Pictura bisericii de lemn a Manastirii Cetatuia a fost sfintita

Credinciosii Arhiepiscopiei Argesului si Muscelului l-au cinstit marti, 26 iulie, pe Sfantul Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel. Cu acest prilej, Inaltpreasfintitul Parinte Calinic, impreuna cu un sobor de preoti si diaconi, a oficiat Sfanta Liturghie la Manastirea Cetatuia Negru Voda, in biserica de lemn ridicata in stil maramuresean.

Construit foarte aproape de biserica rupestra, sfantul lacas monahal a fost sfintit in anul 2004 si a devenit foarte repede un loc de pelerinaj pentru multi credinciosi care vin sa se inchine la moastele Sfantului Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel. Evenimentul de marti a fost unul deosebit deoarece Inalt Preasfintitul Parinte Arhiepiscop Calinic a oficiat si slujba de sfintire a picturii bisericii de lemn, construita in stil maramuresean.

In cel de-al doilea an de la proclamarea canonizarii Sfantului Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel, chiriarhul Eparhiei Argesului si Muscelului a amintit in cuvantul de invatatura de vrednicia si ostenelile monahului muscelean. 'Cand se faceau cercetari in sedinta Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane cu privire la numele pe care trebuie sa-l primeasca acest sfant cuvios muscelean, avand in vedere ca in calendar avem foarte multi sfinti Ioanichie, Preafericitul Parinte Patriarh Daniel a subliniat ca cel mai potrivit ar fi sa-i spunem 'Sfantul Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel'. Toti membrii Sfantului Sinod s-au bucurat de aceasta alegere, iar personal marturisesc ca am fost fericit ca s-a gasit aceasta numire care va ramane pentru totdeauna in istoria sfintilor romani si nu numai. Unic ca si ceilalti sfinti, strasnic in credinta, cu o harisma deosebita a ascetismului, a rugaciunii neintrerupte, a supunerii la cele mai aspre canoane, prin viata lui sfanta ne-a ramas noua dar de mare pret de la Bunul Dumnezeu care este minunat intru sfintii Sai. Sunt foarte sigur ca rugaciunile lui sunt ascultate si ca toate cererile pe care le-ati ridicat catre cer prin Sfantul Cuvios Ioanichie vor fi implinite', a spus Inalt Preasfintia Sa.

Loc de refugiu duhovnicesc al domnilor romani

Cunoscuta cu denumirea de 'Schitul Cetatuia Negru Voda', manastirea este construita in varful unei creste stancoase, la o altitudine de 881 de metri, pe malul stang al raului Dambovita. In acest lacas cu numele Cetatuia lui Negru Voda si-au gasit refugiul si linistea duhovniceasca, laolalta cu sihastrii, Nicolae Alexandru Voievod, Ioan Radu Negru Voievod, Vladislav Vlaicu, Vlad Tepes, Mihai Viteazul, Matei Basarab la 1634, Constantin Serban Voda la 1658, Sfantul Martir Constantin Brancoveanu la 1690, din a carui porunca s-a pictat cel de-al doilea strat in biserica din stanca, stolnicul Constantin Cantacuzino, la 1775, primul rege al Romaniei, Carol I, care a vizitat in cateva randuri ruinele vechii cetati. In anul 1992, Schitul Cetatuia a fost ridicat la rangul de manastire, iar din anul 1993 acesta apartine Eparhiei Argesului si Muscelului. Dupa anul 1990, moastele Sfantului Cuvios Ioanichie schimonahul au fost asezate in biserica mare a Manastirii Cetatuia. Sfantul Cuvios Ioanichie cel Nou este considerat ocrotitor al familiilor si un mijlocitor al acelora care nu pot avea copii. Sfantul Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel a fost canonizat in sedinta de lucru a Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane din zilele de 18-19 iunie 2009. Atunci s-a aprobat ca ziua de praznuire a acestuia sa fie 26 iulie. Proclamarea canonizarii sfantului a avut loc pe 26 septembrie 2009, odata cu ridicarea Eparhiei Argesului si Muscelului la rangul de arhiepiscopie.

 Sursa: basilica.ro

28 Iulie 2011

Vizualizari: 438

Voteaza:

Pictura bisericii de lemn a Manastirii Cetatuia a fost sfintita 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE