In primele trei veacuri crestine nu a existat o uniformitate in ceea ce priveste data sarbatoririi Invierii Domnului nostru Iisus Hristos. Crestinii Bisericii primare, atunci cand sarbatoreau Pastile aveau ca punct de orientare sarbatoarea vetero-testamentara, Pesah (Pastele evreilor), fara sa se inteleaga faptul ca ar fi una si aceeasi.1 Toata aceasta diversitate privea doar data precisa a Pastelui, si sub nicio forma insemnatatea sau ziua saptamanala, duminica. Era nevoie asadar sa se ajunga la o intelegere, sa se stabileasca o uniformitate a celebrarii Sfintelor Pasti, fara nicio diferenta.

Prima ocazie ivita in istoria Bisericii a fost la sinodul local de la Arles (314). Aici, imparatul Constantin a reunit 33 de episcopi din Occident pentru rezolvarea controversei donatiste si pentru uniformizarea celebrarii datei Pastelui. Daca prima a fost discutata pe larg si s-a ajuns la o hotarare definitiva, acest lucru nu s-a intamplat si in cazul neintelegerilor de ordin liturgic. Chiar daca primul canon al sinodului dispunea ca toti crestinii sa sarbatoreasca Pastele in aceeasi zi si aceeasi luna, pretutindeni, sinodul nu si-a atins scopul propus intrucat, fiind doar local, hotararile sale nu au putut fi impuse tuturor Bisericilor.

Eusebiu de Cezareea sustinea ca trei sferturi dintre episcopii crestini, cei din nordul, centrul si vestul Imperiului ajunsesera la un acord referitor la data sarbatoririi Pastelui, pe cand cei din rasarit erau in total dezacord: „vadindu-se acum cerinta dreptei rostuiri a Praznicului … se cuvine sa luam aminte la existenta unei randuieli ce se bucura de bun nume in toate Bisericile de la apus, de la miazazi si de la miazanoapte, precum si in unele dintre cele de pe meleagurile de la soare-rasare.” (Vita Constantini III, 19, 1).

Datorita faptului ca aceasta controversa liturgica din Biserica crestina ameninta unitatea Bisericii si a Imperiului, imparatul Constantin cel Mare a hotarat rezolvarea acesteia in cadrul primului Sinod ecumenic de la Niceea (325). S-a dorit convocarea acestui sinod la care sa participe toti ierarhii Bisericii crestine pentru a se ajunge o data pentru totdeauna la o uniformitate: „ca preasfantul praznic al Pastelui sa fie tinut pretutindeni in una si aceeasi zi.” (Vita Constantini III, 19, 2). Sfantul Atanasie ne confirma ca unul dintre motivele convocarii Sinodului I ecumenic, de catre Sfantul Constantin, a fost si uniformizarea sarbatoririi datei Pastelui: „In sinodul de la Niceea, controversei ariene ii fusese adaugata si controversa liturgica a celebrarii Pastilor, intrucat crestinii din Siria, Cilicia si Mesopotamia erau in dezacord cu noi si celebrau sarbatoarea in acelasi timp cu iudeii.” (Και του Μακαριου Αθανασιου, Κατα αριανων προς τους εν τη Αφρικη επισκοπος, P.G. 26, 1032C-D)2.

Implicarea Sfantului Imparat Constantin cel Mare in rezolvarea acestei probleme se observa din insesi cuvintele lui, consemnate de Eusebiu de Cezareea: „sa nu ingaduim pizmasului nostru vrajmas sa-si bata joc de tot ce ne este mai scump; si – dupa ce prin puterea Mantuitorului si Dumnezeului nostru, a fost spulberat din calea noastra razboiul ridicat de tirani impotriva lui Dumnezeu – sa nu ingaduim diavolului, iubitorului de rele, sa se napusteasca cu noi ponoase asupra dumnezeiestii legi. fiindca, dupa mine, vrajba ascunsa in sanul Bisericii lui Dumnezeu este mai inspaimantatoare decat razboiul sau decat o batalie, oricat ar fi ea de grea.”(Vita Constantini III, 12, 2). Asa cum una este Biserica Mantuitorului Hristos, una trebuie sa fie si ziua Patimirii Domnului si ziua eliberarii crestinilor: „data fiind insemnatatea cauzei – praznicul cel mai de seama al credintei noastre - ar fi cu totul necuviincios sa ingaduim dezbinarii sa domneasca peste noi! O singura zi ne-a lasat Mantuitorul pentru praznuirea eliberarii noastre: ziua Preasfintelor Sale Patimi; iar dupa voia Lui, si Biserica Universala tot una cuvine-se sa fie; fiindca chiar daca madularele ei se afla raspandite pe tot soiul de meleaguri deosebite intre ele, pe toate le incalzeste acelasi Duh – adica voia lui Dumnezeu … de aceea si voieste dumnezeiasca Pronie ca noi sa adoptam in aceasta privinta cuvenita indreptare si sa-i gasim o formulare unica.” (Vita Constantini III, 18, 5- 6)

Cuvintele alese si mijloacele de convingere ale Sfantului Imparat (1. convocarea unui sinod universal al Bisericii din care sa rezulte consensul unanim al tuturor episcopilor; 2. argumente teologice dezvoltate din Sfanta Scriptura; 3. autoritatea sa personala; 4. autoritatea divina, ca garantie a hotararilor sinodale) si-au atins scopul propus. Sfintii Parinti au hotarat ca intreaga Biserica sa sarbatoreasca Sfintele Pasti in prima Duminica cu luna plina care urmeaza dupa echinoctiul de primavara, iar in cazul in care aceasta Duminica ar coincide cu Pastele iudaic (14 Nisan), Pastele cres­tinilor sa se amane pentru Duminica urmatoare. La incheierea sinodului, Sfantul Constantin cel Mare, pe langa scrisoarea adresata Bisericii din Alexandria despre controversa ariana, a trimis una, mult mai lunga, destinata intregii Biserici crestine, despre necesitatea aplicarii hotararilor sinodale. La porunca lui, aceasta a doua scrisoare a ajuns in fiecare provincie a Imperiului, la fiecare comunitate crestina, mai ales in partile ai caror episcopi nu fusesera prezenti la sinod: „Toate cele hotarate in sfintele soboare ale episcopilor trebuie intelese ca tot atatea aratari ale voii dumnezeiesti. Astfel ca, voi insiva veti fi tinuti sa nu va abateti de la hotararea mai inainte luata (aidoma praznuirii preasfintei zile a Pastelui) si chiar sa o transmiteti mai departe sub porunca, asa incat, atunci cand voi veni la voi spre a ma impartasi de indelung-dorita voastra vedere si impreuna-sedere, sa pot sarbatori laolalta cu voi Sfantul Praznic in aceeasi zi si sa ma pot veseli de toate alaturi de voi, vazand cum puterea lui Dumnezeu a zdrobit ticalosia diavolului prin mijlocirea faptei voastre. (Vita Constantini III, 20, 1-2).

In partea a patra a lucrarii sale, Eusebiu descrie in amanunt evlavia cu care Sfantul Imparat Constantin cel Mare respecta solemnitatea noptii pascale: „La anumite ceasuri ale zilei, Constantin se zavora in ascunzisul celor mai ferite camari ale palatului, singur cu Dumnezeul sau Cel Unul, Caruia, ingenunchind, fierbinte-I cerea in rugaciune ceea ce avea el mai multa nevoie, ca un adevarat partas al lucrarilor de taina. Pentru zilele mantuitoarei sarbatori (a Pastelui) isi prelungea mult reculegerea, praznuind-o in sfintele-i slujbe cu toate puterile sufletesti si trupesti adunate, cu totul daruit unei vieti pline de har, si, prin asta pe toti partasii la praznic intrecandu-i. Sfanta veghe de noapte o prelungea pana-n zi: anumiti oameni trimisi de el aprindeau pe intreg cuprinsul orasului lumanari lungi de ceara, carora li se adaugau facliile aprinse la tot pasul, ceea ce facea ca tainica noapte a veghii sa ajunga in cele din urma mai daruita cu lumina decat miezul zilei. iar in zori – dupa pilda mantuitoarelor revarsari de dar (ale Invierii) – isi intindea si imparatul generosul sau brat peste toate provinciile si neamurile si popoarele imparatiei, tuturor facandu-le daruri bogate.” (Vita Constantini IV, 22, 1-2)

Despre aplicarea hotararii Sinodului I ecumenic privind sarbatorirea uniforma a datei Pastilor, gasim referiri in documentele sinodului din Antiohia (341), tinut dupa moartea Sfantului Constantin (†337). Canonul I preciza ca trebuie excomunicat cel care nu accepta hotararile de la Niceea si sarbatoreste Pastile cu iudeii: „Toti cei ce indraznesc sa desfiinteze hotararea sfantului si marelui Sinod intrunit la Niceea, in fiinta de fata a evlaviosului si de Dumnezeu prea iubitorul imparat Constantin, in privinta sfintei sarbatori a mantuitoarelor Pasti, sa fie afurisiti si lepadati de Biserica daca vor starui a se impotrivi din pofta de cearta impotriva celor bine hotarate, si aceasta sa fie zise pentru laici. Iar daca vreunul din proiestosii Bisericii, episcop ori presbiter, ori diacon, va indrazni dupa hotararea aceasta sa se osebeasca spre zapacirea noroadelor si spre tulburarea bisericilor si sa serbeze Pastile cu evreii, Sfantul Sinod a judecat ca acela sa fie strain de Biserica de acum inainte.”

Prof. dr. Marian Ionescu

1 Canonul VII apostolic facea strict deosebire intre cele doua sarbatori: ,,Daca vreun episcop, sau presviter, sau diacon va sarbatori Sfanta Zi a Pastilor cu iudeii, inainte de echinoctiul de primavara, sa se cateriseasca”.

2 Sfantul Atanasie preciza ca aria geografica unde dezacordul era foarte mare nu era bine definit, deci in afara de aceste localitati se pare ca ar fi existat si altele
In timpul Sfantului Ambrozie, in partea de nord a Italiei, se aprinde o controversa legata strict de data Pastelui: „dupa calculele egiptenilor si dupa definitia Bisericii din Alexandria, multi episcopi din Biserica Romei, prin intermediul unei scrisori, asteapta inca parerea mea despre ziua cand ar trebui celebrate Pastile.” (Ambrosius, Epistola XXXIII PL 16, 1027A-B)

Sursa: "Calauza Ortodoxa", nr.294

• Mielul de Sfintele Pasti
  Publicat in : Sfintele Pasti