In dosarul Tanacu se cauta noi probe


Deshumarea maicutei Irina Cornici a scandalizat locuitorii comunei Perieni, localitatea natala a acesteia


Miercuri, in jurul orelor 10, procurorii si medicii legisti au fost prezenti in localitatea Perieni, judetul Vaslui pentru deshumarea cadavrului maicutei Irina Cornici, pentru a face o noua expertiza medico-legala. De aceasta data, cei care au supravegheat operatiunile de deshumare si prelevare de probe biologice au fost medicii legisti de la Iasi, condusi de dr. Maria Pandele. Alaturi de procurorul Ovidiu Berinde, de la Parchetul Judetean Vaslui, au fost prezenti doi procurori de la Parchetul General, care au si supervizat intreaga operatiune, informeaza RomNET. La ora 10.

00, toata echipa s-a intalnit la sediul Politiei comunale, pentru a pune la punct ultimele detalii. In acest timp, in jurul cimitirului satului au fost comasati zeci de jandarmi adusi de la Vaslui, cu caini lupi. “Nu aveti voie inauntru”, le-au strigat jandarmii ziaristilor stransi in poarta cimitirului. In fata atitudinii ferme a jandarmilor, ziaristii au cautat o ruta ocolitoare. Si au gasit-o. Echipele de televiziune s-au postat intr-un colt al cimitirului, la cativa metri de mormantul Irinei Cornici. In tot acest timp, primarul comunei, Vasile Rosca s-a zbatut sa gaseasca patru oameni care sa faca deshumarea si inhumarea cadavrului. Printre cei care se agitau pe acolo, l-am gasit si pe preotul paroh, Ovidiu Ionascu. “Nu stiu prea multe. Am primit o citatie de la Parchetul General, sa pregatesc locul de veci pentru deshumare. Imi pare rau pentru tanara fata, pentru modul in care a murit, dar nu ma pot pronunta pentru ceea ce s-a intamplat acolo. De cand cu acest necaz, toata ziua dau interviuri, primesc televiziuni, sa le arat unde e mormantul fetei”, s-a plans preotul. In prezenta tuturor partilor implicate, la 10.30 a inceput operatiunea de deshumare, fiind adusi patru sateni, cu harlete si lopeti. In acest timp, cei peste 100 de sateni care priveau scena de deupa gardul cimitirului protestau impotriva acestei masuri. “Nu stiu daca este credinta, ceea ce se petrece azi la noi. Am atatia ani si nu am pomenit ca vreun mort sa fie dezgropat la cateva luni dupa ce a fost dus pe ultimul drum. E ceva de groaza. Speranta Domnului sa fie peste noi”, striga Stelica Postolache.

Corogeanu ar fi fost linsat, daca venea la deshumare
Alti oameni strigau impotriva fostului preot Corogeanu si a ucenicelor sale in ale exorcizarii. “Trebuiau sa vada ce are fata asta cat a trait, nu acum, cand putrezeste acolo in pamant. Trebuia ca preotul s-o duca la un sanatoriu, ceva, nu s-o omoare in halul acesta. Dupa ce a fost chinuita in acest mod, o dezgroapa ca pe ultimul om. Cum adica, parintele Corogeanu e in libertate, fata e moarta si tot pe ea o dezgroapa? E bataie de joc in tara aceasta”, a spus Ileana Mocanu, intr-un murmur de aprobare al taranilor din jur. Cu copii in brate, urcati in remorci si carute, taranii din Perieni au urmarit cu atentie cum groparii au scos la lumina sicriul cu corpul Irinei Cornici. Intr-un colt de cimitir, mama acesteia, Elena Antochi, plangea neputincioasa. Din nu se stie care motive, politistii nu i-au dat voie sa se apropie prea mult de cosciug.

La ora 12.20, sicriul cu trupul neinsufletit a fost depus pe o targa de lemn si dus intr-un loc ferit de privirile presei si ale curiosilor din sat. Acolo, medicii au prelevat probe din corpul fetei, care vor fi analizate la Institutul de Medicina legala de la Iasi. Fostul calugar Corogeanu nu a venit la deshumare, desi toata lumea spunea ca va fi de fata. Avocatii sai au sustinut ca nu s-a dorit ca Daniel Corogeanu sa fie prezent la acest moment sinistru, “pentru a nu da nastere la tot felul de interpretari si a nu tensiona atmosfera”. Cel putin asa s-au exprimat avocatii lui Corogenu. “Noi credem ca prin exhumarea Irinei Cornici se vor afla cauzele reale ale mortii.

Am mare incredere in colectivul de medici veniti la Perieni, ca vor scoate in evidenta toate aspectele ramase neclarificate la prima expertiza de acest gen. Nu noi am cerut deshumarea, noi am facut doar o cerere privind constatarea nulitatii primei expertize medicale realizate de medicii de la Vaslui. Totul s-a facut in baza unei adrese de la politie, fara ca sa existe ordinul procurorului.
Astazi, Parchetul va avea si el situatia reala a decesului, va clarifica probele pe care le detine”, a declarat Maria Ilisei, unul din avocatii lui Corogeanu.

.

23 Septembrie 2005

Vizualizari: 1493

Voteaza:

In dosarul Tanacu se cauta noi probe 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE