Cel ce trudeşte pentru aproapele din iubire curată, îşi află odihna mulţumită trudei sale. Cel ce se iubeşte pe sine şi leneveşte, oboseşte şi stând degeaba.
* * *
Omul muncitor, orice viaţă ar alege, fie de monah, fie de mirean, va spori duhovniceşte fiindcă va lucra cu râvnă. In schimb, omul care nu iubeşte sârguinţa, pe care Dumnezeu i-a dăruit-o, nu va spori nici în viaţa monahală, nici în cealaltă.
* * *
Sărmanele necuvântătoare sunt mai bune în deprinderile lor decât oamenii nesimţitori, fiindcă, deşi simt luate de oameni, atât miloşi, cât şi nemiloşi, li se supun şi lucrează din greu pentru ei, îndurând fără murmur şi fără nici o răsplată. Prin urmare, au ajuns şi la virtuţile neavuţiei, răbdării si ascultării.
* * *
O iubire mai adâncă are omul care ridică smerit greşeala semenului decât cel ce-i ridică şi cară tovarăşului de călătorie greaua desagă.
Primeşte nedreptatea ca pe o mare binecuvântare fiindcă de pe urma ei îţi agoniseşti drept avuţie binecuvântarea cerească. Insă nu căuta să fii nedreptăţit, fiindcă aceasta, sub aparenţa nobleţei, ascunde în sine răutate.
Pe măsura jertfei şi rugăciunii pe care omul le înfăptuieşte pentru sine sau pentru aproapele va primi şi el dumnezeiescul ajutor.
Increderea în Dumnezeu în privinţa a ceea ce, omeneşte, nu e cu putinţă este o rugăciune mistică neîntreruptă cu roade binecuvântate.
Cel ce are încredere în Dumnezeu seamănă doxologie şi primeşte bucurie dumnezeiască şi binecuvântare veşnică. Cel ce seamănă cârteală tot cârteală va şi secera, adunându-şi zbucium şi nelinişte.
De dulceaţa vieţii n-au parte cei ce se bucură lumeşte, ci cei ce trăiesc duhovniceşte şi primese amărăciunile cu bucurie, ca pe nişte ierburi tămăduitoare, de dragul sănătăţii sufleteşti, hrănindu-se cu mâncăruri doar cât să se ţină în viaţă.
Dacă aproapelui tău îi este foame, dă-i mâncarea ta. Dacă nu afli pe cineva înfometat, dă-ţi mâncarea unor animale flămânde, fiindcă atunci vei avea de câştigat sufleteşte de pe urma postului de dragul Raiului; căci au şi acestea ceva bun: pentru ele nu există iad.
* * *
Bucuria pe care o simte omul când primeşte o binecuvântare materială este o bucurie omenească. In timp ce bucuria, pe care omul o trăieşte când dăruieşte, este dumnezeiască. Bucuria dumnezeiască vine odată cu dăruirea!
Eu n-am avut parte de nici un bine de pe urma sănătăţii mele, nedobândind folos decât de pe urma bolii. Credeam c-o să câştig Raiul cu sabia-mi, însă, prin mijlocirea bolilor, Dumnezeu mi-a arătat că Raiul nu se câştigă decât prin smerenie.
Când eram prin spitale şi scuipam sânge şi mi se puneau sonde în plămâni, mă gândeam la cele prin care au trecut martirii şi pe care totodată le trăiam şi eu, deşi până atunci doar citisem despre ele, fără să-mi dau seama cu adevărat prin ce au trecut. Necazurile sunt de folos, de aceea cer de la Dumnezeu să-mi dea răbdare în boli.
* * *
Unii spun să ne împărtăşim o dată pe lună, ca să nu ni se pară o obişnuinţă. Nu e bine, fiindcă te poţi împărtăşi chiar şi o singură dată pe an şi să simţi împărtăşania ca pe ceva obişnuit, ca pe un fapt meritat. Odată a venit la mine un preot, care mi-a spus că evită să slujească des, ca să nu devină o simplă obişnuinţă. Atunci m-am întristat, fiindcă cu cât mai des ar sluji cineva, cu atât mai mult ar trebui să-şi dea seama ce taină săvârşeşte. Să ne spovedim şi să ne împărtăşim periodic. Când un om se îmbolnăveşte, capătă putere mulţumită transfuziei de sânge. Cu cât mai multă este puterea pe care o primeşte omul când i se face transfuzie cu dumnezeiescul sânge al lui Hristos! Câteodată se observă prefacerea pe chipul celui ce se împărtăşeşte. Se întâmplă, de asemenea, ca uneori omul să simtă o bucurie mai mare atunci când nu e foarte bine pregătit să se împărtăşească, fiindcă e mai smerit decât în alte dăţi, când reuşeşte să se pregătească.
Dumnezeii, din multa Sa iubire, nu ne dă pe dată zdrobirea inimii şi smerenia, ci odată cu creşterea în vârstă şi sporirea duhovnicească. Şi asta, întrucât există primejdia ca omul, văzându-si nerecunoştinţa fată de binefacerile lui Dumnezeu, să cadă în cealaltă extremă a egoismului, care e deznădejdea.
Ochii trupeşti sunt pentru a lua aminte la buturugi şi copaci şi a nu ne poticni, pe când cei sufleteşti, pentru ca omul să poată vedea foarte departe, să vadă ce se petrece în America, în Japonia, în toată lumea.
Dreptatea omenească: Ai greşit? Vei fi pedepsit! Dreptatea lui Dumnezeu: Ai săvârşit o sută, o mie de omoruri? Dacă te pocăieşti, te mântuieşti! Acum, oare ce se întâmplă cu cei ce-au fost ucişi? Dacă vor da dovadă de răbdare, vor fi răsplătiţi de Dumnezeu. Dreptatea oamenilor e împărţirea pe din două a unei moşteniri. Dreptatea lui Dumnezeu: dacă unul va cere trei pătrimi sau chiar toată averea, celălalt să fie de acord să primească o pătrime sau chiar să nu primească nimic.
* * *
Dumnezeu nu trimite pe nimeni în iad. El a creat numai îngeri. Indepărtarea omului de Dumnezeu este iadul.
* * *
Când un copil face o pagubă, de pildă, sparge un pahar şi tatăl său nu bagă de seamă, copilul îi zice plângând: „Tată, am făcut o boacănă, iartă-mă!". Atunci tatăl nu-l ceartă, nici nu-l bate, ci-l mângâie: „Nu face nimic, copilul meu!".
Atunci copilul gândindu-se, pe de o parte, la paguba făcută, pe de alta, la dragostea tatălui său, plânge de bucurie. Aşa şi omul, simţindu-şi pe de o parte păcătoşenia, pe de alta, dragostea şi iubirea nemărginite faţă de oameni ale lui Dumnezeu, plânge şi de bucurie, şi pentru a-şi arăta recunoştinţa fată de El. Si cu cât mai mult devine conştient de păcătoşenia sa, cu atât Dumnezeu îl miluieşte şi binecuvântează.
* * *
Trăim în vremuri de apostazie. De aceea, „cine poate să se mântuiască, să se mântuiască". (Răspunsul Oracolului de la Delfi la întrebarea, adresată de athenieni în 480 d.Hr., ce să facă în faţa pericolului persan)
Aşa cum părinţii leagănă copilul, ca să adoarmă, la fel şi Dumnezeu cutremură pământul spre a ne trezi şi a ne pocăi.
* * *
Cât priveşte aspectele legate de credinţă şi patrie, să fiţi fermi. Acolo nu mai există loc de negocieri.
* * *
Nu aştepta iubire din partea celorlalţi. Mai întâi arată-i tu semenului iubire, chiar dacă e un om rău - asta n-are nici o importanţă. Tu să dai celuilalt iubire şi apoi o s-o primeşti şi tu de la el.
Fragment din cartea "Paisie Aghioritul, sfantul de langa noi. Viata, invataturile, minunile", Editura Sophia
Cumpara cartea "Paisie Aghioritul, sfantul de langa noi. Viata, invataturile, minunile"
-
Parintele Paisie Aghioritul
Publicat in : Parinti -
Mormantul Parintelui Paisie Aghioritul
Publicat in : Religie
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.