Patriarhul Neofit al Bulgariei a trecut la cele vesnice

Preafericitul Părinte Neofit, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Bulgare, a murit miercuri seară, 13 martie 2024, la vârsta de 78 de ani, se arată într-un comunicat publicat pe site-ul Patriarhiei Bulgare.

Patriarhul Neofit a murit la Academia de Medicină Militară din Sofia la ora 22:22 ca urmare a unei insuficiențe survenite la nivelul mai multor organe. A fost cel de-al 28-lea întâistătător al Bisericii Ortodoxe Bulgare, succedându-i patriarhului Maxim (1971-2012).

„Facem apel la creștinii ortodocși să înalțe rugăciunea lor sinceră împreună cu Sfânta Biserică Ortodoxă către Dumnezeul cel atotmilostiv pentru a odihni sufletul dragului nostru Patriarh în împărăția lui Dumnezeu - în locașurile drepților”, se menționează în comunicatul Patriarhiei Bulgare.

Patriarhul Neofit (Simeon Nikolov Dimitrov) s-a născut în data de 15 octombrie 1945, la Sofia.

După ce a absolvit Seminarul și Facultatea de Teologie din Sofia și-a continuat studiile în specializarea Muzică bisericească la Academia Teologică din Moscova, obţinând titlul de doctor. La întoarcerea în Bulgaria, a fost numit profesor de Muzică bisericească şi dirijor al corului Seminarului Teologic din Sofia, pe 1 septembrie 1973.

A intrat în monahism cu puțin înainte de a împlini vârsta de 30 de ani, la Mănăstirea Troian. Tunderea sa a fost oficiată în data de 3 august 1975 de către Patriarhul Maxim, care i-a oferit numele de Neofit. La câteva zile a fost hirotonit ierodiacon apoi, pe 23 martie 1976, ieromonah.

În noiembrie 1977 a primit rangul de arhimandrit, iar de la 1 ianuarie 1981 a devenit cancelar al eparhiei de Sofia.

Ulterior, Arhimandritul Neofit a fost hirotonit episcop titular de Levkas, cu însărcinarea de al doilea vicar al eparhiei Sofiei. Episcopul Neofit a fost rector al Academiei Teologice „Sf. Clement al Ohridei” din Sofia și apoi decan al restabilitei Facultăţi de Teologie din capitala bulgară.

În data de 27 ianuarie 1992 a fost numit secretar al Sfântului Sinod al Bisericii Bulgariei. Pe 27 martie 1994, Episcopul Neofit a fost ales Mitropolit de Durostor şi Cerve, iar în 2001, când eparhia a fost reorganizată, a fost desemnat Mitropolit de Ruse.

După moartea Patriarhului Maxim, survenită în 6 noiembrie 2012, Mitropolitul Neofit a fost ales Patriarh al Bisericii Ortodoxe Bulgare și întronizat pe 24 februarie 2013.

Patriarhul Neofit a fost considerat un lider tolerant și calm, dar și un apărător zelos al valorilor creștine și un susținător al introducerii disciplinei Religie în școlile bulgare.

În mai 2019, Preafericitul Părinte Neofit s-a întâlnit cu Papa Francisc, aflat într-o vizită de trei zile în Bulgaria.

Bisericile Ortodoxe surori Bulgară și Română se află în relații cordiale, bazate mai ales pe cinstirea Sfinților Parascheva și Dimitrie, de origine bulgară și care au moaștele în țara noastră. Lor li s-a adăugat recent Cuvioasa Teofana Basarab, țarină a Bulgariei de origine română, proclamată sfântă în 2022 la București în prezența Mitropolitului Naum de Ruse.

Sursa: basilica.ro
 

14 Martie 2024

Vizualizari: 891

Voteaza:

Patriarhul Neofit al Bulgariei a trecut la cele vesnice 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Ortodoxie si Catolicitate
Ortodoxie si Catolicitate John Meyendorff (1926-1992) s-a născut la Neuilly, din părinți ruși cu rădăcini germano-bal­ti­ce, emigrați în Franța. Din pricina originii și sta­tu­tu­lui său de emigrant, a resimțit pe propria piele carențele și deșertăciunea naționalismelor în 30.00 Lei
Sfaturi pentru familia crestina
Sfaturi pentru familia crestina Această carte cuprinde sfaturi despre problemele familiei ale unor importante personalităţi ale Greciei ortodoxe, cum ar fi arhim. Filothei Faros, arhim. Makarios Griniezakis (­specia­list în ­bioetică şi predicatorul oficial al arhidiocezei Cretei) 25.00 Lei
Sfintii Insulelor Britanice
Sfintii Insulelor Britanice In veacurile de inceput ale crestinismului apusean, pamanturile Britaniei și ale Irlandei au rodit o multime de sfinti, care au aprins cu ravna lor lumina Evangheliei in intreg Apusul Europei. Vietuitori ai pustiei si intemeietori de manastiri, dascali si 48.00 Lei
Ghimpele din trup. Aspecte practice ale invataturii crestine despre boala
Ghimpele din trup. Aspecte practice ale invataturii crestine despre boala De‑a lungul vieții pământești, oricine s‑a ciocnit de problema bolii, resimțind impactul negativ pe care ea îl are de obicei în viața noastră și a celor apropiați nouă. Medicul, psihologul și teologul Konstantin Zorin, binecunoscut deja cititorilor români 29.60 Lei
Povestiri de sarbatori
Povestiri de sarbatori În lumea noastră adeseori insuportabil de cenuşie, ne izbăveşte lumea de Sus, întrupându‑se în lumină şi frumuseţe. În odăjdii de poveste, tărâmul minunii îşi întinde braţele către cei mai mici cititori, plin de tâlc şi învăţăminte, cu ochii limpezi şi 26.43 Lei
Despre facerea lumii. Cateheze la Cartea Facerii
Despre facerea lumii. Cateheze la Cartea Facerii Comentariul arhimandritului Athanasie Mytilineos la Hexaemeron (cartea Facerii) are deosebita calitate de a te face martor al felului minunat în care Dumnezeu a creat lumea, iar aceasta nu scolastic, ci făcându-te să simți adierile creatoare ale Duhului 31.71 Lei
Mica Filocalie athonita contemporana a Rugaciunii lui Iisus. Rugaciunea lui Iisus potrivit invataturii marilor duhovnici athoniti ai secolului al XX‑lea
Mica Filocalie athonita contemporana a Rugaciunii lui Iisus. Rugaciunea lui Iisus potrivit invataturii marilor duhovnici athoniti ai secolului al XX‑lea Muntele Athos este şi azi „sipetul Rugăciunii lui Iisus”, şi marii duhovnici ale căror învăţături şi mărturii sunt prezentate în acest volum se află printre cei mai desăvârşiţi moştenitori ai tradiţiei care a transmis-o de-a lungul vremii, dar şi printre 31.71 Lei
Neptice. Scara in cer
Neptice. Scara in cer Calea poetului Șerban Moescu e calea firescului, a inocenței, a emoției și autenticității trăirilor spirituale, iar cititorul e prins în lectură de un autor profund, capabil să îndrume, chiar (sau, tocmai) cu simplitatea aceea pe care nu ai cum să nu o 26.43 Lei
Luminile Marilor Sarbatori ale Bisericii. Predici la Praznicele Imparatesti
Luminile Marilor Sarbatori ale Bisericii. Predici la Praznicele Imparatesti Marile Sărbători ale Bisericii sau Praznicele Împărăteşti sunt timp binecuvântat de Dumnezeu, sfinţit şi sfinţitor, pentru omul credincios, în care lumina vieţii veşnice din Împărăţia cerurilor străpunge cotidianul obișnuit. Din punct de vedere teologic, 52.86 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact