Craciunul la curtile domnesti

Craciunul la curtile domnesti Mareste imaginea.

Nasterea Domnului a fost sarbatorita intotdeauna cu mare fast in tara noastra, dar mai ales la curtile domnesti din Tara Romaneasca si Moldova. Potrivit marturiilor pastrate pana astazi, fie de la cronicari pamanteni, fie de la pelerini straini, in preajma Craciunului, domnitorii din tarile romane erau foarte darnici. A ramas consemnat faptul ca, in ziua de Craciun, dupa ce participau la slujba Sfintei Liturghii, domnitorii romani daruiau celor de la curte, sfetnicilor si boierilor, precum si clerului si celor saraci, tot felul de daruri.

Cum era sarbatorit Craciunul in curtile domnesti ?

Potrivit pelerinului Paul de Alep, arhidiaconul sirian care l-a insotit pe patriarhul Macarie al Antiohiei, in calatoriile sale, prin Tarile Romane, in ajunul Nasterii Domnului se organizau vanatori spectaculoase, la care participau mii de oameni, pentru a se obtine vanatul necesar pregatirii celor mai bune mancaruri, pentru mesele domnesti de Craciun.

Tot in ajunul Craciunului, oastea tarii se aduna la Curtea Domneasca, unde canta din instrumente de tot felul si din tobe, in timp ce domnitorul sedea in turnul portii, de unde asculta cantarea.

In timpul domniei lui Matei Basarab, cu putin timp mai inainte de Craciun, episcopii si staretii manastirilor obisnuiau sa vina la Curte, spre a inchina domnitorului felurite daruri. Cu aceasta ocazie, ei ramaneau la Curte pana dupa sarbatoarea Botezului Domnului, participand la toate slujbele si adunarile care aveau loc.

Tot in ajunul Craciunului, impreuna cu sotia si cu boierii cei mai de seama de la Curte, domnitorul mergea la Mitropolie sau in Biserica Domneasca, unde asculta slujba de Craciun, savarsita de mitropolit. In timpul slujbei de Craciun, un felinar aprins se ridica in fata portii, pentru a se pastra linistea, nimeni nemaiavand voie sa treaca pe drum.

Dupa slujba, intorcandu-se la Curte, domnitorul daruia vesminte tuturor celor aflati in slujba sa, de la dregatori si pana la soldati. Unora le daruia lucruri scumpe, din matase, iar altora le daruia lucruri simple, din lana. Dupa impartirea darurilor, toti cei adunati petreceau impreuna, mancand si cantand.

Era obiceiul ca mitropolitul sa binecuvinteze mesele intinse de domnitor, atat cele pentru boierime, cat si cele pentru cei saraci si calatori. Aceste mese erau deosebit de bogate, fiind incarcate cu tot soiul de mancaruri si impodobite cu aur si argint. Fiecare mancare era prezentata mai intai domnitorului, care isi dadea cu parerea, in timp ce tobele si tunurile zguduiau locul.

In ziua de Craciun, dupa slujba, domnitorul impartea daruri de mancare si haine tuturor cersetorilor si oamenilor saraci pe care ii gasea. In aceasta zi, din nou, boierii si oamenii de rand petreceau impreuna, mancand si cantand. Mai apoi, in timpul pranzului, domnitorul avea obiceiul de a trimite mancaruri dintre cele mai alese tuturor acelora pe care ii cinstea.

In aceste zile, la domnitor veneau toti marii demnitari ai tarii, care ii aduceau acestuia daruri scumpe, covoare scumpe si obiecte artistice din aur si argint. Odata cu primirea darurilor, marele logofat, in numele tuturor, rostea un cuvant de multumire si ii ura domnitorului toate cele bune. Mai apoi, duce ce toti demnitarii ii sarutau mana domnitorului, acesta le spunea cateva cuvinte blande, incredintandu-i ca nu va conduce cu asprime, ci cu mila.

In ziua de Craciun, cele mai mari daruri impartite erau cele de impacare si de iertare, precum marturiseste italianul Franco Sivori, care a petrecut doi ani in Tara Romaneasca, alaturi de voievodul Petru Cercel (1583-1585), in timpul domniei sale: "Toti dusmanii se impaca, oamenii isi fac daruri unul altuia si, de la cel mai mare si pana la cel mai umil, toti vin la curtea principelui, pentru a i se inchina (a-l cinsti), aducand daruri, care un lucru, care altul."

Teodor Danalache

Despre autor

Teodor Danalache Teodor Danalache

Senior editor
718 articole postate
Publica din 30 Iulie 2009

18 Decembrie 2012

Vizualizari: 2677

Voteaza:

3.67 / 5 din 6 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE