Misiune si confesiune - Preot Ioan Morar - Recenzie

Misiune si confesiune - Preot Ioan Morar - Recenzie Mareste imaginea.

Recenzie: Preot Ioan Morar „Misiune si confesiune”, Editura Ecclesia, Manastirea Nicula, 2004, 316 pagini

De la bun inceput, doresc sa recunosc si dezvalui adevarul ca am apreciat intotdeauna, cartile pe care le-a scris Parintele Ioan Morar, precum si toata activitatea sa pastoral-misionara, caracterul si cultura foarte vasta si solida de care dispune, de asemenea (si) dragostea sfintiei sale pentru cultura, arta si spiritualitatea autentica!. Sunt de-a dreptul impresionat de capacitatea si puterea preacucerniciei sale de munca sustinuta, pe care o desfasoara si acum, si bine face ca are aceasta atitudine fata de viata, fata de semenii si cunoscutii lui ce nu sunt putini si care, daca sunt sinceri, il apreciaza si il admira foarte mult, fiindu-i cat se poate de recunoscatori, asa cum incerc sa-i fiu si eu!.



Cu alte cuvinte, asadar, Parintele Ioan Morar – preot slujitor la Biserica „Sfanta Treime” din orasul Gherla, judetul Cluj este si ne este (re)cunoscut ca un intelectual rafinat, vrednic misionar si apologet, autentic liturghisitor si slujitor al altarului strabun, precum si un neobosit condeier, scriitor, carturar si participant activ la multe conferinte, simpozioane si manifestari culturale ori spirituale – momente si evenimente la care l-am intalnit si cunoscut si eu, tocmai in anul publicariii si aparitiei acestei carti, adica in anul 2004, la zilele „Miron Cristea” de la Toplita, judetul Harghita, de atunci ramanand, amandoi, intr-o sincera si nedisimulata prietenie duhovniceasca si spirituala, de care ne bucuram pana astazi, in mod reciproc, cultivand-o si sporind-o cu fiecare intalnire, ce se consuma, intotdeauna, intr-o atmosfera deosebita!.

Revenind si referindu-ne in mod concret la aceasta lucrare, mult folositoare si mult ziditoare de suflet, pentru a intelege mai bine mesajul paginilor oferite de autor, spre lectura cititorului, se cuvine sa creionam, odata cu Parintele Ioan Morar, conditiile in care a fost gandit si elaborat acest volum – care este o culegere de articole si studii pe diferite teme, precum si modul ori felul in care a fost el formulat si transmis. „Este bine sa se stie ca cea mai mare parte a materialelor din volumul de fata nu sunt rodul unei munci de biblioteca – potrivit marturisirii autorului din „Argumentul” lucrarii – a unui intelectual aflat in permanent contact cu cartea, slefuit la vreo catedra, participant la simpozioane si comunicari stiintifice ori deprins cu lucrari verificate de dascali cu rutina, supravegheat de coordonatori stiintifici sau a vreunui aspirant la titluri academice ori universitare. Nimic din toate acestea nu l-au rasfatat pe autor. Dimpotriva. Ele sunt rodul unui truditor izolat intr-o parohie modesta, nevoit sa se adapteze la modul si stilul de viata al enoriasilor sai, sa-si lucreze gradina, sa taie lemne, sa creasca animale pentru a-si putea intretine familia si, bineinteles, inainte de toate, sa poarte grija credinciosilor si sa coordoneze lucrarile de constructie si infrumusetare a noii bisericii parohiale inchinata „Preasfintei Treimi” din orasul Gherla, judetul Cluj.

Daca la toate acestea mai adaugam ca accesul la o sursa documentara se limita doar la ceea ce isi putea procura personal din micile sale economii si ca legaturile cu intelectualii erau destul de sporadice, superficial si riguros cenzurate (inainte vreme), cred ca se contureaza destinul preotului acelor vremuri. Sa nu uitam ca domnea in mod obsedant o teama reciproca intre cei cativa oameni mai instruiti din satele noastre si care majoritatea erau navetisti. Singur preotul petrecea 365 de zile si tot atatea nopti acolo in satul pustiit, golit de tot ce insemna oarecand viata la tara. Peste toate acestea, in ochii autoritatilor, preotul trecea, fie si normal, drept un reactionar, un dusman al poporului, un tolerat si un ingrat al carui rost se va stinge odata cu generatia care a avut ghinionul a se naste in preajma celebrului 23 august 1944.

Am amintit de toate acestea – in deplin acord si asentiment cu autorul acestei lucrari, tiparita cu binecuvantarea vrednicului si purureapomenitului Carturar, Arhiepiscop si Mitropolit Bartolomeu Valeriu Anania al Clujului – pentru a vedea in ce conditii era condamnat sa traiasca preotul contemporan cu faimoasa „epoca de aur”. Or in aceasta situatie sa mai si conferentiezi, sa rostesti cuvantari la toate serviciile religioase, cautand sa impaci si pe nevinovatii enoriasi ca si pe cei indiferenti, pe credinciosii de ocazie ca si pe agresori. Daramite sa mai ai si ispita condeiului, bine stiind ca toate portile publicatiilor iti erau, atunci, inchise. Ce zbatere cumplita, cat dramatism intr-un asemenea mod de viata! De aceea si cerem cuvenita ingaduinta cititorului mai exigent.

Ca autorul acestor scrieri a putut razbi deasupra valurilor, este o alta discutie si chestiune. A reusit datorita tenacitatii, perseverentei sale, a seriozitatii si a profunzimii sale, reale si concrete. Dar cu ce pret, stie doar el. Cele peste o mie de pagini de jurnal povestesc si vor relata mai amanuntit despre toate acestea.

Ce l-a mentinut atat de treaz si de activ ori de dinamic pe Parintele Ioan Morar au fost si acele conferinte preotesti, initiate de catre vrednicul si marele Patriarh Iustnian Marina, la inceput mai dese, iar pe urma ajungand la patru pe an si care avea drept scop cultivarea si mentinerea contactului cu problemele teologice doctrinare, morale ori liturgice, apropierea de marile momente sau evenimente istorice si culturale, precum si cunoasterea problemelor care framantau lumea la vremea respectiva. In cadrul acestor conferinte autorul a descoperit un oarecare teren prielnic si fertil in care se simtea bine, in sensul ca putea sa ciopleasca si sa daltuiasca cate ceva la personalitatea lui si mai putea sa impartaseasca semenilor din cautarile sale febrile. Cu alte cuvinte, indiferent de temele si subiectele dezbatute in cadrul acestor conferinte, ele au fost, au ramas si raman un mijloc de informare si formare, un valoros exercitiu intelectual si o copioasa desfatare launtrica, interioara. Prin urmare, conferintele cuprinse in acest volum nefiind destinate publicarii nu au avantajul rigorilor literare. Iar intrucat trebuiau sa urmeze o cale mai sinuoasa, autorul a fost nevoit sa treca in umbra parte din sursa de informare, pentru toate acestea cerand cuvenita iertare.

Graitor si relevant este felul in care vorbeste despre preot si preotie, ca unul ce are peste patruzeci de ani de slujire sacerdotala, fiind asadar, cu o experienta deosebita, sustinand ca „Rolul preotului in viata credinciosilor este insemnat, nu ezit a spune ca este chiar determinant. De aceea sesizarea lui Thomas Carlyle, care avea o conceptie atat de larga despre realitatile din domeniul religiei, mi se pare binevenita: „Preotul trebuie sa aiba intr-insul o lumina de inspiratie. El carmuieste adorarea poporului, el este trasura de unire cu Nevazutul Sfant. El este capetenia spirituala a oamenilor. El ii conduce spre cer, carmuindu-i intelepteste pe acest pamant, printre stradaniile vietii. Idealul lui este ca si el sa fie o voce din cerul nevazut, talmacind oamenilor ca si profetul, dar intr-un chip mai familiar, acelasi lucru: Cerul nevazut, secretul deschis al Universului, pe care atat de putini il zaresc. El este un profet dezbracat oarecum de stralucirea inspaimantatoare a acestuia, arzand ca o lumina mai blanda si mai egala, ca luminator al vietii zilnice.” Ne-am facut cred o imagine fie cat de sumara despre ceea ce este si trebuie sa fie preotul. Ne mai ramane de vazut ce anume trebuie sa faca el. Si, fara a cauta prea mult, aflam raspunsul limpede: preotul trebuie sa devina ceea ce este, ceea ce trebuie sa fie. In aceasta devenire sta tot secretul dirijarii si conducerii vietii credinciosilor. Consecventa sa pe acest drum ascendent si suitor intretine forta morala a credinciosilor” (pag. 16 – 17).

„Si fiindca preotul nu traieste izolat de societate, ba mai mult, atrage dupa sine pe calea spre mantuire pe toti cei incredintati lui, ii revine obligatia de-a lucra cu ravna si in mod dezinteresat la formarea credinciosilor in vederea restructurarii vietii sub toate aspectele ei: viata de familie, comportament in activitatea profesionala, patriotism, convietuire pasnica etc. Familia fiind intr-un stat ceea este veriga intr-un lant – continuitate, legatura, parte indispensabila – reclama o preocupare aparte. Asta pentru ca asa cum o veriga ruginita nu mai prezinta siguranta rezistentei acelui lant, nici o familie prost alcatuita nu oferp garantia bunului mers al unei natiuni. Preotul trebuie sa dea indrumari tinerilor cum sa cultive virtutile ce stau la baza familiei: dragoste, respect reciproc, altruism, singurele care pot evita dramele familiale: abandonul, infidelitatea conjugala, adulterul, divortul, avortul si atatea altele. (pag. 21). Or pentru a ajunge la toate acestea se simte imperios nevoia de a redestepta constiinta preotului ortodox roman de odinioara, care sa incalzeasca posibilitatile de luminare de azi. In felul acesta vom dobandi imaginea preotului integru, capabil a contribui la opera de unitate spirituala a neamului nostru romanesc.” (pag. 41).

Intr-un alt capitol al cartii intitulat „Puterea cuvantului”, Parintele Ioan Morar reliefeaza locul, rostul, importanta si semnificatia predicii in activitatea pastoral – misionara a preotului, ea „Predica fiind una dintre cele dintai indatoriri a preotului si ei isi datoreaza Evanghelia larga raspandire, „din Ierusalim si pana la marginea pamantului”, precum si uimitorul succes. Prin predica Biserica a triumfat in inclestarea cu lumea pagana, ingenunchind-o; prin predica turma lui Iisus Hristos s-a aparat de lupii rapitori care-i dadeau tarcoale, uneori imbracati in piei de oaie (F.Ap. 20, 28-29); prin predica s-au inmuiat inimile stapanitorilor lumii si au devenit milostivi fata de supusii lor; si tot prin predica, la nevoie, au fost ridicate masele la lupta pentru libertate spirituala, nationala si sociala (aici ne gandim in primul rand la romanii transilvaneni). Predica insa are un rol special in chemarea omului la lupta cu sine. Sunt ca nisipul marii biruintele ce s-au purtat in acest sens. Este nesfarsit sirul acelora care, datorita predicii, a declarat razboi pacatului dinlauntrul lor, birundu-l, invingandu-l.

Prin predica insufletita a fost impinsa lumea spre progres, spre carte, spre carte, spre cunoastere, spre munca; si tot prin ea a ridicat catedrale marete, a cioplit blocurile de piatra ori de marmura, rostuind o civilizatie si o cultura fara seaman.” (pag. 43 – 45). Autorul mai adauga, asa, ca o concluzie ca „Intai de toate un preot, pentru a fi predicator bun in zilelele noastre si in conditiile actuale, trebuie sa posede o inalta constiinta preoteasca. Sa marturiseasca si sa propovaduiasca „cu timp si fara timp”. A nu se confunda cu atitudine popeasca despre preotie, in care intra traiul bun si somnul lung.” (pag. 51). Drept urmare, „In aceste imprejurari este chemat astazi preotul ca trimis al lui Dumnezeu si fiu al neamului, poporului si patriei sa vegheze la bunul mers spiritual si duhovnicesc al credinciosilor si fiilor sai duhovnicesti. Despre felul in care isi va implini datoria va da seama in fata istoriei si a Atotputernicului. Cheia succesului, in acest sens, ne-o ofera Mantuitorul prin indemnul dat ucenicilor iesiti la pescuit: „Trage mai la adanc!.” (pag. 73 – 74).

Ajungand la capitolul 8 al cartii, ititulat „Model de conduita” – aici autorul vorbeste despre „Viata de familie si conduita slujitorilor bisericesti – factor important in realizarea vietii sociale si spirituale a Bisericii in lumina invataturii si canoanelor bisericesti”, atragand atentia asupra familiei preotului si calitatea ei, printre altele, de model si exemplu demn de urmat pentru celelalte familii din comunitate, bine stiind ca familia este origine divina, iar temeiul acestui adevar se desprinde cu usurinta din referatul scripturistic despre crearea omului, din primele pagini ale „Cartii Facerii”. (pag. 99 – 100).

Asadar, parcurgand si strabatand cele 316 pagini, structurate in cele 26 de capitole ale acestei carti, vom cocluziona ca lucrarea de fata este una de factura polivalenta, diversa, densa si bogata ori variata: dogmatica, doctrinara, liturgica, canonica, scripturistica, patristica, istorica, apologetica, patriotica, misionara, pastorala, catehetica, spirituala si duhovniceasca!. Este un volum dezbatere, a unor probleme foarte variate, complexe, complete si foarte actuale sau contemporane. „Menirea lui nu este, neaparat, de a introduce pe cititor in continutul problemelor dezbatute, ci in atmosfera imprejurarilor in care ele s-au zamislit si s-au transmis. Aceasta deoarece ele – micile dezbateri – nu reprezinta ceva sau cel putin nu in primul rand prin ele insele, cat mai degraba prin faptul ca pur si simplu au fost spuse intr-un anumit timp si in anumite conditii. De unde si zabava cu care ele au fost incredintate tiparului, socotind ca au fost necesare si eficiente doar atunci si pentru cei care au fost acolo unde si cand s-au rostit, ori s-ar putea transpune macar in atmosfera specifica acelor vremuri. De aceea atragem atentia cititorului ca materialele acestea nu reprezinta atat o valoare in sine, pe cat sunt expresia unor fapte si a unor experiente de viata. Adica ele dovedesc faptul ca preotimea activa, chiar si in perioada cea mai grea, a fost la datorie, nu a stat ascunsa in asteptarea vremurilor insorite. A slujit poporul in conditiile date, adica a spus ce a avut de spus, dar mai ales a facut ceea ce a trebuit facut!.” („Argument” – pag. 5 – 6).

Prin urmare, acum, in incheiere, stiind, din propria-mi experienta, ca fiecare intalnire cu Parintele Ioan Morar este un prilej de mare inaltare sufleteasca si de sarbatoare, asemeni intalnirilor invataceilor cu marii filozofi ai vremii antice precum: Platon, Plotin, Socrate, Aristotel, fiindu-ne pilda demna de urmat, de intelepciune, abnegatie si daruiere, ma (mai) gandesc ce repede ii uitam noi pe acesti oameni, pe acesti slujitori ai vietii noastre bisericesti si ai spiritualitatii noastre duhovnicesti, fiindu-le prea putin recunoscatori pentru toate cate ne-au facut si ne-au daruit ei noua!. De aceea, cartea (aceasta) care a aparut si ca un omagiu si prinos de recunostinta adus Parintelui Ioan Morar se doreste a fi un pas spre revenirea la normalitatea cinstirii inaintasilor nostri asa cum se cuvine, aducandu-ne, astfel, aminte „de mai marii nostri”!.

Si totodata vrednicului autor, pe care tinem sa-l felicitam pentru aceasta lucrare – pe care o recomandam tuturor cu toata caldura, ii dorim sa ne mai hraneasca mintile si sufletele noastre si cu alte lucrari ziditoare si folositoare noua si urmasilor nostri, aratandu-ne prin toate acestea tineretea spirituala cu care l-a inzestrat Dumnezeu pe devotatul si iubitul Sau fiu - slujitor!.

Drd. Stelian Gombos

.

Despre autor

Stelian Gombos Stelian Gombos

Senior editor
287 articole postate
Publica din 28 Iulie 2009

24 Noiembrie 2011

Vizualizari: 980

Voteaza:

Misiune si confesiune - Preot Ioan Morar - Recenzie 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE