Ortodoxia rastignita

Ortodoxia rastignita Mareste imaginea.

Sunt 3 ceasuri dupa miezul noptii.

Ma perpelesc, neputand lipi geana peste geana. Nu am cum. Am sufletul ravasit si indurerat, iar ochii imi sunt plini de lacrimi pentru TINE, Hristoase al meu, Cel incontinuu rastignit…

Pisicutul ma simte, se agita si nu vrea sa ma lase sa plang dupa pofta inimii, desi ochii si sufletul meu cer insistent asta.

Pana la urma, ce ar fi asa deosebit in noaptea asta? Are voie omul sa planga, mai ales atunci cand vede cat de neputincios este pe acest pamant.

Ma consoleaza un pic nadejdea ca Dincolo, la Domnul, ne vom putea mangaia, intr-un final de lupte, final care acum imi pare vesnic indepartat. Oi spune prostii sau blasfemii? In acest ceas nu-mi dau seama, poate maine, la lumina zilei, sa constientizez ce a fost cu mine in aceasta noapte.

Incet, incet, gandurile par sa se limpezeasca. Ma mai sterg din cand in cand la ochi caci, de lacrimi, nu prea vad ce scriu, si si-asa am ceva probleme cu ochii, desi nu asa de serios precum are prietena mea Mirela, (greco)catolica (nu stiu exact carui fel de crestinism neortodox ii apartine) si care abia a fost operata de dezlipire de retina. Dumnezeu insa, ne duce pe toti, fara exceptie, in locurile in care ne putem efectua platile pacatelor noastre, asa incat inclin sa cred ca Mirelei tocmai i s-a oferit sansa asta, ieri.

Ce se intampla si de ce scriu in miez de noapte ca biata noastra Ortodoxie a ajuns rastignita?

Ooof…Doamne, Dumnezeul stramosilor mei, al sfintilor parintilor mei, Fiu al Maicii Domnului, Fiul Lui Dumnezeu, Stapane, iarta-ma! Nu stiu sa ma lupt destul pentru Numele cel sfant al Tau! Cred ca ieri, la masa mea cea verde, din curtea mea cea inca verde, din piciorul de rai pe care mi l-ai oferit cu atata bunatate, cred ca ieri, acolo, Te-am rastignit. Fara sa vreau, cred ca am batut „sarguincios” vreo 5-6 cuie in ranile Tale, prin cuvinte, Stapane! Iarta-ma…

Ma opresc sa-mi sterg ochii si fata. Suvoaiele vor sa ma impiedice sa mai scriu. Nu o sa renunt insa, caci ma cunosc, nu degeaba am trait cu mine 52 ani daruiti de Dumnezeu. Pisicutul meu a inteles deja ca TREBUIE sa scriu si nu ma mai sacaie, nu ma mai cerceteaza banuitor (desi somnolent), nu ma mai atinge pe cot cu mustacioarele; ma lasa in pace. Trag aer adanc in piept, noaptea e fierbinte la propriu si incerc sa adun gandurile care nu imi dau pace si m-au trezit din somn. Concret, iata ce se intampla:

Ieri, 17 septembrie de ziua Sf. Sofia, am avut poate, la modul cel mai acut si mai dramatic, in fata ochilor tabloul credintei mele rastignite. Nici nu stiu daca pot spune ca doar Ortodoxia mea e rastignita, caci raul e mult, mult mai amplu, mai vechi si mai profund decat rastignirea credintei mele stramosesti. Raul are pretentia sa rastigneasca tot ce nu e asemenea lui, adica pe toti credinciosii crestini autentici, cei care indraznesc sa fie practicanti si care constientizeaza si afirma ca tin de credinta in Domnul Iisus Hristos, Mantuitorul.

