Aboneaza-te si afla in fiecare saptamana noutatile de pe CrestinOrtodox.ro
Predica la Duminica a XXV-a dupa Rusalii Sfantul Mucenic Mina Sfantul Mucenic Mina era egiptean de neam iar cu credinta crestin si cu slujba ostas, fiind sub stapanirea tribunului Fermilian in Mitropolia Cotuanului. Atunci imparateau Diocletian si Maximian, imparati pagani care au dat porunca in t
Biserica Sfanta Treime din Pitesti, monument istoric din secolul al XVII-lea, cunoscuta si cu denumirea de Schitul Bestelei sau Biserica de pe Scoroboaia, uitata de timp si redescoperita de oameni, isi recapata incet-incet locul intre monumentele istorice reprezentative ale judetului Arges.
Evolutia iconografiei catapetesmei de astazi incepe cu icoanele Mantuitorului, ale Sfintei Fecioare, ale sfintilor ingeri si ale sfintilor apostoli. Aceste icoane impodobeau la inceput coloanele care sustineau grilajul
284. Ce sunt sarbatorile si care este rostul lor? Sarbatorile sunt zile anumite din cursul anului bisericesc, inchinate fie amintirii unor fapte din istoria sfanta, fie cinstirii lui Dumnezeu sau a unora dintre sfinti. Ele se deosebesc de celelalte zile prin aceea ca noi, crestinii, incetam ocupat
Unii părinţi, chiar dacă vin des la biserică, îşi aduc pruncii doar de 4-5 ori pe an pentru a-i împărtăşi. Cu toate acestea, e bine ca nou-născuţii să fie aduşi frecvent la Sfânta Liturghie de către părinţi, chiar dacă nu se poate sta până la sfârşitul slujbei sau ies cu ei...
Sărbătorile creştine sunt zile anumite din cursul anului bisericesc. Ele se deosebesc de celelalte zile (obişnuite) prin încetarea ocupaţiilor de toată ziua (de aici şi expresia cu ţinere) şi participarea la dumnezeieştile slujbe în biserică, prin care sunt prăznuite sărbătorile...
Cuviosul Stefan cel Nou Este un lucru drept si tuturor crestinilor bine primit - dupa dumnezeiescul glas al lui Pavel, marele propovaduitor -, a ne impartasi de pomenirea sfintilor, precum zice si acel vers al lui David: Pomenirea dreptilor cu laude si celor drepti li se cuvine lauda. Nu numai atat...

85. Care este fapta si dovada cea mai inalta prin care omul cinsteste si preamareste pe Dumnezeu? Dintre toate actele noastre de cult prin care cinstim si preamarim pe Dumnezeu cel mai desavarsit este sacrificiul sau jertfa. 86. Ce este jertfa? Jertfa este daruirea plina de iubire si evlavie
Viata Cuviosului Parintelui nostru Eftimie cel Mare (20 ianuarie) Eftimie, cetateanul cel ceresc, era fiu al imparatilor care se numeau Pavel si Dionisia, care erau oameni de bun neam si impodobiti cu toata fapta buna cea dupa Dumnezeu; avand ca patrie si locuinta Melitine, Mitropolia cea vestita

Sfantul Prooroc Sofonie Sfantul prooroc Sofonie era din muntele Savarata, din semintia lui Simeon; tatal sau se chema Husia, unchiul sau Godolia, iar stramosii sai au fost Amoria si Ezechia. El a fost, dupa numele lui, vazator si cunoscator al tainelor lui Dumnezeu (precum numele lui se talcuiest

POSTUL 1535. -Postul este infranarea totala sau partiala de la hrana buna si imbelsugata si mai ales de provenienta animala. El este o jertfa trupeasca care cere a fi unita cu milostenia, cu darurile de tamaie, lumanari, etc, aduse la altar, precum si metaniile, inchinaciunile, etc, toate laolalt
Acatistul Sfantului Mercurie - Cel ce ai fost prin inger chemat sa marturisesti pe Hristos, cel ce te-a intarit pe tine si cu sabie dumnezeiasca te-a daruit, prinos de lauda aducem tie, cel ce esti aparator nebiruit crestinatatii si mie celui pacatos; pentru aceasta iti cantam: Bucura-te, bunule...
Sfantul Spiridon este cinstit pe 12 decembrie. Sfântul Spiridon este strâns legat de viaţa locuitorilor din Kerkyra. Sfinte al meu! se aude în Kerkyra în fiecare clipă de ananghie, durere şi primejdie, dar şi ca expresie de mirare şi uimire.
Este vorba de Iacov şi Ioan, fiii lui Zevedeu. Ce cer ei este aproape peste putinţă: vor să stea unul de-a dreapta Sa şi unul de-a stânga Sa, în slava Sa. Mântuitorul are această teribilă ripostă: Nu ştiţi ce cereţi.
Noile asezaminte romanesti din Tara Sfanta Calea batatorita mai mult de catre stramosii nostri a fost aceea catre Locurile Sfinte din Rasarit. Catre Apus n-avea ce sa-i atraga, Rasaritul insa ii rapea, pentru ca de acolo ne-a venit lumina cea adevarata a Evangheliei mantuitoare. Cu toate greutatil
Speculatia filosofica, interpretarile metafizice si hermeneutica simbolismului spatial nu pot fi despartile de aspectele stiintifice pozitive si de formalismul matematic. Ele trebuie sa fie intr-o anumita masura convergente
Ca toate sectoarele vietii si activitatii umane, asa si sectorul - religie - isi are contrafacerile lui. Sectorul acesta al contrafacerilor religioase desemnat, de obicei, prin numirea generala de fals misticism. Falsul misticism este buruiana rea care napadeste ogoarele sufletesti