In Evanghelie se spune că femeia nu este stăpână pe trupul său, ci bărbatul; asemenea nici bărbatul nu este stăpân pe trupul său, ci femeia (I Corinteni 7, 4). In legătură cu aceasta, dacă unul dintre soţi insistă asupra relaţiilor trupeşti în timpul postului sau îl atrage spre acestea, iar celălalt ar vrea să păstreze postul curat până la capăt şi totuşi face compromisuri, ar trebui să se pocăiască pentru aceasta ca pentru un păcat conştient şi liber consimţit?

- Aceasta este o situaţie complicată şi trebuie privită în legătură cu starea duhovnicească şi vârsta celor implicaţi. Este adevărat că nu toţi tinerii căsătoriţi vor putea trăi în abstinenţă începând cu săptămâna brânzei din Postul Mare. Cu atât mai mult, probabil, nu vor putea să ţină şi toate celelalte posturi. Dacă soţul tânăr şi aprins nu se poate împotrivi pasiunii sale, atunci, având în vedere cuvintele Apostolului Pavel, este mai bine ca soţia sa să fie împreună cu el decât să i se dea motiv să „ardă". Cel care este mai puternic în familie şi se poate abţine va ceda, abdicând de la curăţie, pentru a nu se instaura în relaţie ceva mai grav, din punct de vedere trupesc, în soţ sau pentru a nu permite vreo sciziune în cadrul unităţii familiale. Să ţinem minte însă că nu este bine nici să acceptăm cu gândul că datorită acestei situaţii am scăpat de ceva ce ne era greu şi nouă să facem. Există o anecdotă în care se dă un sfat, departe de a fi neprihănit, unei femei violate: în primul rând să se relaxeze, după care să simtă plăcerea. în situaţia noastră este foarte uşor să spui: „Ce să fac dacă soţul (mai rar soţia) este atât de aprins?" Una este atunci când femeia vine cu credinţă în întâmpinarea celui care deocamdată nu poate duce greutatea abţinerii şi alta atunci când, lăsând mâinile în jos („ce altceva pot să fac?"), procedezi după cum vrea soţul.

Cedându-i, trebuie să recunoşti măsura responsabilităţii pe care ţi-ai luat-o.

Cu alte cuvinte, este foarte important să nu faci greşeala pe care adesea o fac oamenii, în legătură cu postul de mâncare. Să presupunem că în unele situaţii, cum ar fi în călătorie sau când eşti bolnav, omul nu poate ţine postul aşa cum se cuvine. El are nevoie de lapte sau altceva de dulce şi atunci cel viclean îi şopteşte că degeaba mai ţine postul şi că poate să mănânce deja orice, dacă tot nu posteşte cum trebuie. Şi atunci cel care călătoreşte începe să mănânce frigărui, chifteluţe şi şniţele, să bea vin şi să-şi permită diferite alte lucruri interzise în post. „De fapt, de ce este nevoie de acest post, oricum!?" E de înţeles dacă, în virtutea unor condiţii speciale, eşti nevoit să mănânci la micul dejun brânză sau iaurt, fiindcă altceva nu ai avut, dar aceasta nu înseamnă că la cină ai dreptul să bei o sută de grame de votcă. Aşa este şi cu abţinerea de la relaţiile trupeşti. Dacă soţul sau soţia este nevoit/nevoită uneori să cedeze pentru a trăi în pace în familie, nu înseamnă că trebuie să renunţi definitiv la post şi aceasta pentru totdeauna, de acum încolo. Trebuie ca cei doi soţi să găsească măsura pe care o pot avea pe viitor. Cel care conduce, în acest demers al postului, trebuie să fie cel care se poate abţine mai uşor. Acesta trebuie să ţină frâiele vieţii cumpătate în familie. Dacă tinerii nu pot ţine toate posturile, măcar să se abţină o anumită perioadă, înainte de spovedanie şi împărtăşanie, spre exemplu. Dacă nu pot ţine tot Postul Mare, să ţină măcar prima, a patra şi a şaptea săptămână şi să se abţină în ajunul zilelor de miercuri şi vineri, a duminicilor, pentru ca viaţa lor să fie mai grea un pic, aşa cum e normal în timpul postului, căci altfel nu mai simţi că posteşti. Ce sens are să posteşti postul mâncării, dacă sentimentele trupeşti ale relaţiei dintre soţi sunt atât de puternice?

Dar, desigur, toate au timpul lor. Dacă soţul şi soţia trăiesc împreună de zece sau douăzeci de ani, merg la biserică şi cu toate acestea nimic în viaţa lor nu se schimbă, atunci cel care are conştiinţa bisericească mai dezvoltată, în cadrul familiei, ar trebui să insiste ca măcar acum, când au părul cărunt, au crescut copiii şi au nepoţi deja, să dea dovadă de abstinentă în fata Domnului. In împărăţia cerurilor noi vom aduce ceea ce ne uneşte, numai că acolo nu ne va uni apropierea trupească, căci noi ştim din Evanghelie că atunci când vor învia din morţi, nici nu se mai însoară, nici nu se mai mărită, ci sunt ca îngerii din ceruri (Marcu 12, 25), ci vom aduce ceea ce am reuşit să dezvoltăm în viaţa noastră familială. Da, la început este mai greu şi este necesar un sprijin, aşa cum este apropierea trupească ce deschide oamenii unul către celălalt şi îi apropie, ajutându-i să uite greutăţile şi supărările. Dar acest sprijin, cu timpul, când se consolidează relaţiile conjugale, trebuie să fie părăsit, ca să nu se înţepenească acolo în orice moment al anului.

Konstantin V. Zorin
Pacatele tineretii si sanatatea familiei, Editura Sophia

Cumpara cartea "Pacatele tineretii si sanatatea familiei"
 

• Relatiile cu sexul opus
  Publicat in : Religie