Mediul duhovnicesc

Mediul duhovnicesc Mareste imaginea.

Voi sunteţi lumina lumii... (Mt. 5,14).

Dezvoltarea plantelor este imposibilă fără lumina soarelui. La fel şi creşterea duhovnicească a omului este imposibilă în afara luminii duhovniceşti. Dar unde să găsim această lumină pentru copii?


Răspunsul ni-L dă însuşi Mântuitorul, Lumina lumii a fost chiar El, atâta timp cât a fost pe pământ (v. In 8,12). Plecând din mijlocul oamenilor, El le-a poruncit apostolilor să lumineze lumea: Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor (Mt. 5,16); Voi sunteţi lumina lumii (Mt. 5,14).


Aşadar, pentru creşterea duhovnicească a copiilor este nevoie de un mediu al ucenicilor purtători de lumină ai lui Hristos.


Influenţa reciprocă a oamenilor importanţi este destul de mare, mai ales dacă îi leagă sentimentul de iubire şi de încredere. „Spune-mi ce prieteni ai ca să-ţi spun cine eşti", zice înţelepciunea populară. „Dacă vrei să fii cucernic, sfătuiesc Sfinţii Părinţi, găseşte un bărbat temător de Dumnezeu şi care-I slujeşte Lui, şi locuieşte împreună cu el." La aceste cuvinte Cuviosul Iosif de Volokalomsk mai adaugă: „Dacă ai găsit un astfel de om, să fii liniştit, căci ai găsit cheia împărăţiei cerurilor."


Stareţul Ambrozie de la Optina spunea că atunci când un cal sălbatic va vedea că ceilalţi cai merg liniştiţi, va merge şi el în rând cu ei. Tot aşa se întâmplă şi cu omul.


O mare influenţă asupra celor din jurul lor o au mai ales drepţii, purtătorii luminii lui Hris-tos. Care este taina acestei influenţe?


Un ucenic al Sfântului Pahomie cel Mare l-a rugat odată pe cuvios să-i povestească una din vedeniile sale. Cuviosul i-a răspuns: „Dacă vrei o vedenie frumoasă şi cu tâlc, îţi voi spune una: când vei vedea un om cucernic, curat cu inima, sincer - iată una din cele mai frumoase vedenii -, în el Il vei vedea pe Dumnezeul cel nevăzut." Se pare că aici îl găsim pe Dumnezeu, Care şi acum se află printre noi prin sfinţii Lui: ...şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului (Mt. 28, 20).


Să facem tot posibilul ca ei, copiii, să crească în mediul oamenilor duhovniceşti. Iar uşile casei noastre să fie larg deschise pentru toţi rugătorii, ca astfel să cunoască copiii toate tipurile de frumuseţe duhovnicească şi feluritele nevoinţe şi cruci purtate în numele lui Hristos.


Din rândul preoţilor vom alege pentru copii pe acei duhovnici cu care ei vor discuta mereu şi împreună cu care vor rezolva cele mai importante probleme din viaţă. De asemenea, la alegerea naşilor de botez vom ţine cont de influenţa duhovnicească a naşului asupra copilului.


Să nu ne îndoim că nu vom putea găsi îndrumători duhovniceşti pentru copii. Domnul a spus: Căutaţi şi veţi afla (Mt. 7, 7).


Să ne amintim cum Dumnezeu a trimis îndrumători duhovniceşti Sfântului Teodor Sicheotul, Sfântului Ioan Damaschin, prinţului Iosif, Marelui Mucenic Pantelimon, Marei Muceniţe Varvara şi multor altor copii şi tineri.


Dumnezeu singur îşi înalţă Biserica Sa şi singur va găsi pe cei care vor înţelepţi duhovniceşte pe copiii noştri.


Foc am venit să arunc -pe pământ şi cât aş vrea să fie acum aprinşi spune Mântuitorul (Lc. 12, 49). Noi ştim că acest foc s-a aprins şi arde necontenit de două mii de ani în luminătorii vii ai Bisericii, luminând astfel fiecare generaţie.


Să ne rugăm deci lui Dumnezeu ca această lumină să se aprindă şi în inimile copiilor noştri!


Bine este dacă ei au trăit din pruncie în strânsă legătură cu Biserica şi au participat la sărbătorile şi la slujbele ei. Intemeietorul pedagogiei ruseşti K.D. Uşinski afirmă că un copil reţine pentru toată viaţa momentele uneori triste, alteori solemne ale sărbătorilor luminoase şi pline de pace, oferite de Biserica Ortodoxă.


Pentru un copil, sărbătoarea luminată a Paştelui şi anotimpul primăverii, Naşterea Domnului şi peisajul de iarnă, Schimbarea la Faţă şi fructele coapte, sărbătoarea Sfintei Treimi şi mestecenii înverziţi - toate acestea se unesc într-o impresie puternică, mereu proaspătă şi plină de viaţă.


Biserica Ortodoxă, cu toate ritualurile sale solemne, natura cu anotimpurile ei şi familia cu obiceiurile ei - iată cele trei elemente care apar în mintea copilului la fiecare sărbătoare.


Ritualurile Bisericii Ortodoxe au o influenţă educaţională majoră pentru că ele, de la sine, fără vreo explicaţie, pătrund în sufletul copilului sub forma sentimentului religios, înfluenţându-l într-un mod înălţător şi solemn.


Despre importanţa celor auzite în copilărie şi despre cum trebuie îndepărtaţi copiii de influenţele nocive şi de vorbele rele mărturiseşte următoarea povestire a stareţului Siluan din Muntele Athos, care s-a născut şi a crescut într-o familie de ţărani.


„Odată, la noi a intrat un vânzător ambulant de cărţi. Eu, fiind un copil de 4 ani, ascultam atent discuţia lui cu tata. Vânzătorul îi demonstra tatei că Hristos nu este Dumnezeu şi că, în genere, Dumnezeu nu există. Cel mai mult m-au surprins cuvintele lui: «Unde este Dumnezeu?» Şi atunci am hotărât în sinea mea: «Când voi fi mare, voi pleca în lume să-L caut pe Dumnezeu.»


Când musafirul a plecat, i-am spus tatălui: «Tu spui să mă rog, iar el spune că Dumnezeu nu există.» Tata mi-a răspuns: «Credeam că e deştept, dar s-a dovedit a fi un prost. Nu-l asculta!» Dar acest răspuns nu a reuşit să alunge din sufletul meu îndoiala. Până la vârsta de 19 ani, gândul la cele spuse de vânzător mă apăsa şi rămânea în adâncul inimii mele nerezolvat.


S-a rezolvat când am auzit mărturisirea unei ţărănci care a vizitat mormântul unui mare călugăr-zăvorât Ioan Sezenovskii. Ţăranca mi-a povestit despre minunile care s-au petrecut la mormânt, iar câţiva bătrâni care asistau la discuţia noastră au confirmat spusele ei. M-am gândit: «Dacă el este un sfânt, atunci Dumnezeu este cu noi şi nu e nevoie să umblu lumea întreagă ca să-L caut.» Tot în acel moment inima mea s-a aprins de dragoste pentru Dumnezeu."

N.E. Pestov
Cum sa ne crestem copiii. Calea spre desavarsita bucurie - Editia 2, Editura Sophia


Cumpara cartea "Cum sa ne crestem copiii. Calea spre desavarsita bucurie"

Pe aceeaşi temă

06 Iulie 2015

Vizualizari: 470

Voteaza:

Mediul duhovnicesc 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE