Sfanta Treime sau Sfanta Trinitate?
Intalnim persoane care sustin ca termenul Treime nu este potrivit pentru desemnarea Divinitatii, deoarece Treimea exprima a treia parte a unui intreg, deci corespondentul ei pentru Divinitate ar reprezenta numai pe Una dintre cele trei Persoane ale Dumnezeirii. Divinitatea, ca Intreg, ar fi o Tri-Treime. Acestia propun inlocuirea lui cu termenul Sfanta Trinitate, in loc de Sfanta Treime.
Este adevarat ca termenii doime, treime, patrime sunt numerale care arata numai fragmentul divizionat al unei unitati, iar pentru a arata o entitate compusa din doua, trei, sau patru unitati trebuie folositi ceilalti termeni ai numeralului, si anume dualitate, trinitate etc.
Ce intelegem prin Prea Sfanta Treime ?
Mai intai se cuvine sa reamintiim faptul bine cunoscut in teologie, ca in cadrul si intimitatea Prea Sfintei Treimi nu exista o ierarhizare a Persoanelor Treimice, in sensul unei gradatii de marime si importanta a uneia sau a doua Persoane fata de celelalte. Au fost insa crestini, ca Arie, Macedonie s.a., si poate mai sunt si astazi unii care din necunostinta de cauza inclina sa creada ca Dumnezeu-Tatal ar fi mai vechi si mai mare si deci mai important decat Dumnezeu-Fiul si Dumnezeu-Sfantul Duh, deoarece El i-a nascut si purces pe acestia doi. Unul s-a nascut din Tatal si Celalalt purcede din Tatal, cum zice Sfanta Scriptura si Simbolul Credintei, deci avandu-si originea sau cauza in Tatal, rezulta o prioritate, o vechime si o importanta a Tatalui fata de Fiul si Duhul Sfant. Incercand sa faca inteles pentru ratiunea omului misterul Prea Sfintei Treimi si sa explice cu logica omeneasca unitatea Fiintei divine si trinitatea Persoanelor, cei din primele veacuri crestine ziceau ca Fiul si Duhul Sfant sunt numai puteri sau moduri ale Persoanei unice a lui Dumnezeu-Tatal sau ca cele doua Persoane sunt create de Tatal.
Toata greutatea si greselile care s-au produs in eforturile oamenilor de-a sonda misterul Prea Sfintei Treimi, au provenit de acolo, ca omul, fiinta marginita, cautand sa cuprinda si sa inteleaga tainele Dumnezeirii celei nemarginite, a silit Nemarginirea sa intre in categoriile limitate ale gandirii sale, cum sunt categoriile de cauza, timp spatiu, etc. netinand seama de datele Revelatiei care de cele mai multe ori depaseau cadrul logicii clasice. Sfintii Parinti care in eforturile lor de teologhisire au reusit sa se ridice de la principiile logicii clasice aristoteliene la metodele unei gandiri dogmatice, care au izbutit sa deosebeasca in Divinitate notiunile de Fiinta Si Persoana, dar mai ales au fost totdeauna constienti de faptul ca Divinitatea care a creat toate sta deasupra categoriilor de timp, spatiu, cauza etc, numai acestia au fost feriti de pericolul alunecarii in erezie si au izbutit sa contribuie in mod pozitiv la stabilirea corecta a dogmelor de credinta crestina enuntate numai partial sau fragmentar in Revelatie.
Despre cele trei Persoane trebuie sa spunem de la inceput ca noi, oamenii, n-am fi ajuns niciodata, cu puterile noastre omenesti, sa ne dam seama de existenta lor, daca Dumnezeu n-ar fi binevoit sa ni se descopere.
Dar Revelatia divina a Vechiului si a Noului Testament, al carei scop a fost nu expunerea tuturor tainelor Divinitatii, ci a tuturor invataturilor necesare pentru mantuirea omului, ne spune despre actele originare ale Persoanelor Treimice doar atat ca: "Fiul s-a nascut din Tatal" si ca "Duhul Sfant purcede din Tatal".
Cum s-a produs aceasta "Nastere" si aceasta "Purcedere" si ce sunt ele in sine, aceasta nu se mai spune.
Arie si alti rataciti au sustinut ca a fost un timp cand nu a existat decat Dumnezeu-Tatal. Acesta, la un moment dat a nascut din Sine, pe Fiul si dupa trecerea altor vremi, a purces pe Duhul Sfant. Astfel, se afirma ca in Sfanta Treime exista o ierarhie: Dumnezeu-Tatal e cel mai vechi si mai mare, Fiul este un Dumnezeu mai recent si mai mic decat Tatal, ca Unul ce s-a nascut ulterior din Tatal. Iar Duhul Sfant se gaseste pe o treapta inferioara. Ei au lansat teoriile subordinatianiste, condamnate de Biserica primara. Insa exista si ganditori teologi moderni, la care mai apare ideea existentei unei Divinitati Primordiale netreimizate, care s-a treimizat abia mai tarziu.
Eternitatea are o singura caracteristica : ea consta numai din prezent. Dumnezeu a zis despre Sine : "Eu sunt Alfa si Omega, Inceputul si Sfarsitul" (Apoc. I, 8). Dumnezeu fiind etern si omniprezent, inaintea Lui totul este prezent. Pentru El nu exista trecut si viitor. Acestea exista numai pentru creaturi. Oamenii L-au numit pe Dumnezeu prin mijlocirea unor numeroase atribute. Dar Dumnezeu, cand s-a numit pe Sine, a zis : "Eu sunt Cel ce sunt".
Intrebarea care se naste este aceasta : a existat vreodata Divinitate primara, primordiala, unica, care s-a treimizat ulterior, sau Dumnezeirea a existat de la inceput, dintotdeauna, ca divinitate treimica, ca Sfanta Treime ?
A admite ca a existat un Dumnezeu unic, primordial, inseamna a comite ineptia de-a aplica notiunea timpului nostru cosmic, material, creat, Divinitatii eterne, imateriale, necreate.
Nu se poate vorbi despre "aparitia" Prea Sfintei Treimi, adica a unui moment cand s-ar fi produs deosebirea Divinitatii unice, primordiale, in trei persoane divine, deoarece Prea Sfanta Treime nu s-a format candva, ci exista din veci ca Treime Prea Sfanta. Ea exista din eternitate in modul acesta treimic al unui singur Dumnezeu in trei persoane, Tatal, Fiul si Duhul Sfant.
Mai exista in misterul Sfintei Treimi inca un punct delicat si cu totul greu de inteles. Este vorba de problema cauzalitatii. Este Dumnezeu-Tatal cauza a Fiului si cauza a Duhului Sfant, daca atat unul cat si celalalt "s-a nascut" si "purcede" din Tatal? S-ar parea ca da. Unii Sfinti Parinti vorbesc clar despre Tatal drept cauza, singura cauza, unicul principiu si izvor in Dumnezeire.
Sfintii Parinti spun ca Fiul s-a nascut "din Tatal", iar nu din Sine, si Duhul Sfant purcede "din Tatal", iar nu din Sine. Tatal apare deci si este in Divinitate principiu, izvor si cauza, si anume singurul principiu, izvor si cauza din Divinitate.
Notiunea de cauza nu trebuie niciodata sa ne deruteze. Categoria de cauza tine exclusiv de "creatie". Tot ce exista in cosmos e subordonat si patruns de categoria cauzei, a cauzalitatii, tocmai fiindca este cauzat, creat. Dar ea inceteaza in pragul Divinitatii, acolo unde inceteaza creatia, timpul, spatiul, miscarea. In Divinitate nu mai exista cauza si cauzalitate in intelesul cosmic al acestora pentru ca acolo nu mai exista creatie. Dumnezeu este necreat si necauzat. El este cauza altora, dar nu Siesi. Dumnezeu nu s-a cauzat si nu s-a creat nici pe Sine, nici pe Fiul si nici pe Duhul Sfant in sensul in care cauzeaza, ci exista din eternitate ca Tata, Fiu si Duh Sfant.
Dar in cuprinsul lui Dumnezeu persoanele nu apar printr-o astfel de cauzalitate. Noi vorbim numai impropriu de nastere si purcedere deoarece nu avem alt termen prin care sa facem inteleasa originea lor in Tatal ca principiu.
Trebuie sa intelegem ca nu este vorba aici de nastere si purcedere ca moduri de aparitie a unor persoane divine ulterioare dintr-o Divinitate unica primordiala Tatal.
In concluzie, putem afirma ca Persoanele divine exista din eternitate, dincolo de orice inceput.
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.