Saptamana Mircea Eliade la Radio Romania

 

Incepand cu data de 5 martie, Radio Romania Cultural si Teatrul National Radiofonic va invita la Saptamana "Mircea Eliade".

 

In fiecare zi, de luni pana vineri, de la ora 12.00, la Vorba de cultura, Sorin Alexandrescu, una dintre personalitatile culturii romanesti cele mai apropiate de opera lui Mircea Eliade, va discuta cu Attila Vizauer si Ema Stere despre viata si creatia celui de la nasterea caruia se implineste un veac la 9 martie 2007.

 

Ascultatorii sunt invitati si in fascinanta lume a pieselor si romanelor lui Mircea Eliade, transpuse radiofonic intr-o imbinare a faptelor concrete, amintirilor, realitatilor extrasenzoriale, elementelor mistice si simbolurilor filosofice. De luni pana joi, doua seriale radiofonice ii vor incanta pe iubitorii prozei lui Mircea Eliade - Maitreyi, cu Mirela Gorea si Adrian Pintea in rolurile principale, inregistrare din 1991 difuzata la Radio Romania Actualitati zilnic, cu o jumatate de ora inainte de miezul noptii, si Pe strada Mantuleasa - cu Constantin Codrescu, George Constantin, Silviu Stanculescu, inregistrare din 1992 care va putea fi urmarita zilnic la Radio Romania Cultural, imediat dupa miezul noptii.

Tot la Radio Romania Cultural, in noaptea de luni, 5 martie, la ora 1.30, va fi difuzata piesa Iesirea din labirint, iar marti si miercuri, de la aceeasi ora, pot fi ascultate alte doua creatii dramatice ale scriitorului: Coloana nesfarsita, respectiv Iphigenia.

 

Vineri, de ziua lui Eliade, 9 martie, de la ora 15.30 si, in reluare, de la miezul noptii, pe postul Radio Romania Cultural, Teatrul National Radiofonic va propune in premiera piesa intr-un act 1241, cu Mihai Constantin in rolul principal, iar duminica, 11 martie, de la ora 19, pe acelasi post, se va difuza premiera unei alte piese din opera autorului: Oameni si pietre, cu Marian Ralea in rolul principal. Ambele spectacole au fost regizate de Cezarina Udrescu si beneficiaza de prezentarea critica a profesorului Sorin Alexandrescu.

 

Sursa: Radio Romania

.

06 Martie 2007

Vizualizari: 2653

Voteaza:

Saptamana Mircea Eliade la Radio Romania 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE