La Sarbatoarea Sfanta Treime Manastirea Stavropoleos din Capitala va imbraca haine de sarbatoare. Preafericitul Parinte Patriarh Daniel va resfinti lacasul de cult si va oficia aici Sfanta Liturghie. Biserica manastirii a fost sfintita ultima data in anul 1940.
„Se savarseste aceasta slujba dupa 72 de ani de la resfintirea care a avut loc in anul 1940 cand a fost redeschisa biserica dupa ce a fost inchisa la secularizare. Am pregatit pentru acest eveniment o medalie de argint cu imaginea manastirii, iar pe spatele medaliei este reprezentat Sfantul Iustin Martirul si Filosoful, ocrotitorul randuit de Preafericitul Parinte Patriarh Daniel la redeschiderea manastirii in anul 2008”, a precizat pentru TRINITAS TV Monahia Mihaela Luchian, Stareta Manastirii Stavropoleos din Capitala.
Manastirea dateaza din anul 1724 si in ultimii 21 de ani a fost restaurata.
„Biserica a fost consolidata, s-a schimbat acoperisul, s-a facut un canal perimetral in jurul bisericii, a fost restaurata si in interior, pictura a fost restaurata, iconostasul si cladirea din incinta a fost restaurata, incepand bineinteles, cu lucrarile de consolidare. De asemenea, au fost amenajate spatii astfel incat asezamantul sa redevina manastire cum a fost odinioara si vorbim aici de o colectie de obiecte vechi bisericesti, de o biblioteca care a adunat in acesti 21 de ani 11.000 volume dintre care 500 de volume sunt manuscrise si carte veche”, a mai precizat Maica Stareta.
Manastirea Stavropoleos ii are ocrotitori pe Sfintii Arhangheli Mihail si Gavril, pe Sfantul Iustin, Martirul si Filosoful, Sfantul Ierarh Atanasie si Sfantul Mucenic Haralambie.
Sursa: basilica.ro
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.