Bisericile in Romania si integrarea europeana. Transformare sociala si misiune spirituala

 

Maine, 27 aprilie, in Sala Terra din Best Western Parc Hotel din Bucuresti, va avea loc conferinta cu tema "Bisericile in Romania si integrarea europeana. Transformare sociala si misiune spirituala". Evenimentul este organizat de World Vision Romania, Confederatia Caritas Romania, Biserica Ortodoxa Romana (Sectorul "Biserica si Societatea") si de Biserica Internationala Bucuresti. La conferinta ce va avea un caracter consultativ vor participa peste 100 de reprezentanti ai Bisericilor si organizatiilor non-guvernamentale din Romania.

Dialog interconfesional

Evenimentul este premergator celei de a treia Adunari Ecumenice Europene, care va avea loc la Sibiu in luna septembrie, si isi propune crearea unui dialog intre reprezentantii Bisericilor si ai organizatiilor non-guvernamentale care au la baza credinta crestina.

De asemenea, participantii isi propun sa abordeze si sa incerce sa gaseasca solutii la o serie de probleme cu care societatea romaneasca se confrunta in noul context european, multe dintre ele avand drept cauze saracia.

Conferinta are o insemnatate si mai mare, in noul context al Romaniei, ca stat membru al Uniunii Europene, context in care o treime din populatia Romaniei inca mai traieste sub limita de saracie.

La conferinta si-au anuntat participarea in calitate de lectori speciali: PS Ciprian Campineanul, Episcop-Vicar Patriarhal, reprezentantul Patriarhiei Ortodoxe Romane (Sectorul "Biserica si Societatea"), prof. dr. conf. Otniel Bunaciu, decanul Facultatii de Teologie Baptista, din cadrul Universitatii Bucuresti, Iosefina Cristina Loghin, presedintele Caritas Europa, PS Mons. Episcop Cornel Damian, reprezentantul Arhiepiscopiei Romano-Catolice din Bucuresti, consilierul de stat Bogdan Tataru Cazaban, din partea Presedintiei Romaniei, Departamentul pentru Relatia cu Autoritatile Publice si Societatea Civila, ambasadorul Donato Chiarini, seful reprezentantei Comisiei Europene in Romania.

Planuri si subiecte comune

Organizatorii isi propun ca prin aceasta intalnire sa stimuleze intocmirea unor planuri comune de lucru, in retea, pentru a intampina provocarile integrarii europene si sa adreseze subiecte comune institutiilor bisericesti din Romania, referitoare la spiritualitate, cultura, problematica saraciei si bunastarii, a migratiei, valorile familiale, diversitatea culturala si religioasa - perspective si actiuni.

 

 

.

25 Aprilie 2007

Vizualizari: 1652

Voteaza:

Bisericile in Romania si integrarea europeana. Transformare sociala si misiune spirituala 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE