Cel mai bun mijloc prin care se poate învăţa ce e modestia şi curăţia creştină e acela de a ne comporta firesc şi frăţesc cu băieţii şi fetele. Deşi nu toate activităţile copiilor sunt mixte (căci activităţile separate îşi au şi ele raţiunea lor), băieţii şi fetele se regăsesc în mod firesc laolaltă la şcoală, acasă, cu prietenii, cu fraţii şi surorile lor, cu verii. Dincolo de activităţile special organizate pentru tineri, se ivesc adeseori şi alte numeroase ocazii de întâlnire pentru toate vârstele; adeseori tinerii se strâng în chip firesc laolaltă atunci când se regăsesc în mijlocul altor generaţii, fără a forma un grup izolat. Copiii învaţă astfel din exemplul celor mari cum Pot bărbaţii şi femeile petrece timpul împreună fără complexe şi fără să flirteze neapărat. Ar trebui ca din când în când casele creştinilor să-şi deschidă porţile pentru a deveni centre de întâlnire frăţească între membrii comunităţii locuri de comuniune.

Părinţii se tem pentru copiii lor să nu cadă în păcat înainte de căsătorie, şi, în majoritatea cazurilor, în loc să-i înarmeze cu sfaturi, le interzic să iasă să se întâlnească cu tineri ce au deja prieteni sau prietene cu care se întâlnesc. Ei ajung până acolo încât le interzic până şi-o simplă conversaţie cu sexul opus. Necazul e că asemenea restricţii creează mai multe probleme decât rezolvă. Când s-au dat toate avertismentele potrivite şi s-au fixat condiţiile adecvate, se constată de multe ori că un tânăr lăsat fără a fi ţinut prea strâns în frâu va fi mai recunoscător lui Dumnezeu, şi se va teme să nu dezamăgească prin comportamentul lui încrederea pe care i-o acordă părinţii (chiar şi numai de teama ca părinţii să nu-i mai acorde o a doua şansă...). Increderea cultivă încredere. Acordarea încrederii face ca tânărul să devină mai responsabil. Copilul căruia i se arată încredere e mai deschis sfaturilor părinţilor săi decât cel căruia nu i se permite să-şi asume nici cel mai mic risc. (Iată o observaţie tipică unei adolescente: „Mama crede că dacă vorbesc cu un băiat mă paşte ce-i mai rău".) Orice experienţa negativă cu care un adolescent se poate confrunta poate face obiectul unei discuţii şi servi de lecţie pentru toată viaţa.

Chiar dacă societatea noastră nu se pronunţă neapărat împotriva căsătoriei, opinia comună e că trebuie să avem încă din tinereţe prieteni sau prietene, dintre care să alegem unul/una la vremea căsătoriei. Când le vorbim tinerilor încercând să-i convingem să nu se mai implice în dezvoltarea unei relaţii prea intime cu o anumită persoană, până când nu sunt pregătiţi să se gândească la căsătorie, trebuie să-i înconjurăm cu întreaga noastră simpatie. Pentru că dacă, începând cu vârsta de doisprezece ani, un adolescent nu iese să se întâlnească cu cineva, este deja privit „ciudat" de către colegii săi. Am auzit vorbindu-se despre copii ortodocşi care se prefăceau în faţa colegilor spunând că ies să se întâlnească cu un prieten sau o prietenă, ca să evite să fie ridiculizaţi, şi nu i-am condamnat pentru acest „şiretlic", căci copiii pot fi foarte cruzi cu cei care nu se lasă duşi de val împreună cu ei.

Când le vorbim tinerilor despre relaţiile dintre sexe, n-ar trebui să le creăm ideea că anumite emoţii şi dorinţe pe care de-abia au început să le simtă sunt în ele însele păcătoase. Trebuie să înţelegem că astfel de sentimente sunt fireşti şi dăruite firii noastre de către Dumnezeu pentru a ne uni pe viaţă cu o persoană de sex opus. Trebuie să ne rugăm ca sentimentele noastre faţă de cineva să se limpezească şi să-i vorbim duhovnicului despre ele, căutând să împlinim voia lui Dumnezeu în toate, căci numai acest lucru ne va aduce adevărata bucurie. îi putem sfătui pe copii să nu fie prilej de ispită pentru celălalt din pricina propriilor sentimente. Le mai putem explica că Sfinţii Părinţi ne învaţă să fim vigilenţi la „eros", fiindcă asemenea sentimente ne pot domina cu mai multă uşurinţă decât alte dorinţe trupeşti, cum ar fi pofta de mâncare, să zicem.

Cel mai rău lucru pe care-l putem face când se pune problema întâlnirilor între băieţi şi fete este să ne arătăm şocaţi sau să refuzăm chiar să discutăm despre acest lucru. E mult mai uşor să vorbim despre acest subiect înainte ca copilul să simtă o atracţie specială pentru cineva anume, e mult mai uşor, de asemenea, atunci când nu-i interzicem din capul locului orice relaţie cu sexul opus. Să avem în vedere şi faptul că adolescenţii noştri pot avea prieteni buni, care pot merge chiar la biserică şi se întâlnesc încă de la vârsta cea mai fragedă cu un prieten sau o prietenă; de multe ori aceasta este pentru ei o mai mare ispită decât orice promiscuitate cu care s-ar putea confrunta.

Exemplele sunt mai elocvente decât vorbele. Am urmărit copiii venind în mod regulat la mănăstire şi i-am văzut astfel crescând sub ochii noştri. Ştim că mulţi dintre ei şi-au păstrat idealurile creştine de puritate pur şi simplu pentru că s-au inspirat de la oamenii pe care i-au văzut, rezistând astfel tuturor tendinţelor de „permisivitate" care îi înconjurau şi cu care se confruntau în celălalt mediu pe care-l frecventau. Unii dintre ei nici măcar nu ne-au auzit vorbind direct pe această temă.

Creştinii n-au învăţătură mai sublimă decât învăţătura despre trup a Sfântului Apostol Pavel: „Trupul este templul Duhului Sfânt" (1 Corinteni 6,19). Ideea noastră despre curăţie este direct legată de această înţelegere. Sălăşluirea în noi a Persoanelor Sfintei Treimi este o învăţătură specifică credinţei creştine, şi atunci când discutăm cu tinerii despre trup trebuie să păstrăm în minte această perspectivă teologică.

In cazul când două persoane necăsătorite trăiesc în aşa fel încât trebuie oprite de la Sfânta împărtăşanie, n-ar trebui ca din această pricină să fie descurajate de a mai merge la biserică, de a se ruga sau de a merge la duhovnic. Mult prea adeseori părinţii, vrând să ascundă un „scandal" în familie, îi îndepărtează complet pe copii de Biserică prin atitudinea lor, închizându-le practic calea spre pocăinţă. Să nu ne aşteptăm ca preotul să se ocupe numaidecât de problema morală a unui asemenea cuplu - e posibil ca el să socotească mai înţelept să-i întărească pe aceştia mai întâi în credinţa lor şi în dragostea cea adevărată. (In general, lucrurile negative pe care le spunem, de exemplu, despre desfrânare trebuie să fie mai puţine în comparaţie cu celelalte lucruri pe care le aud copiii noştri despre creştinism.)

Când îi avertizăm pe copii împotriva unei intimităţi totale cu cineva în afara căsătoriei, trebuie să-i ajutăm să înţeleagă că aceia care au avut o asemenea experienţă (mai cu seamă când e vorba de mai mult decât un singur partener) pot deveni incapabili mai târziu de o relaţie de iubire trainică şi adevărată. „Şi cei doi vor fi un singur trup" (Marcu 10, 9). A cunoaşte mai mult de un partener, sau a cunoaşte pe cineva în afara unei căsătorii binecuvântate este de obicei o experienţă dezintegrantă. O relaţie care duce la desfrânare şi adulter nu e o relaţie care să ducă spre viaţă fericită împreună. Nu-i de ajuns să vrei să cunoşti pe cineva doar „ieşind la o întâlnire cu el". Unii aşteaptă ca viaţa de căsătorie să le fie o asemenea întâlnire de lungă durată. Prietenia adevărată e o pregătire mai sigură pentru viaţa de căsătorie decât întâlnirile cu caracter vremelnic şi superficial.

Maica Magdalena

Sfaturi pentru o educatie ortodoxa a copiilor de azi, Editura Deisis

Cumpara cartea "Sfaturi pentru o educatie ortodoxa a copiilor de azi"

 

• Pocainta pentru compromisuri?
  Publicat in : Religie