Preasfintitul Corneliu a prezidat sedinta Adunarii Eparhiale a Episcopiei Husilor

In Sala “Conventus” din Palatul episcopal al Episcopiei Husilor, sub presedintia Preasfintitului Corneliu, Episcopul Husilor, s-au desfasurat marti, 18 ianuarie 2011, lucrarile Adunarii Eparhiale a Episcopiei Husilor pentru anul 2010.


Sedinta a inceput la ora 15:00, iar dupa rostirea rugaciunii “Imparate ceresc”, a avut loc constituirea biroului de sedinta si s-a facut apelul nominal al membrilor. Dupa ce s-a constatat faptul ca Adunarea este statutar constituita, a urmat cuvantul de deschidere a lucrarilor, rostit de Preasfintitul Parinte Episcop Corneliu, care a remarcat faptul ca este prima intalnire de lucru a Adunarii Eparhiale, dupa sedinta de constituire de anul trecut. Apoi, Preasfintia Sa a invitat raportorii desemnati sa prezinte rapoartele intocmite pe cele sapte sectoare de activitate din cadrul eparhiei: administrativ – bisericesc, invatamant si activitati cu tineretul, cultural si comunicatii media, social-filantropic si misionar, economic-financiar, patrimoniu si constructii bisericesti si exarhatul manastirilor. Sedinta a continuat cu dezbaterea rapoartelor pe comisii si aprobarea lor, iar in continuare membrii Adunarii au aprobat contul de executie bugetara si bilantul financiar-contabil al eparhiei pentru 2010.

Reorganizare administrativ-teritoriala

In continuare, a avut loc prezentarea, discutarea si aprobarea bugetului general al eparhiei pentru anul 2011, dupa care PS Corneliu a supus aprobarii membrilor Adunarii problema reorganizarii administrativ-teritoriale a Episcopiei Husilor, prin desfiintarea Protopopiatului Negresti. Au fost expuse motivele pentru care Protopopiatul Negresti nu mai poate functiona, din cauza numarului extrem de mic de parohii arondate, cele mai multe cu o situatie financiara precara, iar membrii Adunarii au aprobat ca incepand cu data de 01 februarie a.c., Protopopiatul Negresti sa fie desfiintat si toate unitatile de cult din subordine sa treaca sub coordonarea Protoieriei Vaslui.

Pentru anul 2011, Adunarea Eparhiala a Episcopiei Husilor a aprobat o serie de proiecte menite sa contribuie la amplificarea operei culturale, misionare si social – filantropice a Bisericii in judetul Vaslui, tinandu-se cont de faptul ca 2011 este declarat de Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane Anul omagial al Tainei Sfantului Botez si al Sfintei Cununii. A urmat momentul in care membrii Adunarii Eparhiale au luat cuvantul, apreciind proiectele desfasurate pe parcursul anului 2010 si mai ales dinamismul impus in toate activitatile de catre PS Corneliu, Episcopul Husilor. In cuvantul de incheiere a sesiunii Adunarii Eparhiale, Preasfintitul Parinte Corneliu a multumit lui Dumnezeu pentru toate realizarile care au fost posibile in care care s-a incheiat, in ciuda contextului economic-financiar dificil, si si-a exprimat speranta ca in anul 2011 toate obiectivele propuse sa fie duse la indeplinire in stravechea eparhie a Husilor.

Din Adunarea Eparhiala a Episcopiei Husilor constituita pentru perioada 2010-2014 fac parte 10 clerici si 20 de mireni, iar la aceasta sedinta au participat in calitate de invitati parintii consilieri de la Centrul Eparhial Husi, precum si parintii protopopi din cele cinci protoierii ale eparhiei. (pr. Marin Tudorica, secretar eparhial al Episcopiei Husilor)

Sursa: mmb.ro

.

20 Ianuarie 2011

Vizualizari: 541

Voteaza:

Preasfintitul Corneliu a prezidat sedinta Adunarii Eparhiale a Episcopiei Husilor 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE