Cinci ani de la sfintirea bisericii Palatului Cotroceni

Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ şi „Sfinţii Mari Mucenici Serghie şi Vah“ din incinta Palatului Cotroceni şi-a sărbătorit ieri, 7 octombrie, hramul. Cu acest prilej, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, s-a aflat în mijlocul credincioşilor care au participat la Sfânta Liturghie. În cuvântul de învăţătură, Preafericirea Sa a zugrăvit cele mai importante momente din vieţile Sfinţilor Martiri Serghie şi Vah şi a prezentat istoria bisericii Palatului Cotroceni, de la târnosirea căreia s-au împlinit cinci ani.

Întâistătătorul Bisericii noastre a subliniat faptul că biserica din incinta Palatului Cotroceni este una specială, deoarece este printre puţinele din lume care se află în incinta unui palat prezidenţial. „Trebuie să ne gândim la ctitorii acestei biserici, cei vechi şi cei noi, la Şerban Cantacuzino, dar şi la cei care în timpurile noastre au reconstruit această biserică. Este foarte important să ne alăturăm ctitorilor pentru că ei sunt «fericiţii şi pururi pomeniţii ctitori»; ei sunt pomeniţi şi atunci când nu mai au pe nimeni în familie care să-i pomenească, deoarece îi pomeneşte Biserica în locaşurile sfinte la care ei au contribuit într-o măsură mai mică sau mai mare“, a spus Preafericirea Sa.

La Sfânta Liturghie au fost prezente doamna Maria Băsescu, soţia preşedintelui României, şi doamna Adina Renţea, directorul Muzeului Naţional Cotroceni, cărora, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, arhim. Irineu Dogaru, slujitorul Bisericii Cotroceni, le-a dăruit câte o icoană cu Maica Domnului, câte o plachetă care să amitească trecerea a cinci ani de la sfinţirea sfântului locaş şi câte un buchet de flori. „Este o zi deosebită pentru această biserică, pentru că, aşa cum se obişnuieşte de cinci ani încoace, la 7 octombrie sărbătorim cel de-al doilea hram. Biserica aceasta a sporit şi a crescut în cei cinci ani; din cenuşă a renăscut, deoarece, la început, când am venit aici, la prima Sfântă Liturghie au participat doar cinci credincioşi. Dar, încet încet, credincioşii s-au anunţat unul pe celălalt, au văzut că aici este frumos şi astăzi vin în număr mare să aducă slavă lui Dumnezeu. Sperăm ca într-un an de zile totul în biserică să fie complet, şi aici mă refer la catapeteasmă care este o replică fidelă a vechii catapetesme a lui Şerban Cantacuzino, care se află la Muzeul Naţional de Artă din Bucureşti“, a spus arhim Irineu Dogaru, slujitor la Biserica „Sfinţii Mari Mucenici Serghie şi Vah“ din incinta Palatului Cotroceni.

La finalul Sfintei Liturghii, Preafericirea Sa i-a dăruit arhim. Irineu Dogaru o cruce de binecuvântare, confecţionată în Atelierele Patriarhiei Române, iar pentru sfântul locaş, Preafericirea Sa a dăruit mai multe cărţi de cult. La rândul său, arhim. Irineu Dogaru i-a dăruit Preafericirii Sale o cruce de birou, o plachetă aniversară şi un buchet de flori. De asemenea, în semn de binecuvântare şi preţuire, toţi credincioşii prezenţi au primit din partea Întâistătătorului Bisericii noastre câte o iconiţă cu chipul Sfinţilor Mucenici Serghie şi Vah. În încheierea evenimentelor religioase dedicate hramului bisericii, preoţii slujitori au săvârşit slujba Parastasului, pentru ctitorii sfântului locaş din incinta Palatului Cotroceni. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Grupul psaltic „Evloghia“, dirijat de pr. Stelian Marius Militaru.

Diac. Ştefan Sfarghie
Sursa:ziarullumina.ro
 

.

08 Octombrie 2014

Vizualizari: 119

Voteaza:

Cinci ani de la sfintirea bisericii Palatului Cotroceni 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE