Sfantul Iosif de la Optina este unul dintre Cuviosii care s-au nevoit duhovniceste si au sfintit pamantul Manastirii Optina, din Rusia. Nascut in data de 2 noiembrie 1837 si trecut la cele vesnice in data de 9 mai 1911, acest cuvios barbat s-a aratat facator de minuni inca din timpul vietii, precum si dupa moarte, la mormantul sau o tanara fiind izbavita de un demon.
Manastirea Optina este una dintre cele mai mari si renumite manastiri de calugari din intreg Rasaritul Ortodox. Aceasta se afla in Rusia Centrala, la aproximativ 130 de kilometri de Moscova si la mica distanta de localitatea Kozelsk. Ea este considerata a fi centrul spiritualitatii Bisericii Ortodoxe Ruse, inca din secolul al XIX-lea. Obstea acestei manastiri a dat lumii multi sfinti cuviosi parinti.
Sfantul Iosif de la Optina
Ivan Litovkin, dupa numele sau de mirean, s-a nascut in data de 2 noiembrie 1837. Parintii sai, Efim si Maria, au trecut de timpuriu la cele vesnice, mai intai tatal, pe cand copilul avea patru ani, iar mai apoi mama, cand a implinit unsprezece ani. Nu dupa multa vreme, sora lui, Alexandra, a luat calea manastirii, iar Iosif a ramas in sat.
Ramanand orfan de amandoi parintii, tanarul Ivan s-a vazut nevoit sa munceasca din greu pentru a se putea intretine. Astfel, cat era ziua de lunga, tanarul cara marfa pentru o pravalie si o bacanie din sat, iar adesea era si rau tratat de stapanul sau, care era un om tare crud. In pofida tuturor celor patimite, sfantul nu a grait de rau pe nimeni, asteptand cu smerenie cele randuite de Dumnezeu.
Dupa o vreme, tanarul Ivan s-a angajat la un alt negustor, anume Rafail, care era om tare bun. Acesta, cunoscand buna purtare a tanarului, dorea sa il casatoreasca pe acesta cu fiica sa, insa chiar in acel timp, Ivan a primit o scrisoare de la sora lui. Aceasta ii spunea ca a imbratisat viata monahala in Manastirea Borisovsk, sub numele de Leonida, si il indemna sa mearga in Manastirea Optina, spre a cere sfat staretilor de acolo.
In acea vreme, Sihastria Optina era condusa duhovniceste de Cuviosul Ambrozie. Ajungand in sihastrie, Ivan a venit la staret si i-a cerut binecuvantare sa mearga in lavra din Kiev, insa raspunsul primit a fost unul scurt si categoric: "De ce sa mergi la Kiev, ramai aici!" Incepand cu ziua de 1 martie 1861, iubitorul de viata monahala Ivan a imbratisat cu toata inima pamantul cel sfintit al Optinei.
Pentru inceput, fratele Ivan a fost randuit la trapeza, unde s-a intarit si mai mult in ascultare, tacere si smerenie. Cunoscand bine greutatile si rautatile lumii, nevointele monahale i se pareau a fi cea mai mare bucurie si odihna.
Nu dupa multa vreme, Dumnezeu l-a randuit pe noul vietuitor langa Cuviosul Ambrozie, ca ajutor de chilie. Obosind adesea de pe urma multimii pelerinilor, fratele Ivan a hotarat sa plece in taina spre pesterile din Kiev. Chiar pe cand gandea acestea, insa, cunoscandu-i gandurile, Cuviosul Ambrozie i-a spus sa nu plece, ci sa ramana in pamantul Optinei.
Vreme de zeci de ani, cuviosul a rabdat cu smerenie toate lipsurile: reprosurile celorlalti frati, bolile si aglomeratia din jurul sau. Neavand chilie proprie, el dormea in camera de oaspeti, printre pelerini, iar noapte o petrecea in biserica, la slujba.
In anul 1872, dupa unsprezece ani de nevointe duhovnicesti, fratele Ivan a fost tuns in monahism, fiind numit Iosif. Dupa alti cativa ani, in anul 1877, a fost hirotonit intru slujirea de ierodiacon, iar mai apoi, in data de 1 octombrie 1884, in cea de ieromonah.
In tot acest timp, sfantul Iosif era cel care transmitea sfaturile Cuviosului Ambrozie catre pelerinii care il cautau, fara a adauga nimic de la sine. Treptat, staretul a inceput sa-i indrume pe credinciosi catre Cuviosul Iosif, iar multi dintre ei erau uimiti, primind aceleasi sfaturi de taina.
In iarna anului 1888, cuviosul s-a imbolnavit grav, fiind dus la spital in ziua de 14 februarie. Tot atunci, cu binecuvantarea Cuviosului Ambrozie, el a fost tuns in schima cea mare. Mai apoi, in anul 1890, scapand de suferintele aduse de boala, el a primit canon de la staretul sau spre a ramane in Optina. Incepand cu anul 1891, cand Cuviosul Ambrozie a trecut la cele vesnice, Cuviosul Iosif a ramas in fruntea obstii, ca indrumator duhovnicesc. Conducea sihastria, indruma obstea si pelerinii, precum si pe maicile din Schitul Samordino.
Desi era staret, Cuviosul Iosif umpla ca un om simplu, imbracat cu haine vechi. Postea mult si dormea foarte putin. Sfaturile sale erau foarte scurte, fiind convins de faptul ca acela care nu se foloseste de un cuvant scurt nu se poate folosi nici de unul mai lung. Inca din timpul vietii, sfantul s-a aratat facator de minuni, primind de la Dumnezeu mari daruri duhovnicesti.
Cuviosul Iosif a condus obstea din Optina vreme de douazeci de ani. Incepand cu anul 1905, cuviosul a trebuit sa indure crucea bolilor, pe care a purtat-o cu multa liniste si smerenie. El a trecut la cele vesnice in ziua de 9 mai 1911, fiind inmormantat in ziua de 12 mai. Precum marturisesc inchinatorii, mana cuviosului a ramas calda si dupa adormirea sa. Mai mult, la cateva zile dupa ingroparea sa, o tanara demonizata s-a vindecat langa mormantul sau.
"O, preaslaviti drepti ai lui Hristos, Cuviosilor Parinti si Stareti, Moise, Antonie, Isaachie, Ilarion, Anatolie; Iosif si al doilea Isaachie, Leon, Macarie, Ambrozie, Varsanufie, al doilea Anatolie, Nectarie si Nicon, ca sapte stalpi si sapte luminatori ati stralucit in Sihastria de la Optina! Auziti aceasta rugaciune a noastra si pogorati-ne de la Hristos dar de smerenie si pomenire a mortii, sa ne izbaveasca cu harul Sau de tot raul si sa ne invredniceasca de sfarsit crestinesc pe toti care ii cantam Lui: Aliluia!"
Teodor Danalache
Teodor Danalache
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.