Aboneaza-te si afla in fiecare saptamana noutatile de pe CrestinOrtodox.ro
Vechiul Testament sta la temelia organizarii religioase a poporului evreu, pe care l-a ales Dumnezeu pentru a primi Revelatia divina prin Patriarhi si Profeti. Alegerea se refera la monoteism, fiindca numai in cadrele acestei conceptii religioase
Inainte de a ajunge la forma sa prezenta, textul ebraic al Vechiului Testament a parcurs mai multe etape: prima etapa a fost cea a transmiterii orale; a urmat etapa in care istorisirile, legendele, scrisorile, notele arhivale, proverbele
Intre romanticii nostri europenizanti din secolul trecut si intelectualistii europenizanti de azi e o deosebire ce trebuie precizata. La lumina noilor idei europene, romanticii descopereau poporul romanesc. E adevarat ca ii prescriau tratamente politice si sociale dupa ultima carte
Asistam din pacate astazi la o exacerbare a violentei, argumentata printre altele pe principii religioase. Evident nu numai diferentele de crez duc la aceste stari incordate, ci, in primul rand, diferentele economice, in care cei bogati reusesc sa se imbogateasca si mai mult, iar cei saraci devin...
3. LUMINA SI CRUCEA IN SFANTA EVANGHELIE. TARIA ZIDITOARE A LUMINII SUB CRUCE. PATIMIRILE SFINTITOARE ALE MANTUITORULUI a) Chemarea la luarea Crucii. Duminica a treia a Postului. Biruind la ispitire "ademenirea" prin post si rugaciune, Mantuitorul a pastrat Lumina Duhului Sfant, care la iesirea di
Patima Domnului Eu vorbesc si la multi si la putini. Si daca atunci cand vorbesc, o suta se vor intoarce la pocainta, plata insutita voi avea ! Daca saizeci sau treizeci se vor intoarce, cum spune Evanghelia, mare plata voi avea ! Iar daca, din cei putini care sunt in biserica, numai unul se va int
Despre rugaciunea lui Iisus Frati crestini, pe langa acest mod de rugaciune despre care am vorbit pana acum, mai este un fel de rugaciune de chemare a numelui Domnului, numita rugaciunea lui Iisus, rugaciunea mintii sau rugaciunea inimii. Este o rugaciune scurta, plina de putere, care vine de la Ma
3.1. Dumnezeu este cunoastere. Aceasta problema teologica importanta, in spiritul traditiei ortodoxe, se poate aborda din doua perspective: a. Ontologica - Dumnezeu in Sine este cunoastere. Vom avea in vedere, referindu-ne la aceasta perspectiva, "insusirile naturale sau ontologice ale lui Dumn
1. "RENASTEREA HARISMATICA" CA SEMN AL VREMILOR "Pana la sfarsitul acestui veac nu vor lipsi de pe pamant alesii lui Dumnezeu, dar nu vor lipsi nici slugile satanei. Dar in vremurile din urma, cei care intr-adevar Il vor sluji pe Dumnezeu cu credinta, o vor face reusind sa se ascunda de oameni
Sfantul Mucenic Hristofor este unul dintre cei mai uimitori sfinti ai Bisericii lui Hristos, fiind praznuit la data de 9 mai. De ce este cel mai uimitor sfant? Cei care il cunosc deja pe acesta, stiu de ce. Cei care nu-l cunosc inca, vor afla acum. Sfantul Mucenic Hristofor este un sfant infatisat...
Bogatul caruia i-a rodit tarina;"Unui bogat i-a rodit din belsug tarina. Si el cugeta in sine, zicand: Ce voi face, ca n-am unde sa adun roadele mele? Si a zis: Aceasta voi face: Voi strica jitnitele mele si mai mari le voi zidi si voi strange acolo tot graul si bunatatile mele; Si voi zice...
Din perspectiva Ierusalimului, relatia istorie - eshatologie, se raporteaza la cele doua dimensiuni pe care Cetatea Sfanta si le-a asumat dintru inceput: Ierusalimul pamantesc, istoric, circumscris unui timp si spatiu si Ierusalimul ceresc, eshatologic si in acelasi timp vesnic. Stim cu totii ca...
Se pare ca, pentru multi, ecumenismul este hartia de turnesol prin care se verifica autenticitatea angajamentului ortodox, criteriul unic de evaluare a gradului de acceptare a invataturii si adevarului ei. Iar varietatea de pozitii pe care o prezinta autorii din tara noastra, ca si ai ortodoxiei...
Din cele mai vechi timpuri, omenirea a fost preocupata nu doar de problema originii omului si a cosmosului, ci mai ales de sensul istoriei. Problema sfarsitului lumii este prezenta la mai toate religiile/civilizatiile lumii.
In incercarea noastra de a elucida relatia dintre autoritatea Scripturii si a Traditiei in Biserica Rasariteana ne indreptam acum atentia catre Parintii Bisericii Primare. In scrierile Parintilor gasim izvorul adevarat al pozitiei ortodoxe referitoare la autoritatea Scripturii si a Traditiei
Este adevarat ca omul cand se roaga asteapta ceva de la Dumnezeu, un ajutor pe care nu ni-l poate da decat El. Adeseori, aceste relatii dintre oameni sunt zadarnice. Insa, daca incepe sa se roage si foloseste sfaturile lui Dumnezeu in viata lui, atunci simte un mare ajutor. Dumnezeu niciodata nu ne...
In mentalitatea crestina primitiva, mostenita de la lumea veche, accentul se punea pe ziua mortii si a invierii divinitatilor adorate, iar nu pe ziua nasterii lor. De aceea, cultul Mantuitorului in Biserica primara era concentrat
"In Dobrogea a fost primul lacas natural de rugaciune crestin" Interviu cu Prea Fericitul Teoctist, Patriarhul Romaniei - Va aflati la Techirghiol, un loc de inceput de crestinism, si in preajma unei mari sarbatori, dragi noua, tuturor crestinilor, Sfanta Maria. Vorbiti-ne mai intai despre prez
Scurta autobiografie a Arhimandritului Arsenie Papacioc M-am nascut in anul 1913, la 15 august, in comuna Perieti, satul Misleanu, jud. Ialomita. Am intrat in monahism in anul 1947, la 15 ianuarie, la Manastirea Cozia. Am fost calugarit in anul 1949, la Manastirea Antim, dar pe seama Manastirii Si
Origen Viata. Origen se naste, probabil, la Alexandria, in jurul anului 185, dintr-o veche familie crestina. Familia sa era de neam egiptean. El era cel mai mare din 7 frati. Tatal sau, Leonida, un crestin invatat si foarte evlavios, i-a dat educatia completa a timpului, adica instructia profana