Cincizecimea la evrei

Cincizecimea la evrei Mareste imaginea.

Sarbatoarea Secerisului

Cincizecimea este una dintre cele mai de seama sarbatori ale evreilor, alaturi de Pasti si de Sarbatoarea Corturilor. Evreii isi sarbatoreau zilele alese prin pelerinaj la Templu, prin cantece religioase si prin aducerea de jertfe, in semn de recunostinta fata de Iahve, pentru toate binefacerile primite din partea Lui. Fiecare sarbatoare devenea obligatorie, pentru fiecare evreu, incepand cu varsta de 13 ani, cand el era considerat apt in implinirea poruncilor mozaice.

Cincizecimea este acea sarbatoare anuala care face amintire de primirea Legii, de catre Moise, pe Muntele Sinai, dupa trei luni de la iesirea poporului ales din robia Egiptului. Datorita primirii tablelor Legii, pe Muntele Sinai, la aceasta vreme, dupa iesirea poporului ales din Egipt, ea se mai numeste si "Timpul primirii invataturii noastre".

Dupa cei 40 de ani de ratacire prin pustie, cand poporul ales a intrat in Tara Sfanta, el si-a pastrat sarbatorile, adaugandu-le insa si alte noi semnficatii; ele vor fi puse in legatura cu muncile agricole cele mai de seama din an. Astfel, sarbatoarea Cincizecimii ajunge sa fie pusa in legatura cu incheierea secerisului, ea fiind o sarbatoare de multumire pentru strangerea recoltei, de unde purta si denumirea de "sarbatoarea secerisului".

"Sa tii apoi sarbatoarea secerisului si a strangerii celor dintai roade ale tale, pe care le-ai semanat in tarina ta" (Iesire 23, 16). "Sa tii si sarbatoarea saptamanilor, sarbatoarea pargei, la secerisul graului" (Iesire 34, 22).

Cincizecimea evreilor este praznuita dupa trecerea a sapte saptamani de la Pasti, in ziua a 50-a, la data de 6 Silvan. Deoarece aceasta sarbatoare sta in stransa legatura cu Pastile, fiind sarbatorita la 50 de zile dupa Pasti, ea se mai numeste si "Incheierea Pastilor".

Data acesteia era calculata numarand sapte saptamani de la inceputul secerisului, adica din ziua de Pasti. "Sa numeri apoi sapte saptamani; dar sa incepi a numara cele sapte saptamani de cand se va incepe secerisul. Si atunci sa savarsesti sarbatoarea saptamanilor Domnului Dumnezeului tau cu dar de bunavoie, cum iti va da mana si dupa cum vei putea, din cele cu care te-a binecuvantat Domnul Dumnezeul tau" (Deuteronom 16, 9-10).

Data acesteia se stabileste din ziua a doua de Pasti, cand se aducea la Templu snopul leganat de orz. "Din ziua a doua dupa intai a sarbatorii, din ziua in care veti aduce snopul leganat, sa numarati sapte saptamani intregi, pana la ziua intai de dupa cea din urma zi a saptamanii a saptea, sa numarati cincizeci de zile si atunci sa aduceti un nou dar de paine Domnului. Sa aduceti din locuintele voastre dar ridicat. (...) Pe acestea sa le aduca preotul leganandu-le inaintea Domnului, impreuna cu painile din parga de grau leganate si cu cei doi miei; acestea vor fi sfintenie Domnului si vor fi ale preotului, care le infatiseaza. Sa dati de stire praznuirea in ziua aceasta si sa aveti adunare sfanta, nici o munca sa nu faceti. Acesta este asezamant vesnic in neamul vostru, in toate asezarile voastre." (Levitic 23, 15-21).

Serbarea zilei de Cincizecime se facea prin odihna sabatica, prin adunare sfanta si prin aducerea de jertfe. In aceasta zi se aduceau la Templu, ca jertfa de ardere de tot (holocaust), doi vitei, un miel si sapte miei de un an, toate fara nici un defect fizic. Acestora li se adaugau si alte cateva jertfe nesangeroase, dupa cum citim in cartea Numeri.

"In ziua celor dintai roade, cand aduceti Domnului prinosul nou de paine, la incheierea saptamanilor, sa aveti adunare sfanta si nici un lucru sa nu lucrati. Sa aduceti ardere de tot spre miros de buna mireasma Domnului: din cireada, doi vitei, iar din turma, un berbec si sapte miei de cate un an fara meteahna. Cu ei sa aduceti dar de paine, faina de grau framantata cu untdelemn: trei zecimi de efa la fiecare vitel, doua zecimi de efa la berbec si o zecime de efa la fiecare din cei sapte miei. Sa aduceti un tap jertfa pentru pacat, spre curatirea voastra. Acestea sa mi le aduceti cu turnarile lor, afara de arderile de tot neincetate cu darul lor de paine, care se aduc de obicei; acestea trebuie sa fie curate." (Numeri 28, 26-31).

"Sa aduceti din locuintele voastre dar ridicat: doua paini facute din doua zecimi de efa de faina de grau, coapte cu dospitura, ca parga Domnului. Impreuna cu painile sa mai aduceti sapte miei fara meteahna, de cate un an, un junc din cireada si doi berbeci fara meteahna; ca sa fie acestea Domnului ardere de tot, dar de paine, turnare si jertfa cu mireasma placuta Domnului." (Levitic 23, 17-18)

In sinagogi, sarbatoarea Cincizecimii este praznuita in mod aparte. Astfel, locul este impodobit cu frunze verzi, iar slujitorii citesc cele 10 porunci, primite de Moise, pe Muntele Sinai, si cartea "Rut". In diaspora, aceasta sarbatoare tine doua zile.

La sarbatoarea Cincizecimii, evreii, pe langa jertfele impuse de Legea lui Moise, mai aduceau si sacrificii de pace voluntare, drept multumire inaintea lui Dumnezeu, care ii binecuvantase cu recolte bogate. Din aceste produse noi ale pamantului, ei faceau ospete la care participau toti membrii familiei si strainii.

Cincizecimea iudaica, facand amintire de primirea Legii Vechi, a prefigurat Cincizecimea crestina, care praznuieste Pogorarea Duhului Sfant, adica primirea Legii celei Noi, scrisa nu pe table de piatra (ca pe Sinai), ci pe tablele de carne ale inimii, dupa cum spune Sfantul Pavel: "Sunteti scrisoare a lui Hristos, slujita de noi, scrisa nu cu cerneala, ci cu Duhul Dumnezeului celui viu, nu pe table de piatra, ci pe tablele de carne ale inimii." (II Corinteni 3, 3).

Primii crestini au primit Duhul Sfant tot la 50 de zile dupa Pasti, pe cand se aflau in Ierusalim. "Si cand a sosit ziua Cincizecimii, erau toti impreuna in acelasi loc. Si din cer, fara de veste, s-a facut un vuiet, ca de suflare de vant ce vine repede, si a umplut toata casa unde sedeau ei. Si li s-au aratat, impartite, limbi ca de foc si au sezut pe fiecare dintre ei. Si s-au umplut toti de Duhul Sfant si au inceput sa vorbeasca in alte limbi, precum le dadea lor Duhul a grai" (Fapte 2, 1-4).

Teodor Danalache

Despre autor

Teodor Danalache Teodor Danalache

Senior editor
718 articole postate
Publica din 30 Iulie 2009

19 Iulie 2012

Vizualizari: 10228

Voteaza:

Cincizecimea la evrei 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE