Rugaciunea parintilor pentru copii, o garantie a succesului in procesul educatiei

...Cereţi şi vi se va da (Lc. 11, 9).

Un mare cunoscător al vieţii duhovniceşti, Sfântul Isaac Sirul, considera drept o condiţie esenţială a succesului în orice lucru întreprins de om ca „orice lucru, mare sau mic, să fie cerut cu rugăciune de la Ziditorul Său".

Aşadar, prima condiţie în procesul educaţiei este rugăciunea intensă a părinţilor pentru copiii lor. Iar dacă simţim slăbirea intensităţii rugăciunii sau că nu suntem atenţi în timp ce ne rugăm, atunci, conform învăţăturilor Sfinţilor Părinţi, noi vom suplini aceste neajunsuri, aşa cum am mai spus, completând-o sub raport cantitativ. Aşa sfătuia Cuviosul Serafim. El recomanda părinţilor să nu se limiteze la rânduielile obişnuite, ci, imitându-i pe călugări, să vină la rugăciune şi în ceas de noapte.

Exemple de rugăciune intensă pentru copii găsim la cuvioşii din Vechiul Testament.

Astfel, Iov se scula dis-de-dimineată si aducea ar- deri de tot, după numărul lor al tuturor" (al copiilor săi), spunând: „Se poate ca feciorii mei să fi păcătuit... (Iov 1, 5). Prin rugăciunea sa Iov se apropia de duhul lui Hristos.

Ca şi orice rugăciune, rugăciunea părinţilor pentru copii poate fi înţeleaptă sau dimpotrivă. Apostolul Iacob spune: Cereţi şi nu primiţi, pentru că cereţi rău (Iac. 4, 3).

Pentru ce trebuie să se roage părinţii în primul rând?

Probabil că năzuinţa lor principală ar trebui în-dreptată spre a educa în copil mădularul viu al Bisericii luptătoare a lui Hristos. Iar Dumnezeu va împlini rugăciunea la timpul ei. Dar când va veni acest timp nu ne este dat să ştim. Sunt cazuri când Dumnezeu îi duce pe tineri nu pe drumul drept, ci, pentru a-i salva de mândrie, le permite abateri temporare de la el şi chiar căderi. în astfel de situaţii, părinţii să nu deznădăjduiască, ci să se roage şi mai mult Celui Atotputernic: „îl vor obosi cu rugăciunile lor pe Cel Neobosit." Să-şi amintească atunci de rugăciunea fierbinte a Monicăi pentru fiul ei, Fericitul Augustin, care, în tinereţe, a nimerit într-un mediu rău, a început să ducă o viaţă dezordonată şi s-a lipit de ereticii manihei.

Monica a făcut tot ce i-a stat în puteri pentru îndreptarea fiului său. A încercat mai întâi să-l convingă, apoi nu a mai vorbit cu el un timp, cerându-i chiar să plece de acasă, cu toate că îl iubea nespus de mult. Monica îşi plângea fiul ca pe un mort şi se ruga neîncetat pentru întoarcerea lui în sânul adevăratei credinţe. Convertirea lui nu s-a făcut repede, dar Dumnezeu nu a lăsat-o pe mamă fără mângâiere. In vis, ea a văzut un înger care i-a prezis viitoarea convertire a lui Augustin. Fără a-şi părăsi convingerile, s-a adresat după ajutor unui episcop. Dar episcopul a refuzat s-o ajute, considerând, se pare, inutilă o astfel de încercare, dată fiind starea sufletească în care se afla Augustin. El a sfătuit-o pe Monica să nu mai încerce să-l convingă, ci doar să se roage intens lui Dumnezeu pentru el. Totuşi, văzându-i durerea, i-a spus: „Nu poate să piară fiul atâtor lacrimi!"

Intr-adevăr, Augustin a fost salvat de aceste rugăciuni şi lacrimi fierbinţi şi mai târziu a devenit unul dintre marii învăţători ai Bisericii. Iar în amintirea lacrimilor vărsate de mama lui mai este numit şi „fiul lacrimilor".

Sfinţii Părinţi spun: „Rugaţi-vă atent pentru soarta creştinului!"

Aceste cuvinte se referă şi la rugăciunea părinţilor şi în parte, în cazul când părinţii se roagă pentru însănătoşirea copilului aflat pe patul de moarte. Se întâmplă ca Dumnezeu să salveze copiii de o viitoare nenorocire prin faptul că îi desparte de timpuriu de părinţi. In asemenea situaţii, părinţii trebuie să se resemneze în faţa Proniei dumnezeieşti, iar rugăciunea lor, oricât de fierbinte ar fi, să se termine cu cuvintele pe care Mântuitorul le-a rostit în Grădina Ghetsimani: Dar nu voia Mea, ci voia Ta să se facă (Lc. 22,42).

Să ne amintim şi povestirea despre cum se ruga cu disperare o mamă pentru însănătoşirea fiilor săi, care erau pe patul de moarte, cu toate că Dumnezeu îi descoperise în vis soarta viitoare a copiilor. Ea îi văzuse mari, la o petrecere într-un han, năpustindu-se unii asupra altora cu cuţite şi omorându-se în timpul unei cerţi...

Dar se pare că părinţii ar trebui să ia exemplu nu de la această mamă, ci de la mama lui Ludovic al Franţei (sfânt catolic), care îi spunea des fiului: „Mai uşor îmi este a te vedea murind în faţa ochilor mei decât să te văd săvârşind un mare păcat."

De aceea nu se cade să deznădăjduim atunci când copilul este bolnav de moarte, ci să urmăm exemplul regelui David. Regele s-a rugat timp de o săptămână şi nu a mâncat nimic spunând: „...Cine ştie, poate mă va milui Dumnezeu şi va trăi copilul!" Insă, când copilul a murit, David s-a liniştit şi a început să mănânce, explicând celor din jur purtarea sa: Dar acum el a murit; de ce să mai postesc? II mai pot eu, oare, întoarce? Eu mă voi duce la el, iar el nu se va mai întoarce la mine (II Regi 12, 22-23).

Dar, pe lângă cazurile în care prin voia lui Dumnezeu copiii mor, cu toate rugăciunile in sistente ale părinţilor, întâlnim şi multe cazuri în care rugăciunea a salvat viaţa copilului bolnav.

Să reţinem că rugăciunea părinţilor are în faţa lui Dumnezeu o mare putere, căci dragostea fierbinte duce la rugăciune fierbinte, iar rugăciunea fierbinte nu rămâne neauzită.

Am auzit următoarea istorisire. Fiul pleca de la părinţi pentru o perioadă de trei ani într-un loc plin de pericole, atât pentru trup, cât şi pentru suflet.

- Fiule, i-a spus tatăl, oriunde ai fi, la miezul nopţii să-ţi aminteşti mereu că în acel moment noi ne rugăm pentru tine Cuviosului Serafim.

La miezul nopţii, când în jur domnea liniştea, fiul îşi aducea aminte de părinţi.

El ştia că părinţii lui îşi împlineau cu sfinţenie promisiunea şi tot în acel moment îşi înălţa şi el rugăciunile către sfânt. Trecând prin mai multe necazuri, el simţea întotdeauna puterea ocrotitoare a rugăciunilor părinteşti. Iar când, după trei ani, s-a întors acasă, primele cuvinte i le-a adresat tatălui:

- Tată, Cuviosul Serafim m-a salvat datorită rugăciunilor voastre!

Puterea rugăciunii părinteşti este atât de mare, încât se întâmplă ca Dumnezeu să n-o refuze, deşi de fapt ea ar trebui refuzată.

O mărturie în acest sens este cazul neamului negustorului moscovit Azurin. Pentru păcatul încălcării jurământului, odată cu fiul au fost pedepsiţi şi toţi urmaşii lui: toţi bărbaţii din familia Azurin se sinucideau sau înnebuneau. Pentru acest neam se confirmă cuvintele din Sfânta Scriptură: Eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu zelos, Care pedepsesc pe copii pentru vina părinţilor ce Mă urăsc pe Mine, până la al treilea şi al patrulea neam, şi Mă milostivesc până la al miilea neam către cei ce Mă iubesc şi păzesc poruncile Mele (leş. 20, 5-6). O femeie din neamul Azurin, în timpul bolii fiului său, s-a rugat şi a plâns toată noaptea în faţa icoanei sfântului pe care îl cinstea în mod deosebit, cerând să-i fie salvat fiul. Spre dimineaţă, când a aţipit pentru o clipă, ea a văzut cum sfântul a ieşit din icoană şi i-a spus:

- Nu-i înţeleaptă rugăciunea ta, căci nu ştii ce va deveni fiul tău. Dar, dacă ai cerut, să fie după dorinţa ta!

Fiul s-a însănătoşit, a crescut, dar viaţa lui a devenit ca un blestem pentru mamă.

Atât la boală grea, cât şi la o boală obişnuită părinţii trebuie să aibă o atitudine liniştită.

„Sănătatea este darul lui Dumnezeu", avea obiceiul să spună Cuviosul Serafim. Dar nu întotdeauna acest dar este spre folos. Ca orice suferinţă, boala are puterea de a ne curăţi de murdăria sufletească, de a îndrepta păcatele noastre, de a smeri şi a îmblânzi sufletul, ne obligă să ne răzgândim, să conştientizăm neputinţa noastră, să ne amintim de Dumnezeu. Iată de ce bolile sunt necesare atât nouă, cât şi copiilor noştri.

Despre bolile copiilor, stareţul Ambrozie de la Optina scrie: „Să nu uităm de vremurile grele de acum, când copiii mici primesc vătămare sufletească de la ceea ce văd şi de la ceea ce aud. De aceea e nevoie de curăţire care nu se face fără suferinţă. Curăţirea sufletească în mare parte se transformă în suferinţă trupească... Priviţi la prunci: oare şi ei pleacă din această lume fără suferinţă?"

Este greu să privim suferinţele copiilor. Dar ştim oare că în unele cazuri vinovaţi de aceste suferinţe suntem chiar noi?

Odată un ţăran s-a apropiat de stareţul Ambrozie. In braţele lui se zbătea un băieţel demonizat. El l-a rugat pe bătrân să-i vindece copilul. „Ai luat ceva străin?", l-a întrebat stareţul cu asprime. „Am luat, părinte. Păcătosul de mine!", a răspuns ţăranul. „Iată şi pedeapsa", a urmat răspunsul şi stareţul s-a îndepărtat de tatăl nefericit, lăsându-l fără ajutor.

De un caz similar ni se povesteşte şi în viaţa Cuviosului Amon (4 decembrie), în care aflăm că un tânăr a fost muşcat de un câine turbat ca pedeapsă pentru păcatul părinţilor, care furaseră un bou.

Moartea fiului regelui David a urmat ca pedeapsă pentru vina tatălui (v. II Regi 12,14).

Sfântul Nifon, Episcopul Ciprului (23 decembrie), explică suferinţele copiilor nevinovaţi astfel:

„Mulţi care trăiesc în lume [...] nu se căiesc de păcate şi de sufletele lor nu se îngrijesc. Din această cauză Dumnezeu pedepseşte copiii şi părinţii cu diferite necazuri, ca prin boală copiii să se cureţe de fărădelegile părinţilor, iar pe părinţi să-i aducă la pocăire şi cu aceasta să fie îndreptăţiţi la Judecata de Apoi...

Să ştii că pruncii care sunt fără de păcat suferă şi ei, ca astfel, prin moartea lor, să primească viaţa veşnică, iar părinţii lor să se învrednicească prin suferinţă de neprihănirea căinţei adevărate. De aceea, când copilul suferă, să ne întrebăm conştiinţa: oare nu din cauza păcatelor mele l-a pedepsit Dumnezeu?"

Deseori unica soluţie pentru însănătoşirea copilului este căinţa sinceră a părinţilor.

Şi aici ajungem la aceeaşi concluzie, care trebuie să ni se întipărească adânc în inimă: soarta, fericirea, mântuirea copiilor noştri depind în primul rând de noi, părinţii.

De aceea, cu deplina dăruire de sine şi iubire, muncind „în sudoarea frunţii" şi urmând „calea cea strâmtă" şi înţelepciunea nebună (I Cor. 3,18), ne vom strădui să ne mântuim prin pocăinţă şi prin „dobândirea Duhului Sfânt", iar prin acestea se vor mântui şi copiii noştri.

Mai întâi de toate să ne demonstrăm prin fapte iubirea lucrătoare faţă de ei şi să apelăm la rugăciunea fierbinte, neîncetată şi insistentă către Dumnezeu, ca să ne dăruiască înţelepciune în educaţia duhovnicească.

Căci, cum spune Psalmistul: De n-ar zidi Domnul casa, în zadar s-ar osteni cei ce o zidesc; de n-ar păzi Domnul cetatea, în zadar ar priveghea cei ce o păzesc (Ps. 126,1).

N.E. PESTOV

CUM SĂ NE CREŞTEM COPIII, EDITURA SOPHIA

Cumpara cartea "CUM SĂ NE CREŞTEM COPIII"

• Rugaciunea parintilor pentru luminarea mintii copilului
  Publicat in : Rugaciuni - Rugaciuni Ortodoxe
• Rugaciunea parintilor
  Publicat in : Sfaturi duhovnicesti