Literatura crestina apocrifa cuprinde o serie de lucrari ce fac referire la procuratorul roman al Iudeei Pilat din Pont. Una din caracteristicile acestor scrieri este tendinta de a exagera si a amplifica participarea acestui oficial roman la minunile, Patimile si Invierea lui Hristos. In contextul "conflictului” dintre Imperiul Roman si crestini evident in primele patru secole, autorii acestor scrieri au transformat atitudinea lui Pilat intr-o arma apologetica, prezentand-o ca manifestare a credintei in dumnezeirea Sa.

Raportul lui Pilat catre Imparat

In lucrarea apocrifa "Faptele lui Petru si Pavel" este incorporata o scrisoare care se presupune ca ar fi fost trimisa de catre Pontiu Pilat imparatului Claudiu. Acesta relateaza crima comisa de iudei prin persecutia Celui promis acestora de catre Dumnezeu. Pilat aminteste de minunile Sale si afirma ca iudeii l-au acuzat pe Iisus ca fiind magician. Scrisoarea se incheie printr-un avertisment cu privire la falsitatea iudeilor.

Exista asemenari vadite intre aceasta scriere pseudoepigrafa si cateva referinte ale scriitorilor bisericesti la "Faptele lui Pilat". Tertulian (Apologia, XXI), dupa ce ofera un rezumat al minunilor si al Patimilor lui Hristos, adauga: "Toate aceste lucruri Pilat...le-a anuntat lui Tiberiu Cezar”. In capitolele 35, 38, 48 ale "Apologiei" Sfantului Iustin Martirul, acesta apeleaza cu incredere la minunile si Patimilor lui Hristos relatate in "Fapte” sau inregistrarile lui Pontiu Pilat existente in arhivele imperiale. Majoritatea cercetatorilor sustin ca in ciuda posibilitatii faptului ca Sfantul Iustin sa fi auzit despre un asemenea raport,  si, probabil ca procuratorul sa fi trimis spre Roma unele relatari asupra evenimentelor petrecute la Ierusalim, este totodata admisibil ca asertiunea Sfantului Iustin sa fie bazata pe nimic mai mult decat pe o ipoteza.

Faptele lui Pilat

Lucrarea apocrifa "Faptele lui Pilat" (Acta Pilati) mai este cunoscuta sub numele "Evanghelia lui Nicodim". Aceasta lucrare nu presupune faptul ca ar fi fost scrisa de Pilat din Pont, ci ca ar fi luat nastere pe baza textelor pastrate in pretoriul din Ierusalim. Lucrarea originala scria in limba ebraica este atribuita lui Nicodim. Numele "Evanghelia lui Nicodim” este insa de origine medievala. Lucrarea a castigat o mai mare popularitate in Evul Mediu, influentand in mod considerabil legendele pioase legate de Patimile Domnului.

Popularitatea sa este confirmata printr-un numar mare de limbi in care a fost tradusa. Au fost descoperite texte in limba greaca, copta, armeana si latina, pe langa traducerile moderne. Versiunea latina reprezinta cea mai des intalnita forma fiind tiparita in cateva randuri in sec. XV-XVI. Anumite manuscrise latine contin ca apendix sau continuare, lucrarea "Cura Sanitatis Tiberii", cea mai veche forma a legendei Veronicai.

"Faptele” constau in trei parti, cu diferente de stil evidente. Prima parte (I-XI) contine procesul lui Hristos avand ca temei Evanghelia dupa Luca, cap. XXIII. Cea de-a doua parte (XII-XVI) face referire la Inviere. O completare privind Coborarea la Iad, formeaza cea de-a treia parte. Aceasta nu exista in textul grecesc fiind o adaugire ulterioara. Leucius si Charinus, doi oameni inviati din morti dupa Rastignire, relateaza Sinedriului circumstantele coborarii lui Hristos in Iad. Eusebiu de Cezareea, aminteste despre "Faptele lui Pilat", de asemenea Sfantul Iustin Martirul si Tertulian, insa nu lasa sa se inteleaga ca ar fi cunoscut aceasta ultima parte. Prin urmare cercetatori au  admis ca are o origine mai tarzie, fputand data chiar de la sfarsitul sec. al IV-lea.

Nu exista nicio relatie interna intre "Fapte” si scrisoarea fictiva intalnita in "Faptele luii Petru si Pavel". Epifanie al Salaminei face referire la "Faptele lui Pilat", in forma pe care  o cunoastem in prezent. exista indicii potrivit carora textul in limba greaca, prima forma cunoscuta, este o revizuire a originalului ebraic.

Din punct de vedere doctrinar, "Faptele lui Pilat” nu au influente gnostice. Scrierea doreste numai sa contribuie la detaliile extra-evanghelice cu privire la Mantuitorul, si, in acelasi timp, sa intareasca credinta in Invierea Sa.

Anaphora Pilati

Cunoscuta si sub numele de "Mica apocrifa a lui Pilat" aceasta scriere se gaseste frecvent in manuscrise ca o contiunare a "Faptelor lui Pilat". Reprezinta o lucrare mai tarzie, ce nu a uitut fi scrisa decat dupa jumatatea secolului al V –lea. De asemenea, mai este intalnita in maniscrise impreuna cu "Paradosis-ul", cea mai veche forma a legendei ce prezinta viata lui Pila de dupa Invierea lui Hristos. O corespondenta constand in doua pretinse scrisori, una a lui Irod catre Pilat si cealalta,raspunsul lui Pilat catre Irod. Acestea sunt intalnite in greaca si siriana intr-un manuscris din sec VI-VII. Cercetatorii considera ca aceste pseudoepigrafe pot data din sec. al V-lea.

Povestirea lui Iosif din Arimateea

Povestirea lui Iosif din Arimateea – oferind detalii imaginare legate de cei doi talhari crucificati alaturi de Hristos si de cerere trupului Mantuitorului de la Pilat – se pare ca s-a bucurat de o mare popularitate in Evul Mediu, mai ales in Bizant, avand in vedere numarul mare de manuscrise in limba greaca ce s-au pastrat. Cel mai vechi dintre acestea dateaza din sec.al  XII-lea. Relatarea este cuprinsa in unele texte latine ale Faptelor lui Pilat, sub numele "Istoria lui Iosif”.

Legenda lui Abgar

Cea mai veche forma al pseudo-corespondentei dintre Iisus si Abgar, regele Edesei, este intalnita la Eusebiu (Istoria Bisericeasca, I, XIII), care afirma ca el insusi a tradus-o din documentele siriene apartinand arhivelor aflate in Edesa. Cele doua scrisori sunt insotite de o introducere care, probabil, este un fragment din aceeasi sursa. Potrivit acestuia, Abgar V, Rege al Edesei, suferind de o boala incurabila si auzind de minunile savarsite de Hristos, a trimis o scrisoare catre El, in care Il marturisea ca fiind zeu, sau fiul unui zeu, invitandu-l in Edesa, si justificandu-si cererea pe de-o parte, prin dorinta sa de a fi vindecat, iar pe de alta, prin dorinta de a oferi azil lui Iisus impotriva iudeilor.

Domnul Hristos i-ar fi raspuns, binecuvanatandu-l pentru ca a crezut in El fara a-L vedea.  Ii spune insa ca nu poate ajunge la el datorita faptului ca inca nu a implinit cele pentru care a fost trimis iar dupa ce va implini  va merge la Cel care L-a trimis. In schim, i-a adus la cunostinta ca ii va trimite pe unul ucenici Sai care sa il vindece.

Astfel, dupa Inaltare, Tadeu, unul din cei Saptezeci de Apostoli,  a mers in Edesa, unde se spune ca l-a vindecat pe rege de suferinta sa si a propovaduit Evanghelia lui Hristos  poporului. Aceasta, adauga Eusebiu, s-a intamplat in anul 340 al erei seleucide, corespunzand anilor 28-29 d.Hr. Aceasta povestire este repetata cu diferite variatii in surse ulterioare. "Invatatura lui Addai", o scriere apocrifa, reproduce corespondenta cu numeroase adaugiri.

Autenticitatea scrisorii de raspuns trimise de Hristos a fost mereu suspectata daca nu chiar respinsa definitv. Multi dintre cercetatori sunt de parere ca aceasta corespondenta merge inapoi pana in timpul domniei primului conducator crestin al Edesei, Abgar IX (179 - 216), existenta acesteia explicandu-se prin dorinta de crea o legatura intre acea epoca si timpul lui Iisus.

Scrisoarea lui Lentulus

O scurta scrisoare adresata de catre Publius Lentulus - in unele manuscrise, "presedinte al poporului din Ierusalim”-  "Senatului Roman si poporului”. Aceasta lucrare este inedita prin faptul ca descrie infatisarea lui Hristos. Este in mod evident neautentica,  deoarece atat functia, cat si numele conducatorului Ierusalimului, nefiind confirmate istoric. Niciun scriitor antic nu aminteste aceasta scriere, care este de obicei intalnita numai in manuscrise latine. Se presupune ca ar fi putut fi compusa cu scopul de a confirma autenticitate unui pretins portret al lui Iisus, in timpul Evului Mediu.

Sursa: CrestinOrtodox.ro