuind banii altora.

Daca nu putem si, cum se pare, nici nu trebuie sa aflam cine este vinovat pentru criza, cel putin sa vedem de aproape ce anume sta la capatul lantului de procese si decizii cu deznodamantul stiut. Tot foarte pe scurt si incercand sa sintetizam mai multe opinii avizate din domeniu, criza de acum a fost cauzata de primatul excesiv, discretionar, al virtualului asupra realitatii. Speculatia a fost mai importanta decat plusvaloarea rezultata prin munca nemijlocita. Nu este, de fapt, deloc surprinzator ca domeniul in care criza s-a facut pentru prima data simtita in SUA a fost cel imobiliar. Ar fi de ajuns sa ne gandim inclusiv la piata apartamentelor si a terenurilor din Romania de dinainte de anul 2009, la preturile total „inflamate”, fara nicio legatura cu puterea reala de cumparare si cu productivitatea economica, dovada gradul de indatorare actual al populației si cuantumul restantelor.

Un element suplimentar care a agravat criza, prelungind-o, il reprezinta datoriile suverane, adica datoria externa a statelor. Faptul ca Grecia a fost tara care a dat startul in acest segment financiar este, la rigoare, o chestiune secundara, alte tari, mai puternice, avand datorii cu mult mai mari, dar si un PIB pe masura. Important este aici raportul dintre economia locala si devizele de care se foloseste, drama greceasca fiind un preludiu la drama monezii unice europene. Or, din acest punct de vedere, Grecia a fost folosita de catre speculatori drept un posibil cal troian in zona euro. Nu este mai putin adevarat ca, la nivel de bonitate, Grecia ofera inca prea putine garantii ca ar fi in stare sa isi plateasca intr-un orizont de timp rezonabil datoriile, fapt care intretine „nervozitatea” pietii financiare si preseaza decidentii politici europeni aflati in situatia sa practice o solidaritate pragmatica. Tot de domeniul evidentei este insa si slaba constiinta fiscala a majoritatii grecilor, campioni in eludarea responsabilitatii fata de stat, adepti ai unei cetatenii fara obligatii si ai traiului bun fara grija fata de binele comun. Acesta a fost, in esenta, mesajul critic adresat propriile credinciosi de catre Biserica Ortodoxa din Grecia prin scrisorile pastorale din lunile martie si octombrie anul 2010, pe care, pentru profunzimea si continutul sau il redam, in intregime, in cele ce urmeaza:

Consideratii teologice referitoare la criza economica,
Scrisoare circulara citita in parohii si manastiri la 21 martie 2010.
Iubiti fii in Domnul,
In aceasta perioada se vorbeste foarte mult despre criza economica mondiala care din pacate afecteaza si tara noastra si, din diferite motive, poate cu o intensitate mai mare decat ne-am fi asteptat. O astfel de stare de fapt prilejuieste discutii, problematizari si se propun solutii pentru iesirea din criza. Insa important este ca incercarea de a infrunta aceasta situatie creeaza probleme suplimentare poporului si provoaca intristare, iar uneori chiar disperare. Intr-adevar, suntem foarte ingrijorati pentru semenii nostri cu veniturile cele mai mici, pentru modul in care vor reusi sa-si intretina familia, vor face fata nenumaratelor cheltuieli legate de educatia copiilor lor si se vor reintegra profesional. Ca pastori ai poporului lui Dumnezeu vedem aceste rani sociale si ascultam nelinistea aproapelui nostru. La mitropolii/episcopii si parohii vin zilnic oameni infometati, chinuiti, necajiti, deznadajduiti si cer sprijin de la Biserica, pe care o considera mama lor duhovniceasca.

Biserica nu provine din lume dar lucreaza in lume; ea este duhovniceasca dar actioneaza in istorie; confera sens vietii oamenilor si infrunta problemele lor biologice, din moment ce omul este o fiinta cu suflet si trup (ψυχοσωμματικ ν). Insa Biserica lucreaza in societate fara a face politica. Discerne si judeca pacatul, insa il iubeste pe omul pacatos. Deoarece criza este de multe feluri, politicienii examineaza cauzele politice care au provocat-o, insa Biserica vede cauzele teologice si incearca sa vindece simptomele. Economistii evalueaza legile pietei pentru a vedea daca functioneaza corect, insa Biserica descrie cadrele teologice in interiorul carora se va misca omul, propune teluri duhovnicesti dar si alina ranile oamenilor, folosind vin si untdelemn, materii care curata cu adevarat, tamaduind ranile, asa cum ne arata parabola evanghelica a bunului samarinean.

In mod firesc, Biserica are propriul ei discurs teologico-spiritual si propria ei lucrare vindecatoare. Din interiorul acestei perspective ea priveste lucrurile si doreste cu simplitate si dragoste sa-si spuna cuvantul membrilor sai (pleromei), clerici si laici deopotriva, despre criza pe care o traversam.

1. Asa cum face intotdeauna, Biserica isi indreapta cuvantul mangaietor, rugator si datator de nadejde catre fiecare om care sufera si este indurerat. Atunci cand se apropia de oameni indurerati, primul lucru pe care Hristos il recomanda era formulat in termeni imperativi: „indrazneste, fiule!”, „indrazneste, fiica!”, cerandu-le sa aiba credinta in Dumnezeu. Altfel spus, curajul si optimismul, nadejdea si credinta sunt resurse indispensabile pentru viata noastra. Atunci cand toate lucrurile par intunecate, exista speranta. Omul care crede in Dumnezeu nu se teme de nimic, nici chiar de moarte. Credinta, indrazneala, nadejdea, optimismul, sensul vietii, bogatia sufleteasca si spirituala – toate acestea trebuie sa fie resursele noastre de baza. Cu acestea, ca greci ortodocsi, dar si cu sentimentul onoarei [φιλότιμμο], am infruntat toate greutatile vietii noastre in trecut si am iesit biruitori din diferitele crize prin care am trecut, asa ca putem invinge din nou.

2. In aceasta perioada tulbure trebuie inmultita iubirea de aproapele, filantropia, solidaritatea, daruirea fata de fratii nostri care sunt in nevoi. Nimeni nu poate invoca pretextul ca nu-i cunoaste pe sarmani. Sunt chiar langa noi si ii intalnim zilnic. Este femeia vaduva, care lucreaza cu ziua pentru a-si creste copiii; este tatal somer, care sufera deoarece nu poate raspunde nevoilor familiei sale; este cel bolnav care nu are asigurare medicala; este elevul, studentul, care nu-si poate satisface setea de a studia asa cum ar vrea; este absolventul care nu poate sa se integreze profesional si sa- si ofere serviciile societatii; este pensionarul, caruia ii lipsesc cele necesare pentru a simti mangaierea la varsta pe care o are, si atatia altii. In mod concret, cei care au prisos de bunuri materiale trebuie sa ofere voluntar cat pot mai mult fratilor lor in Hristos care sufera. Cum poate cineva sa-L simta pe Dumnezeu ca Tata daca nu-l simte pe aproapele ca pe un frate? In situatii similare cu a noastra, Parintii Bisericii i-au mustrat aspru in propovaduirea lor pe cei care se imbogatesc pe seama poporului, insa ii si indemnau cu putere sa- i ajute pe semenii lor saraci. Daca citeste cineva scrierile Sfantului Vasile cel Mare, ale lui Grigorie Teologul, ale Sfantului Ioan Gura de Aur si ale altor Parinti, in care acestia iau atitudine fata de bogati, camatari si cei impietriti la inima, va constata virulenta discursului patristic dar si sensibilitatea vietii bisericesti. De exemplu, Vasile cel Mare ii critica pe cei care strang bogatii materiale cu pretul nedreptatii sociale, o tema cat se poate de actuala.

3.Patimile iubirii de placere, de slava si de bani sau bunuri sunt cele care-i conduc pe oameni la crize economice. Belsugul, bunastarea, supra-consumul sunt cauzele raspunzatoare pentru crizele economice. Desigur, este important sa traiasca fiecare „decent” sub aspectul bunurilor materiale, insa toate au limitele lor. Viata bisericeasca este strans legata de asceza si de multumirea cu mai putin [λιγάρκεια]. Crestinii trebuie sa traiasca in simplitate [μμ λιτότητα]. Insa din pacate asceza, care sta la baza vietii crestine, nu este traita in societatile hiper-consumiste. Spunand asceza intelegem corecta intrebuintare a bunurilor materiale necesare vietii, iar nu acumularea si consumul exacerbat ale acestora.

De asemenea, in societatea contemporana se poate remarca ca exista o mare discrepanta intre cat se consuma si cat se produce. Atunci cand intr-o tara creste nivelul de trai fara sa creasca insasi productivitatea, este firesc sa se ajunga la criza economica. Aceasta se intampla si in viata noastra familiala si personala. Atunci cand cheltuielile sunt mai mari decat veniturile, cand cheltuim sume de bani, chiar imprumutati, pentru distractii sau alte placeri, atunci se provoaca inevitabil criza economica.
4.Evident, responsabilitatea crizei economice apartine si celor care administreaza temporar treburile publice: atunci cand nu indreapta poporul in directiile corecte, ci mai mult il provoaca (la consum); atunci cand nu sunt folosite corect taxele incasate, care trebuie sa fie recompensatorii (νταποδοτικοί); atunci cand nu spun adevarul, nu respecta pe cei care au avut incredere in ei si nu iau masuri cu un inalt simt de dreptate. Responsabilitatea lor este mare pentru ca, potrivit aceluiasi Sfant Vasile cel Mare, „rautatile celor care conduc se rasfrang asupra vietii celor condusi”.

Iubiti fii in Domnul,
Sfantul Sinod se adreseaza in aceasta perioada tuturor, clerici si laici, conducatori si condusi, oferind un mesaj de nadejde si optimism, curaj si credinta. Prin urmare, ii cheama pe toti sa dobandeasca modul de viata al primilor crestini care traiau avand bunurile in comun si oferind cele prisositoare pentru nevoile fratilor lor. In acelasi timp, Sfantul Sinod se roaga lui Dumnezeu sa le dea politicienilor care conduc treburile publice, in mod deosebit in aceasta perioada critica, putere, inspiratie, constiinta, ingeniozitate, combativitate, nu doar pentru a gasi solutii pentru ca tara sa infrunte criza, ci si pentru a restructura si moderniza institutiile noastre publice, precum si pentru a aborda cu mai multa sensibilitate si dreptate problemele oamenilor care sunt nevoiti sa poarte poveri greu de suportat. Este de la sine inteles ca Biserica, institutia care desfasoara cea mai bogata activitate filantropica in tara noastra, prin Fundatiile pe care le serveste si ajutoarele pe care le ofera, va continua, dupa puteri, sa lucreze intensiv la alinarea poporului. Ne rugam lui Dumnezeu, prin mijlocirile Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, sa ne apere de orice rau si sa ne indrepte pasii „spre tot lucrul bun”.

† IERONIM al Atenei, Presedinte
† Ieroteu de Lemnos si Sfantul Eustratie
† Dimitrie de Goumenissa, Axioupolis si Polykastro
† Panteleimon de Veria si Naousis
† Andrei de Dryinoupoleos, Pogonianis si Konitsis
† Panteleimon de Xanti si Perithorios
† Alexie de Nicea
† Ieroteos de Nafpaktos si Sfantul Vlasie
† Vasile de Elassona
† Nicolae de Ftiotidos
† Hrisostom de Gytheiou si Oitylou
† Ignatie de Dimitriada si Almyrou
† Chiril de Thessaliotidos si Fanariofersalon
Secretarul Sinodului:† Arhim. Chiril Misiakoulis
Traducere din neogreaca: Florin Catalin Ghit

Sursa: Enciclica Sinodului Permanent al Bisericii Greciei are numarul 2894 si poarta titlul „Consideratii teologice referitoare la criza economica” (in original: Θεολογικ θεώρηση τς οκονομμικς κρίσεως).

Ajungand acum, la finalul acestui material, in incheiere asadar, ce am putea intelege din toate acestea in cheie social-teologica? Mai multe. Ne oprim, in loc de concluzie, doar la doua teme de reflectie. Prima a fost deja amintita: consumismul exacerbat. Nu doar bugetele de familie, dar iata ca finantele unor state intregi sufera de pe urma mentalitatii lui carpe diem. Lipsa echilibrului dintre, contabiliceste spus, incasari si cheltuieli denota o asezare interioara deficitara pentru care Evangheliile si traditia patristica au un nume: pacatul. Acesta se manifesta in toate articulatiile crizei: de la dorinta nesabuita de a avea mai mult decat iti permiti la ruperea contractului cu generatiile viitoare, carora le lasi drept „mostenire” plata datoriilor, de la speculatia pe seama altora la lipsa solidaritatii.

A doua tema este legata de scopul propriu zis al actului economic-financiar in general si poate fi articulata sub forma unei intrebari aparent simple: unde este omul? Ajuns sa fie o cantitate neglijabila si la nevoie o simpla victima colaterala a sistemelor atotputernice, omul nu mai conteaza. Absenta unei minime antropologii in mecanismul urias al raporturilor comerciale si bancare explica, la urma urmelor, de ce aceasta criza este atat de dureros resimtita si alimenteaza sentimentul singuratatii, al abandonului, fapt care se regaseste in mai toate statisticile recente cu boli psihice din lumea euroatlantica. Macar aceste doua teme, luate in serios si abordate inclusiv din punct de vedere spiritual, ar putea da un sens crizei, dezvaluind astfel foloasele ei…

Sursa bibliografica de referinta:
Radu Preda – www.teologia-sociala.ro
http://www.teologia-sociala.ro/index.php/en/ost-blog/11-blog-tso/213-criza-si-foloasele-ei
http://www.teologia-sociala.ro/index.php/ro/blog-tso/11-blog-tso/119-ortodoxia-si-criza-i
http://www.teologia-sociala.ro/index.php/en/ost-blog/11-blog-tso/122-orto%20%20doxia-si-criza-ii
http://www.teologia-sociala.ro/index.php/en/ost-blog/11-blog-tso/129-ortodoxia-si-criza-iii
http://www.teologia-sociala.ro/index.php/ro/component/content/article/3-noutati/181-criza-in-lectura-social-teologica
http://romaningermania.ro/mesajul-bisericii-ortodoxe-din-grecia-cu-privire-la-criza-economica/

Eseu teologic de Stelian Gombos

 

.