Vizite canonice ale Patriarhului Romaniei in Arhiepiscopia Timisoarei si Episcopia Devei si Hunedoarei


Vizite canonice ale Patriarhului Romaniei in Arhiepiscopia Timisoarei si Episcopia Devei si Hunedoarei
(5 – 9 noiembrie 2014)


În perioada 5-9 noiembrie 2014, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel va efectua două vizite canonice în Arhiepiscopia Timişoarei şi Episcopia Devei și Hunedoarei, care se vor desfăşura după următorul program:

Joi, 6 noiembrie 2014, de la orele 9.00, în catedrala mitropolitană din Timişoara, se va oficia Sfânta Liturghie, iar la orele 11.00 slujba parastasului de 40 de zile pentru vrednicul de pomenire NICOLAE, Mitropolitul Banatului.

De la orele 17.00, la Reşedinţa mitropolitană, Patriarhul României va prezida şedinţa Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Banatului pentru desemnarea a doi candidați dintre ierarhii eligibili pentru postul vacant de Arhiepiscop al Timişoarei şi Mitropolit al Banatului.

Vineri, 7 noiembrie 2014, de la orele 10.00, la Reşedinţa mitropolitană, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel va prezida şedinţa specială de consultare a Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Banatului cu Adunarea eparhială extinsă a Arhiepiscopiei Timişoarei pentru menţinerea celor doi candidați desemnați de Sinodul mitropolitan sau completarea listei cu încă un candidat pentru alegerea de către Sfântul Sinod a noului Mitropolit al Banatului.

În după-amiaza zilei de vineri, 7 noiembrie 2014, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel va începe vizita canonică în Episcopia Devei și Hunedoarei, la invitaţia Preasfinţitului Părinte Episcop Gurie al Devei şi Hunedoarei. Cu binecuvântarea Patriarhului României, la orele 17.00, cinstitele moaşte ale Sfântului Domnitor Martir Constantin Brâncoveanu vor fi duse la Catedrala episcopală „Sfântul Nicolae” din Deva pentru a fi venerate de cler şi credincioşii.

Sâmbătă, 8 noiembrie 2014, la sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, orele 8.00, cinstitele moaşte ale Sfântului Domnitor Martir Constantin Brâncoveanu vor fi duse la biserica nouă cu hramurile „Nașterea Maicii Domnului și Sfinții Martiri Brâncoveni” din municipiul Deva. În continuare, de la orele 8.30, Preafericitul Patriarh Daniel va oficia slujba de sfinţire a bisericii noi şi Sfânta Liturghie (orele 9.30), înconjurat de un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi.

După-amiază, de la orele 17.00, Patriarhul României va sfinți Centrul Socio-medical „Sfântul Ierarh Nectarie” şi Sediul Administrativ eparhial ale Episcopiei Devei și Hunedoarei.

Duminică, 9 noiembrie 2014, de la orele 9.30, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel va participa la Sfânta Liturghie în Catedrala episcopală din Deva, înconjurat de un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi.

 

BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE

.

04 Noiembrie 2014

Vizualizari: 195

Voteaza:

Vizite canonice ale Patriarhului Romaniei in Arhiepiscopia Timisoarei si Episcopia Devei si Hunedoarei 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE