Un tanar bogat

Un tanar bogat Mareste imaginea.

Miscat de cele auzite, un dregator (in versiunea Sfantului Evanghelist Luca), un tanar bogat (in versiunea Sfantului Evanghelist Matei) si unul din multime (in versiunea Sfantului Evanghelist Marcu) a venit la El si, plecandu-si genunchiul, i-a zis: „Invatatorule bun, ce bine sa fac, ca sa am viata vesnica?” Dupa cum se vede, pe dregator il preocupa „dobandirea vietii de veci” (Luca 18, 19). Bogatia este o cununa pentru cei intelepti (Pilde 14, 24).

Am putea spune ca era un om cu preocupari serioase. Incredintat ca Iisus este deplin autorizat sa-i dea cele mai bune sfaturi, tanarul I s-a adresat Lui ca unui invatator, dar cu insusirile ce se cuvin numai lui Dumnezeu: „Invatatorule bun, ce bine voi face, ca sa am viata vesnica?” (Matei 19, 16). Modul de adresare a invatatorului i-a atras atentia lui Hristos. Dreptul de a stabili conditiile in care cineva poate sa dobandeasca viata de veci apartineau doar lui Dumnezeu.Or, tanarul apeleaza la bunatatea lui Iisus in speranta ca ii va trasa conditii mai usoare pentru dobandirea vietii vesnice.

Hristos nu poate ingadui sa se aduca vreo stirbire bunatatii lui Dumnezeu si sa abata atentia tanarului de la Dumnezeu, izvorul oricarui lucru bun (Marcu 10, 18). Mai mult, Iisus ii arata ca El nu este ca ceilalti invatatori de lege, care ar fi acceptat apelativul „bun”. Din acest motiv ii atrage atentia, spunandu-i: „De ce-Mi zici bun? Nimeni nu este bun, fara numai Dumnezeu” (Luca 18, 18).

Dumnezeu, in urma sfatului treimic, L-a trimis pe Fiul Sau ca sa restaureze lumea. Insa aceasta nu se putea face stabilind conditii mai usoare decat cele indicate de Parintele Sau ceresc. Si indata Hristos l-a trimis la poruncile Legii, date de Dumnezeu prin Moise, spunandu-i: „Iar de vrei sa intri in viata, pazeste poruncile” (Matei 19, 17). Iisus face trecerea de la „a avea” viata vesnica, caci in conceptia iudaica aceasta se putea dobandi prin meritele personale, la „a intra” in viata vesnica, aratand ca mantuirea este un dar al lui Dumnezeu facut oamenilor. Nestiind la care porunci face trimitere, dregatorul l-a intrebat pe Hristos: „Care?”

Intrebarea era indreptatita, intrucat carturarii imparteau poruncile Legii in porunci mari si mici. Insa nu spuneau care dintre ele sunt poruncile mari si care sunt cele mici. Pentru a dobandi viata de veci era suficient, spuneau ei, sa implinesti doar poruncile mari. Asa se face ca Hristos i le-a enumerat: „Sa nu ucizi, sa nu savarsesti adulter, sa nu furi, sa nu marturisesti stramb, cinsteste pe tatal tau si pe mama ta si sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti” (Matei 19, 18-19). De fapt, Hristos nu face altceva decat ii aminteste poruncile din Decalog, de la 6-9 si porunca 5 (Iesire 20, 12-16; Deuteronom 5, 16-20). La acestea se adauga porunca 10 (Iesire 20, 17 si Deuteronom 5, 21), formulata insa altfel: „sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti” (Matei 19, 19), caci numai cel ce isi iubeste aproapele nu pofteste nimic din cele ce ii apartin. De remarcat este faptul ca iubirea de Dumnezeu nu era inclusa in porunca iubirii aproapelui (Levitic 19, 18), desi erau numite in mod nedespartit. Ascultandu-le, dregatorului nu-i erau straine.

Referatul precizeaza ca pe acestea le pazise din tineretile sale (Matei 19, 20). Si totusi tanarul era dezorientat; nu se putea defini. Trecea printr-o criza de identitate. Simtea ca cele impuse de legea mozaica, implinite cu toata acrivia, nu sunt suficiente. Se temea ca poate ii scapase din vedere vreo porunca. Asa se si explica rostul intrebarii adresate lui Iisus. Aceasta l-a si facut sa caute un raspuns pertinent, mai ales ca sesizase disponibilitatea lui Hristos de a lega o discutie cu el. Vazand dorinta sa de a sti ce-i mai lipseste ca sa dobandeasca viata de veci, Hristos l-a privit cu drag (Marcu 10, 21) si i-a spus: „Daca vrei sa fii desavarsit, du-te, vinde averea ta, da-o saracilor si vei avea comoara in cer; si apoi, luand crucea, vino si urmeaza Mie” (Luca 18, 22).

Adica, realizeaza-ti coordonatele personalitatii tale dupa modelul Crucii lui Hristos. Caci „plinirea Legii” este Hristos. Paradoxul este ca desavarsirea ceruta de Dumnezeu nu consta in pazirea tuturor poruncilor, ci in eliberarea intregului om de lucrurile care ii leaga libertatea, care constituie o piedica in calea desavarsirii. De remarcat este faptul ca drumul spre Imparatia lui Dumnezeu trece exclusiv pe la poarta saracului. Din pacate, spusele lui Hristos l-au intristat foarte tare pe dregator si l-au facut sa plece mahnit (Luca 18, 23). Sperase sa i se fixeze conditii mai usoare pentru a dobandi viata vesnica. I s-a descoperit tocmai antipodul, si anume catrebuia sa iasa din lumea avutiilor pentru a intra in lumea Duhului, sa isi desfaca sufletul de legaturile bogatiilor materiale.Or, pentru iudei, bogatia era semnul binecuvantarii, iar saracia cel al blestemului.

Spunandu-i: „Ia crucea si urmeaza-mi”, Hristos i-a sugerat sa moara patimii avutiei, pentru ca numai dupa aceea sa „vina si sa-i urmeze” (Matei 16, 24). Numai ca „dregatorul a plecat intristat, caci avea multe avutii”. Avutii pe care le poseda cu patima; de aceea, la gandul ca le va pierde, s-a intristat de moarte. Nu putea intelege revendicarea totala a lui Dumnezeu pentru intreg omul, si nu doar pentru anumite manifestari ale sale. Si aceasta pentru ca religiozitatea lui nu era totala, ci partiala si fragmentara, rezumandu-se doar la o parte a vietii sale. Si vazandu-l trist, Iisus a zis: „Cat de greu vor intra cei ce au averi in imparatia lui Dumnezeu” (Luca 18, 24).

Averile au o deosebita insemnatate asupra sufletului. Te pot mantui sau te pot osandi. Cand le idolatrizezi, ele devin paguboase (Efeseni 5, 5), caci intodeauna „a avea”domina asupra lui „a fi”. In acest sens, Mantuitorul Insusi a zis: „Mai lesne este sa treaca camila prin urechile acului, decat sa intre un bogat (zgarcit) in imparatia lui Dumnezeu” (Matei 19, 24). Solomon spune: „Nu zabovi a face bine celui ce are nevoie, cand ai putinta sa-l ajuti. Nu spune aproapelui tau: „Du-te si vino, maine iti voi da!”, cand poti sa-i dai acum” (Pilde 3, 27-28). Cel bogat trebuie sa se subtieze atat de mult, adica sa renunte la cele care ii fac placere, incat sa devina transparent lui Dumnezeu. Din acest motiv, cand bogatiile sunt folosite in scopuri filantropice, ele asigura un loc in vesnicie (Luca 16, 9). Prin urmare, saracia de buna voie nu este o porunca, ci un indemn, pentru cel care ravneste desavarsirea.

Auzind Apostolii cele spuse de Iisus, s-au mirat, zicand: „Dar cine poate sa se mantuiasca?” (Luca 18, 26). Rationamentul lor era simplu: daca cei avuti, care aveau posibilitatea sa indeplineasca toate cele poruncite de legea mozaica, numai cu mare greutate se pot mantui, iar cei saraci, neavand posibilitati materiale, nu pot implini Legea, cine se mai poate mantui? Atunci, Iisus i-a asigurat, zicand: „La oameni aceasta este cu neputinta, la Dumnezeu insa toate sunt cu putinta” (Matei 19, 25-26). Deci, Dumnezeu poate sa-i mantuiasca si pe unii si pe altii, cu o singura conditie: „Sa creada in El. Caci mantuirea nu este rezultatul lui „ce voi face?”, ci darul bunatatii lui Dumnezeu, caci „nimeni nu este bun, fara numai Dumnezeu (Marcu 10, 18). Insufletit de raspunsul lui Iisus, Petru se intereseaza de rasplata pe care o vor primi cei care, „lasand toate ale noastre, am urmat Tie” (Luca 18, 28). Domnul ii asigura ca lepadarea lor de toate cele lumesti si urmarea Lui nu va ramane nerasplatita, caci „nu este nici unul care a lasat casa, sau femeie, sau frati, sau parinti, sau copii, pentru imparatia lui Dumnezeu, si sa nu ia cu mult mai mult in vremea aceasta, iar in veacul ce va sa vina, viata vesnica” (Luca 18, 29-30).

Sfantul Evanghelist Matei consemneaza drept recompensa asezarea Apostolilor pe cele 12 scaune, in calitate de judecatori ai celor 12 semintii ale lui Israel, la „nasterea din nou”, adica la Invierea cea de obste (Matei 19, 28). Rasplata va fi deci de doua feluri. Una pe pamant, in aceasta viata, constand in bunuri spirituale, capabile sa aduca sufletului mai multa bucurie decat cele materiale, si anume o familie eshatologica, Biserica (Marcu 3, 31-35), si una in viata de dupa moarte, si anume prietenia vesnica a sufletului cu Dumnezeu. Astfel, Dumnezeu daruieste omului viata vesnica inca din prezent, pentru a se continua in viitor, fara a fi intrerupta de faptul biologic al mortii fizice.
Pentru a dobandi insa toate acestea, este subliniat indemnul de a-L urma pe Hristos pe drumul cel greu al lepadarii de toate si al asumarii Crucii.

PS Calinic Botoșaneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iașilor

.

25 August 2014

Vizualizari: 839

Voteaza:

Un tanar bogat 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE