Peste 3200 de pacienti tratati la Policlinica Sf. Pantelimon din Cluj


Peste 3200 de pacienti tratati la Policlinica Sf. Pantelimon din Cluj

 

Un proiect social de succes

 

Policlinica fara Plata "Sf. Pantelimon" din Cluj este un proiect initiat in anul 1996 de Asociatia Filantropica Medical-Crestina "Christiana" patronata de Arhiepiscopia Ortodoxa a Vadului Feleacului si Clujului. Acest proiect acorda asistenta medicala de specialitate, sociala si spirituala persoanelor cu venituri mici, indiferent de nationalitate, religie si cetatenie.


Persoanele suferinde beneficiaza de consultatii medicale de ecografie, tratament ambulatoriu si medicamentos gratuit, precum si de tratament si consult la domiciliu pentru persoanele imobilizate.

Tot aici, copiii de la Scoala Christiana, de la Centrul de zi "Acoperamantul Maicii Domnului", precum si cei din alte institutii sociale beneficiaza saptamanal de control medical.


Ca un bilant al activitatii anului 2007, in cadrul policlinicii au fost oferite consultatii medicale si medicamente unui numar de peste 3200 de persoane. Medicamentele sunt acordate gratuit, cele mai multe fiind obtinute fie din fonduri proprii, din sponsorizari sau prin intermediul unor organizatii filantropice nationale si internationale. Activitatea Policlinicii din strada Ion Mester nr. 10 este coordonata de maica Mavra Epure, absolventa a Facultatii de Farmacie din Cluj. Actul medical din policlinica este asigurat de cadre medicale farmacisti, psihologi, asistenti medicali si sociali voluntari.

Prevenirea avortului si recuperarea dependentilor de alcool

 

In cadrul Policlinicii fara Plata "Sfantul Pantelimon" se afla in derulare si proiectul "Pentru Viata", coordonat de medicul Christa Todea Gross, si care ofera consiliere si sprijin femeilor aflate in dificultatea de a lua o decizie in legatura cu sarcina pe care o poarta, in scopul prevenirii avortului. Acest program are ca scop ca scop reducerea numarului mare de avorturi, precum si prevenirea abandonului matern prin organizarea de cursuri de informare in scoli generale, prin campanii de sensibilizare a opiniei publice in legatura cu problema avorturilor si prin protectia acordata mamei si copilului.

 

Un alt program, "Sf. Dimitrie Basarabov", este destinat recuperarii persoanelor dependente de alcool si droguri si este coordonat de un misionar ortodox american Franz Floyd. Acest proiect contribuie la recuperarea psiho-socio-spirituala a persoanelor dependente de alcool sau droguri, iar familiile alcoolicilor vor beneficia de suport psiho-socio-spiritual, pentru rezolvarea problemelor datorate alcoolismului. Intrucat alcoolismul este o boala ce afecteaza persoana din punct de vedere fizic, psihic, social si spiritual, prin acest proiect se urmareste educarea opiniei publice in legatura cu conceptul de boala asupra alcoolismului.


Policlinica ofera pacientilor pe langa servicii medicale si asistenta spirituala, asigurata de un preot misionar prezent ori de cate ori este solicitat, sau cel putin saptamanal cand se face slujba acatistului Sfantului Mucenic Pantelimon si Taina Sfantului Maslu. Programul duhovnicesc are rolul de a-l ajuta pe pacient sa-si redobandeasca si mentina echilibrului moral si spiritual, intrucat terapia medicala si cea spirituala sunt complementare si indispensabile in actul vindecarii.

 

Sursa: arhiepiscopia-ort-cluj.org

.

25 Februarie 2008

Vizualizari: 1913

Voteaza:

5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE