Educatia teologica si modernitatea

Educatia teologica si modernitatea Mareste imaginea.


Educatia teologica si modernitatea

Sarcina teologiei ortodoxe cuprinde, in principal, doua aspecte: sa afirme si sa explice credinta crestin-ortodoxa si sa asiste pe credinciosi in aplicarea si practicarea acestei credinte in viata lor de zi cu zi.

Educatia teologica ortodoxa are doua cerinte de baza. Prima este "cunoasterea adevarului" (1 Tim. 2, 4), pentru care noi, ortodocsii, ne rugam in timpul slujbelor noastre liturgice. A doua este abilitatea de "a deosebi duhurile" si de "a discerne semnele vremurilor" (cf.

1 Ioan 4, 1; Matei 16, 3).

I. Cunoastere si discernamant

Noi cei ce lucram in domeniul educatiei teologice trebuie sa fim angajati intr-un efort constant de a descoperi adevarul, in special cu privire la sarcinile educative specifice si indatoririle pedagogice. Asa precum ne straduim sa ne rugam si sa ne eliberam de pasiunile noastre pacatoase, asa trebuie sa studiem continuu marturia autoritara a Bisericii privitoare la credinta si viata crestin-ortodoxa; Sfanta Scriptura, ritualurile liturgice, hotararile Sinoadelor Ecumenice unanim acceptate, canoanele, icoanele, scrierile Parintilor Bisericii, vietile si invataturile Sfintilor. Si noi trebuie sa crestem continuu cunoasterea noastra si sa ne dezvoltam priceperile, mai ales in disciplinele academice si pastorale, pentru care suntem direct raspunzatori.

Noi, teologii si educatorii ortodocsi trebuie, de asemenea, sa ne straduim sa castigam, abilitatea de a deosebi duhurile si a interpreta seninele vremurilor. Trebuie sa fim constienti de realitatile lumii in care traim si lucram, dobandind ochi pentru a vedea ceea ce se intampla in jurul nostru, urechi de auzit si minti capabile sa inteleaga. Trebuie sa rezistam tentatiei de a evada in lumi fantastice, rod al propriei noastre creatii. Trebuie sa scapam de orice forme de inselaciune. Trebuie sa fim angajati in lumea noastra, fara insa a fi acaparati de ea si detasati de lumea noastra fara a fi dispretuitori fata de intrebarile ei, indiferenti fata de dorintele ei, nesimtitori la suferintele ei sau insensibili la nevoia ei de mantuire.

A realiza dimensiunea ascetica a educatiei teologice nu este numai dificil; omeneste vorbind este imposibil. Devine posibil doar cu ajutorul lui Dumnezeu care daruieste darul discernamantului (diakrisis) celor ce se straduiesc sa-L cunoasca si sa-L iubeasca ori sa cunoasca si sa iubeasca oameni si locuri cunoscute si iubite de El; El il da celor care lucreaza binele in toate, celor chemati conform voii Sale (Rom. 8, 28).

Credinta in Evanghelie, cunoasterea adevarului, darul discernamantului, eliberarea de amagire, competenta intr-o disciplina stiintifica si pedagogica si identificarea nepatimasa in iubire cu fiecare si cu orice de dragul iluminarii si salvarii sunt calitati esentiale pentru misiunea educatiei teologice in Biserica Ortodoxa.

Lumea noastra moderna, "post-crestina", post-comunista (si, asa precum unii din Vest spun acum "post-moderna") cere aceste calitati de la pastorii, teologii si educatorii ortodocsi cu o urgenta care, probabil, este mai mare decat oricand in istoria umanitatii.

II. Modernitate si post-modernitate

Termenii "modernitate" si "post-modernitate" sunt intelesi diferit de catre oameni diferiti din locuri diferite. Termenii folositi pentru a descrie conditia noastra umana prezenta si accesul la realitate pot fi, de asemeni, intelesi diferit de catre educatorii ortodocsi din acelasi loc si chiar din aceeasi tara, biserica si scoala teologica.

Sugerez ca noi sa nu incercam sa definim "modernitatea" sau "post-modernitatea" in discutia noastra, nici sa incercam sa descoperim originile lor, sa descriem caracteristicile lor, sa delimitam posibilele sensuri sau sa enumeram problemele nenumarate pe care acestea le ridica pentru Ortodoxie. Sugerez mai bine sa reflectam asupra a cinci subiecte cu care se confrunta toate Bisericile si scolile ortodoxe in mijlocul "modernitatii" sau "post-modernitatii", indiferent de locul in care ne aflam si indiferent-cum intelegem sau utilizam acesti termeni.

1. Permanenta si schimbare

Lumea noastra moderna se afla intr-o perioada de schimbare radicala si noutate nepotolita in toate domeniile vietii umane. Acest fapt provoaca pe crestinii ortodocsi cu o varietate de probleme, intrebari si cerinte noi si fara de precedent incat persoane umane si institutii trec prin cele mai rapide (din istoria omenirii) transformari si mutari dramatice in gandire si atitudine.

Lumea noastra moderna este, de asemeni, intr-o perioada cand, in mod real, toate Bisericile si comunitatile ortodoxe traiesc o decadere a Traditiei vii a Bisericii si, in acelasi timp, o explozie de informatie in domeniul teologiei, istoriei, liturghiei si vietii spirituale ortodoxe.

Aceasta situatie a produs o pierdere de masura si integritate in gandirea si activitatea ortodoxa. De exemplu, unii oameni cunosc bine Scripturile dar stiu putin despre viata liturgica si spirituala. Unii au citit Berdyaev si Bulgakov dar nu au citit niciodata Biblia. Altii sunt experti in Dreptul Canonic sau Tipic sau in "Filocalia" dar niciodata nu au beneficiat de o educatie biblica sau o instructie eatehetica. Si chiar cei cu ceva educatie sunt putini intre cei invatati care devin imediat invatatori in pozitii mai mult sau mai putin adecvate in Biserica. Si aceasta se intampla exact in momentul cand cei din interiorul sau din afara Ortodoxiei cer ca pastorii si educatorii ortodocsi sa distinga clar intre ceea ce este permanent si esential in credinta si viata ortodoxa si ceea ce e temporar si neesential si, de aceea, schimbabil si de inlaturat din redinta si atitudinea crestina.

Cand privim la Scriptura si la istoria Bisericii cautand date privind permanenta si schimbarea in Biserica, vedem ca partea umana Bisericii a fost in continua schimbare de-a lungul vremii: Parintele Uexander Schmemann obisnuia sa spuna ca Biserica se schimba in istorie pentru a ramane aceeasi.

Biserica isi schimba formele structurii organizatorice, slujirii liturgice, formularii doctrinare, practicii de adoare si relatiei cu puterile seculare pentru a ramane credincioasa siesi misiunii sale: propovaduirea Evangheliei, marturisirea adevarului si marturia iubirii lui Dumnezeu intr-o lume cazuta, in schimbare continua, in care Biserica exista ca prezenta plina de har a Imparatiei lui Dumnezeu.

Cand privim la Scriptura si la istoria Bisericii vedem, de asemeni, a Domnul Iisus Hristos, profetii si Apostolii Sai, au fost ucisi pentru a au fost innoitori. Multi dintre Parintii Bisericii si Sfinti au fost, de semeni, purtatorii unor lucruri noi pentru Biserica si, la fel, au suferit pentru invataturile lor. Ei au adus noi experiente de credinta, noi formulari doctrinare si noi forme de rugaciune. Acesta este adevarul in ceea ce-i priveste pe Parintii Capadocieni, spre exemplu, si pe Sfantul Prigorie Palama impreuna cu fratii sai isihasti.

Si in vremuri mai recente, se adevereste aceasta in legatura eu Sfantul Paisie Velicikovski, cu batranii Optinei, cu Sfantul Tihon, Marturisitorul Moscovei si cu Sfantul Siluan al Athosului. Daca Domnul Iisus Hristos, primii crestini si multi invatatori si Sfinti ortodocsi au fost acuzati ca fiind innoitori, cu adevarat au fost astfel, nu inseamna ca toti cei ce aduc noutati poporului lui Dumnezeu sunt sfinti si adevarati. Multi dintre cei ce au introdus erori si rautati in Biserica si au creat erezii si schisme au fost, de asemenea, inovatori. Numai ca lucrurile lor noi nu erau de la Dumnezeu ci de la diavolul.

Pe de alta parte, vedem, de asemenea, ca cei ce pastreaza traditii si invataturi vechi in Biserica nu sunt, in mod obligatoriu, scutiti de fals si pacat. Sfantul Ciprian al Cartaginei a spus cu multe secole in urma ca vechimea nu inseamna adevar (antiquitas non est veritas) si ca traditie veche poate sa nu fie decat o eroare veche. Multi dintre cei gresiti si care creeaza schisme si erezii in Biserica pot fi "conservatori", care, fara minte, repeta bunele cuvinte ale Scripturilor, Sinoadelor sau fintilor desi denatureaza continutul invataturii si s-au indepartat de viata in adevar. In acest mod, ei se gasesc in lupta impotriva adevarului cand acesta vine in forme noi, ca raspuns la noi intrebari si nevoi, iconoclastii au fost asemenea oameni, de exemplu, asa cum au fost si cei ce s-au opus sfintilor isihasti.

Problema privind ceea ce este schimbabil si ceea ce este neschimbabil in viata si invatatura crestina nu are nimic in comun nici cu vechimea nici cu noutatea. Nu este vorba despre ceea ce este invechit sau modern, traditional sau inovator, conservator sau liberal. Caci Hristos a spus: "orice carturar cu invatatura despre imparatia cerurilor este asemenea unui om gospodar, care scoate din visteria sa noi si vechi" (Matei 13, 52). Problema permanentei si schimbarii este mai curand cea mai radicala problema cu privire la ceea ce, in viata si invatatura Bisericii, este drept sau nedrept, adevarat sau fals, constructiv sau distructiv, al lui Dumnezeu sau al diavolului.

Mult din ceea ce este considerat a fi nou in Biserica nu este, adesea, deloc nou. Mai curand este o noua articulatie sau expresie a adevarului care a fost deja cunoscut si crezut. Uneori ceea ce pare a fi nou, nu e nimic altceva decat o redescoperire si o restabilire a ceva vechi dar care a fost pierdut, uitat, intunecat sau rau inteles. Si, uneori, ceea ce este nou este, bineinteles, cu adevarat nou in sens temporal si istoric. Este ceva necunoscut inainte despre Dumnezeu si care acum este descoperit pentru prima data. In asemenea situatii realitatea insasi nu este nici noua nici veche; este simplu, cunoscuta mai proaspat deoarece a venit timpul descoperirii ei.

Teologii si educatorii ortodocsi trebuie sa faca un studiu grijuliu si nepatimas asupra Scripturii si istoriei Bisericii pentru a invata cum intervin schimbarile in Biserica. Trebuie sa vedem cum crestinii ortodocsi raman credinciosi lui Hristos desi primesc cunostinta noua, raspunzand la noi intrebari si formuland noi expresii de doctrina si rugaciune.

Trebuie sa invatam cum Biserica, de-a lungul istoriei, a remodelat ceea ce a fost de remodelat, inlaturand invataturi si practici inacceptabile care s-au strecurat in interior. Trebuie sa vedem ca lucruri care sunt numai temporale sunt permise temporar, pentru a le depasi cu cat mai multa pace si mai nedureros cu putinta. Si, bineinteles, trebuie sa invatam sa ne protejam de noile lucruri care nu sunt de la Dumnezeu. Vremurile noastre, probabil mai mult ca niciodata, cer ca noi sa facem aceste eforturi si sa castigam aceste daruri.

2. Individualitate si autoritate

Cum discern teologii si educatorii ortodocsi ceea ce poate fi protejat sau schimbat in Biserica, binevenit sau nu? Cum raspundem la, noi intrebari, cum privim noile cerinte si suntem receptivi la noile nevoi ramanand credinciosi adevarului stravechi si etern? Cum ne protejam impotriva inovatiilor eronate si periculoase si scapam de vechi devieri si denaturari? Si cum, intr-un cuvant, determinam noi ceea ce este drept sau rau in Biserica si societate, adevarat sau fals, bun sau pacatos, acceptabil sau inacceptabil, al lui Dumnezeu sau al diavolului?

Lumea moderna deseori ne spune ca problema noastra reala este ca persistam in ridicarea unor asemenea intrebari, gandind ca pot fi solutionate corect. Ne spune ca asemenea intrebari si raspunsuri - in special in domenii ca religie, teologie, spiritualitate si etica - nu mai sunt posibile, necesare sau binevenite. Ne spune ca nu mai exista cu adevarat drept sau nedrept, adevarat sau fals, bine sau rau in sens metafizic; in mod sigur nimic din ceea ce putem cunoaste si dovedi, chiar daca, pentru anumite motive, putem sa credem inca in Dumnezeu si realitatea spirituala.

In viziunea moderna (cu radacini in, filosofia carteziana si kantiana, in teologia si pietatea protestanta si a diferitelor versiuni "iluminate" asupra realitatii, in particular asupra vietii sociale si politice) fiecare persoana umana este o "individualitate". Si tot ceea ce este teologic, piritual, metafizic si etic este o problema de alegere individuala, decizie subiectiva si credinta particulara.

Singura vecinatate etica cu credinta si comportamentul unei individualitati este sa nu raneasca direct o alta individualitate, nici sa reduca drepturile si libertatile ei in vreun fel. (Iata de ce, spre exemplu, in discutia moderna privind avortul este foarte important sa se determine daca un foetus este sau nu "individualitate").

Chiar in Biserici si scoli teologice indivizii sunt liberi sa ia si sa aleaga. Ei au dreptul natural; unii ar spune "dat de la Dumnezeu", sa procedeze astfel. Ei conteaza pe o constitutie de stat democratica care sa le apere libertatea si auto-determinarea. Ei pot gandi ce le place si face ceea ce vor, preluand din "educatia" lor ceea ce ei aleg si abandonand restul. Ei au propriile idei in ceea ce priveste organizarea propriilor agende de lucru, satisfacerea propriilor dorinte si rezolvarea propriilor nevoi si dreptul inviolabil de a proceda astfel.

Este important sa vezi ca, precum nu toti ereticii sunt in mod necesar "liberali", asa nu sunt nici cei ce accepta raportarea moderna individualista la realitate. Unii individualisti moderni sunt, de fapt, aproape "conservaitoristi", probabil chiar reactionari. Se intampla ca individualistii "conservatoristi" sunt pasionati de lucruri vechi (ca, de exemplu, intre ortodocsi, de pietatea medievala, stilurile clericale din perioada otomana, calendarul neadaptat, limbajul arhaic sau practicile liturgice iesite din uz).

Desi sunt absolut "moderni" in atitudinea si spiritul lor, ceea ce ei vor nega cu fermitate, individualistii conservatoristi sustin ca unele lucruri sunt "moderne", tocmai pentru ca lor le plac cele vechi. Si chiar daca ei nu eticheteaza ceea ce le place din trecut ca fiind etern si divin, nici nu insista ca aceasta cale sa fie urmata de toti ceilalti, ei insista pe libertatea lor individuala si dreptul de a gandi si a actiona precum le place. Si ei insista, ca si"liberalii" moderni, ca nici o autoritate in Biserica sau in stat nu are dreptul sa le spuna sau sa-i determine sa faca altfel.

Individualistii, in general, nu recunosc nici o autoritate in afara lor. Nefiind anarhisti, de obicei ei admit necesitatea "autoritatilor" civile si bisericesti, dar se refera la cele care sunt de acord cu ei si le intaresc parerile si dorintele.

Cand asemenea oameni sunt religiosi, ei urmeaza dumnezeul ales de ei, pe care chiar il pot numi Tata, Fiu si Duh Sfant. Si cand merg. la biserica, chiar intr-o Biserica ortodoxa - chiar ca pastori, monahi, profesori sau educatori - ei merg la biserica (sau jurisdictia) propriei alegeri, bazati pe propria parere si dorinta subiectiva referitor la cum este si cum trebuie sa fie "adevarata biserica" si "adevarata Ortodoxie". Ei interpreteaza marturia autoritativa a credintei si vietii Bisericii in lumina prejudecatilor si predilectiilor lor subiective.

O situatie tragica apare atunci cand cei care au autoritate in Biserica devin infestati - constient sau inconstient - de duhul individualist. Si mai tragic atunci cand ei neaga ca sunt contaminati (otraviti) pentru ca dorintele si gandurile lor sunt confundate si identificate cu invataturile si activitatile Bisericii insesi. In asemenea circumstante, asemenea preoti, episcopi, invatatori si batrani (stareti) ii contamineaza pe discipolii lor cu o teologie, liturgica si pietate "ortodoxa" de productie proprie. Pot avea mare "zel pentru Dumnezeu", precum Apostolul Pavel spunea candva despre unii "dar sunt fara cunostinta" si, astfel, ei substituie dreptatea lui Dumnezeu cu dreptatea lor (Rom. 10, 2-3).

Individualismul radical care s-a raspandit in lumea moderna a produs o reactie care este, de asemeni, caracteristica zilelor noastre. Acesta este saltul reactiv si reactionar al multora din lumea noastra moderna (sau post-moderna) in remodelari romantice ale trecutului. Cei ce recurg la acests salt creeaza sau urmeaza, deoseri, comunitati cuitice in care spera sa-si satisfaca fanteziile. Ei isi supun responsabilitatea si libertatea personala si, orbeste, urmeaza ordinele conducatorilor sau se auto-proclama ei insisi conducatori, care garanteaza protectie sigura impotriva relelor lumii moderne. Multi dintre, cei ce fac acest salt sunt consumati ai individualismului radical care au marsat excesiv de mult pe alegerile, deciziile si actiunile individuale. Unii dintre ei vin la Biserica Ortodoxa cautand o asemenea evadare din realitate. Si, uneori, din pacate, ei gasesc ceea ce cauta; alteori creand ei insisi ceea ce cauta.

Pastorii, teologii si educatorii ortodocsi, trebuie sa se confrunte cu aceasta raportare individualista moderna la realitate, chiar daca este admisa deschis sau negata, si cu variatele reactii pe care oamenii le-ar putea avea in legatura cu aceasta. Prima noastra datorie este sa-i sesizam prezenta intre noi si sa ne ferim, cu ajutorul lui Dumnezeu, de puterea ei insinuanta.

Apoi, trebuie sa lucram pentru a organiza si administra scolile noastre si a desfasura procesul educational conform lui Hristos si Bisericii, asa cum sunt ei in realitate, si nu conform interpretarilor noastre subiective sau imaginatiei conducatorilor de cult carora le-am incredintat mintile noastre si le-am supus sufletele noastre.

Educatorii ortodocsi trebuie, de asemeni, sa invete cum sa aiba grija de cei ce au fost in mod grav loviti de raportarea moderna la realitate, atat cea individualista cat si cea reactionara. Bisericile, scolile si manastirile noastre sunt pline de oameni, ce au fost raniti spiritual, psihic, emotional si chiar fizic, dintre care unii au nevoie, de asistenta medicala profesionala si sfat psihic - ce aduc inca mai multe subiecte de "modernitate", pe care noi trebuie sa le evaluam si sa le rezolvam.

Ocupandu-ne de problemele terapeutice care acum sunt parte, inevitabila si obligatorie a muncii educative din scolile teologice ortodoxe, suntem obligati sa incepem cu noi insine. Pentru ca noi, cei ce conducem si educam, suntem din plin atacati de lumea moderna prin nenumaratele ei forme si variatele ei efecte, atat referitor la capitularea de la lumea veche cat si la reactia la cea noua.

3. Persoane si comuniune

Cei ce predau si studiaza in scolile teologice ortodoxe astazi, impreuna cu episcopii, tutorii si administratorii institutiilor noastre educationale, trebuie sa descopere calea ingusta a exercitarii propriei libertati conform credintei crestin-ortodoxe, in cadrul unei comuniuni bisericesti randuite, de respect mutual, responsabilitate si ascultare.

Aceasta "cale ingusta care conduce spre viata" este, in general, neinteleasa de o minte moderna (sau post-moderna). O schimbare radicala a mintii (metanoia) este necesara pentru ca aceasta cale salvatoare a Ortodoxiei traditionale sa fie descoperita si urmata chiar de catre noi, credinciosii ortodocsi, care am pierdut-o de-a lungul vremii in urma unor tragice si complicate framantari bisericesti, politice, culturale si spirituale.

Noi, cei ce slujim in scolile si institutiile teologice, trebuie sa fim capabili sa-i invatam pe studentii nostri, prin vorba si prin fapta, calea libertatii personale exercitate intr-un asezamant bisericesc oranduit, de comuniune. Trebuie sa cream conditii pentru ca toti sa poata vorbi si sa fie ascultati in cautarea comuna a adevarului lui Dumnezeu, cu referire la marturia autoritara a Traditiei ortodoxe: Scriptura, Liturghia, Sinoadele .Ecumenice, canoanele, icoanele, Parintii si Sfintii.

Studentii nostri teologi trebuie sa invete cum "sa faca teologie" (cum spunem noi in Vest) nu numai prin studiu academic combinat cu rugaciune liturgica si stradanie spirituala. Trebuie sa invete observand cum sunt organizate, conduse, administrate si finantate scolile noastre, la fel ca si parohiile, diocezele si bisericile locale, si participand la viata si activitatea acestor institutii bisericesti.

Exista doua alternative pe calea ortodoxa traditionala a libertatii personale in viata oranduita, sinodala si de comuniune din Biserica. Una este calea autoritara, tirania dictatoriala care apare cand conducerea bisericeasca este rupta de comuniunea si sinodalitaitea bisericeasca. (Parintele Alexander Schmemann a etichetat aceasta boala "bolsevism bisericesc").

Si a doua e calea anarhiei haotice care apare inevitabil atunci cand comuniunea si sinodalitatea bisericeasca, prin intentie sau neglijenta, se indeparteaza de autoritatea autentica a ierarhiei de drept, in asemenea situatii biserica, dioceza, parohia sau scoala degenereaza in grupuri de competitie partinica, grupuri de interes si chiar in indivizi izolati, fiecare facand presiuni pentru propriile forme de invatatura si practica.

O combinatie stranie de tiranie si anarhie rezulta atunci cand membrii bisericii, atat conducatorii cat si ucenicii, nu reusesc sa gaseasca limbajul comun cu privire la marturia autoritara a credintei si vietii ortodoxe intr-o atmosfera de libertate personala, incredere mutuala si responsabilitate comuna.

Aceasta "tiranica anarhie" sau "anarhica tiranie" apare atunci cand conducerea isi apara propria autoritate in defavoarea comuniunii si sinodalitatii in numele unei puteri care cere loialitate si ascultare fara rezerve si unde asemenea aparare paranoica se opune fortelor "democratice" care apara revendicari individuale si interese partinice sub pretentia libertatii personale si comuniunii bisericesti. Noi, in America de Nord, putem da marturie asupra unei asemenea anomalii. Si vedem migrarea ei spre alte parti ale lumii unde isi va face dureroasa aparitie.

4. Unitate si diversitate

Un aspect devastator al lumii moderne (sau post-moderne) este tendinta de a separa si izola, de a dezintegra si f ractiona. Spiritualul si materialul sunt despartite unu! de celalalt, ca metafizicul si existentialul, ori teoreticul si practicul. Credinta si cunoasterea sunt opuse. Teologia si pietatea au divortat. Libertatea este pusa in opozitie cu autoritatea asa cum persoana individuala - sau parohia, provincia, sau regiunea - este plasata impotriva, mai curand, decat in interiorul comunitatii mai largi a familiei, bisericii, societatii, natiunii, si lumii. Profetul este opus preotului, harismaticul e opus institutionalului, individualul e opus comunitatii, particularul e opus publicului.

O sarcina esentiala a educatiei teologice ortodoxe este sa demaste aceasta "diabolica" - in sens literal - raportare la realitate, si sa propovaduiasca si sa demonstreze in actiune relatia adecvata dintre unitate si diversitate in toate domeniile vietii si activitatii umane. Scolile si institutiile teologice ortodoxe, ca si Biserica insasi, trebuie sa descopere calea regala a mentinerii unitatii sale esentiale cu diversitatea caci adevarata unitate isi solicita existenta si actualizarea.

Unitatea si diversitatea intr-o scoala teologica cu adevarat ortodoxa va exista intre dimensiunile academica si pastorala ale programului si procesului educativ. Va exista, de asemenea, intre procesul educativ ca intreg si munca disciplinelor pedagogice separate: Scriptura, Liturgica, Istorie, Patristica, Dogmatica, Limbi si variatele cursuri de teologie pastorala si practica.

Aceasta va asigura libertatea invatamantului obiectiv in relatie potrivita cu Traditia primita de Biserica - calauzita si pazita de autoritatea episcopatului Bisericii in comuniune cu bunii credinciosi. Si, de asemeni, va mentine impreuna diversele elemente esentiale pentru un program total si complet de educatie teologica ortodoxa: studiu academic, rugaciune liturgica, formare spirituala, experienta practica, viata si slujire comunitara.

Scolile teologice ortodoxe trebuie sa fie astfel structurate pentru a asigura unitatea in diversitate si diversitatea in unitate. Crucial pentru structura este obligativitatea mecanismului de comunicare continua intre toti cei implicati in proces : rectori, profesori, studenti, administratori, tutori si episeopi, preoti si laicatul Bisericii. Cand o asemenea comunicatie nu este imputernicita de structura organizatorica si operationala a institutiei, procesul educational va cadea, asa cum va cadea si daca oricare dintre corpurile constitutive va fi exclus de la o participare corespunzatoare in proces.

Structura unei scoli teologice trebuie sa fie acceptata voluntar de toti cei implicati in viata si munca ei. Aceasta trebuie implementata cu mare grija si, pe cat posibil, cu un scop hotarat. Trebuie sa fie deschisa spre dialog si schimbare. Trebuie sa existe proceduri clare privind adoptarea, aplicarea, amendamentul. Si toti participantii in proces trebuie sa fie gata de compromis si de cooperare in probleme practice pentru binele comunitatii si continua eficacitate a misiunii.

5. Comuniunea barbatilor cu femeile

Deosebit de acuta in educatia teologica ortodoxa astazi este problema, pe care multi o considera a fi cruciala si cea mai critica a "modernitatii": comuniunea barbatilor si femeilor.

Aceasta tema generala include nenumarate intrebari cu privire la fiinta si viata umana, sexualitatea umana, casatoria si celibatul, viata de familie, nasterea si cresterea de copii si atitudinea sociala si politica. Aceasta ridica probleme de baza privind interpretarea biblica, doctrinara si practica bisericeasca, si etica medicala personala si legala. Aceasta conduce spre probleme referitoare la natura si denumirea lui Dumnezeu. Aceasta forteaza spre o examinare radicala a relatiei dintre Traditia crestin-ortodoxa si pretentiile filosofiei moderne, ale stiintei si experientei umane intr-un mod care face ca aceasta sa devina un "caz de studiu" perfect pentru aproape fiecare dintre subiectele pe care lumea moderna le prezinta crestinismului ortodox.

Ceea ce propovaduim noi despre comuniunea barbatilor cu femeile in bisericile si scolile teologice ortodoxe si cum traim noi aceasta invatatura in activitatile noastre academice, pedagogice, sacramentale si spirituale, poate fi cea mai mare expresie si exemplu al angajarii noastre ortodoxe cu lumea moderna (si post-moderna).

Aceasta arata ce gandim, spunem si facem privitor la aproape toate intrebarile contemporane referitoare la divin, la fiinta umana si viata. Si se face, astfel, raspuns la modurile in care aceste intrebari sunt puse si rezolvate sau nu sunt puse si nu sunt revolzate in multe dintre situatiile moderne (si post-moderne) in care traim si lucram.

Ocupandu-ne de problema comuniunii barbatilor si femeilor in bisericile si scolile noastre, noi tratam problema permanentei si schimbarii in forma existentiala cea mai abrupta. Suntem obligati sa examinam invataturile si practicile noastre referitoare la sexualitate pentru a determina ceea ce are si ceea ce nu are, din punct de vedere ortodox, semnificatie permanenta si valoare in viata umana. Si noi suntem chemati sa explicam convingerile noastre in moduri care sa inspire si sa ajute pe barbati si femei, care doresc sa inteleaga si sa creada in Evanghelia lui Hristos, sa faca la fel.

Noi vom izbandi in aceasta sarcina numai cand vom invata sa tratam corect problema libertatii si autoritatii in Biserica si in viata crestina, in general; cand vom deveni capabili sa ne gasim locul si sa ne realizam ca persoane in cadrul comuniunii ierarhice si sinodale in care adevarul si dragostea Sfintei Treimi sunt accesibile participarii si imitarii de catre noi; si cand vom castiga abilitatea de a descoperi si afirma unitatea fiintei umane, credintei si atitudinii impreuna cu nenumaratele cai in care aceasta unitate este exprimata si actualizata de creaturi prin bunavointa plina de har a lui Dumnezeu, dupa al carui chip si spre a carui asemanare toti barbatii si femeile sunt facuti.

In realizarea sarcinii educatiei teologice ortodoxe in ceea ce priveste comuniunea femeilor si barbatilor, atat individualismul subiectiv cat si dominatia autoritara trebuie respinse. Cei in autoritate trebuie sa promoveze investigatii libere si deschise si discutii cu privire la toate subiectele intr-o atmosfera de incredere mutuala si respect. Conducatorii Bisericii trebuie sa reziste concluziilor premature cu privire la probleme disputate.

Tuturor membrilor botezati si pecetluiti in Hristos, ce participa la Euharistie, trebuie sa li se permita sa vorbeasca si sa fie ascultati in orice problema, straduindu-se sa se rezolve cazul personal prin referire la marturia autoritara a credintei si vietii ortodoxe. Si toti trebuie sa caute "gandul lui Hristos", dorind doar sa apere "credinta data sfintilor, odata pentru totdeauna" (I Cor. 2, 16; Iuda 3).

Pentru crestinii ortodocsi, responsabili de educatia teologica, aceasta inseamna ca Biserica trebuie redescoperita ca fiind logodnica si trupul viu al lui Hristos, "stalp si temelie a adevarului" "plinirea celui ce plineste toate intru toti" (I Cor. 11, 1; I Tim. 3, 15; Efes. 1, 23).

Biserica - organism comunitar,viu, mistic - trebuie sa redevina subiectul (si nu obiectul) teologiei si educatiei teologice, locul in care si din care (si nu, simplu, despre care) investigatia, reflectia si educatia teologica sunt dirijate.

Educatia teologica ortodoxa va exista in Biserica in chiar mijlocul "modernitatii" (si "post-modernitatii"), daca noi, cei ce suntem responsabili, ne luam in serios sarcina cu smerenie si curaj. Va exista daca vom accepta total, cu credinta si dragoste, timpul si locul unde ne-a asezat Dumnezeu. Va exista in masura in care ajungem la maturitatea personalitatii, la masura staturii desavarsite a lui Hristos, la "libertatea maririi fiilor lui Dumnezeu" (Efes. 4, 13; Rom. 8, 21). Va exista atunci cand noi vom fi eliberati de complicatiile si complexitatile acestei lumi - vechi, medieval, modern sau post-modern - care "zace sub puterea celui rau" al carei "domn" este diavolul, si va rezista daca tinem cont ca "chipul acestei lumi trece" (I Ioan 5, 29; I Cor. 7, 31).

Educatia teologica va exista, in sfarsit, cand eforturile noastre vor fi conduse, protejate si imbogatite de harul lui Dumnezeu care, mereu si pentru totdeauna, prisoseste unde s-a inmultit pacatul. "Ou de epleonasen he hamartia, hypereperisseusen he charis" (Rom. 5, 20).

pr. dr. Thomas Hopko
decanul Academiei Teologice Sfantul Vlaidimir, New York

traducere din limba engleza - Anisoara Carol

.

13 Aprilie 2008

Vizualizari: 1944

Voteaza:

Educatia teologica si modernitatea 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE