Pictura murala - pictura religioasa

Pictura murala - pictura religioasa

Grecii recursesera, mai adesea decat se crede de obicei, la pictura pentru a decora in interior cu scene religioase zidurile edificiilor lor sacre: adevaratul Theseion, sanctuarul Dioscurilor, Erechteionul, templul lui Dyonisos Eleuthereus de la Atena, templul lui Zeus din Olimpia, tholosul din Epidaur au fost astfel impodobite, dupa marturia unor texte. Pictura capatase intaietate in epoca elenistica si fusese din belsug folosita de lumea romana in scopuri religioase sau profane. Crestinii recursesera la ea pentru a acoperi peretii catacombelor, sau chiar ai bisericilor, cum este cazul la Dura.

Dupa triumful religiei lor, ei au intreprins si in acest domeniu, ca si in arhitectura, felurite experiente in care se reflecta bogatia trecutului ai caror mostenitori erau, precum si incertitudinile lor in privinta programelor ce trebuiau aplicate. Unii socoteau ca era nimerit sa se continue decorarea

Nicolae izvoraste mir' class='linking auto'>peretilor bisericilor, ca si a pavimentelor, cu subiecte pur profane, poate cu intentia de a evoca bucuriile paradiziace. O descriere a bisericilor din Gaza (in Palestina), datorata retorului Horicius (secolul al VI-lea), ne arata ca la biserica Sfantul Stefan s-a reprezentat pe peretii navelor laterale Nilul marginit de pajisti populate cu animale. La biserica Sfantul Serghie, in absidele nord si sud, erau figurate livezi de meri, peri, rodii printre care zburataceau pasari. Un decor executat in acelasi spirit s-a pastrat pe arhivoltele arcadelor din biserica Fecioarei Acheiropoietos de la Salonic (secolul al V-lea), unde ghirlande de flori si ciorchini de fructe se revarsa din vase de un albastru inchis pe fond de aur, pe cand pasari si serpi se inscriu in octogoane; doar ici si colo cate o cruce inscrisa intr-un cerc ne aminteste ca ne aflam intr-un edificiu crestin. Dintr-un fragment din Viata Sfantului Stefan cel Tanar (Migne, Patrologia Graeca, vol. 100, col. 108 1113), pare sa reiasa ca bisericile de la Constantinopol anterioare crizei iconoclaste aveau un decor pictat cuprinzand reprezentari de arbori, pasari, animale si chiar scene "satanice" de curse de cai, de vanatoare, de teatru si de jocuri din hipodrom.

Insa aceasta practica le punea unora probleme de constiinta. O scrisoare a sfantului Nil, catre sfarsitul secolului al IV-lea, ne-a pastrat amintirea acestor framantari. Un inalt magistrat, eparhul Olympiodor, ii scrisese pentru a-l intreba daca se cuvenea sa se infatiseze scene de vanatoare si de pescuit " doar pentru placerea ochilor" in interiorul unei biserici pe care o ctitorise. Nil ii raspunse ca ar fi un lucru " copilaresc si neserios ". Il sfatui sa picteze imaginea crucii in absida si, de o parte si de alta a naosului, scene luate din Vechiul si din Noul Testament " pentru ca nestiutorii de carte, ce nu pot ceti Sfanta Scriptura, sa invete, privindu-le, faptele bune ale celor care l-au slujit cu credinta pe Dumnezeu si sa fie indemnati sa imite aceasta nobila purtare care i-a facut sa prefere cerul pamantului si lucrurile nevazute lucrurilor vazute ". Aceasta a fost doctrina pe care au aparat-o cei trei mari dascali si ierarhi ai bisericii orientale, profund patrunsi de elenism, Vasile din Gezareea, Grigore din Nazianz si Grigore din Nyssa: pentru ei decorul figurat din biserici trebuia sa-i instruiasca pe credinciosi prin ilustrarea Sfintei Scripturi.

Aceasta doctrina a iesit biruitoare pana la urma impotriva acelora care, ca Eusebiu din Cesareea (267- 340) si, mai tarziu, Epifan, episcop de Salamina, in Cipru (367-440), ramasesera credinciosi intransigentei vremurilor de inceput si vedeau in reprezentarea lui Hristos, a Fecioarei, a ingerilor si a sfintilor, o supravietuire a practicilor idolatriei si, in acelasi timp, o blasfematorie zeificare a omului. Propunsnd pictorilor aceste subiecte extrase din Scriptura, care trezeau un adanc rasunet in sensibilitatea lor si, totodata, in aceea a spectatorilor, Biserica a contribuit la nasterea unui nou stil pe care desigur il favorizasera prefacerile intervenite in arta in secolul al III-lea, dar care, poate, nu s-ar fi cristalizat daca s-ar fi ramas la temele decorative preluate de la paganism.

C. Delvoye

Publica un articol