Doamne, sensibili mai sunt adventistii. Auzi, ca nu poti avea credinta cat esti mic, copil, pentru ca… nu constientizezi. Poate copiii lor, daca ii au, sa fie inconstienti, dar ai nostri, cei ortodocsi, cam stiu de mici ca trebuie sa creada in Dumnezeu. Cam de cand incep a vorbi li se spune: „Fii cuminte, nu minti, vezi ca se supara Tatal nostru”, etc. O sa mi se strige ca Tatal devine un fel de bau-bau care sperie copiii? Nicidecum. Mama ortodoxa isi invata copilul sa fie cuminte intru Tatal sarutandu-l, si privindu-l in ochisori cu seninatate si dragoste.

Vecinii mei de la tara, adventistii (ei se declara neo-protestanti), n-au copii. Ei nu au putut invata vreun urmas sa fie cuminte si sa nu-L supere pe Tatal. Si-atunci, s-au apucat sa ma invete pe mine si pe sotul meu – cam cum „vine” cu credinta. Sau mai bine zis, cum vine cu protestul, pentru ca asta sunt ei, niste protestanti care protesteaza. Protesteaza impotriva semenilor romani ca sunt lenesi, hoti, nenorociti, betivi, netoti. Protesteaza. Si o fac cu patos si cu incandescenta.

Apoi, protesteaza fata de Romania noastra (semn bun? lacrimile s-au uscat! Plansul a tinut cam…40 minute. Voi vedea candva ce fel de dar a fost acesta, sa plang 40 minute intr-o noapte, pentru credinta…). Deci: protesteaza fata de tara mama, ca ar fi inapoiata, necivilizata, sarmana de ea, ne-avuta, mamaligoasa, fara reactie, fara conducatori buni, murdara, obosita, ortodoxa. Protesteaza.

Apoi, mai protesteaza impotriva sfintilor romani sau de oriunde, mai putin conteaza; de-a valma. Zice vecinul cu fulgere in ochi si cu o mina de balaur: „Ce sfant a fost Constantin, doamna Lazar? A fost un (stai, sa nu gresesc termenul, sa nu il supar si eu mai mult pe sf. Constantin) – a fost un pacatos (zic acum frumos, dar cred ca apelativele au fost de genul „criminalul acela, si-a ucis fratele, a schimbat sambata cu duminica”, ce mai, ceva de genul asta). Apoi: „Ce sfant e asta, Stefan cel Mare? Desfranat”…etc. Mi-e groaza la gandul ca, reproducand ce am auzit despre sfinti, imi diminuez si mie sansele de mantuire. Ce mai incolo si-ncoace, protesteaza fata de sfinti.

Pe langa tara, romani si sfintii lor, protestantii mei protesteaza – si de fapt protesteaza cel mai vocal- impotriva RELIGIEI ORTODOXE. Nu stiu daca fata de catolici sau musulmani au aceeasi ura, dar fata de Ortodoxie, cu siguranta, au. Cu budistii simpatizeaza, ii considera superiori in meditatiile lor. Problema lor in viata este ORTODOXIA, pe care o rastignesc ori de cate ori au ocazia. O rastignesc printre taranii pe care ii dispretuiesc, o rastignesc in adunarile lor adventiste, o rastignesc in fata mea, nepoata de preoti ortodocsi, o rastignesc in fata fratilor mei ortodocsi de pretutindeni.

O RASTIGNESC IN FATA LUI DUMNEZEU.

SI PROTESTEAZA DE ZOR.

Ma intreb daca nu obosesc de atata protest. Si de cate piroane mai considera ei si ai lor ca trebuie sa bata in trupul Lui Hristos.

Ma mai intreb daca or sti cine e trupul Lui Hristos, adica Biserica Sa.

Sa protestezi asa, mereu si mereu, cu voluptate, sau nici nu stiu cum sa mai cataloghez trairile lor „in exercitiul functiunii”, impotriva unei Biserici pe care sa o rastignesti pentru vina ca „e de vina” pentru tot raul Romaniei, ba chiar al omenirii – e deja prea mult, iar toleranta are si ea o limita. Domnul Iisus ne invata sa toleram orice, dar hulirea Bisericii Sale – NU.

Ca atare, deocamdata scriu, imi limpezesc gandurile. Va trebui facut insa pasul urmator: sa ma delimitez complet de discutiile „doctrinare” cu ei si…mai mult, nu ma duce capul, ce ar mai fi de facut. Eventual sa-i parasesc. Mi-e frica insa ca ma paraseste si Dumnezeu pe mine daca fac asta, si mie mi-e frica de Dumnezeu. Am sa intreb parintele la spovedanie cam ce ar fi de facut in asa situatii, ca sa nu- mi pierd sufletul.

Aha! Iata ce uitasem sa mentionez in sirul protestelor protestantilor de langa curtea mea cea verde: protestul, si tare mi-e teama ca de fapt e URA – fata de preotii ortodocsi, fata de tot clerul ortodox, de la patriarh la calugarite, de la preoti parohi la monahi ascunsi in schiturile credintei. Da, mama ce mai protesteaza si neo-protesteaza! „Ortodocsii astia! Ei sunt de vina pentru raul omenirii! Au schimbat sambata cu dumninica, ii prostesc pe oameni cu teatrul lor de slujba! Popii sunt avuti, curvari, falsi!” (iarta, Doamne, roabei tale limbajul…foaia de hartie nu a luat foc inca…).

Cred ca, daca ar putea, lupii in piele de oaie care – numai ei trebuie sa aiba jeep-uri, numai ei trebuie sa aiba bani, la ei trebuie sa vina oamenii sa le arate ei „credinta”, ei, care nu practica in sine o credinta, ci au pretentia ca nu pot vorbi decat cu Dumnezeu, direct! (of, Doamne, nici macar Fecioara, Maica Domnului cea sfanta, nu a vorbit direct cu Dumnezeu, ci prin arhanghelul Gavriil sau prin visele Sfantului Iosif, cand trebuia sa afle ce avea de facut…). Si cine a fost Maica Domnului, in comparatie cu cel mai bun crestin?!!! Si cine suntem noi, amaratii si pacatosii, sa avem pretentia ca suntem mai indreptatiti ca ea sa vorbim direct, fara interpusi, cu Dumnezeu? Of, Doamne! Mare e durerea mea si iar mi se umezesc si incetoseaza ochii… Auzi colo, eu sa am pretentia sa-mi vorbeasca Domnul meu si Dumnezeul meu direct, nu prin ingeri, nu prin preoti! NU! Direct! Direct si nemijlocit, ca asa ma invata pe mine unul cica mai acreditat (de cine, nu stiu), caruia ii spun pastor neoprotestant. Deci… direct! „Pentru ca meritati”!

Cam asta e.

Deocamdata.

- Nu aplica principiul dragostei crestine, ci al criticii pana la ura.
- Nu aplica principiul tolerantei, ci ataca inversunat o credinta mai veche decat a lor si care nu le-a facut nici un rau.
- Nu aplica principiul „Nu judecati, ca sa nu fiti judecati”. Ei judeca pana li se aprind ochii in cap.
- Nu aplica principiul „Intoarce obrazul celalalt”. Se inarmeaza cu pietre ei, cei „fara de pacat”.
- Nu aplica principiul ascultarii de Hristos prin Apostolii Lui si urmasii acestora, hirotonisiti constant si continuu de vreo doua mii de ani de la El incoace. „Ce atata har? S-a diluat si nu mai e!”.

In schimb, profereaza foarte vocal, constant si cu ura, „vinovatii” inchipuite impotriva credintei ortodoxe, desi aceasta nu i-a obligat la nimic. Cica le cere preotul bani. Oare?

Si chiar daca le-ar cere, nu au bani sa dea Bisericii? Pentru ortodoxie nu? Pentru ce atunci? Doar pentru jeep-uri si arteziene de gradina? Eu stiu? O fi bine?

Cand am luat manunchiul de file din sertar, nu stiam daca le voi folosi pe toate. Se pare insa ca da, sau ma cam apropii de performanta asta.

Si scriu deja de o ora, intrerupta doar de stersul ochilor. Imi aud sotul oftand in somn, dincolo. E si el marcat, sarmanul, de atata intoleranta si proteste cate a auzit ieri.

Neo-proteste.

Au trebuit sa recunoasca, cu greu, faptul ca sunt neo-protestanti spre adventisti. Zice-se ca tipul acesta de oameni se mai cheama si „pocaiti”., dar eu nu-i vad ca se pocaiesc deloc, pentru nimic. Ei probabil ca nu gresesc, odata ce „discuta” direct cu Dumnezeu, ca doar au stabilit: nici un interpus nu e suficient de bun pentru a mijloci sau a media. Nici sfintii, nici ingerii, nici preotii ortodocsi.

Ce bun e budistul, ca intra in priza singur, pe munte, cand vrea, de cate ori vrea, nu are nevoie de nimeni! Fata de budisti – nu mai protestam.

Nici fata de greco-catolici, care au dat foc manastirilor Ardealului, dupa generalii Mariei Tereza, nu protestam. Condamnam insa viguros ortodocsii, ca nu le dau lacasurile inapoi!

As cam incheia, ca bat apa in piua, dar nu fara o „sinteza a constatarilor”, ca la audit, pe puncte. Din punctul de vedere al (neo)protestantilor, eu am inteles ca „adevarul”, sau dorintele lor, ar fi cam astea:

1. sa nu se duca la Biserica ortodoxa;
2. sa nu se spovedeasca la preotii ortodocsi;
3. sa nu aiba decat ei jeep-uri, nu si preotii;
4. sa nu intrebe nici un sfant, sau inger, din cand in cand, ce sa faca, ci „direct” pe Dumnezeu;
5. sa nu tina sarbatorile ortodoxe, ci doar sambata lor cea „infailibila”, care nu mai e sambata de la Iosua incoace, dar degeaba le tot spun;
6. sa nu faca danii la Biserica sau oriunde. Eventual sa primeasca;
7. sa judece si sa condamne oricand si prin toate mijloacele, Ortodoxia;
8. sa stie lumea si poporul ca ei, doar ei, neo-protestantii, detin „adevarul”, nimeni altcineva;
9. doctrina lor e infailibila.

Concluzia?
E una destul de grava, cum se creioneaza in ceasul acesta. Mi-e groaza sa fac asemanarea, dar sunt obligata sa o fac.
- Cine a protestat primul impotriva ordinii si a Creatorului sau?
- Cine s-a crezut cel mai destept, cel mai frumos, detinatorul tuturor drepturilor?
- Cine uraste oamenii, mai ales pe crestini (si ma hazardez sa spun ca mai ales pe ortodocsi)?
- Cine are numai si numai pretentii, fara sa dea nimic de la el, in afara de dezbinare?
- Cine indrazneste sa ispiteasca pe toata lumea, pana si pe Fiul lui Dumnezeu – si sa huleasca „la liber” impotriva trupului lui Hristos, care e biserica Sa?
- Cine – cine – cine…cine protesteaza mereu si mereu? Neo-protestantii?

Sau Lucifer?!!!

Sau si aia si ala?

Doamne, Dumnezeul meu si al stramosilor mei, Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, iarta-ma si miluieste-ma pe mine, pacatoasa! Si daca nu am stiut sa ma bat mai bine pentru Numele si Biserica Ta, mai trezeste-ma din somn si altadata, sa pot sa-mi cristalizez gandurile si credinta mea ortodoxa, cea atat de blamata, de vanata si rastignita, de protestantii de tot soiul…

Carmen Luminita Lazar
Bucuresti

.

Despre autor

Carmen Lazar Carmen Lazar

Colaborator
9 articole postate
Publica din 07 Iunie 2012

07 Iunie 2012

Vizualizari: 1084

Voteaza:

Ortodoxia rastignita 5.00 / 5 din 2 voturi.

Cuvinte cheie:

ganduri despre ortodoxie

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE