Pomenirea Cuviosului Alexie, omul lui Dumnezeu

Pomenirea Cuviosului Alexie, omul lui Dumnezeu Mareste imaginea.

Sfantul Alexie este pomenit pe 17 martie.

In vremea dreptcredinciosului imparat Honorius (395-423), a fost la Roma cea veche un barbat credincios, anume Eufimian, mare dregator la carma imparatiei, cu multa avere, mii de slugi si multe palate, iar femeia lui, Agaida cu numele, era credincioasa si cu frica lui Dumnezeu: dar nu avea copii. Si erau oameni buni si darnici, ca, iubind pe Dumnezeu, iubeau si pe saraci si, in fiecare zi, puneau trei mese in casa lor, sarmanilor, vaduvelor, strainilor si bolnavilor. Si, adesea el se smerea inaintea lor, zicand: Nu sunt vrednic sa calc pe pamantul lui Dumnezeu.`

Deci, aducandu-si Dumnezeu aminte de el, le-a daruit rod pantecelui lor si au nascut fiu si, veselindu-se, l-au botezat si i-au pus numele Alexie. Iar cand s-a facut mare, l-au dat pe el la invatatura cartii si tanarul s-a facut preaintelept. Si cu cat inainta in viata, cu atat crestea in sufletul lui si dorinta nemurii si a vietii vesnice. De multe ori, se simtea rapit in alta lume, numai la gandul vesniciei fericiri. Toate bunatatile pamantesti i se pareau lucruri de nimic, puse alaturi de bucuria acestei dulci nadajduiri. Drept aceea, si-a pus in mintea sa sa se lepede de toate bunatatile, cele de putina vreme si trecatoare ale vietii de aici, si, asa, cu sufletul liber de ispite, sa mostenasca viata cea vesnica, dulcea desfatare a credintei in Hristos. Deci, a inceput a se infrana, purtand, in taina, pe trupul sau, o haina de par, aspra.
Asemenea, ca sa nu-si supere familia, a primit sa se casatoreasca, dar chiar in noaptea nuntii, a fugit, in taina, imbracat in haine saracacioase, luand insa din ale sale, aur si pietre scumpe din destul.

Deci, a tocmit o corabie si, plecand, s-a ascuns departe, in partile din rasarit ale imparatiei, tocmai in cetatea Edesa, din Mesopotamia. Iar, daca s-a inchinat chipului celui nefacut de mana, trimis de Domnul Iisus lui Avgar, regele din Edesa, si-a petrecut cealalta parte a vietii, necunoscut si in saracie, vreme de saptesprezece ani, locuind langa biserica Nascatoarei de Dumnezeu, din cetate.

Si-a vandut, apoi, toate lucrurile de pret, ce luase de acasa, si, impartind la saraci aurul ce castigase, s-a imbracat in haine si mai sarace si s-a facut pe sine ca unul din cei care milostenie, totdeauna postind, putina paine si apa gustand si impartasindu-se in toate duminicile, cu dumnezeiestile Taine ale lui Hristos. Iar, de lua vreo milostenie de la crestini, o impartea cu ceilalti saraci, mai batrani. Si avea totdeauna fata lui plecata, iar mintea lui era sus, intru dumnezeiesti ganduri indeletnicindu-se, si atat i se uscase trupul, de atata infranare, incat i se vestejise frumusetea fetei lui, vederea i se intunecase, ochii i se adancisera, numai pielea si oasele i se vedeau si ajunsese de nerecunoscut.

Deci, fiind el iubit de Dumnezeu, s-a facut descoperire, despre dansul, printr-un vis; si un glas il numea pe Alexie, `Omul lui Dumnezeu`, aratand ca, precum pe capul imparatului sta coroana, asa Duhul Sfant odihneste peste dansul si ca rugaciunea lui, ca o tamaie cu bun miros, de-a pururea urca inaintea lui Dumnezeu.

Si s-a stiut atunci, de multi, viata lui cea sfanta si au inceput a-l cinsti. Iar Sfantul, fugind de slava omeneasca, a plecat din Edesa, nestiind nimeni si, afland o corabie la malul marii, care mergea in Cilicia, s-a urcat intr-insa, gandind sa petreaca in cetatea Sfantului Pavel, unde nu-l stia nimeni, in Tarsul Ciliciei. Dar, fara de veste, din voia lui Dumnezeu, s-a facut apriga furtuna pe mare si corabia, purtandu-se de valuri, a ajuns la Roma.

Hotarat sa petreaca in casa parintilor sai, ca un necunoscut, Sfantul a iesit in intampinarea tatalui sau, celui iubitor de saraci si de straini. Si, fara sa fie recunoscut, sub infatisarea unui calator sarac, a capatat invoirea de la dansul sa i se faca o coliba, chiar la portile palatului, si, in amintirea fiului sau instrainat, tatal a poruncit slugilor sa aiba grija a-i da hrana de la masa stapanilor. Si a petrecut Sfantul aici multa vreme, alti saptesprezece ani, batocorit si umilit de slugile tatalui sau, dar iubit de sarmanii din cetate, care gaseau la el un cuvant bun, un sfat intelept si un brat oricand gata sa-i ajute sa-si poarte povara saraciei lor.

Deci, cu voia lui Dumnezeu, i s-a descoperit Sfantului, mai dinainte, si ziua mortii sale si si-a scris atunci Sfantul toata viata sa, pastrand scrisoarea la san. Iar, trecand pe acolo, ca din intamplare, chiar in ziua cand Sfantul Alexie si-a dat sfarsitul, imparatul Honorius a intrebat cine este saracul cel mort in ulita. Si, cautand printre zdrentele Sfantului, slujitorii imparatesti au aflat in sanul lui scrisoarea, pe care au dat-o imparatului sa o citeasca. Si s-au minunat toti, afland viata inalta si ascunsa a `Omului lui Dumnezeu` si vazand cat de multe cai de sfintenie are Dumnezeu in lumea celor care asculta de chemarile Duhului Sau.

Si s-a mutat la ceruri Sfantul Alexie la 17 martie, imparatind in Roma Honorius, in vremea lui Inochentie papa, iar la Constantinopol tinand imparatia Teodosie cel Tanar, iar peste toti, stapanind Domnul nostru Iisus Hristos, impreuna cu Tatal si cu Duhul Sfant, Caruia se cuvine slava in veci. Amin.

Credinte populare, traditii, semne

Omul lui Dumnezeu si Sfantul facator de minuni pe ape din calendarul popular a preluat numele si data de celebrare ale Cuviosului Alexie din calendarul ortodox. Este patron al vietuitoarelor care ierneaza sub pamant, in scorburi si sub scoarta copacilor, sub pietre sau in ape. Se spune ca astazi el ar incalzi si ar deschide Pamantul pentru a slobozi vietatile care au iernat intr-insul.

Dupa sase luni, la Ziua Crucii (14 septembrie), in preajma echinoctiului de toamna, Alexie incuie Pamantul. In legende se spune ca omul, avand mult de suferit de pe urma insectelor, Dumnezeu le-a strans pe toate in ziua de 14 septembrie, le-a incuiat intr-o lacra si apoi l-a chemat pe Alexie s-o arunce in apa marii. Acesta, ajuns pe malul marii, deschide din curiozitate lacra sa vada ce a carat in spate. Instantaneu, gandacii, lacustele, insectele din lacra se raspandesc pretutindeni. Alexie, pentru ca nu a ascultat de Dumnezeu, a fost transformat in cocostarc ca sa adune, intre 17 martie si 14 septembrie, insectele imprastiate.

Local, sarbatoarea de Alexie se mai numeste Ziua Sarpelui, Ziua Pestelui si Retezatul Stupilor. Spre deosebire de alti sfinti care poarta la brau cate o singura cheie cu care deschid cate un anotimp (Sangiorz vara si Samedru iarna), Alexie poarta doua: cu una descuie vara la 17 martie, si cu alta descuie iarna, la 14 septembrie. (Profesor Ion Ghinoiu)

Pe aceeaşi temă

15 Martie 2019

Vizualizari: 10834

Voteaza:

5.00 / 5 din 2 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE