9 martie - Ziua comemorarii Detinutilor Politici Anticomunisti

9 martie - ziua de pomenire a Sfinților Mucenici și de comemorare a luptătorilor anticomuniști din România

Ziua de 9 martie, zi de pomenire în calendarul ortodox a celor 40 de Mucenici din Sevastia, este, în mod semnificativ, și Ziua comemorării Deținuților Politici Anticomuniști din perioada 1944-1989.

Această zi este dedicată celor ce au luptat, cei mai mulți până la moarte, împotriva instaurării în România a unui regim politic totalitar şi agresiv anticreștin.

În semn de neuitare şi recunoştinţă, ne rugăm în această zi pentru odihna sufletelor celor care au murit iubindu-și țara și poporul greu încercate, rămânând statornici în credința pe care regimul comunist a încercat să o smulgă sistematic și brutal din sufletele românilor.

Pe aceşti luptători români pentru libertate, modele autentice de curaj, demnitate, statornicie în credință şi patriotism, Biserica îi pomenește la fiecare Sfântă Liturghie, alături de eroii din toate timpurile și din toate locurile, deoarece ei s-au jertfit în lagăre şi în închisori pentru libertatea, unitatea şi demnitatea poporului român.

Cancelaria Sfântului Sinod

Pe aceeaşi temă

07 Martie 2024

Vizualizari: 506

Voteaza:

9 martie - Ziua comemorarii Detinutilor Politici Anticomunisti 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE