Sfantul Ioan Botezatorul cinstit la Schitul Troianu

Luni, 29 august, de praznicul Taierii Capului Sfantului Ioan Botezatorul, mai multe biserici de mir si manastiri din Arhiepiscopia Ramnicului isi serbeaza hramul.

In ziua praznuirii martiriului Sfantului Ioan Botezatorul, Schitul Troianu din judetul Valcea si-a serbat hramul.

Inca din ajunul hramului, numerosi pelerini au venit acolo unde, in noua biserica ridicata in incinta Schitului Troianu, au participat la slujba de Priveghere savarsita de Preasfintitul Parinte Emilian Lovisteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Ramnicului, impreuna cu un sobor de preoti si diaconi.

Pe o scena special amenajata pe platoul ce strajuieste Schitul Troianu a fost oficiata cu emotie in suflet, dar si cu aleasa bucurie duhovniceasca, slujba Sfintei Liturghii de catre un ales sobor de preoti si diaconi in prezenta a numerosi credinciosi.

La slujba a luat parte si Inaltpreasfintitul Parinte Gherasim, Arhiepiscopul Ramnicului, care i-a binecuvantat pe credinciosii prezenti si a tinut un cuvant de invatatura in care a elogiat viata, activitatea si moartea martirica a celui mai mare prooroc, care face trecerea de la Vechiul la Noul Testament, Sfantul Ioan Botezatorul – Inaintemergatorul Domnului nostru Iisus Hristos. In incheiere, Inaltpreasfintia Sa a apreciat activitatea Parintelui Arhimandrit Sava Plesa, staretul schitului care intr-o perioada scurta de timp a construit noua biserica a complexului monahal de la Troianu.

La final, a fost savarsita o slujba de pomenire pentru ctitorii, staretii, vietuitorii, inchinatorii, donatorii si binefacatorii acestui schit, adormiti intru Domnul.

Sursa: arhiram.ro

.

06 Ianuarie 2013

Vizualizari: 2893

Voteaza:

Sfantul Ioan Botezatorul cinstit la Schitul Troianu 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE