Pescuirea minunata - lumina pentru misiunea Bisericii

In vremea aceea, Iisus sedea langa lacul Ghenizaret si a vazut doua corabii oprite langa tarm, iar pescarii, coborand din ele, spalau mrejele. Atunci El, urcandu-Se intr-una din corabii, care era a lui Simon, l-a rugat s-o departeze putin de la uscat si, sezand in corabie, invata din ea multimile. Iar cand a incetat sa vorbeasca, i-a zis lui Simon: Indeparteaz-o la adanc si lasati in jos mrejele voastre ca sa pescuiti. Si, raspunzand, Simon a zis: Invatatorule, toata noaptea ne-am trudit si nimic n-am prins, dar, dupa cuvantul Tau, voi arunca mrejele. Si, facand ei aceasta, au prins multime mare de peste, incat li se rupeau mrejele. De aceea, au facut semn celor care erau in cealalta corabie, ca sa vina sa-i ajute. Si au venit si au umplut amandoua corabiile, incat erau gata sa se scufunde. Iar Simon-Petru, vazand aceasta, a cazut in genunchi, inaintea lui Iisus, zicand: Iesi de la mine, Doamne, ca sunt om pacatos! Caci spaima ii cuprinsese, pe el si pe toti cei ce erau cu el, pentru pescuirea atator pesti. Tot asa si pe Iacob, si pe Ioan, fiii lui Zevedeu, care erau impreuna cu Simon. Si a zis Iisus catre Simon: Nu te teme; de acum inainte vei fi pescar de oameni. Si tragand corabiile la tarm, au lasat totul si au mers dupa El." Luca 5, 1-11

In Sfanta Evanghelie din Duminica a 18-a dupa Rusalii vedem cum pescuirea minunata devine prilej de chemare sfanta pentru Sfantul Apostol Petru si cei impreuna cu el, Iacob si Ioan, fiii lui Zevedeu, si anume sunt chemati de Mantuitorul Iisus Hristos ca sa devina pescari de oameni. Acestei chemari sfinte ei ii raspund cu multa convingere si bucurie: "Si tragand corabiile la uscat, au lasat totul si au mers dupa El" (Luca 5, 11). Promisiunea facuta de Mantuitorul lui Petru: "Nu te teme. De acum te voi face pescar de oameni!" (Luca 5, 10), se adreseaza, de fapt, tuturor Sfintilor Apostoli, pentru ca toti cei 12 Apostoli au castigat multimi de oameni, prin mreaja Cuvantului, Care aduna oamenii pentru Imparatia cerurilor.

Mantuitorul Iisus Hristos alege pe cei 12 Apostoli si-i trimite sa vesteasca Imparatia lui Dumnezeu (cf. Marcu 3, 13-19; Matei 10, 1-42). Dupa Inviere, Domnul le promite "fagaduinta Tatalui" (Luca 24, 49), Care le va da putere sa fie martorii Evangheliei Lui pana la marginile pamantului (cf. Fapte 1, 8) si le descopera ca misiunea aceasta trebuie sa continue pana la sfarsitul veacurilor (cf. Matei 28, 20).

Prin trimiterea in misiune, ucenicii devin Apostoli

Izvorata din adancurile apei celei vii, adica din puterea Duhului Sfant, predicarea Evangheliei lui Hristos produce in suflete credinta, iar prin credinta si Botez se constituie Biserica (cf. Romani 10, 17). De ce? Pentru ca Insusi Dumnezeu - Cuvantul Intrupat este prezent in cuvintele Sfintelor Scripturi, indeosebi in Sfanta Evanghelie.

Deci, Sfintii Apostoli au fost chemati de Mantuitorul Iisus Hristos la o lucrare sfanta, si anume misiunea de a binevesti Evanghelia Imparatiei lui Dumnezeu in lume, o lucrare pe care Mantuitorul Iisus Hristos o savarseste El Insusi mai intai si apoi o impartaseste celor pe care i-a ales, spre a fi impreuna-lucratori cu El la mantuirea lumii.

Sfintii Apostoli Il propovaduiesc pe Hristos si Evanghelia Sa, aratand ca in Hristos si prin Hristos se afla si se daruieste nesfarsita iubire a lui Dumnezeu pentru oameni, pentru persoane si popoare. Hristos Domnul, Care a fost trimis de Dumnezeu Tatal in lume pentru mantuirea lumii, trimite si El pe ucenicii Sai in lume, ca sa lucreze pentru mantuirea oamenilor. Prin trimiterea in misiune, ucenicii devin Apostoli, adica trimisi ai Domnului. Mandatul pe care ei il primesc de la Hristos este in acelasi timp misionar si pastoral, in el este cuprinsa in mod concentrat si iconic (paradigmatic) toata activitatea misionara si pastorala a Bisericii pentru mantuirea oamenilor: "Mergand, invatati toate neamurile, botezandu-le in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, invatandu-le sa pazeasca toate cate v-am poruncit voua; si iata, Eu cu voi sunt in toate zilele, pana la sfarsitul veacului" (Matei 28, 19-20).

Binevestirea prezentei si lucrarii Imparatiei lui Dumnezeu, care vine spre oameni ca o arvuna a vietii vesnice, se realizeaza atat prin cuvantul credintei, cat si prin fapta iubirii milostive, vindecatoare de boli, alinatoare de suferinta, eliberatoare de demoni si de patimile egoiste pe care adesea demonii le folosesc pentru a desfigura si degrada natura umana. Toate lucrarile minunate savarsite de Mantuitorul si la care El ii cheama si pe ucenicii Sai sunt semne ale Imparatiei lui Dumnezeu, ale vindecarii oamenilor de nestiinta, de pacat, de boala si de teama de moarte. Prin Apostolii Sai, Hristos Domnul cheama pe oameni sa cunoasca iubirea lui Dumnezeu si sa o arate altora prin cuvant si prin faptele iubirii crestine.

Mantuirea pastorilor Bisericii depinde de mantuirea celor pastoriti de ei

Asemenea Sfintilor Apostoli, Sfintii Parinti ai Bisericii sunt "pescari de oameni", calauziti de Sfantul Duh spre a aduce pe oameni in iubirea lui Dumnezeu, "invatand toate neamurile". "Apostolii... au transmis invatatura (lui Hristos) celor carora le-au incredintat Bisericile lor", spune Sfantul Irineu de Lyon (†202), "au vrut ca cei pe care i-au lasat urmasi si carora le-au predat insusi locul de invatatura al lor sa fie desavarsiti si ireprosabili in toate" 1. Prin cuvant, cateheza, cult, Sfinte Taine, agape, corespondenta, tratate teologice, si mai ales prin puterea sfanta a dragostei duhovnicesti, Sfintii Parinti au castigat sufletele oamenilor pentru Hristos, pentru mantuire.

Asadar, Sfintii Parinti, cei mai multi dintre ei fiind episcopi sau preoti, in calitate de urmasi ai Apostolilor, au avut misiunea de a predica tuturor oamenilor Evanghelia, de a pastra tezaurul marturisirii apostolice si de a-l transmite mai departe generatiilor viitoare. Continuitatea cu Biserica apostolica si fidelitatea fata de ea au marcat constiinta misionara si pastorala a Sfintilor Parinti, constiinta exprimata nu numai in scrierile si activitatile lor pastorale si misionare, ci si in mod solidar si solemn in Sinoadele Ecumenice care au ca paradigma Sinodul Apostolic de la Ierusalim din anul 50 (cf. Fapte cap. 15). Aceasta explica de ce, in Crezul niceo-constantinopolitan din 381, Biserica este marturisita ca fiind una, sfanta, soborniceasca si apostoleasca. Ea transmite credinta Apostolilor ca normativa si nu inceteaza a fi misionara si pastorala asemenea Bisericii Sfintilor Apostoli.

Duhul Sfintilor Parinti a schimbat fata lumii

Inainte de a deveni pastori ai comunitatilor locale si invatatori ai Bisericii universale, Sfintii Parinti au fost fiii credinciosi ai Bisericii celei una a lui Hristos, avand o profunda experienta a vietii liturgice si ascetice dublata de o vasta cultura. Ca fii ai Bisericii, ei aveau un singur ideal: propria lor mantuire. Insa, ca parinti si pastori ai Bisericii, au inteles ca mantuirea lor depinde de mantuirea celor pastoriti de ei, de apararea dreptei credinte, ca lumina si hrana pentru suflet, si de promovarea sfinteniei vietii crestine. Lucrarea pastorala si misionara a Sfintilor Parinti in si pentru Biserica a fost imensa si diversa. Aceasta lucrare poate fi rezumata si enumerata astfel: in primul rand, fixarea canonului Sfintei Scripturi, Scriptura care devine, apoi, pentru ei norma si izvor de inspiratie pentru toata teologia, spiritualitatea si activitatea lor in Biserica si in lume. Teologia lor este, de fapt, o multipla si bogata interpretare a Sfintei Scripturi. Ei au slujit Evanghelia unica a lui Hristos, in Biserica unica a lui Hristos, pentru umanitatea unica iubita de Sfanta Treime, dupa al Carei chip a fost creat omul. In al doilea rand, Sfintii Parinti ai Bisericii au contribuit in mod decisiv la formularea normei credintei prin definitii dogmatice, indeosebi Crezul niceo-constantinopolitan (325 si 381) si Marturisiri de credinta, care au ajutat Biserica sa distinga adevarul de erezie si sa pastreze unitatea Bisericii in dreapta credinta. In al treilea rand, Sfintii Parinti, ca mari pastori de suflete, vindecatori de patimi si pacate, au elaborat si statornicit in sinoade locale si ecumenice reguli pentru viata crestina si pentru organizarea vietii bisericesti, numite Sfinte Canoane. In al patrulea rand, Sfintii Parinti au lasat drept mostenire Bisericii Universale randuielile si textele de baza ale vietii liturgice. Toate aceste lucrari ale lor arata dragostea lor fierbinte fata de Biserica si responsabilitatea lor pastorala pentru comunitatile eclesiale pastorite de ei pe calea mantuirii sau a vietii vesnice.

Sfintii Parinti s-au straduit ca Evanghelia lui Hristos sa fie vestita si sa devina roditoare la toate neamurile, adica in toate etniile si in toate generatiile, in orice context cultural si in orice epoca. Crestinarea lumii greco-romane si a altor zone culturale a fost o lucrare misionara si pastorala careia Sfintii Parinti s-au daruit cu jertfelnicie si intelepciune, cu pasiune si bucurie, cu dragoste parinteasca si cu pricepere pastorala de mari dascali ai lumii si ierarhi. Diversitatea scolilor teologice, a vietii liturgice si monahale din epoca patristica arata si diversitatea culturilor carora li se adresa Evanghelia mantuirii in Hristos. Sfintii Parinti, prin lucrarea lor misionara si pastorala, ca invatatori ai credintei si pastori ai comunitatilor eclesiale, au pus in stare de comunicare si comuniune popoare si culturi diferite, intr-o Liturghie de gandire si simtire crestina sincronica si diacronica, astfel incat neamuri si generatii diferite sa poata aduce lui Hristos slava lor despre care vorbeste Cartea Apocalipsei (21, 26).

Consensul teologic al Parintilor Bisericii in privinta credintei Bisericii este baza spirituala a comuniunii liturgice, iar norma vietii liturgice era o garantie pentru dreapta credinta. "Credinta noastra este conforma cu Euharistia, iar Euharistia o confirma" - spunea Sfantul Irineu de Lyon. Calendarul liturgic ortodox confirma permanent legatura dintre Consensus Patrum (Consensul Parintilor) si Communio Sanctorum (Comuniunea Sfintilor), deoarece calitatea de Sfant Parinte al Bisericii cuprinde deopotriva ortodoxia credintei, sfintenia vietii si acordul teologic cu generatiile precedente. Datorita Sfintilor Parinti ai Bisericii, Sfanta Traditie Apostolica aratata in Evanghelie si transmisa de-a lungul veacurilor de catre Biserica a devenit pentru Ortodoxie principiul ermeneutic al Revelatiei divine biblice. Asemenea Sfintilor Apostoli si in comuniune cu ei, Sfintii Parinti ai Bisericii arata ca taina lui Hristos este continutul identic al Sfintei Scripturi si al Sfintei Traditii, al scrierilor si rugaciunilor sfintilor. Pentru Sfintii Parinti, Sfanta Scriptura si Sfanta Traditie nu stau una langa alta, ci una in alta. Sfanta Scriptura este forma concentrata, fundamentala si definitiv fixata a Traditiei, in timp ce Traditia este forma desfasurata, misionara si dinamica a Sfintei Scripturi. De aceea, scrierile si vietile Sfintilor Parinti raman izvor viu de inspiratie pentru talcuirea Sfintei Scripturi in comuniunea sfintilor.

Hraniti cu prezenta lui Hristos-Cuvantul din cuvintele Sfintei Scripturi si din Sfintele Taine ale Bisericii, Sfintii Parinti au dezvoltat si o lucrare pastorala bazata pe prezenta tainica a lui Hristos in aproapele nostru care are nevoie de ajutorul si iubirea noastra (cf. Matei cap. 25). Hristos Cel tainic prezent in Sfanta Euharistie pe masa Sfantului Altar nu poate fi despartit de prezenta smerita a lui Hristos in "Taina Fratelui (Aproapelui)", asa cum ne arata, de pilda, Sfantul Ioan Gura de Aur in predicile sale si Sfantul Vasile cel Mare in lucrarea sa filantropica numita apoi Vasiliada. In acest sens, pastorala caritativa sau filantropica a Sfintilor Parinti nu se reduce la o etica sociala, ci este o filantropie mistagogica, deopotriva eclesiala si sociala, o filantropie care se inspira din Liturghia Euharistica si devine fapta milostiva sau ofranda a credintei adusa lui Hristos Cel tainic prezent in oamenii saraci si bolnavi, in cei suferinzi si intristati.

"Ai grija de unitate, caci nimic nu este mai bun decat aceasta…"

Din cele prezentate mai sus, intelegem ca in Biserica lui Hristos pastorii de suflete au ca modele sau repere in activitatea lor misionara pe Sfintii Apostoli si Sfintii Parinti. Vorbind despre marea responsabilitate a pastorilor Bisericii, Sfantul Ioan Gura de Aur († 407) zice: "Este o incercare mare pazirea Bisericii, o primejdie mare care are nevoie de multa intelepciune si de un curaj ca cel despre care vorbeste Iisus Hristos, acela ca sa-si dea viata pentru oile sale, ca niciodata sa nu le paraseasca, ca sa fie tare, ca sa stea curajos in fata lupului. In aceasta se deosebeste pastorul de mercenar. Acesta se ingrijeste putin de oile sale, si nu vegheaza decat pentru propriul sau interes, dar celalalt se uita pe sine insusi, si vegheaza in mod unic numai la mantuirea turmei sale" 2. Asadar, pastorul cel bun se deosebeste atat de furii sau hotii care intra in staulul oilor pentru a rapi, cat si de cei ce pastoresc doar pentru plata, el intelegand ca scopul prim si ultim al lucrarii pastorale nu trebuie sa fie profitul personal, ci mantuirea credinciosilor, adica atat apararea lor in fata celor ce rastalmacesc dreapta credinta si sfasie unitatea Bisericii, cat si indrumarea lor pe calea unirii lor cu Hristos prin rugaciune, viata curata si fapte bune.

Desigur, aceasta lucrare pastorala necesita multa daruire de sine, activitate jertfelnica, multa dragoste parinteasca si intelepciune duhovniceasca din partea tuturor celor ce sunt pastori de suflete, adica ierarhi, preoti de mir si preoti de manastire, ajutati de credinciosi mireni iubitori de Hristos si de Biserica. De aceea, Sfantul Ignatie Teoforul indeamna pe Sfantul Policarp al Smirnei, zicand: "Te rog in harul in care esti imbracat sa adaugi la alergarea ta si osteneala de a-i indemna pe toti sa se mantuiasca... Ai grija de unire (unitate, comuniune, n.n.), ca nimic nu este mai bun decat aceasta. Poarta-i pe toti, cum si Domnul te poarta pe tine. Suporta-i pe toti in iubire... Fa-ti ragaz pentru rugaciuni neincetate, cere pricepere mai multa decat ai. Privegheaza avand duh neadormit. Vorbeste cu fiecare in egala deschidere. Poarta bolile tuturor ca un atlet desavarsit..." 3.

Desi intr-o vreme de secularizare sau saracire spirituala este greu de organizat si mentinut comunitati crestine vii si dinamice, totusi Hristos Domnul daruieste si azi oamenilor putere, curaj si bucurie dupa masura credintei lor in El si a iubirii lor fata de El si de Biserica Sa. De aceea, El cheama si astazi oameni sa fie ucenici ai Sai, pentru a binevesti Evanghelia iubirii milostive si a pastori pe credinciosi pe calea mantuirii, spre slava Preasfintei Treimi si bucuria Bisericii. Amin.

† Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane

Note: 1 Irineu, Contra ereticilor, III, 1; in Ioan I. Ica jr, Canonul Ortodoxiei, vol. I, Deisis/ Stavropoleos, 2008, p. 484.

2 Sf. Ioan Gura de Aur, Comentar la Evanghelia de la Ioan, Omilia 60, 1, Ed. Pelerinul Roman, Oradea, 1998, p. 296.

3 Sf. Ignatie Teoforul, "Catre Policarp", I, 2-3; in Canonul Ortodoxiei, vol. 1, Ed. Deisis/ Stavropoleos, 2008, p. 457.

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: