Teologii clujeni au depus juramantul de credinta

În prezența Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, cei peste 130 de absolvenți ai Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca au depus vineri, 3 iulie 2015, jurământul de credință față de Biserica Ortodoxă.

Momentul solemn a avut loc în capela din incinta Campusului Teologic „Nicolae Ivan” din cartierul Mărăști. La ceremonie au participat membrii din conducerea instituției, precum și profesori. La îndrumarea părintelui decan Vasile Stanciu, absolvenții au jurat că vor păzi și propovădui credința ortodoxă și a învățăturilor de credință.

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, pornind de la vorbele a doi părinți contemporani, Părintele Paisie Olaru și Părintele Paisie Aghioritul, i-a îndemnat pe tinerii teologi să fie misionari în această lume modernă și bulversată.

Părintele decan, Vasile Stanciu le-a atras atenția asupra responsabilității pe care o au în a pune în practică planul pe care Dumnezeu îl are cu fiecare dintre ei.

De asemenea, le-a amintit și faptul că învățătura Sfinților Apostoli și ai Sfinților Părinți ai Bisericii Ortodoxe trebuie păstrată așa cum au primit-o de la profesorii lor și promovată în lume prin viața, activitatea și exemplul personal.

În sesiunea iunie-iulie a acestui an, au absolvit la Facultatea de Teologie Ortodoxa din Cluj Napoca, 133 de studenți și masteranzi.

Andreea Pâgleșan
Sursa: radiorenasterea.ro

06 Iulie 2015

Vizualizari: 467

Voteaza:

Teologii clujeni au depus juramantul de credinta 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

juramantul de credinta

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE