Se vorbeste tot mai mult in lumea contemporana despre necesitatea unei alimentatii sanatoase, astfel incat, asistam la un fenomen global de reintoarcere la hrana bio. Industria alimentara face eforturi de a se reorienta spre hrana sanatoasa. Omul zilelor noastre, de asemenea. Sunt laudabile aceste demersuri, dar, ma tem ca este un castig numai pe jumatate.

Omul contemporan nu are nevoie numai de o alimentatie sanatoasa, bazata pe produse exclusiv naturale, ci mai ales de o alimentatie duhovniceasca. Chiar daca despre alimentatia sanatoasa s-au scris numeroase tratate stiintifice precum si articole de specialitate, nicaieri nu vom intalni o conceptie, mai cuprinzatoare si mai profunda, asupra hranei si a modului in care omul se raporteaza la aceasta, ca in invatatura crestina. Numai daca tinem seama si de modul in care hrana este inteleasa, prin prisma Sfintei Scripturi si a Sfintei Traditii, putem ajunge la concluzia ca viata omului este mai mult decat "mancare si bautura”.

Pacatul primordial al protoparintilor a fost neascultarea, dar nu intamplator acesta s-a manifestat sub forma hranirii din mar. Acest act al primilor oameni, nu a facut altceva decat sa vadeasca forma denaturata a foamei acestora. Erau infometati nu dupa Dumnezeu, ci dupa lumea aceasta. In consecinta, si chipul in care omul s-a alipit de hrana este unul patimas.

Mantuitorul luand chipul painii si al vinului, a ridicat actul hranirii omului, in cazul impartasirii cu Trupul si Sangele Sau, la nivel de Sfanta Taina. Acest lucru ne intareste faptul ca hrana ne este lasata de catre Dumnezeu spre zidire sufleteasca si trupeasca. Nu trebuie sa pierdem din vedere ca actul mancarii este unul sacramental deoarece, prin hrana materiala, ne putem face partasi energiilor dumnezeiesti necreate.

Odinioara, Duhul Sfant rostea prin gura psalmistului David: "Rodul muncii mainilor tale vei manca. Fericit esti; bine-ti va fi !” (Ps. 127, 2) Acest lucru  ramane valabil pentru societatea rurala traditionala, in care taranul inca mai manca "rodul mainilor sale”. Muncile agricole, de la vremea semanatului pana la seceris sau culesul roadelor, sunt facute de acesta cu gandul la Dumnezeu. Inalta rugaciuni pentru ploaie la vreme de seceta, iar dupa ce rodul se desavarseste, duce parga la biserica pentru a fi binecuvantata, pe care apoi o imparte celor nevoiasi. Acest gest este o multumire adusa lui Dumnezeu, un semn al faptului ca in inima taranului rasuna in mod tainic, acel "Ale Tale dintru ale Tale...”.

Astazi insa omul orasului, mananca ceea ce i se ofera, adica rodul mainilor altora. Din acest motiv, nici nu-si poate gasi fericirea intru aceasta si nici bine nu-i este. Asa am ajuns in situatia de a ne plange tot mai des ca nu mancam sanatos, ca mancarea ne-a devenit de fapt otrava, caci mancam mult si prost.

Nu trebuie sa ne mire faptul ca lacomia pantecelui este una din cele mai des intalnite patimi ale societatii de consum. Oferta este mare, prin urmare si ispitele. Ne aratam a fi preocupati insa peste masura de placerea pe care mancarea ne-o provoaca. Gustul fin, aparte, naste in noi dorinta dupa cantitate.

Trebuie sa stim ca lacomia poate fi vindecata numai in Biserica. Ea ne invata ca trebuie sa ne insotim cu infranarea nu doar in zilele si perioadele de post mai indelungate de peste an, cat si in tot restul timpului.

Insa lucrurile fundamentale pe care le invatam in Biserica, nu sunt ce, cat si cand mancam sanatos. Pe acestea le intalnim cu prisosinta si in cartile medicale despre nutritie.

In Biserica invatam mai ales ca trebuie sa oferim raspunsuri concrete la urmatoarele intrebari: "Zilnic Dumnezeu ne hraneste. Ii multumim de fiecare data, pentru „painea cea de toate zilele”? Cati dintre noi ne rugam lui Dumnezeu pentru cei ce s-au ostenit pentru hrana noastra? Cat de des daruim din hrana noastra, celor lipsiti? Raspunsurile fiecaruia dintre noi, la aceste intrebari, spun daca modul nostru de a ne raporta la hrana, este eclezial sau nu.

De aceea, spuneam, la inceput, ca hrana bio este un castig numai pe jumatate, hranindu-ne in maniera sanatoasa numai trupul. Cea care ne hraneste atat trupul, cat si sufletul, este alimentatia duhovniceasca, actul prin care hrana nu mai este o simpla necesitate naturala, ci un eveniment de comuniune, cu Dumnezeu si cu semenii.

Radu Alexandru