Acuze la adresa Bisericii PF Teoctist: Adrian Iorgulescu a jignit clerul


Liberalul Adrian Iorgulescu a jignit clerul si Biserica atunci cand a afirmat ca unii dintre capii cultelor si multi preoti de rand au scris note informative dupa ce oamenii li se spovedeau, a declarat Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane (BOR), Teoctist, ieri, cu ocazia sfintirii Bisericii Jandarmeriei Romane.

Patriarhul BOR, PF Teoctist, a spus "E surprinzator ca un intelectual sa spuna astfel de neadevaruri in legatura cu taina spovedaniei", amintind ca "spovedania este taina care renaste fiinta umana si randuiala ei nu vorbeste de politica, ci de pacatul fata de Dumnezeu, fata de semeni si fata de legile moralei".

PF Teoctist a adaugat ca, inca din anul 1997, este cunoscuta pozitia Sfantului Sinod referitoare la deschiderea dosarelor preotimii. El a afirmat ca "aprecierea acelor fapte nu este de ordin politic-lumesc, ci de ordin bisericesc" unde iertarea pacatelor revine Bisericii, urmand ca "aspectele penale sa fie reglementate de judecata civila".

Ministrul Culturii a declarat pe 25 august, la Mamaia, ca multi dintre intelectualii romani, printre care persoane din conducerea institutiilor de presa de dupa 1989, au colaborat cu Securitatea.

Potrivit acestuia, colaborationistii, termen preluat din limba franceza si care ii desemna pe cei care au colaborat cu nazistii in perioada ocupatiei, sunt intelectualii care "l-au servit" pe Nicolae Ceausescu, in perioada "terorii culturale", la inceputul anilor '80, in schimbul unor avantaje materiale si functii. Deschiderea arhivelor cultelor este necesara, deoarece atat unii dintre capii cultelor, cat si multi preoti de rand au scris note informative, dupa ce oamenii li se spovedeau, a afirmat Iorgulescu. El a mentionat ca vrea sa introduca in dezbaterea publica tema coruptiei spirituale, deoarece nu s-a discutat decat despre tema coruptiei materiale.

.

28 August 2006

Vizualizari: 1371

Voteaza:

Acuze la adresa Bisericii PF Teoctist: Adrian Iorgulescu a jignit clerul 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE